ICCJ. Decizia nr. 2766/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2766/2011
Dosar nr. 41386/3/2010
Şedinţa publică din 27 iulie 2011
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
I. Prin sentinţa penală nr. 971 din 20 decembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat.
În baza art. 20 rap. la art. 174 – 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.R. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la data de 09 iunie 2010 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat cuţitul folosit la săvârşirea infracţiunii.
S-a luat act că partea vătămată M.G. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (2) C. pen. rap. la art. 998 şi urm. C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4539,88 lei, despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon".
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că, pe fondul unor neînţelegeri legate de împărţirea preţului pentru învelirea cu tablă a acoperişului unui imobil şi realizarea în comun a unor lucrări în construcţii, la data de 09 iunie 2010, în jurul orelor 01.00-01.30, în holul hotelului A. din Bucureşti, sector 4, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între inculpatul G.R. şi partea vătămată M.G. a izbucnit o ceartă aprinsă, în timpul căreia inculpatul a început să ameninţe pe partea vătămată M.G., care a fost imobilizată, fiindu-i pus un briceag la gât.
În timpul acestui incident, inculpatul s-a tăiat cu briceagul pe mâini, fapt care l-a determinat pe martorul G.C. să aducă o sticlă de spirt şi şerveţele pentru dezinfectarea rănilor.
Cearta dintre inculpat şi partea vătămată a continuat, iar la un moment dat inculpatul a făcut o mişcare circulară la nivelul abdomenului părţii vătămate, provocându-i acesteia o plagă penetrantă abdominală cu lezarea arterei epigastrice superficiale şi a vaselor epiploice, hemiperitoneu. Apoi inculpatul şi-a scos tricoul şi s-a tăiat cu briceagul la nivelul abdomenului.
Cu acelaşi prilej, martorul G.C. i-a atras atenţia inculpatului că nu este normal ceea ce face, acesta din urmă ameninţându-l pe martor cu acelaşi briceag.
În urma acestor ameninţări martorul a chemat la faţa locului organele de poliţie.
Conform raportului de expertiză medico-legală nr. A1/7603 din 19 iulie 2010 al Institutului Naţional de Medicină Legală, rezultă că partea vătămată a fost internată în perioada 09 - 15 iunie 2010 cu diagnosticul: Plagă penetrantă subombilicală prin agresiune cu lezarea arterei epigastrice superficiale şi a vaselor epiploice. Hemiperitoneu. Leziunea traumatică a putut fi produsă la data de 09 iunie 2010 prin lovire cu un corp tăietor-înţepător pentru care a necesitat 16 -18 zile de îngrijiri medicale, leziunea traumatică suferită fiind de natură să pună viaţa victimei în primejdie, fără a cauza infirmităţi.
Situaţia de fapt mai sus reţinută de tribunal rezultă din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi în timpul judecăţii, respectiv din coroborarea declaraţiilor inculpatului date în faţa tribunalului şi în faţa procurorului cu: declaraţiile părţii vătămate date în cursul urmăririi penale (filele 47 d.u.p.); declaraţiile martorului G.C. date în ambele faze ale procesului penal şi cu declaraţiile martorului G.S. dată în faţa procurorului; cu procesul verbal întocmit de organele de poliţie la momentul deplasării la locul incidentului, în care inculpatul arată că partea vătămată a refuzat să îi dea o sumă de bani, astfel că l-a înţepat în zona abdomenului; cu raportul expertiză medico-legală nr. A1/7603 din 19 iulie 2010 al Institutului Naţional de Medicină Legală; cu celelalte acte medicale; cu procesul verbal de cercetare la faţa locului şi fotografiile judiciare anexate; cu celelalte acte depuse în dosarul de urmărire penală.
Tribunalul nu poate reţine existenţa unui dubiu cu privire la săvârşirea faptei de către inculpat în modalitatea mai sus descrisă, probele indicate mai sus fiind indiscutabile în sensul situaţiei de fapt reţinute de Tribunal.
Astfel, din declaraţiile martorului G.C. rezultă fără urmă de îndoială că nu a fost vorba de un accident nefericit, ci de o acţiune conştientă comisă pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri preexistente, declaraţiile martorului fiind confirmate de procesul verbal întocmit de organele de poliţie la momentul deplasării la locul incidentului, în care inculpatul arată că partea vătămată a refuzat să îi dea o sumă de bani, astfel că a înţepat-o în zona abdomenului (fila 4 verso d.u.p.), de declaraţia martorului G.S., în care arată că a văzut pe inculpat că a imobilizat pe partea vătămată, căreia i-a pus cuţitul la gât şi a ameninţat-o cu moartea, constatând că aceasta din urmă fusese tăiată la burtă (fila 51 d.u.p.), precum şi de declaraţia părţii vătămate, în care arată că îl cunoaşte pe inculpat ca purtând de obicei cuţit şi că a intervenit ca inculpatul să nu omoare pe patronul localului, ocazie cu care inculpatul l-a înjunghiat (fila 47, 48 d.u.p.).
