ICCJ. Decizia nr. 2973/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

Prin sentința penală nr. 48 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, s-au dispus următoarele:

în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpați, în sensul înlăturării disp. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), în ceea ce privește infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, prev. și ped. de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001.

în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul Ț.D. la 5 (cinci) ani închisoare.

în baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe același inculpat la 10 (zece) ani închisoare.

în baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 a condamnat inculpatul la 5 (cinci) ani închisoare.

în baza art. 33-34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, 10 (zece) ani închisoare.

în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, a condamnat pe inculpatul A.M. la 5 (cinci) ani închisoare.

în baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 10 (zece) ani închisoare.

în baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe același inculpat la 5 (cinci) ani închisoare.

în baza art. 33-34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului acesta executând pe cea mai grea, 10 (zece) ani închisoare.

în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, a condamnat pe inculpatul U.V.M. la 5 (cinci) ani închisoare.

în baza art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, a condamnat pe același inculpat, la 10 (zece) ani închisoare.

în baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, a condamnat pe același inculpat la 5 (cinci) ani închisoare.

în baza art. 33-34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta executând pe cea mai grea, 10 (zece) ani închisoare.

în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, a condamnat pe inculpatul T.I. la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani.

în baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani.

în baza art. 33-34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta executând pe cea mai grea, 5 (cinci) ani.

S-au interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64 lit. a) Teza a ll-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

S-au interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64 lit. a) Teza a ll-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 65 C. pen., pe o perioadă de 5 ani pentru fiecare inculpat, stabilită potrivit disp. art. 53 C. pen.

S-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților perioada reținerii și arestării preventive, după cum urmează:

Pentru inculpatul Ț.D., de la 12 iulie la 4 august 2007; pentru inculpatul A.M. de la 12 iulie la 13 iulie 2007; pentru inculpatul U.V.M., de la 6 martie 2008 la 13 aprilie 2008 și pentru inculpatul T.I., de la 10 aprilie 2008 la 8 iunie 2008.

S-a dispus confiscarea sumelor de 22.500 euro și 10.000 euro de la inculpatul Ț.D.

S-au respins ca nefondate acțiunile civile formulate de părțile vătămate M.A.I. și S.F.

S-a luat act că părțile vătămate S.R.A., S.L., L.C. și C.M., nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

A fost obligat fiecare inculpat la câte 10.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul nr. 2/D/P/2005, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Teleorman, a dispus trimiterea în judecată, arestat în lipsă, a inculpatului Ț.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, în formă continuată, trafic de minori, în formă continuată și inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, urmată de săvârșirea infracțiunilor de trafic mai sus precizate, toate în concurs real, prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată (4 fapte), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată (3 fapte), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., și în stare de libertate a inculpaților:

- A.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și inițierea sau instituirea unui grup infracțional organizat, toate în concurs real, prev. și ped. de art. 12 și 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, ambele cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

- U.V.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, toate în concurs real, prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată, art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 modificată, ambele cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

- T.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, în modalitatea aderării la respectivul grup, în concurs real, prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Față de toți inculpații, Ț.D., A.M., U.V.M. și T.I. s-a luat măsura reținerii, de către procuror, solicitându-se instanței de judecată, emiterea mandatelor de arestare preventivă, ce au fost emise față de toți, mai puțin față de inculpatul A.M., căruia i s-a aplicat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

în prezent, numai inculpatul Ț.D. are emis mandat european de arestare, sustrăgându-se urmăririi penale, de la data revocării mandatului inițial, 4 august 2007, amănuntele fiind detaliate în secțiunea măsuri luate față de inculpați.

