ICCJ. Decizia nr. 3084/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3084/2011
Dosar nr.8950/63/2009
Şedinţa publică din 15 septembrie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 197 din 5 mai 2010 a Tribunalului Dolj, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
În baza art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), alin. (2), art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata G.M. - fiica lui C. şi G., născută în comuna B., sat S., judeţul Dolj, domiciliată în comuna T., sat L., judeţul Dolj, la pedeapsa de 13 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
S-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 lit. b) C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă G.C.
A fost obligată inculpata să plătească părţii civile G.C. suma de 7.000 RON despăgubiri materiale.
A fost obligată inculpata să plătească părţii civile S.C.J.U. nr. 1 Craiova suma de 4.151,56 RON cheltuieli de spitalizare, reactualizată la data plăţii.
A fost obligată inculpata la 2.300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din data de 26 iunie 2009, inculpata G.M., a fost trimisă în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
S-a reţinut astfel că inculpata G.M., în vârstă de 53 de ani la data comiterii faptei, este văduvă şi locuieşte singură, în comuna T., sat L., judeţul Dolj, pe uliţa V.V., casa sa învecinându-se cu cea a martorului U.C., nepot al victimei G.P.
Victima G.P., în vârstă de 68 de ani la data comiterii faptei, o cunoştea pe inculpată şi locuia în acelaşi sat, împreună cu soţia sa, G.C. şi familia fiului său, G.A., la o distanţă de circa 1 kilometru de casa inculpatei.
Relaţiile dintre cei doi erau bune, aceştia discutând în momentul în care se întâlneau, îndeosebi cu ocazia vizitelor pe care victima le făcea nepotului său.
În comună, G.P. era cunoscut ca fiind un om liniştit, care nu a intrat în relaţii conflictuale cu nici o persoană, muncitor şi foarte serviabil, atunci când vreun consătean îi solicita ajutorul. Nu era consumator de alcool, consumând băuturi alcoolice ocazional şi în cantităţi reduse.
În data de 10 decembrie 2006, în jurul orelor 1600 - 1630, G.P. a plecat de la locuinţa sa la nepotul său U.C., pentru a da un telefon.
În drum spre locuinţa nepotului său, G.P. s-a oprit la un bar situat la intersecţia străzii principale cu uliţa V.V., unde, în prezenţa martorului C.C. şi a altor persoane aflate în bar, a băut o sticlă cu bere de 500 ml. Din depoziţia martorului rezultă că G.P. nu era în stare de ebrietate, nici în momentul în care a intrat în bar şi nici după ce a consumat berea.
După ce a terminat de băut berea, G.P. a plecat către locuinţa nepotului său, aflată la o distanţă de circa 100 m de bar.
În jurul orei 1700, G.P. a ajuns la locuinţa martorului U.C., nepotul său şi a telefonat familiei A., din comuna Vîrvoru de Jos.
După ce a terminat convorbirea telefonică, G.P. a mai discutat circa 10 - 15 minute cu martorii U.C. şi G.F., după care, în jurul orei 1730, când începuse să se întunece, a plecat către casă.
În perioada cât a stat la nepotul său, G.P. nu a consumat băuturi alcoolice şi nici nu părea să fie sub influenţa alcoolului.
La plecare, U.C. l-a condus pe G.P. până la poartă şi i-a dat acestuia o nuia, pentru a se apăra de câini, după care a închis poarta şi a asigurat-o, intrând în casă.
Martorul nu l-a urmărit cu privirea pe G.P. o distanţă suficientă pentru a realiza dacă merge acasă sau intră în locuinţa altei persoane, dar cert este că acesta se îndrepta către podul de la capătul uliţei, situat la intersecţia cu strada principală, în drum către locuinţa sa trebuind să treacă prin faţa locuinţei inculpatei G.M.
La plecarea de la nepotul său, G.P. a avut capul acoperit cu o şapcă cu cozoroc.
Martorul U.C. a uitat să-i spună lui G.P. că inculpata G.M. l-a rugat să-i transmită acestuia să-i facă o vizită, pentru a vedea nişte lemne de foc, pe care dorea să i le taie fiul său, G.A.
În intervalul orar 1730 – 2300 toţi martorii audiaţi, care locuiesc pe aceiaşi uliţă cu inculpata sau care s-ar fi putut întâlni cu victima, pe traseul acesteia către casă, nu au confirmat prezenţa sa pe uliţă.