Tribunalul a reţinut că declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate date în cursul urmăririi penale prezintă o valoare probatorie superioară, cele din cursul judecăţii fiind influenţate de temerea pe care familia inculpatului a indus-o asupra acestora. În acest sens, tribunalul a reţinut nuanţarea declaraţiilor martorilor cu ocazia audierii nemijlocite la termenul din 15 noiembrie 2010, în contextul în care martorul G.C. arată că a fost vizitat de circa 10 ori de rudele inculpatului, fapt pe care martorul arată că l-a resimţit ca pe o presiune. Acesta a fost şi motivul pentru care martorul a solicitat audierea în şedinţă secretă, rudele inculpatului fiind prezente la toate termenele de judecată.
Valoarea probatorie superioară a declaraţiilor martorului G.C. din faza de urmărire penală este confirmată de următoarele aspecte:
- martorul G.S. confirmă că a văzut pe inculpat că a imobilizat pe partea vătămată, căreia i-a pus cuţitul la gât şi a ameninţat-o cu moartea (fila 51 d.u.p.);
- partea vătămată confirmă cu ocazia audierii de tribunal că inculpatul a făcut o mişcare circulară la nivelul abdomenului său, ulterior constatând că a fost înjunghiat (fila 15 dosarul tribunalului);
- inculpatul arată cu ocazia prezentării organelor de poliţie că partea vătămată a refuzat să îi dea o sumă de bani, astfel că l-a înţepat în zona abdomenului (fila 4 d.u.p.).
Prin urmare, revenirea martorului G.S. şi nuanţarea declaraţiilor martorului G.C. şi părţii vătămate G.M. în cursul judecăţii nu pot fi primite de tribunal, fiind evident că au fost făcute sub presiunea familiei inculpatului.
În drept, fapta inculpatului G.R., care în data de 09 iunie 2010, în jurul orelor 01.30, în holul hotelului A. Bucureşti, sector 4, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor neînţelegeri privind folosirea şi împărţirea sumelor de bani rezultate din realizarea în comun a unor lucrări în construcţii, a aplicat părţii vătămate M.G. o lovitură de cuţit în zona abdomenului provocându-i acesteia o plagă penetrantă abdominală cu leziunea arterei epigastrice superficiale şi a vaselor epiploice, hemiperitoneu, întruneşte atât pe latură obiectivă, cât şi pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat art. 174 -175 lit. i) C. pen., fapta fiind săvârşită în loc public.
Faţă de considerentele mai sus expuse, Tribunalul a considerat că nu se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât lovitura aplicată de inculpat era aptă să ducă la decesul părţii vătămate, iar inculpatul a prevăzut şi acceptat acest rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit. Tribunalul a mai reţinut că dinamica loviturii aplicate părţii vătămate, zona în care inculpatul a înjunghiat pe partea vătămată - abdomen, unde se află organe vitale -, ameninţările părţii vătămate cu cuţitul la gât înainte de momentul înjunghierii, toate acestea susţin încadrarea juridică dată de parchet prin rechizitoriu şi reţinută mai sus de instanţă.
II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul G.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul parchetului se critică sentinţa penală pentru greşita individualizare a pedepsei, neaplicarea măsurii de siguranţă prev. de art. 116 C. pen., şi neaplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., deşi s-a aplicat în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
În susţinerea motivelor de apel se arată că pedeapsa aplicată inculpatului nu corespunde gradului de pericol social al faptei, urmărilor acesteia, atitudinii şi comportamentului agresiv al inculpatului, încercărilor inculpatului de a exercita presiuni asupra martorilor audiaţi, solicitându-se majorarea pedepsei.
Se mai arată că, acest comportament agresiv al inculpatului pe fondul consumului de alcool justifică aplicarea măsurii de siguranţă prev. de art. 116 C. pen., mai ales că inculpatul are domiciliul în localitatea Turda.
În susţinerea apelului declarat de inculpat acesta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri prin efectuarea unui raport de evaluare de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, probă admisă, dar a solicitat şi administrarea probei cu o nouă expertiză medico – legală a victimei, probă respinsă de instanţa de apel.
