ICCJ. Decizia nr. 2853/2011. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2853/2011
Dosar nr. 775/59/2011
Şedinţa publică din 17 august 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 242/PI din 20 iulie 2011, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 128 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 302/2004 a respins ca nefondată cererea formulată de TRIBUNALUL REGIONAL MARIBOR, Slovenia, privind preluarea de către instanţele române a judecăţii cauzei penale privind pe făptuitorul V.M.
În temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 4146/II/2/2011 din 08 iunie 2011, înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 775/59/2011 din 10 iunie 2011, s-a solicitat admiterea cererii formulate de TRIBUNALUL REGIONAL MARIBOR, Slovenia, privind preluarea de către instanţele române a judecăţii cauzei penale privind pe făptuitorul V.M.
În motivarea propunerii, se arată că judecătorul de la judecătoria de circumscripţie a propus să fie cedat României dosarul nr. II K6078/2010 deschis împotriva numitului V.M., urmărit penal şi trimis în judecată de către Parchetul Regional de Stat din Maribor pentru două infracţiuni de provocare a leziunilor corporale uşoare, prevăzute de art. 122 alin. (1) din Codul penal sloven, constând în aceea că, în data de 27 decembrie 2010, ora 20:40, l-a lovit cu pumnul în faţă pe partea vătămată M.N. şi la ora 22:50 l-a lovit în cap cu o sticlă pe partea vătămată I.G., cu ocazia cercetării la faţa locului găsindu-se şi prelevându-se urme şi fiind ridicată cămaşa făptuitorului pe care acesta o purta în momentul săvârşirii infracţiunii şi care poartă urme de sânge.
Au fost ataşate denunţul penal, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, raportul cu constatările tehnico-criminalistice după examinarea locului infracţiunii, hotărârea de reţinere, declaraţia învinuitului şi Decizia de cedare a dosarului către autorităţile judiciare române.
În urma analizei actelor şi lucrărilor dosarului, reţine prima instanţă că judecarea unei cauze penale se desfăşoară în condiţii mai bune la locul săvârşirii faptelor reţinute, în acel loc pot fi culese şi administrate cel mai uşor probele. De asemenea, se apreciază că doar la locul săvârşirii faptei este posibilă efectuarea de către instanţă a unor eventuale cercetări la faţa locului sau reconstituiri, toate aceste considerente conducând la concluzia că interesul justiţiei este mai bine servit prin soluţionarea cauzei penale de către autorităţile judiciare competente de la locul săvârşirii faptei.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând că în mod greşit instanţa de fond a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind preluarea de către instanţele române a judecăţii cauzei privind pe inculpatul V.M. pe fond, fără a se pronunţa cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate conform dispoziţiilor imperative prevăzute de Legea nr. 302/2004.
De asemenea, sentinţa instanţei de fond este criticată şi pentru netemeinicie faţă de modul eronat în care a apreciat instanţa de fond că interesul justiţiei este mai bine servit prin soluţionarea cauzei de către autoritatea judiciară de la locul comiterii faptei, făcând abstracţie de faptul că inculpatul este cetăţean român, cu domiciliul pe raza Curţii de Apel Timişoara, a fost audiat de organele de urmărire penală din Slovenia şi a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa.
Critica adusă este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine că recursul declarat de parchet este întemeiat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, odată investită cu o cerere de preluare a judecăţii, curtea de apel competentă dispune prin încheiere motivată asupra admisibilităţii cererii.
Potrivit dispoziţiilor art. 128 alin. (5) din aceeaşi lege, în cazul în care cererea a fost considerată admisibilă, judecata continuă, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că în cadrul transferului de proceduri în materie penală, instanţa de judecată trebuie să decidă într-o primă fază asupra admisibilităţii cererii, pronunţând în acest sens o încheiere motivată.
În cadrul acestei etape, curtea de apel investită cu soluţionarea cauzei, se pronunţă asupra admisibilităţii cererii, ocazie cu care urmează a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru preluarea procedurii penale.
Revenind la cauza dedusă judecăţii, reţine Înalta Curte, că prima instanţă nu a respectat aceste dispoziţii legale imperative, pronunţând în acest sens o soluţie nelegală.
Curtea de Apel Timişoara, procedând la soluţionarea cauzei, a analizat cauza pe fond fără a se pronunţa asupra condiţiilor de admisibilitate, etapă obligatorie, aşa cum rezultă din economia dispoziţiilor legale sus-menţionate.
Ulterior, numai după verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate, Curtea de Apel Timişoara avea să se pronunţe pe fondul cererii de preluare a procedurii penale.
Pentru a fi analizată admisibilitatea cererii cu care a fost investită, Înalta Curte consideră că singura soluţie care se impune este aceea a trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru ca instanţa de fond să urmeze procedura obligatorie prevăzută de art. 128 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Faţă de soluţia ce urmează a fi dispusă în cauză, Înalta Curte nu se va pronunţa şi cu privire la celălalt motiv de recurs invocat de parchet, aspectele referitoare la temeinicia cererii formulată de autorităţile judiciare din Slovenia, urmând a fi analizate numai după verificarea condiţiilor de admisibilitate.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să admită recursul parchetului, va casa încheierea recurată şi va trimite dosarul la prima instanţă spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Casează încheierea penală nr. 242 PI din 20 iulie 2011 a Curţii de Apel Timişoara şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu al intimatului V.M., în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 august 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2790/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2854/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