S-a reținut în rechizitoriu că inculpații Ț.D., singur și împreună cu inculpații A.M., U.V.M. și T.I. s-au constituit într-un grup infracțional organizat, au recrutat, racolat, cazat și transportat în Spania persoane de sex feminin, majore și minore în vederea exploatării sexuale, pe unele dintre acestea exploatându-le în perioada martie 2003 - iulie 2006, fiind vorba despre părțile vătămate S.R.A., M.A.I., B.M., S.F., S.L., L.C. și C.M., aceste fapte întrunind în drept elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 391/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Inculpatul A.M. împreună cu inculpații Ț.D. și U.V. s-au constituit în grup infracțional organizat, au recrutat-o pe partea vătămată M.A.I. și B.M. -minoră și majoră, Ie-a cazat și Ie-a facilitat obținerea pașaportului, fapte care care au întrunit în drept elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Inculpatul U.M., împreună cu inculpații Ț.D. și A.M. s-au constituit în grup infracțional organizat, au recrutat, cazat și transportat în Spania pe părțile vătămate M.A.I. și B.M. - minoră și majoră, unde acestea au fost obligate să se prostitueze, fapte care întrunesc în drept elementele constitutive ale infracț. prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 și respectiv art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., iar inculpatul T.l., a aderat iar la grupul infracțional organizat format din inculpații Ț.D., A.M. și U.V.M. și împreună cu inculpatul Ț.D. au transportat-o pe partea vătămată C.M., pe care a "livrat-o" lui L.V. contra sumei de 100 euro, fapte ce întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Din întregul material probator, și anume: declarațiile martorilor M.A.I., S.R.A., l.L.L., S.F., L.C., M.A., G.A. și P.F., V.C., R.S., N.F.I., N.G., S.Ș.V., Ț.G., T.O., C.A., D.D.C., Ț.L., A.A., M.D., declarațiile părților vătămate, declarațiile inculpaților, liting cu ieșirile din țară ale inculpaților și părților vătămate, transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice ale inculpaților, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul Ț.D. a cunoscut-o pe partea vătămată S.R.A., prin intermediul prietenei sale M.A. și Ie-a propus celor două să meargă împreună în Spania.

întrucât partea vătămată nu avea pașaport, inculpatul s-a ocupat de eliberarea acestuia și a plătit și taxele aferente, apoi împreună cu partea vătămată și concubina sa, au plecat în Spania, ieșind din țară pe la punctul de trecere a frontierei Nădlac, la data de 1 martie 2003, cu un autoturism cu nr. de înmatriculare XXX, unde i-a propus părții vătămate să practice prostituția, iar la refuzul acesteia, inculpatul i-a reținut pașaportul, însă după câteva zile au revenit în țară.

Inculpatul A.M. Ie-a recrutat pe părțile vătămate M.A.I. și B.M., Ie-a cazat la locuința sa pentru câteva zile, apoi Ie-a propus să meargă în Spania, spunându-le că are acolo prieteni care le vor oferi locuri de muncă, prezentându-le acestora pe inculpații Ț.D. și U.V.

în ziua următoare, inculpații Ț.D. și U.V. s-au prezentat la locuința inculpatului A.M., le-au luat pe părțile vătămate și le-au transportat în Municipiul Roșiorii de Vede, cazându-le într-un apartament închiriat de către inculpatul Ț.D. de la martorul R.C., unde le-au lăsat până când inculpații au reușit să obțină pașaportul pentru partea vătămată B.M.

Inculpatul U.M. Ie-a transportat pe cele două în Spania, ieșind din țară la 1 martie 2004, pe la punctul de frontieră Turnu Arad în autoturisme diferite.

Inculpatul Ț.D. Ie-a recrutat și pe părțile vătămate S.F. și S.L. și de asemenea pe martora L.C., pe care Ie-a cazat în același apartament din Municipiul Roșiorii de Vede, unde au rămas până când Ie-a obținut pașapoartele, apoi Ie-a transportat în Spania.

Același inculpat, i-a promis martorului Ț.G. că o va ajuta pe concubina sa, partea vătămată C.M., să găsească un loc de muncă în Spania.

Partea vătămată și martorul au fost de acord cu propunerea făcută și s-a deplasat în Spania cu inculpatul T.I. iar inculpatul Ț.D. a părăsit țara cu un alt autoturism.

în Spania, inculpatul T.I. a lăsat-o pe partea vătămată C.M., în orașul San Seloni, unde a fost așteptată de un bărbat în vârstă de aproximativ 33 de ani, despre care a aflat ulterior că se numește L.V. la care a rămas și a cedat avansurilor făcute de acesta în sensul de a întreține raporturi sexuale, la amenințarea că o va da la marocani.

Partea vătămată a aflat de la L.V. că acesta i-a plătit inculpatului T.I. c/val transportului, 250 euro și i-a dat suma de 100 euro, ce urma să o dea la rândul său, inculpatului Ț.D., drept recompensă pentru că a adus-o în Spania.

Faptele inculpaților Ț.D., A.M. și U.V.M., așa cum au fost descrise, întrunesc în drept elementele constitutive ale infracț. prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 C. pen. și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 iar faptele inculpatului T.I. întrunesc în drept elementele constitutive ale infracț. prev. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, prin schimbarea încadrării juridice a faptelor dată prin rechizitoriu, în baza art. 334 C. proc. pen., în sensul înlăturării disp. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în ceea ce privește infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, prev. și ped. de art. 12 și 13 din Legea nr. 678/2001.

S-a reținut în rechizitoriu că activitatea infracțională a inculpaților s-a desfășurat în perioada martie 2003 și iulie 2006, interval de timp în care Legea nr. 678/2001 s-a modificat.

A constatat instanța că în cauză este vorba despre infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, săvârșite în formă continuată și în atare situație momentul epuizării acestor fapte este anul 2006, ultima modificare a Legii nr. 678/2001 producându-se în anul 2005 prin Legea nr. 287/2005, așa încât în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

La individualizarea pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere disp. art. 52 și 72 C. pen. ținând cont de gravitatea faptelor săvârșite, asociere în grup infracțional, trafic de persoane și trafic de minori, pericolul social concret al faptelor săvârșite, dar și de circumstanțele personale ale inculpaților Ț.D. și A.M., care sunt cunoscuți cu antecedente penale, inculpații A.M. și T.I. au continuat săvârșirea unor fapte de natură penală - proxenetism- inculpatul U.V.M. s-a ocupat cu furtul unor obiecte de îmbrăcăminte pe teritoriul Spaniei, au avut o atitudine nesinceră pe tot parcursul procesului penal, încercând să inducă în eroare atât organul de urmărire penală cât și instanța de judecată, așa încât a apreciat că prin condamnarea la pedepse orientate la minimul prevăzut de textele de lege, se va putea atinge scopul educativ preventiv al legii penale.

Potrivit disp. art. 33-34 C. pen. instanța a făcut contopirea pedepselor aplicate urmând ca inculpații să o execute pe cea mai grea, după cum urmează: inculpții Ț.D., A.M. și U.V.M., 10 (zece) ani închisoare, iar inculpatul T.I., 5 (cinci) ani închisoare.

Potrivit disp. art. 71 C. pen. instanța a interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64 lit. a) Teza a ll-a și lit. b) C. pen. și aceleași drepturi potrivit disp. art. 65 C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru fiecare inculpat, stabilită potrivit disp. art. 53 C. pen.

A fost dedusă prevenția inculpaților pentru perioadele cât au fost arestați preventiv.

S-a luat act că părțile vătămate S.R.A., S.L., L.C. și C.M. nu s-au constituit părți civile în procesul penal. Au fost respinse, ca nefondate acțiunile civile formulate de părțile vătămate M.A.I. și S.F.

Conform dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. raportat la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, instanța a dispus confiscarea sumelor de 22.500 euro și respectiv 10.000 euro de la inculpatul T.D.

Inculpații au fost obligați la câte 10.000 RON fiecare cheltuieli judiciare statului.

împotriva acestei hotărâri, au declarat apel, în termen cei patru inculpați care au solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât nu s-a făcut o analiză a materialului probator aflat la dosar, în subsidiar, achitarea lor întrucât nu se fac vinovați de comiterea infracțiunilor imputate.

în această fază procesuală, inculpații U.V.M. și T.I. au fost audiați de instanță la fel ca și partea vătămată C.M.

Prin decizia penală nr. 234/A din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză.

Examinând actele și lucrările de la dosar prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că pe situația de fapt, în urma coroborării întregului material probator de la dosar, s-a reținut corect, că inculpații constituiți în grup infracțional organizat sau în mod singular, au recrutat, cazat și transportat în Spania, persoane de sex feminin, majore și minore în vederea exploatării sexuale în perioada martie 2003 - iulie 2006 numitele S.R.A., M.A.I., B.M., S.F., S.L., L.C. și C.M.

