ICCJ. Decizia nr. 2868/2011. Penal. Cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.455 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2868/2011
Dosar nr.3497/2/2011
Şedinţa publică din 24 august 2011
Asupra recursului penal de faţă, constată:
Prin Sentinţa penală nr. 228/F din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 3497/2/2011, a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de prelungire a întreruperii executării pedepsei formulată de condamnata Ş.R., cu obligarea acesteia la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 330 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă, se dispusese condamnarea petentei Ş.R. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim penitenciar, iar prin Sentinţa penală nr. 2 din 10 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti s-a dispus întreruperea executării pedepsei până la împlinirea vârstei de un an a minorei Ş.P.I., fiica petentei condamnate Ş.R.
La data de 18 aprilie 2011, prin cererea ce formează obiectul examinării de faţă, petenta condamnată a solicitat întreruperea în continuare a executării pedepsei, invocând în acest sens dispoziţiile legale ce reglementează concediul de creştere a copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, cu referire la Legea nr. 7/2007 şi Legea nr. 257/2008.
Cererea de întrerupere a executării pedepsei a fost susţinută şi prin trimitere la dispoziţiile art. 455 rap. la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., menţionându-se în acest sens situaţia specială a familiei condamnatei, cu 3 copii minori în întreţinere şi fără niciun sprijin în ceea ce priveşte creşterea şi educarea acestora, soţul condamnatei având grave probleme de sănătate.
Apreciind asupra motivelor invocate în cererea de întrerupere a executării pedepsei, prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 455 rap. la art. 453 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen., condamnata neaflându-se în niciuna dintre situaţiile ce constituie cauze de întrerupere a executării pedepsei.
S-a arătat astfel că întreruperea executării pedepsei pe temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. nu poate avea loc decât până la împlinirea vârstei de un an a copilului minor, iar în considerarea acestei situaţii, condamnata obţinuse deja o hotărâre de întrerupere a executării, pe perioada maximă prevăzută de lege.
Referitor la celelalte motive circumscrise cazului de întrerupere a executării pedepsei prevăzut de art. 453 alin. (1)lit. c) C. proc. pen., prima instanţă a constatat că acestea nu justifică valabil întreruperea executării pedepsei, reţinându-se că problemele familiale invocate nu puteau fi rezolvate într-o perioadă de până la 3 luni, durată maximă pentru care poate fi dispusă întreruperea executării pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs condamnata Ş.R., reiterând motivele invocate în cuprinsul cererii iniţiale.
În expunerea scrisă a motivelor de recurs a fost subliniată împrejurarea că, în ipoteza reluării executării pedepsei, familia condamnatei ar fi lipsită de indemnizaţia pe care o primeşte pentru creşterea copilului minor şi că interesele legitime ale copilului minor trebuie să prevaleze şi să conducă la întreruperea în continuare a executării pedepsei.
Au fost menţionate, deopotrivă, şi rezultatele evaluării psihologice efectuate de D.G.A.P.C. Dâmboviţa, din raportul de evaluare întocmit rezultând că prezenţa mamei în primii doi ani de viaţă ai copilului minor este esenţială pentru dezvoltarea normală a acestuia şi formarea unei relaţii de afecţiune corespunzătoare între mamă şi copil.
În acelaşi sens, s-a arătat că petenta condamnată mai are în întreţinere încă doi copii minori în vârstă de 13 şi, respectiv, 8 ani, cu multiple nevoi şi necesitatea unui sprijin din partea ambilor părinţi, tatăl minorilor fiind în imposibilitate de a asigura singur întreţinerea, creşterea şi educarea copiilor, având în vedere starea de sănătate din ultimul timp.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 455 rap. la art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când condamnata este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat întreruperea, pentru situaţia survenienţei de copil, până la împlinirea de către acesta a vârstei de un an.
Actele normative invocate de condamnată şi care reglementează dreptul la concediul pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani sunt prevăzute exclusiv pentru persoanele încadrate în muncă, în cazul celor condamnate la pedeapsa închisorii fiind aplicabilă legea procesual penală care recunoaşte posibilitatea amânării/întreruperii executării pedepsei pe o durată de cel mult un an, fără posibilitatea reînnoirii/prelungirii cererii.
Cum în speţă condamnata a obţinut deja o hotărâre de întrerupere a executării pedepsei pentru creşterea minorei Ş.P.I., născută la 30 iunie 2010, până la împlinirea vârstei de un an, o cerere de acordare în continuare a întreruperii executării pedepsei până la împlinirea de către minoră a vârstei de 2 ani nu poate fi primită, în lipsa unui text de lege care să permită aceasta.
Pe de altă parte, se constată că întreruperea executării pedepsei nu se impune a fi acordată nici pe temeiul dispoziţiilor art. 455 rap. la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. întrucât, aşa cum bine a subliniat şi prima instanţă, aspectele invocate nu ar putea fi rezolvate ori ameliorate prin prezenţa limitată a condamnatei în domiciliu, pe o perioadă de maxim 3 luni.
În raport de cele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta condamnată Ş.R. şi va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara Ş.R. împotriva Sentinţei penale nr. 228/F din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 august 2011.
Procesat de GGCAS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2824/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2873/2011. Penal → |
|---|