De asemenea, martorii audiaţi, care locuiesc pe aceiaşi uliţă, nu au sesizat zgomote produse de trecerea vreunui mijloc de transport sau voci umane, având această posibilitate, fiind alertaţi de câinii care lătrau la cel mai mic zgomot.
În jurul orelor 2230 - 2300, martorul U.C. a auzit câinii lătrând şi zgomote ce proveneau din uliţă, cam din dreptul locuinţei sale.
Martorul a ieşit din casă, fără să aprindă lumina în curte. În momentul în care se afla în holul de la intrarea în casă a auzit zgomote de lovituri, înfundate. Crezând că este vorba de o vecină a sa, care obişnuia să-şi bată soţul în momentul în care venea beat acasă, a aprins lumina din curte şi a ieşit afară. Din momentul în care a auzit zgomotele de lovituri până a ieşit afară, după aprecierea martorului, a trecut un interval de circa un minut.
După ce a aprins lumina în curte, a auzit-o pe vecina sa, G.M. strigând: "Ce cauţi la mine în curte?", după care aceasta, realizând că a ieşit în curte, a strigat la el să vină să-l ia pe P., care a încercat să "intre peste ea".
Momentul în care martorul a perceput zgomotul produs de loviturile aplicate victimei a fost anterior celui în care a fost strigat de către G.M. Urmează a se reţine că martorul a perceput, direct, zgomotul a două-trei lovituri.
În momentul în care a ieşit în drum, U.C. a observat-o pe G.M., care se afla în picioare, pe cealaltă parte a drumului, în dreptul porţii casei sale, în faţa sa aflându-se G.P., căzut la pământ, în poziţia ghemuit, pe partea dreaptă.
Inculpata G.M. avea în mâna stângă o nuia subţire, lungă de circa 50 - 60 cm, iar sub braţul mâinii drepte un lemn de circa 1,20 metri, mai gros, asemănător unei cozi de unealtă agricolă (sapă sau lopată).
Fără să o întrebe ce s-a întâmplat, G.M. i-a spus martorului că victima G.P. a pătruns în curtea sa şi i-a cerut să întreţină relaţii sexuale.
După ce i-a spus ce s-a întâmplat, G.M. a intrat în curtea locuinţei sale şi a revenit imediat în uliţă, având de această dată asupra sa doar nuiaua subţire.
Martorul a încercat să-l ridice pe unchiul său, să-l ducă la el în casă, întrucât se văita de dureri în zona umărului drept.
În timp ce încerca să-l ridice, G.M. fiind conştientă de intensitatea loviturii primite şi implicit şi de corpul contondent cu ajutorul căruia l-a lovit, i-a spus martorului: "Lasă-l că poate are mâna frântă".
De asemenea, G.M. l-a întrebat pe martor unde este şapca pe care o avusese G.P. pe cap în momentul în care a plecat de la el, ceea ce confirmă faptul că aceasta se întâlnise cu G.P. încă de la ora 1730, când acesta plecase de la nepotul său.
Cu această ocazie U.C. a constatat că victima nu mai avea asupra sa şapca şi băţul pe care i l-a dat pentru a se apăra de câini.
În cursul aceleiaşi seri, rudele victimei au căutat în zonă şapca acestuia, dar nu au găsit-o. Căutările celor două obiecte au continuat şi în cursul zilelor următoare, inclusiv sub podul de la capătul uliţei.
Ulterior, la data de 13 decembrie 2006, şapca victimei şi băţul primit de aceasta de la U.C. au fost găsite sub podul situat la o distanţă de circa 75 metri de locul conflictului, lângă intersecţia uliţei cu strada principală, unde au mai fost căutate anterior.
Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a constatat că şapca avea pete de culoare brun-roşcată ce păreau a fi de sânge. De asemenea, lângă şapcă au fost identificate 3 pete de culoare brun-roşcată ce păreau a fi de sânge, cu diametru de 1 cm. Pe taluzul betonat de la piciorul podului a fost identificată o urmă de încălţăminte, formată prin alunecare, cu vârful orientat către urcare.
Petele brun-roşcate identificate nu puteau să provină de la victimă, care fiind în stare de ebrietate să cadă de pe pod, în acest caz diametrul petelor şi dispersia lor, ţinând seama şi de gravitatea leziunilor suferite, trebuind să fie mult mai mare. Prezenţa urmei de încălţăminte în urcare, creată prin alunecare pe taluzul betonat al podului, atestă faptul că atât şapca cât şi băţul au fost puse în acel loc de către persoana în posesia căreia s-au aflat în intervalul de timp cuprins între 10 decembrie 2006 şi 13 decembrie 2006, care avea cunoştinţă de faptul că în momentul agresării sale victima avea asupra sa şapca şi băţul.
Semnificativ este faptul că aceste obiecte au fost căutate de membrii familiei în tot acest interval de timp, inclusiv sub pod şi nu le-au găsit, cât şi faptul că, imediat după ce l-a agresat pe G.P., G.M. l-a întrebat pe martorul U.C. unde este şapca şi nuiaua pe care victima le-a avut, conştientizând faptul că acestea s-ar fi putut afla în locuinţa sa.
După două zile, realizând că trebuie să scape de aceste obiecte ce puteau să o incrimineze, aceasta a încercat să simuleze o autoaccidentare a victimei.
Revenind la succesiunea evenimentelor din seara de 10 decembrie 2006, se reţine că la îndemnul lui G.M. şi a martorei M.V. de a-l duce pe G.P. la el în casă, U.C. a încercat să-l ridice pe acesta şi să-l transporte la domiciliu său, dar, nereuşind l-a târât şi l-a aşezat pe o grămadă de pietriş aflată în uliţă la câţiva metri de locul în care a fost agresat, după care a plecat să anunţe familia acestuia.
În momentul conflictului dintre G.M. şi G.P., martorii au avut posibilitatea să observe derularea evenimentelor şi chiar să perceapă eventuale amănunte, datorită faptului că strada era iluminată de becurile aprinse atât la colţul casei martorului cât şi la cea aparţinând inculpatei, situat la o distanţă de 9,50 metri de locul faptei şi la o înălţime de 2,50 metri de sol, superioară înălţimii gardului acesteia de 1,65 metri.
Iluminatul direct al locului faptei a fost completat la data comiterii acesteia de iluminatul stradal, asigurat de un bec cu vapori de mercur, situat într-un stâlp, aflat la o distanţă de 73 metri de locul faptei.
Aceleaşi evenimente au fost percepute şi de cel de-al doilea martor ocular, L.C., care, în momentul începerii conflictului se afla pe un pe un podeţ din faţa locuinţei lui A.A., situată la o distanţă de 40 metri de locul faptei.
Martorul a surprins momentul în care inculpata G.M. l-a lovit pe G.P. de 3 - 4 ori, peste corp, cu un obiect alungit, de circa 1 metru, după care acesta a căzut în uliţă. Martorul a surprins de asemenea momentul în care, după ce a aplicat loviturile, inculpata G.M., înarmată cu acel obiect a intrat în curtea sa.
De asemenea, acesta l-a auzit pe U.C. strigând: "Aduceţi o lumânare că moare ăsta aici!", realizând astfel consecinţele deosebit de grave ale agresiunii şi gravitatea deosebită a leziunilor produse.
După ce U.C. a plecat să-i anunţe familia, G.P. a reuşit să se ridice şi să se adăpostească în locuinţa nepotului său U.C., unde a fost găsit de către membrii familiei sale.
Imediat după ce a pătruns în locuinţă, G.P. a intrat în stare de şoc şi ulterior în comă.
Cei doi martori oculari au fost supuşi unei expertize poligraf, constatându-se că aceştia nu au avut un comportament simulat.
După ce au sosit membrii familiei lui G.P., G.M. a revenit în uliţă şi a încercat să le explice acestora că "P. a intrat în curtea sa cerându-i să întreţină relaţii sexuale".
Datorită stării comatoase în care intrase victima, nu s-au putut obţine de la acesta declaraţii, nici de către membrii familiei şi nici de către organele judiciare, cu privire la împrejurările în care a fost agresat.
Victima a fost internată la S.C.U. Craiova, unde a decedat la 24 decembrie 2006 cu diagnosticul: Traumatism cranio-cerebral grav. Contuzii hemoragice multiple ambele emisfere cerebrale. Fractură claviculă dreaptă. Bronhopneumonie secundară."
Prin raportul de constatare medico-legală din 06 martie 2007 s-a stabilit că victima prezenta mai multe leziuni la nivelul extremităţii cefalice, efect tanatogen avându-l hemoragia şi dilacerarea meningo-cerebrală, consecinţa traumatismului cranio-cerebral, cu fractură de boltă şi bază craniană. Între traumatism şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.
În completarea acestui raport, la data de 26 septembrie 2008, s-a solicitat I.M.L. să se pronunţe asupra formei şi dimensiunilor obiectului vulnerant (din declaraţiile martorilor rezultând că este vorba cel mai probabil de o coadă de unealtă agricolă), numărul de lovituri aplicate, direcţia din care s-au aplicat loviturile, poziţia dintre victimă şi agresor şi mâna în care a ţinut agresorul corpul contondent (învinuita a declarat, constant, că s-a aflat faţă în faţă cu victima şi a lovit cu mâna stângă).
Prin adresa din 22 octombrie 2008 a I.M.L. Craiova s-a comunicat faptul că la nivelul extremităţii cefalice au fost aplicate trei lovituri active, posibil cu o coadă de unealtă agricolă din lemn, cu grosimea de circa 4 cm şi lungimea de circa 1,20 m. Leziunile de la nivelul pavilionului urechii drepte, fractura cominutivă cu înfundare din zona temporală dreaptă cât şi fractura claviculei s-au putut produce printr-o singură lovitură, prin ricoşarea loviturii de la nivelul extremităţii cefalice.
În condiţiile în care victima a fost faţă în faţă cu agresorul este posibil să fi fost aplicate de o persoană stângace.
Celelalte leziuni s-au putut produce prin lovire de corp dur, posibil cădere şi ulterior târâre.
Completarea raportului de constatare-autopsie a fost avizată de către Comisia de Control şi Avizare din cadrul I.M.L. Craiova, prin Avizuldin 21 octombrie 2008.
Urmare reaudierii martorilor oculari s-a stabilit că inculpata G.M. a aplicat loviturile cu un ciomag, asemănător unei cozi de unealtă agricolă, cu grosime de circa 4 cm şi lungime de circa 1,20 m, loviturile fiind aplicate printr-o mişcare de rotaţie, cu braţul şi antebraţul ridicate deasupra nivelului umărului său şi au vizat zona craniană şi toracică şi nu zona picioarelor, aşa cum a afirmat învinuita.
Pe tot timpul cât a aplicat loviturile, inculpata l-a împins pe G.P. cu cealaltă mână către centrul uliţei, fără ca acesta să opună vreo rezistenţă sau să aibă vreo ripostă verbală sau fizică.
Imediat după ce s-a încetat agresarea sa, acesta a căzut la pământ, având faţa plină de sânge, fiind găsit în această stare de către nepotul său, care a perceput direct desfăşurarea conflictului.
Cu ocazia reconstituirii, efectuate în data de 08 aprilie 2009, martorul ocular L.C. a indicat modul în care s-au derulat evenimentele, cu precizarea că, datorită distanţei la care s-a aflat, de 40 m faţă de locul conflictului, nu a putut preciza în ce mână a ţinut inculpata ciomagul cu ajutorul căruia l-a agresat pe G.P. Inculpata însă, în declaraţiile sale, a frizat în mod constant că a lovit cu mâna stângă, ea fiind stângace. De asemenea, inculpata a precizat că în timp ce îl lovea pe G.P., îl împingea pe acesta cu mâna dreaptă spre centrul uliţei şi, deşi terenul era în pantă, iar G.P. se deplasa cu spatele, fiind şi în stare de ebrietate, acesta nu a căzut decât după aplicarea loviturilor.
În versiunea sa, practic identică cu a martorului, G.M. a precizat că l-a lovit pe G.P. cu o nuia în zona gleznelor, determinând căderea acestuia.
Conform aceleiaşi declaraţii l-a întâlnit prima dată pe G.P. în curtea sa, la o distanţă de circa 5 - 6 metri de becul aprins din pridvorul casei, G.P. aflându-se cu faţa către lumina becului, ceea ce i-a permis să-l recunoască pe acesta. Cu această ocazie a observat că victima nu avea semne de lovituri la nivelul feţei şi nici urme de sânge pe faţă. Aceste urme au apărut imediat după ce ea l-a agresat şi conform actelor medico-legale întocmite în cauză se datorează lovirii active cu un corp contondent, de natura celui indicat de către martori.
Cu ocazia cercetării locului faptei nu a fost identificată şi ridicată coada de unealtă cu ajutorul căreia a fost agresată victima.
În drept, s-a arătat că fapta săvârşită de către inculpata G.M., de a-l lovi pe G.P., în loc public (uliţa satului), cu ciomagul, în mod repetat, în zone vitale, cauzându-i leziuni ce i-au produs decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen.
Cu privire la vinovăţia inculpatei se reţine că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie indirectă, prin folosirea unui instrument vulnerant apt să ucidă, prin aplicarea unei lovituri de mare intensitate, într-o zonă vitală, inculpata acceptând producerea rezultatului infracţiunii, chiar dacă nu a urmărit acest lucru.
Analizând actele şi probele administrate în cauză, instanţa de fond a constatat că starea de fapt a fost corect reţinută prin rechizitoriu şi confirmată de probele administrate în cauză, iar vinovăţia inculpatei G.M. fără dubii dovedită.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei, instanţa a constatat pe baza probatoriului administrat în cauză, că inculpata a aplicat victimei mai multe lovituri în zona capului şi peste corp cu un ciomag cu grosimea de circa 4 cm şi lungimea de 1,20 m, lovituri în urma cărora victima a căzut jos suferind mai multe leziuni la nivelul extremităţii cefalice, efect tenatogen avându-l hemoragia şi dilacerarea meningo-cerebrală, consecinţa traumatismului cranio-cerebral, cu fractură de boltă şi bază craniană, ce au condus la decesul victimei.
Faţă de numărul mare al loviturilor aplicate victimei, de intensitatea deosebită a acestora, de obiectul folosit (ciomag) şi zonele vitale ale corpului vizate (cap, torace), inculpata nu avea cum să nu îşi dea seama de posibilul rezultat al faptei sale, respectiv decesul victimei, astfel încât, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui (intenţie indirectă).
Întrucât concluziile raportului de constatare medico-legală au evidenţiat legătura directă dintre leziunile cauzate şi decesul victimei, chiar dacă acesta a survenit mai târziu, nu poate fi primită apărarea inculpatei în sensul că a acţionat cu praeterintenţie.
Inculpata în mod constant şi-a clamat nevinovăţia, susţinând că lovit victima cu o nuia peste picioare, însă nu în zona capului şi a corpului şi că este posibil ca victima să fi fost anterior agresată de alte persoane poate chiar de nepotul său, U.C., însă nu a adus nici o probă în apărarea sa.
Apărarea inculpatei nu a fost reţinută de instanţa de fond, întrucât dacă ar fi fost agresată anterior de către U.C., după conflictul pe care l-a avut cu G.M., victima G.P. nu s-ar fi refugiat de bunăvoie în locuinţa agresorului său, unde intrase pentru a găsi ajutor.
Pe de altă parte şi agresarea anterioară de către oricare altă persoană a fost de asemenea exclusă. Astfel, deşi leziunile erau de o gravitate deosebită, G.M. nu a sesizat ca victima să aibă sânge pe faţă sau semne de lovituri, deşi în tot timpul conflictului s-a aflat foarte aproape de acesta, victima a fost tot timpul cu faţa către lumină şi ar fi avut posibilitatea să observe acest lucru. De asemenea, dacă ar fi fost agresat anterior de către o altă persoană, dată fiind gravitatea leziunilor de la nivelul craniului (fractură de boltă şi baza craniului, cu dilacerare cerebrală şi hemoragie cerebrală), cât şi fractura claviculei drepte, victima nu ar fi mers la G.M. să-i propună să întreţină relaţii sexuale, ci eventual să-i solicite ajutor, în condiţiile în care un asemenea ajutor ar fi putut să-l ceară nepotului său, unde de altfel s-a şi refugiat după conflict.
De altfel, semnificativ a fost considerat şi faptul că imediat după ce a fost agresat de către G.M., G.P. a intrat în stare de şoc şi apoi în comă, intervalul de timp în care s-a produs alterarea gravă a stării sale de sănătate fiind foarte scurt, de circa 30 minute. Pe fondul unor leziuni preexistente, s-a apreciat că este practic imposibil ca mobilul prezenţei victimei la învinuită să fie cel declarat de aceasta.
Atitudinea sa nesinceră cu privire la acest aspect a rezultat şi din declaraţiile contradictorii date pe parcursul procesului penal. Astfel, dacă în cursul urmăririi penale a afirmat că victima trăgea de poartă însă nu a reuşit să pătrundă în curtea locuinţei sale, întrucât a avut poarta închisă şi asigurată, ulterior a arătat că victima i-a rupt nişte lănteţi din gard, fără să reuşească să pătrundă în curte, pentru ca în cursul cercetării judecătoreşti să arate că victima a pătruns în curtea sa circa 4 metri cu scopul de a întreţine relaţii sexuale, dar a reuşit să-l împingă afară din curte, lovindu-l cu o nuia de două ori peste picioare.