Astfel, din declarațiile acestora și ale martorilor audiați în cauză, din convorbirile telefonice interceptate ale inculpaților a rezultat următoarea situație de fapt:

Inculpatul Ț.D. a cunoscut-o pe partea vătămată S.R.A., prin intermediul prietenei sale M.A. și Ie-a propus celor două să meargă împreună în Spania.

Inculpatul U.M. Ie-a transportat pe cele două în Spania, ieșind din țară la 1 martie 2004, pe la punctul de frontieră Turnu Arad în autoturisme diferite.

Inculpatul Ț.D. le-a recrutat și pe părțile vătămate S.F. și S.L. și de asemenea pe martora L.C., pe care Ie-a cazat în același apartament din Municipiul Roșiorii de Vede, unde au rămas până când Ie-a obținut pașapoartele, apoi Ie-a transportat în Spania.

Același inculpat, i-a promis martorului Ț.G. că o va ajuta pe concubina sa, partea vătămată C.M., să găsească un loc de muncă în Spania.

Partea vătămată și martorul au fost de acord cu propunerea făcută și s-a deplasat în Spania cu inculpatul T.I. iar inculpatul Ț.D. a părăsit țara cu un alt autoturism.

Chiar dacă în faza procesuală a apelului inculpații U.M. și T.I. prezenți în fața instanței s-au declarat nevinovați și au cerut achitarea lor, Curtea constată că se fac vinovați de comiterea faptelor reținute prin rechizitoriu, concludente fiind convorbirile telefonice în care își cer reciproc să declare într-un fel sau altul în cazul audierii lor la organele de Poliție sau Parchet, ce anume să declare cu privire la persoanele de sex feminin recurate, transportate și cazate în Spania spre a practica prostituția în folosul lor, reieșind, fără dubiu, că au profitat sexual personal de acestea și nu le-au oferit locurile de muncă pentru care au plecat în Spania, nu în ultimul rând, că își căutau subterfugii spre a eluda răspunderea penală prin asigurări date de apărătorul lor în legătură cu instanța ce îi va judeca.

Martorii M.M. și R.S. cunoșteau ca partea vătămată C.M. era minoră la data plecării în Spania iar acolo practica prostituția, N.F. a relatat despre o discuție dintre inculpatul Ț.D. și numitul V. privind o sumă de bani pentru a nu fi divulgate actele celui dintâi la Poliție, martorii M.D., Ob.,O. cu privire la partea vătămată C.M., R.C. cu privire la S.F., sunt tot atâtea dovezi că activitatea inculpaților era cunoscută pe plan local (în Județul Teleorman unde își au domiciliile) încât apărările în fața acestei instanțe apar făcute pro causa și nu vor putea fi reținute.

Motivarea dată de judecătorul fondului criticată în prezentul apel ca insuficientă nu poate conduce la o trimitere a cauzei spre rejudecare întrucât potrivit art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. acest motiv nu se mai înscrie între cele ce atrag rejudecarea, putând fi complinită în apelul devolutiv al inculpaților.

Pedepsele aplicate de prima instanță au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise, trafic de persoane minore și majore în scopul exploatării sexuale, limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială, atitudinea inculpaților pe parcursul procesului penal încât cuantumul lor astfel stabilit va fi în măsură să asigure scopul educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.

Pe latură civilă s-a avut în vedere că părțile vătămate S.R., S.L. și L.C. nu s-au constituit părți civile în procesul penal iar părțile vătămate M.A. și S.F. nu și-au dovedit pretențiile, dispunându-se ca față de inculpatul Ț.D. să se ia măsura specială a confiscării sumelor de bani provenite din săvârșirea infracțiunilor.

împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații Ț.D., A.M., U.V.M. și T.I.

Inculpații Ț.D. și A.M. au invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹pct. 3, 4, 9, 21, susținând următoarele:

- decizia pronunțată în cauză nu cuprinde motivele pe care s-a întemeiat soluția;

- judecarea în fond și apel s-a făcut fără citarea inculpatului Ț.D.;

- lipsește minuta, care este actul deliberării;

- judecata în apel a avut loc în condiții de nepublicitate a ședinței de judecată;

- declarația martorului S. (Ș.) V. nu are datele de identificare a acestuia.