În concluziile raportului de evaluare a inculpatului se arată că acesta beneficiază de sprijinul moral al familiei, dar există şi factori de risc infracţional pe fondul consumului de alcool şi neasumarea faptei. Totodată se arată că inculpatul dispune de resurse care să faciliteze reintegrarea sa socială.
În dezvoltarea motivelor de apel inculpatul a susţinut că faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică, motivat de faptul că a lipsit intenţia de a ucide victima, solicitând reţinerea încadrării juridice prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen.
În condiţiile în care nu se reţine această încadrare juridică se arată că pedeapsa aplicată este prea severă şi este justificată şi reţinerea circumstanţei prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu stabilirea modalităţii de executare a suspendării sub supraveghere.
Se arată că inculpatul este lipsit de antecedente penale, a fost în relaţii de prietenie cu victima şi nu a urmărit să-i provoace vreo vătămare, are şanse de reintegrare socială, a acoperit prejudiciul către unitatea spitalicească.
La termenul din 04 aprilie 2011 inculpatul depune la dosar factura nr. 0000778 din 15 martie 2011 şi chitanţa nr. 008701 din 15 martie 2011 prin care face dovada achitării integrale a prejudiciului cauzat Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon.
În aplicarea dispoziţiilor art. 378 alin. (11) C. proc. pen. instanţa de apel a constatat că inculpatul nu a fost de acord să facă declaraţii şi în faţa acestei instanţe, dar a arătat că îşi menţine declaraţiile date în cauză.
Curtea, examinând potrivit art. 371 şi art. 378 C. proc. pen. recursurile declarate în cauză, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate – la urmărirea penală, la instanţa de fond şi în apel –, cum şi din oficiu, constată că acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză (şi menţionate în sentinţă), coroborate cu declaraţiile inculpatului, care recunoaşte împrejurările comiterii faptei, modul de acţiune, dar susţine că i-a lipsit intenţia de a ucide victima, se constată că aprecierea acestora s-a făcut potrivit art. 63 C. pen. şi instanţa a reţinut temeinic că la data de 09 iunie 2010, în jurul orelor 01,30, pe holul Hotelului A., situat în Bucureşti, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor neînţelegeri privind folosirea şi împărţirea sumelor de bani rezultate din realizarea în comun a unor lucrări în construcţie, inculpatul a aplicat părţii vătămate o lovitură cu un cuţit în zona abdomenului, provocându-i acesteia o plagă penetrantă abdominală, cu leziunea arterei epigastrice superficială şi a vaselor epiploice, hemiperitoneu, fiind necesare pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale, dar punând şi viaţa victimei în primejdie, fără a cauza acesteia infirmităţi.
Această activitate infracţională a fost recunoscută de către inculpat, el arătând că se afla în relaţii apropiate cu victima (fiind văr cu aceasta), lucrau împreună în construcţii, dar nu a avut niciodată intenţia de a o ucide, motiv pentru care a solicitat la instanţa de fond, dar şi în apel schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.
Se constată însă că în mod corect prima instanţă nu a admis cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice, reţinând justificat că din dinamica modului de acţiune, zona vizată de inculpat fiind una vitală, folosirea unui corp tăietor – înţepător apt să producă leziuni cu urmări letale, existenţa unor ameninţări prealabile aduse victimei, fapta comisă este cea de tentativă la omor calificat.
Din niciun element faptic ori probator nu rezultă că inculpatului i-a lipsit intenţia de a ucide, iar modul său de a se comporta – agresiv, violent, respingând încercările de aplanare a conflictului, şi pe fondul consumului de alcool -, conduce la constatarea, cum a apreciat şi prima instanţă că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, aceasta prevăzând rezultatul faptei sale, pe care, chiar dacă nu la urmărit, l-a acceptat sub aspectul posibilităţii de a se produce.
Astfel că solicitarea de schimbare a încadrării juridice nu poate fi primită, nerezultând temeiuri rezonabile în acest sens.
Examinând criticile formulate de apelanţi cu privire la individualizarea pedepsei se constată că doar cele susţine de Parchet nu sunt întemeiate.
Inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 5 ani închisoare, sub minimul special prevăzut de lege şi prin reţinerea justificată a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Această pedeapsă a fost stabilită în concordanţă atât cu criteriile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu împrejurările faptice, pericolul social al acesteia, urmările produse, dar şi cu poziţia procesuală a inculpatului, de recunoaştere a faptei, dar cu susţinerea lipsei intenţiei de a ucide, aşa încât nu este justificată o majorare a acestei pedepse, care ar fi nu doar disproporţionată faţă de ansamblul circumstanţelor cauzei, dar şi excesivă în raport cu scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
În schimb, privind acelaşi proces de individualizare prin prisma solicitării inculpatului se constată că o reducere a pedepsei la 4 ani închisoare, răspunde, în viziunea instanţei de apel, mai bune criteriilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopului pedepsei stabilit de art. 52 C. pen.