De asemenea, faptul că victima nu a mai fost văzută în sat de nici o persoană după plecarea sa de la U.C., în intervalul orar 1730 - 2230, după care este văzută în conflictul pe care l-a avut cu inculpata, poate conduce la concluzia că victima ar fi putut fi în acest interval de timp, chiar la locuinţa acesteia cu care a consumat băuturi alcoolice, după care, pentru un motiv necunoscut au intrat în conflict. O asemenea ipoteză apare ca verosimilă, având în vedere că anterior G.M. îi spusese lui U.C. că vrea să-l întâlnească pe G.P. pentru a-l ruga să-i taie nişte lemne de foc. De asemenea, din declaraţia martorului rezultă că inculpata cunoştea faptul că la plecarea sa de la U.C., G.P. avea căciulă pe cap şi un băţ în mână, care nu au fost găsite la locul faptei nici în seara conflictului şi nici în următoarele două zile.
Deşi în cursul urmăririi penale, pe adresa familiei victimei a fost primită o scrisoare anonimă, care indica presupuşii autori ai infracţiunii, cercetările făcute faţă de aceste persoane au infirmat implicarea lor în vreun conflict cu victima.
Tot în cursul urmăririi penale, s-a solicitat inculpatei să fie supusă la testul poligraf, însă aceasta a refuzat să se supună testării, datorită sănătăţii precare, precizând totodată, în mod constant, că nu avea forţa fizică necesară agresării victimei. Această poziţie a inculpatei a determinat expertizarea sa medico-legală, în condiţii de internare.
Prin raportul medico-legaldin 15 mai 2009, I.M.L. Craiova a stabilit că inculpata G.M. prezintă diagnosticul: HI A primară gr.2 risc adiţional mare. Angină pectorală de efort clasa II CCS. Hipercolesterolemie. Hipotiroidie în tratament de substituţie.
Afecţiunile îi puteau permite activităţi fizice, inclusiv aplicarea de lovituri cu ajutorul unor corpuri contondente, alungite, capabile să determine leziuni traumatice cu potenţial letal.
Momentul agresării victimei de către inculpată a fost perceput direct de către martorul L.C. care se afla la o distanţă de circa 40 metri de locul conflictului. Conform susţinerilor sale, inculpata a lovit-o pe victimă de 3 - 4 ori, peste corp cu un obiect alungit de circa 1 metru după care acesta a căzut în uliţă, iar inculpata a intrat în curte.
Faptul că inculpata a avut asupra sa un lemn de circa 1,20 m lungime, mai gros, posibil o coadă de unealtă agricolă a fost observat şi de martorul U.C., care a arătat că în momentul în care a ieşit în drum a observat-o pe inculpată în picioare în dreptul porţii sale, în faţa sa aflându-se victima G.P., căzută la pământ, în poziţia ghemuit, iar aceasta avea în mâna stângă o nuia subţire, lungă de circa 40 - 60 cm, iar sub braţul stâng lemnul respectiv.
În cursul urmăririi penale atât martorul U.C., cât şi martorul L.C. au fost supuşi unei expertize poligraf, ocazie cu care s-a constatat că aceştia nu au avut un comportament simulat.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile enumerate la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume: gradul de pericol social al faptei, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul sancţionator, împrejurările şi modalitatea de comitere a faptei - victima intrând peste inculpată în curte la o oră târzie, cu scopul de a întreţine relaţii sexuale cu aceasta, precum şi persoana inculpatei care a nu a recunoscut săvârşirea faptei, însă este în vârstă, suferă de multiple afecţiuni, se gospodăreşte singură, a avut o comportare corespunzătoare în cadrul colectivităţii anterior comiterii faptei.
Faţă de aceste împrejurări, instanţa a reţinut în favoarea inculpatei circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), alin. (2) C. pen. şi a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de textul sancţionator conform art. 76 lit. a) C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a reţinut că partea civilă G.C. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.266 RON despăgubiri materiale, constând în cheltuielile ocazionate cu înmormântarea victimei şi parastasele ulterioare şi a precizat că nu solicită daune morale.
Din actele depuse la dosar precum şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că partea civilă G.C. a efectuat cheltuieli ocazionate cu înmormântarea victimei G.P. şi pomenirea acestuia în cuantum de 7.000 RON.