Inculpatul U.V.M. a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹pct. 9, 17², 18 C. proc. pen., susținând următoarele:

- hotărârile atacate nu cuprind motivele pentru care s-a pronunțat soluția de condamnare, iar din dispozitivul sentinței instanței de fond lipsesc mențiunile cu privire la aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- materialul probator reprezentând înregistrările convorbirilor telefonice este lovit de nulitate, întrucât nu există certificarea pentru autenticitate a proceselor verbale de transcriere întocmite de procuror;

- nu există probe care să conducă la vinovăția sa.

Inculpatul T.I. a invocat cazurile de casare prev. de art. 385⁹pct. 2, 6, 9, 10, 14 și 17² C. proc. pen.

S-a susținut astfel că:

- procurorul care a întocmit rechizitoriul nu îndeplinea condițiile de vechime și nu deținea gradul de procuror la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție; în aceeași situație s-a aflat și procurorul care a verificat rechizitoriul;

- urmărirea penală și trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 s-a făcut fără a i se aduce la cunoștință învinuirea, fără a fi audiat și fără a fi pusă în mișcare acțiunea penală;

- procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice nu sunt certificate de procuror;

- ambele hotărâri nu motivează ce a determinat instanța să aprecieze că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de persoane;

- prima instanță a dispus condamnarea inculpatului în lipsa cercetării judecătorești, fără a se pronunța asupra încuviințării sau respingerii probelor solicitate, iar instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe, fără ca procesul penal să fi parcurs faza cercetării judecătorești;

- pedeapsa principală nu a fost corect individualizată, iar interdicția dreptului de a alege, ca pedeapsă accesorie și complementară nu are legătură cu reinserția socială a infractorilor;

- nu s-au produs dovezi privind cheltuielile judiciare avansate de stat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

în ce privește cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 2 C. proc. pen., Curtea reține că acesta are în vedere nerespectarea dispozițiilor care reglementează sesizarea primei instanțe în ce privește organul care a făcut-o și conținutul actului de sesizare.

Referitor la prima condiție, sesizarea instanței este valabilă dacă rechizitoriul a fost emis de procurorul competent material și după calitatea persoanei să instrumenteze cauza și dacă a fost îndeplinită procedura de verificare din partea procurorului ierarhic superior.

Or, în speță, Curtea constată că ambele cerințe au fost îndeplinite, câtă vreme rechizitorul a fost întocmit de procurorul șef al Biroului Teritorial Teleorman din cadrul D.I.I.C.O.T. și a fost verificat în condițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen. de procurorul șef serviciu, așa cum rezultă din mențiunile din actul de sesizare.

împrejurarea că la momentul întocmirii sau verificării rechizitoriului procurorii în cauză aveau sau nu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție este lipsit de relevanță din perspectiva sesizării instanței, câtă vreme aceștia au fost legal numiți în funcțiile deținute.

Obținerea ulterioară a altui grad profesional nu conduce la concluzia că la momentul emiterii, respectiv verificării rechizitoriului, cei doi procurori nu aveau competența materială să o facă.

De altfel, așa cum rezultă chiar din actele depuse la dosar, hotărârile judecătorești prin care Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat să recunoască gradul profesional celor doi procurori sunt anterioare datei emiterii rechizitoriului și au efecte de la data la care s-au emis hotărârile prin care Consiliul Superior al Magistraturii respinsese cererile formulate de procurorii în cauză.

Referitor la celelalte critici formulate de inculpatul T.I., ce pun în discuție faptul că urmărirea penală și trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 s-a făcut fără a i se aduce la cunoștință învinuirea și fără a fi audiat, Curtea constată că acestea nu pot fi cenzurate în limita cazului de casare invocat.

Astfel, așa cum s-a arătat, acest caz de casare nu acoperă orice presupusă neregularitate din faza de urmărire penală, ci are în vedere nerespectarea dispozițiilor care reglementează sesizarea primei instanțe în ce privește organul care a făcut-o și conținutul actului de sesizare, din perspectiva acelor mențiuni obligatorii prevăzute în art. 263 C. proc. pen.