Astfel, alături de elementele prezentate mai sus şi avute în vedere la individualizarea pedepsei de prima instanţă, se au în vedere şi concluziile raportului de evaluare întocmit în apel, dar şi străduinţa inculpatului de a înlătura urmările faptei, prin acoperirea integrală a prejudiciului cauzat unităţii spitaliceşti.
Din referatul de evaluare reiese că inculpatul are sprijinul moral al familiei pentru depăşirea acestei situaţii şi asumarea consecinţelor faptei, dar are totodată şi resurse pentru reintegrarea socială după executarea pedepsei, ceea ce relevă că scopul pedepsei poate fi atins şi printr-o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, iar nu cu suspendarea sub supraveghere, cum se solicită. O modalitate de executare a pedepsei, neprivativă de libertate, în raport cu fapta comisă, urmările produse, scopul urmărit prin comiterea faptei (decesul victimei), persoana inculpatului – comportamentul agresiv, violent pe fondul consumului de alcool – nu asigură realizarea caracterului preventiv al pedepsei, nefiind justificată o astfel de modalitate de executare.
Cum inculpatul a făcut dovada în apel că a achitat integral prejudiciul material este justificată reţinerea şi a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., alături de cea deja reţinută de instanţa de fond, nefiind însă justificată reţinerea şi a circumstanţei prev. de art. 74 lit. c) C. pen., inculpatul, în apel neprobând existenţa altor împrejurări favorabile, circumscrise acestui temei şi neavute în vedere de prima instanţă.
În privinţa criticii apelului parchetului referitor la oportunitatea aplicării măsurii de siguranţă prev. de art. 116 C. pen. se constată că această solicitare nu este justificată.
Se constată în primul rând că poziţia procesuală a parchetului, sub acest aspect s-a modificat pe parcursul procesului, pentru că luarea unei asemenea măsuri de siguranţă nu a fost solicitată nici prin rechizitoriu şi nici la dezbaterile instanţei de fond, astfel că justificarea ulterioară doar prin faptul că inculpatul are domiciliul în localitatea Turda, nu este suficientă.
Această măsură de siguranţă are scopul stabilit de art. 111 C. pen. de a înlătura o stare de pericol, stare care, având în vedere şi raportul de evaluare nu se reliefează de o aşa manieră încă să justifice luarea măsurii de siguranţă, dar ca efect al reducerii pedepsei aplicate inculpatului, nu mai este îndeplinită nici cerinţa prev. de art. 116 alin. (2) C. pen. privind condamnarea la o pedeapsă mai mare de 5 ani.
În schimb, în apelul parchetului se găseşte întemeiată critica privind nereţinerea în dispozitivul sentinţei a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., corelativ aplicării de către prima instanţă a circumstanţei prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., această omisiune a instanţei fiind singura care atrage admiterea apelului parchetului.
Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va fi desfiinţată sentinţa parţial, doar în limitele ce preced.
Potrivit art. 383 alin. (1) şi art. 350 C. proc. pen. va fi menţinută starea de arest preventiv a inculpatului, aceasta fiind justificată de regăsirea temeiurilor ce au justificat luarea măsurii, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 106 din 6 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul G.R. împotriva sentinţei penale nr. 971 din 20 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală, în dosarul nr. 41386/3/2010.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:
A fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului G.R. pentru infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) şi a art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., de la 5 ani închisoare, la 4 ani închisoare.