Prin adresa din 19 octombrie 2009 S.C.J.U. s-a constituit parte civilă cu suma de 4.151,56 RON ocazionată cu spitalizarea victimei G.P., reactualizată la data plăţii, suma la plata căreia a fost obligată inculpata.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata, solicitând, într-o primă teză, achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu a săvârşit fapta, instanţa de fond dând o interpretare greşită probelor, existând contradicţii între declaraţiile martorilor. Numitul C.A. a indicat ca autori pe C.D.M. şi C.I., cu care partea vătămată a avut anterior un conflict. Deşi la urmărirea penală s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă inculpata era capabilă să ţină în mâna stângă un obiect de grosimea şi greutatea celui arătat în rechizitoriu şi dacă l-ar fi putut manevra, în cauză s-a efectuat doar un raport de constatare medico-legală, semnat de un specialist al I.M.L. Craiova. Totodată, era esenţial să se stabilească traseul şi activitatea victimei anterior orelor 2300, cu atât mai mult cu cât martorul C.A. a arătat că în jurul orelor 2200, a auzit expresia "de ce dai mă în el, vrei să-l omori" şi nu s-a identificat ca în acea seară să fi fost o altă persoană agresată. Nu s-a analizat verificarea ipotezei arătate în scrisoarea anonimă, mai ales că unul dintre autorii indicaţi, respectiv C.S., a mai săvârşit o crimă.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., fiind evident că nu a existat intenţia inculpatei de a omorî victima.
A solicitat totodată, reţinerea provocării şi aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., coborârea pedepsei sub minimul special, deoarece victima a pătruns în stare de ebrietate în curtea inculpatei cu intenţia de a întreţine relaţii sexuale.
Ca modalitate de executare a solicitat aplicarea art. 861 C. pen., având în vedere circumstanţele personale, caracterizarea primarului, concluziile referatului de evaluare.
Prin Decizia penală nr. 101 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel a admis apelul declarat de inculpata G.M., împotriva Sentinţei penale nr. 197 din 5 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. 8950/63/2009, a desfiinţat sentinţa penală în privinţa laturii penale.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpata G.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
A aplicat art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 9 ani compus din cuantumul pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 5 ani stabilit de instanţă.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existenţă.
A atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu contravin deciziei.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută în raport de probele administrate, însă încadrarea juridică dată faptei se impune a fi schimbată în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece din declaraţiile martorilor, coroborate cu raportul de constatare medico-legală a rezultat că inculpata a săvârşit fapta cu praeterintenţie, intenţia acesteia a fost să-l lovească pe G.P. pentru a-l împiedica să intre în curtea sa, rezultatul uneia dintre lovituri amplificându-se, devenind mai grav, astfel încât victima a decedat după 14 zile de la incident, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând în favoarea inculpatei circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.
Nu a fost reţinută circumstanţa prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece s-a considerat că inculpata nu a fost provocată în niciun fel de victimă.
S-a apreciat că pedeapsa poate fi executată fără privare de libertate, în raport de vârsta înaintată şi starea de sănătate precară, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. şi art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârii instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greşit a fost reţinută în sarcina inculpatei săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât leziunile foarte grave au fost produse prin lovirea activă intensă a capului victimei, intenţia inculpatei fiind indirectă.
De asemenea, faţă de atitudinea procesuală nesinceră, aplicarea pedepsei de 4 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere este considerată de parchet ca fiind greşit aleasă, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.
Oral, reprezentantul parchetului, în şedinţa de judecată din 15 septembrie 2011, a susţinut aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea inculpatei.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatei G.M., de a-l lovi pe G.P. cu o coadă de unealtă agricolă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen.
Din conţinutul probelor administrate în cauză (declaraţiile martorilor L.M., U.C., M.V., raportul de constatare medico-legală autopsiedin 6 martie 2007 întocmit de I.M.L. Craiova) rezultă că intenţia inculpatei nu a fost aceea de a cauza moartea victimei.
Spre deosebire de infracţiunea de omor, care nu poate fi săvârşită decât cu intenţie, în una din cele două modalităţi la care se referă art. 19 alin. (2) pct. 2 lit. a) şi b) C. pen., infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. se comite cu praeterintenţie, fiind particularizată prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire şi din culpă cu privire la rezultatul letal produs.
Având în vedere contextul în care fapta a fost săvârşită - la o oră foarte târzie la poarta inculpatei era o persoană, în stare de ebrietate, care intenţiona să intre în curte, fapt ce a determinat-o pe aceasta să se înarmeze cu o coadă de unealtă agricolă, iar în momentul în care a ajuns la poartă, victima încerca să intre în curte şi pentru a o împiedica să facă acest lucru, l-a lovit - se poate susţine că inculpata a acţionat sub impulsul momentului, cu intenţia de a împiedica victima să pătrundă în curte şi fără a prevede că leziunile aplicate vor conduce la decesul victimei.