Chestiunile invocate de inculpat nu sunt de altfel sancționate cu nulitatea absolută, ci țin în sens larg de respectarea dreptului la apărare, urmând așadar regimul nulității relative, cu tot ceea ce presupune ea.

în acest sens, Curtea constată că aceste aspecte nu pot face nici obiectul cenzurii prin prisma cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 6 C. proc. pen., căci acesta are în vedere strict situația în care urmărirea penală sau judecata ar fi avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie, iar nu orice presupusă atingere adusă dreptului la apărare al inculpatului.

în ce privește cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 3 C. proc. pen., contrar celor susținute prin motivele de recurs, Curtea constată că la dosarele de fond și apel există minutele întocmite de aceste instanțe cu ocazia deliberării, astfel încât critica este nefondată.

în ce privește cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 4 C. proc. pen., Curtea constată că nepublicitatea unora dintre ședințele de judecată nu a fost decisă în mod arbitrar de către instanța de apel, ci s-a făcut în condițiile art. 290 alin. (2) și (3) C. proc. pen., apreciindu-se că, în funcție de obiectul cauzei, judecata în ședință publică ar aduce atingere moralei, demnității și vieții intime a părților vătămate.

Această apreciere s-a întemeiat pe dispoziții legale și nu poate fi cenzurată în limita cazului de casare invocat.

în ce privește cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 9 C. proc. pen., Curtea constată că primul termen de judecată în recurs a avut loc pe 17 februarie 2011, iar motivele scrise de recurs au fost depuse de inculpați la 8 septembrie 2011.

în aceste condiții, Curtea constată că în cauză operează sancțiunea instituită în art. 385¹⁰ alin. (2¹) C. proc. pen., ceea ce înseamnă că instanța va putea analiza numai cazurile de casare care, potrivit art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., pot fi luate în considerare din oficiu.

Or, printre aceste, nu se regăsește și cel prev. de art. 385⁹pct. 9 C. proc. pen. ce pune în discuție nemotivarea soluției adoptată de instanța de apel.

în acest context, Curtea reține că legiuitorul a instituit o procedură formală mai riguroasă în ce privește motivarea recursului, prevăzând un termen limită pentru depunerea motivelor scrise, respectiv cu 5 zile înainte primului termen de judecată.

Prin urmare, este lipsit de relevanță dacă recursul nu a fost soluționat la acest prim termen, după cum nu au importanță motivele amânării, fiind esențial ca recurentul să își îndeplinească obligația prevăzută de lege fie chiar prin cererea de recurs, fie separat, printr-un memoriu depus cu 5 zile înaintea primului termen.

în consecință, toate susținerile făcute de inculpați în recurs, care pun în discuție nemotivarea hotărârii instanței de apel prin prisma cazului de casare prev. de art. .385⁹pct. 9 C. proc. pen. nu pot fi cenzurate de instanța de recurs.

în acest context, Curtea reține că motivele de recurs ale inculpaților nu pot fi privite prin prisma cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 10 C. proc. pen., căci instanța de apel a analizat în esență motivele de apel formulate în cauză, pronunțându-se asupra acestora, astfel încât în cauză se ridică doar chestiuni ce țin de nemotivarea sau insuficienta motivare a soluției adoptate.

în ce privește cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 10 C. proc. pen., Curtea constată că prima instanța a trecut la dezbateri numai după ce a constatat că nu mai există alte cereri în probațiune, în mod similar procedând și instanța de control judiciar.

în aceste condiții, susținerea din motivele de recurs, cu trimitere la cazul de casare analizat, în sensul că prima instanță ar fi dispus condamnarea inculpaților în lipsa cercetării judecătorești, fără a se pronunța asupra încuviințării sau respingerii probelor solicitate, iar instanța de apel ar fi menținut hotărârea primei instanțe, fără ca procesul penal să fi parcurs faza cercetării judecătorești, este neconformă cu realitatea.

