ICCJ. Decizia nr. 3069/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3069/2011
Dosar nr.111/35/2011
Şedinţa publică din 14 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia din 26 ianuarie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.R. şi T.D., procurori în cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
Pentru a pronunţa această rezoluţie, parchetul a reţinut că, la data de 12 ianuarie 2011, persoana vătămată B.E. a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea o plângere penală împotriva procurorilor B.R. şi T.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 2481 C. pen.
În motivarea plângerii, persoana vătămată a arătat că cei doi procurori, în mod repetat, în şedinţele de judecată din 23 noiembrie 2010 şi 11 ianuarie 2011, în calitate de procurori de şedinţă, cu ocazia judecării recursului ce forma obiectul Dosarului nr. 1067/35/2010, prin concluziile formulate i-au încălcat toate drepturile procesuale, legale şi constituţionale, mai precis dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi altele.
Parchetul a apreciat că probele administrate nu reţin şi nu confirmă nici un indiciu în exercitarea cu rea-credinţă a atribuţiilor de serviciu de către procurorii reclamaţi în cauză, la fel cum nu reţin nici un indiciu că aceştia ar fi avut vreo intenţie sau culpă în producerea vreunui prejudiciu persoanei vătămate sau a vătămării intereselor legale ale acesteia, în formularea concluziilor aceştia având în vedere doar probele legal administrate, reţinute şi analizate.
Ca atare, pe baza raţiunilor şi probelor expuse s-a impus a se concluziona că fapta reclamată nu există, motiv pentru care în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei rezoluţii, în termenul prevăzut de lege, petentul B.E. a înaintat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Prin Rezoluţia din 17 februarie 2011, procurorul general a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului B.E. împotriva soluţiei dată în Dosarul nr. 18/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Împotriva acestor rezoluţii, în termenul prevăzut de lege, petentul B.E. a formulat plângere înregistrată la instanţă la 03 februarie 2011.
Prin Sentinţa penală nr. 187 din 22 februarie 2010 a Judecătoriei Satu Mare, s-a dispus restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Judecătoriei Iaşi în vederea refacerii urmăririi penale cu privire la prezentarea materialului de urmărire penală.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare şi de către inculpatul B.E.
Prin Decizia penală nr. 276/R din 1 octombrie 2010 a Tribunalului Satu Mare s-au admis recursurile declarate de parchet şi recurent, s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza pentru continuarea judecăţii Judecătoriei Satu Mare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.E., iar prin Decizia penală nr. 10/R din 11 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, acesta a fost respins ca fiind inadmisibil.
Împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea petentul a formulat plângere, ce a fost respinsă ca fiind nefondată prin Sentinţa penală nr. 55/PI din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, criticând-o sub aspect de nelegalitate, întrucât la dosar există suficiente probe pentru a se dispune trimiterea în judecată a făptuitorilor împotriva cărora a formulat plângere penală.
La termenul din 14 septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor admisibilitatea căii de atac exercitată de petent.
Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petentul B.E. ca inadmisibil, pentru următoarele considerente
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea ca nefondată, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.
În speţă, sesizarea instanţei de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a "legii micii reforme", respectiv la data de 29 noiembrie 2010, şi drept urmare hotărârea primei instanţe a fost pronunţată sub imperiul dispoziţiilor procesual penale, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluţiilor de netrimitere în judecată date de organul de urmărire, se face doar într-un singur grad de jurisdicţie, la instanţa căreia i-ar reveni, în condiţiile legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Ca atare, printre modificările aduse C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, menţiune ce apare şi în cuprinsul dispozitivului sentinţei atacate.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul B.E.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat, căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu este prevăzută de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul B.E. împotriva Sentinţei penale nr. 55/PI din 13 aprilie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 3067/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3084/2011. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