S-a luat act că inculpatul a achitat integral prejudiciul cauzat părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon" în sumă de 4539,88 lei, conform chitanţei nr. 008701 din 15 martie 2011.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului G.R. şi s-a dedus prevenţia acestuia, de la data de 09 iunie 2010, la zi.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul G.R. criticând-o ca nelegală cu privire la încadrarea juridică dată faptei, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., arătând că leziunea produsă părţii vătămate a fost superficială, produsă din culpă, dar şi din vina victimei, solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 182 alin. (2) C. pen. şi respectiv ca netemeinică cu privire la pedeapsa aplicată, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
S-a arătat că acesta a avut o bună conduită pe perioada detenţiei şi o atitudine pozitivă faţă de muncă, are în întreţinere doi copii minori şi există posibilitatea de reintegrare socială, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, reţinerea circumstanţei prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. şi executarea restului de pedeapsă la locul de muncă, astfel cum rezultă din înscrisurile pe care le depune la dosar.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată în raport de motivele de critică iterate, cât şi de cazurile de casare sus indicate, Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul G.R. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
a) Cu privire la primul motiv de critică de nelegalitate, prin care se tinde la schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinența acesteia întrucât infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen. şi pentru care se solicită de către inculpat schimbarea încadrării juridice este o infracţiune comisă cu intenţie indirectă sau praeterintenţie, făptuitorul acţionând cu intenţie sub aspectul vătămării corporale a victimei, dar în condiţiile de a-i produce moarte deşi nu urmăreşte moartea victimei şi nici nu acceptă acest rezultat. În speţă, aşa cum s-a arătat, recurentul inculpat a acţionat cu intenţie indirectă, el a utilizat un corp tăietor –înţepător (cuţit), apt de a produce moartea victimei şi nu doar vătămarea corporală, a vizat şi a aplicat lovitura într-o zonă vitală, dovadă că viaţa victimei a fost pusă în primejdie şi doar intervenţia chirurgicală de urgenţă a împiedicat producerea decesului victimei, iar împrejurările preexistente momentului aplicării loviturii (consumul de alcool, comportamentul agresiv şi violent al inculpatului, chiar faţă de victimă, deşi susţine că erau în relaţii apropiate), reliefează un tablou faptic din care rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei şi l-a acceptat să se producă, chiar dacă nu l-a urmărit în mod direct.
Concomitent, Înalta Curte mai reţine că dinamica lovirii cu briceagul, printr-o mişcare circulară la nivelul victimei M.G., provocându-i acesteia „o plagă penetrantă abdominală subombilicală cu lezarea arterei epigastrice superficiale şi a vaselor epiploice şi hemiperitoneu" (cum se atestă prin concluziile Raportului de expertiză medico-legală A1/7603 din 19 iulie 2010 al I.N.M.L., precum şi zona în care inculpatul a înjunghiat pe partea vătămată - abdomen, unde se află organe vitale pe fondul ameninţărilor părţii vătămate cu cuţitul la gât înainte de momentul înjunghierii, toate acestea susţin încadrarea juridică dată de parchet prin rechizitoriu şi reţinută mai sus de instanţă.
b) Nu este fondată nici secunda critică din recursul de faţă, prin care se pretinde reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art.74 lit. c) C. pen. şi executarea acesteia prin muncă, întrucât pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită de către instanţa de apel sub minimul special prevăzut de lege şi prin reţinerea justificată a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. Această pedeapsă a fost stabilită în concordanţă atât cu criteriile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu împrejurările faptice, pericolul social al acesteia, urmările produse, dar şi cu poziţia procesuală a inculpatului, de recunoaştere a faptei este aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile aşa cum sunt definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Astfel, această pedeapsă constituie atât o reală măsură de constrângere şi reeducare a recurentului inculpat G.R., cât şi că este aptă să prevină săvârşirea de noi infracţiuni de violenţă extremă.
Concomitent, aceeaşi pedeapsă a fost individualizată având în vedere şi concluziile raportului de evaluare întocmit în apel, dar şi străduinţa inculpatului de a înlătura urmările faptei, prin acoperirea integrală a prejudiciului cauzat unităţii spitaliceşti.
Din referatul de evaluare reiese că recurentul inculpat are sprijinul moral al familiei pentru depăşirea acestei situaţii şi asumarea consecinţelor faptei, dar are totodată şi resurse pentru reintegrarea socială după executarea pedepsei, ceea ce relevă că scopul pedepsei poate fi atins şi printr-o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, iar nu cu suspendarea sub supraveghere, cum se solicită. O modalitate de executare a pedepsei, neprivativă de libertate, în raport cu fapta comisă, urmările produse, scopul urmărit prin comiterea faptei (decesul victimei), persoana inculpatului – comportamentul agresiv, violent pe fondul consumului de alcool – nu asigură realizarea caracterului preventiv al pedepsei, nefiind justificată o astfel de modalitate de executare.
Se conchide în sensul inexistenţei unor elemente care să justifice suplimentar reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., ulterior reţinerii de către instanţa de fond a celei prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cât şi a altor elemente care să întemeieze aplicarea unei modalităţi neprivativă de libertate pentru executarea pedepsei ce a fost stabilită.
Urmează ca în baza art. 38516 alin. (2) combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. să se compute prevenţia recurentului inculpat G.R. de la 9 iunie 2010 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.R. împotriva deciziei penale nr. 106 din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, reţinerea şi arestarea preventivă de la 9 iunie 2010 la 27 iulie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 276/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 2790/2011. Penal → |
|---|