De altfel, Curtea constată că în dezvoltarea acestui motiv de recurs se fac referiri sumare, cu caracter general, fără a se menționa în concret cererile în probațiune pe care instanțele nu le-ar fi încuviințat și nici relevanța lor pentru soluționarea cauzei.

în consecință, critica formulată nu este întemeiată.

în ce privește cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen., cu referire la transcrierea convorbirilor telefonice înregistrate în cauză și la aspectele formale privitoare la declarația dată de un martor în cursul judecății, Curtea constată că eventuala nerespectare în faza de urmărire penală a dispozițiilor legale în aceste materii este prevăzută sub sancțiunea nulității relative, care trebuia invocată în termenul și condițiile prevăzute de lege.

Or, dincolo de împrejurarea că așa-zisele neregularități nu au fost invocate în termenul legal (a se vedea în acest sens cererile și excepțiile formulate de inculpați în fața primei instanțe, Curtea constată că inculpații nu au putut preciza care sunt temeiurile legale ce le susțin apărările (cum ar fi cele legate de certificarea de către procurorul ierarhic superior a autenticității proceselor verbale de transcriere întocmite de procuror) și nici vătămările care li s-au adus.

Referitor la cheltuielile judiciare la care inculpații au fost obligați, acestea au fost stabilite prin apreciere în funcție de activitățile procesuale desfășurate în cauză de către organele judiciare și nu reprezintă o chestiune care să poată fi cenzurată pe calea recursului.

în concluzie, Curtea constată că acest caz de casare nu este incident în speță.

în ce privește cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpatul T.I., Curtea constată că pedepsele aplicate acestuia au fost corect individualizate prin raportare la criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind avute în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, persoana inculpatului, dar și conduita adoptată pe parcursul procesului penal.

Prin raportare la cuatumul pedepsei rezultante, pe care Curtea îl consideră corespunzător pentru realizarea funcțiilor și scopului pedepsei înscrise în art. 52 C. pen., este evident că nu poate fi pusă în discuție altă modalitate de executare a acesteia.

Referitor la conținutul pedepsei principale și a celei accesorii, inculpatul se află în eroare, căci instanțele nu i-au interzis dreptul de a vota menționat în art. 64 lit. a) Teza I C. pen.

în ce privește cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen., Curtea reține că pentru a fi în prezența acestuia trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecința greșitei rețineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă.

Această contrarietate evidentă și esențială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanța l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., acesta din urmă necăzând sub incidența cazului de casare analizat.

Altfel spus, eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greșită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză.

Pe de altă parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existență sau inexistență o afirmă în mod eronat instanța de fond sau apel ori al cărei cuprins este redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă.

Or, examinând motivele de recurs formulate în cauză, Curtea constată că recurentul inculpat U.V.M. nu a indicat mijlocul de probă reflectat inexact în hotărârile atacată, ci a criticat fie insuficiența probatoriului cu relevanță în stabilirea vinovăției, fie modalitatea în care instanțele de fond și apel au interpretat acest probatoriu, aspecte ce nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs în limitele cazului de casare invocat.

în ce privește cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 21 C. proc. pen., Curtea constată că acesta a fost invocat de inculpatul Ț.D. care s-a sustras procesului penal și împotriva căruia la data de 11 aprilie 2008 s-a emis mandat de arestare în lipsă.

Mai mult, inculpatul a fost depistat la data de 20 iunie 2011 în timp ce se pregătea să iasă din România legitimându-se cu acte false, menționându-se în procesul-verbal întocmit cu acest prilej că a folosit asemenea documente întrucât nu dorea să fie descoperit de organele de poliție.

în aceste condiții, orice discuție privind procedura de citare este inutilă, căci rațiunea unei asemenea proceduri este înștiințarea unei persoane despre existența unei cauze în care are o anumită calitate, pentru a-i da posibilitatea de a se prezenta la proces și de a-și exercita drepturile.

Or, în speță, din conduita adoptată de inculpat, de sustragere de la urmărire penală și judecată, rezultă că acesta cunoștea despre procesul aflat pe rol și, în mod deliberat, nu a dorit să participe la el.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.

A dedus prevenția la zi pentru inculpatul Ț.D.

S-au văzut și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

← ICCJ. Decizia nr. 2976/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2743/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2973/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2973/2011. Penal