Nu se poate trage concluzia că prin aplicarea mai multor lovituri victimei de către inculpată aceasta ar fi urmărit uciderea victimei sau ar fi acceptat eventualitatea producerii acestui rezultat, atâta timp cât din raportul de constatare medico-legal din 22 octombrie 2008 I.M.L. Craiova, leziunea tanatogeneratoare ar fi putut fi produsă printr-o singură lovitură.
Astfel, motivul de recurs al parchetului privind greşita încadrare juridică dată faptei apare ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că atât pedeapsa aplicată, cât şi modalitatea de executare corespund criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), neimpunându-se modificarea acesteia.
Astfel, s-au avut în vedere împrejurările comiterii faptei - a încercat să o împiedice pe victimă să intre în curtea sa - circumstanţele personale - vârsta înaintată a inculpatei, conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunii.
Deşi s-a solicitat de către reprezentantul parchetului reţinerea în favoarea inculpatei a circumstanţelor prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., din probele administrate nu rezultă provocarea din partea victimei, incidentul desfăşurându-se la poarta inculpatei, pe drumul public.
Pentru a-şi îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta sancţiunii.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în C. pen. român, art. 52 alin. (1), potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni".
Fapta inculpatei este neîndoielnic gravă, însă în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, instanţa de apel a avut în vedere atât consecinţele negative ale acesteia asupra societăţii, cât şi persoana inculpatei (vârsta acesteia, nu este cunoscută cu antecedente, starea precară de sănătate), astfel încât pedeapsa aplicată, cât şi modalitatea de executare sunt în deplin acord cu dispoziţiile art. 1 şi art. 52 C. pen.
Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, Înalta Curte apreciază că a fost just individualizată, având în vedere că rolul prioritar al pedepsei este acţiunea de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu acela al represiunii, deoarece numai acţiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ce priveşte adaptarea conduitelor destinatarilor legii penale, în dezvoltarea conştiinţei juridice şi morale a membrilor societăţii şi numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete trebuie utilizată constrângerea.
Necesitatea aplicării unei pedepse şi evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermităţii care, în acest domeniu, nu însemnă aplicarea unei pedepse severe ori executarea acesteia în regim privativ de libertate, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei şi persoanei făptuitorului, apt să-şi realizeze cu maximă eficienţă finalitatea educativ-preventivă.
Din economia textului art. 52 alin. (1) C. pen., în care se arată că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, rezultă că funcţia constrângerii nu este o funcţie a pedepselor, deoarece examenul realist al conţinutului pedepsei nu justifică încadrarea constrângerii printre funcţiile pedepsei, măsura de constrângere, în sensul acestui text, indică esenţa pedepsei, însuşirile sale, iar nu unul din mijloacele prin care se realizează scopul ei, întrucât constrângerea, ca esenţă a pedepsei, este însăşi pedeapsa.
Primul scop al oricărei pedepse este prevenţia specială, adică pedeapsa trebuie să-l împiedice pe condamnat de a săvârşi din nou o infracţiune; la realizarea acestui scop pedeapsa contribuie prin mijlocirea ambelor sale funcţii: reeducarea şi intimidarea.
Intimidarea îşi produce efectele imediat, cât există şi durează teama de pedeapsă, în timp ce reeducarea îşi produce rezultatul în timp, după ce făptuitorul a fost supus unui anumit tratament, efectul preventiv fiind rezultatul unor modificări intervenite în conştiinţa subiectului şi are un caracter relativ statornic, durabil.
Funcţia de reeducare se realizează încă din momentul condamnării, moment în care făptuitorul luând cunoştinţă de constrângerea la care va fi supus, ca o consecinţă a infracţiunii, înţelege semnificaţia exigenţelor sociale şi necesitatea de a respecta normele de conduită în societate, de a avea o comportare onestă şi disciplinată.
Această funcţie de reeducare se exercită îndeosebi pe parcursul executării pedepsei, precum şi în cazul suspendării condiţionate sau sub supraveghere a executării acesteia, are în esenţă acelaşi rol şi aceeaşi funcţie, deoarece persoana căreia i-a fost aplicată se află în situaţia în care conştientizează natura şi rolul acestor sancţiuni menite să-i influenţeze pozitiv conştiinţa, caracterul şi deprinderile, să-l determine a respecta din convingere exigenţele vieţii în societate, fără a intra în conflict cu ceilalţi oameni sau cu societatea însăşi.
Faţă de aceste considerente, motivul de recurs al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apare ca nefondat.
Analizând hotărârea şi prin prisma motivelor de casare care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul, motiv pentru care, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 101 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpata G.M.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 septembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 3069/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3085/2011. Penal. Infractiuni la legea privind... → |
|---|
