ICCJ. Decizia nr. 3207/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3207/2011

Dosar nr.15288/95/2010

Şedinţa publică din 22 septembrie 2011

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 32 din 15 februarie 2011 a Tribunalului Gorj, secţia I penală, s-a dispus respingerea cererii formulate de petentul B.D.R. întrucât Dosarele nr. 1317/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, nr. 2769/318/2009 al Judecătoriei Târgu Jiu şi nr. 2769/318/2009 al Tribunalului Gorj a căror reconstituire a fost solicitată pentru motivul că au dispărut, se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, fiind ataşate la Dosarul nr. 1317/P/II/2008.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, petentul criticând-o sub aspect de nelegalitate, întrucât la dosar există suficiente probe din care rezultă că dosarele au dispărut şi în consecinţă se impune reconstituirea acestora.

Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în raport de dispoziţiile art. 512 alin. (4) C. proc. pen., a recalificat calea de atac ca fiind apel.

Prin Decizia penală nr. 113 din 6 mai 2011, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul B.D.R., reţinând, în esenţă, că dosarele la care a făcut referire petentul în cererea de reconstituire sunt soluţionate definitiv, prin pronunţarea unor soluţii de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată, care au fost supuse controlului judecătoresc în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., fiind la dispoziţia organelor judiciare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petiţionarul care a arătat că dosarele a căror reconstituire a solicitat-o nu sunt ataşate la Dosarul nr. 1317/P/II/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, în realitate fiind dispărute.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind fondat recursul petentului pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 35 din 14 decembrie 2009, dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că recursul declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionată calea de atac a apelului, deşi recursul era singura cale de atac ce putea fi exercitată împotriva hotărârii primei instanţe, este admisibil, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 3 şi 11 din C. proc. pen.

Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 11 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării atunci când instanţa a admis o cale de atac neprevăzută de lege, adică a acceptat soluţionarea unei căi de atac care nu era reglementată prin lege, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că aceasta a fost sau nu admisă.

De asemenea, hotărârile judecătoreşti sunt casate, în condiţiile art. 385 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., când instanţa nu a fost compusă potrivit legii, caz a cărui incidenţă se reţine şi în situaţia în care completul nu a fost format din numărul de judecători stabilit de legiuitor.

În raport de aceste considerente şi de criticile formulate oral de parchet, Înalta Curtea constată că soluţia pronunţată de către Curtea de Apel Craiova, ca instanţă de apel, poate fi cenzurată, din oficiu, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 3 şi 11 din C. proc. pen.

Într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 512 alin. (4) C. proc. pen., hotărârile de reconstituire sunt supuse apelului, iar deciziile date de instanţa de apel pot fi recurate, însă acest text nu este incident în speţa de faţă, întrucât din economia prevederilor legale care reglementează procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare (art. 508 - 512 C. proc. pen.) rezultă că doar hotărârea instanţei prin care se constată rezultatul reconstituirii, măsură dispusă în prealabil printr-o încheiere, este spusă căi de atac a apelului şi apoi celei a recursului.

Or, în cauză prin hotărârea instanţei de fond nu s-a dispus reconstituirea dosarelor indicate de petent ca dispărute, cererea acestuia fiind respinsă, motiv pentru care Curtea de Apel Craiova, în mod greşit, a recalificat calea de atac ca fiind apel, cu consecinţa judecării într-un complet nelegal format, doar din doi judecători, în condiţiile în care, respectivele dosare aveau ca obiect soluţii de neurmărire penală sau netrimitere în judecată, precum şi plângeri formulate în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., care conform normelor procesual penale nu pot fi supuse apelului.

În consecinţă, pentru considerentele anterior dezvoltate, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petent, casând hotărârea atacată şi va trimite cauza la Curtea de Apel Craiova pentru judecarea recursului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 32 din 15 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Gorj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de revizuentul B.D.R. împotriva Deciziei penale nr. 113 din 6 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Craiova pentru judecarea recursului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 32 din 15 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Gorj.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 22 septembrie 2011.

Procesat de GGC - N

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3207/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs