ICCJ. Decizia nr. 3188/2011. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3188/2011
Dosar nr.659/104/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 83 din 30 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul cu nr. 659/104/2010, în baza art. 197 alin. (1) şi 3 teza a II-a C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.E.G. la 11 ani închisoare şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durată de 1 an.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale a închisorii; în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului; în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei principale a închisorii timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului cu începere de la data de 16 ianuarie 2010.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 RON despăgubiri pentru daune morale către partea civilă B.N.I., asistată de ocrotitorul legal N.S.; a fost obligat inculpatul la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 RON reprezentând onorariu de avocat din oficiu avansat Baroului Olt.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul cu nr. 34/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, a fost trimis în judecată inculpatul V.E.G. pentru comiterea faptei de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza a II-a C. pen. cu aplicare art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., constând în fapt în aceea că în data de 15 ianuarie 2010, în jurul orei 1300, victima, pe fondul unor relaţii conflictuale cu familia, s-a aflat în locuinţa lui V.N. - fratele inculpatului, împreună cu martora D.A. - nepoata acestora, care efectua lucrări de curăţenie a locuinţei.
În locuinţă se mai afla inculpatul care, profitând de plecarea nepoatei sale, fără ca victimei să-i spună acest lucru, a determinat-o pe aceasta din urmă să consume vin dintr-un recipient tip PET cu capacitatea de 2,5 litri, turnându-i un pahar, spunându-i că îi va fi bine, dar şi profitând de personalitatea imatură psiho-afectiv a acesteia.
Deşi a consumat un singur pahar cu vin, victima - care suferă de o boală psihică (tulburare de conduită limitativ la contextul familial) şi are contraindicaţii la consumul de băuturi alcoolice întrucât acestea potenţează efectul sedativ al medicamentelor, ce pot induce comă - a fost cuprinsă de ameţeală şi a început să-şi piardă cunoştinţa. Ca urmare, victima a fost nevoită să se aşeze pe pat, iar în acest timp, inculpatul a închis uşile şi ferestrele, a dat drumul la muzică, spre a crea o ambianţă corespunzătoare actelor sale ulterioare, şi apoi a dezbrăcat-o pe aceasta. Deşi se afla la debutul unei stări comatoase, victima a putut totuşi să-şi dea seama că inculpatul a întreţinut un raport sexual cu aceasta, profitând de starea indusă de consumul de băuturi alcoolice în condiţiile menţionate, după care şi-a pierdut total cunoştinţa.
În urma investigaţiilor pe care le-a întreprins, ca urmare a intervenţiei organelor de poliţie a martorei D.A., tatăl victimei împreună cu aceste organe au găsit pe victima minoră în locuinţa menţionată, în stare de inconştienţă, în poziţia culcat, întruna din camere, menţionându-se totodată că spre a împiedica accesul la victimă, inculpatul a încercat să dea informaţii false tatălui acesteia, căruia i-a spus că victima nu se mai află în locuinţa menţionată, ca şi martorei D.A., căreia i-a comunicat că aceasta s-ar afla la o verişoară a sa cu prenumele de L.
S-a constatat astfel de instanţa de fond că fapta comisă de inculpat - în împrejurările scrise anterior - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, pentru care inculpatul a fost condamnat, iar la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere atât criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., cât şi cele cu caracter particular ale cauzei.
Între acestea, s-au reţinut: modalitatea în care inculpatul a comis fapta penală prezentată anterior, starea de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., ce are ca prim termen pedeapsa de 1 an închisoare pronunţată prin Sentinţa penală nr. 407 din 11 mai 2006 de către Judecătoria Slatina pentru o infracţiune intenţionată, cel de al doilea termen fiind infracţiunea de faţă.
Faţă de cele menţionate, s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea cu 1 an mai mare faţă de minimul special, de natură să realizeze scopul preventiv şi funcţiile coercitivă şi educativă ale acestei sancţiuni.
Sub aspectul laturii civile a procesului se constată că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 998, 999 C. civ. întrucât prin fapta sa ilicită inculpatul a produs un prejudiciu de natură morală victimei reprezentat de lezarea vieţii sale sexuale. În acest sens se reţine că acţiunea civilă având acest obiect a fost exercitată şi din oficiu de către procuror. Nivelul despăgubirilor necesar reparării acestui prejudiciu se va stabili la chiar suma pretinsă de partea civilă, anume 20.000 RON întrucât astfel îşi poate realiza funcţia reparatorie şi preventivă. De aceea, va fi obligat inculpatul la plata sumei menţionate cu titlul de despăgubiri pentru daune morale către partea civilă minoră asistată de ocrotitoarea legală, mama sa.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, cât şi inculpatul V.E.G.
Reprezentantul Ministerului Public susţinând oral o parte din motivele scrise de apel, critică sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, deoarece inculpatul a fost trimis în mod greşit în judecată pentru inf. prev. de art. 197 alin. (1) teza a II-a rap. la art. 197 alin. (3) teza I C. pen., deşi acesta trebuia să fie trimis în judecată pentru inf. prev. de art. 197 alin. (1) teza I rap. la art. 197 alin. (3) teza I C. pen., iar instanţa de judecată, fără să schimbe încadrarea juridică, l-a condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) teza a II-a C. pen., astfel încât, atât în raport de conţinutul constitutiv, dar şi în raport de limitele de pedeapsă, instanţa de fond l-a condamnat pe inculpat pentru o faptă pentru care nu a fost trimis în judecată şi nici nu s-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice.
De asemenea, a mai criticat sentinţa şi pentru că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă principală cât şi o pedeapsă complementară prea mică, în raport cu gradul de pericol social ridicat al infracţiunii, faţă de împrejurările concrete şi de rezonanţa socială a faptei acestuia.
S-a solicitat în consecinţă admiterea apelului desfiinţarea sentinţei, condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii pentru inf. prev. de art. 197 alin. (1) şi alin. (3) teza I C. pen.
Inculpatul a solicitat reducerea pedepsei şi reţinerea unor circumstanţe favorabile, respectiv că acesta nu a cunoscut împrejurarea că victima urma tratament medical pentru afecţiuni psihiatrice, că aceasta a consumat de bună voie alcool şi că, de bună voie a întreţinut un raport sexual cu inculpatul, iar acesta din urmă a fost de acord să plătească despăgubirile civile solicitate.
Prin Decizia penală nr. 106 din 3 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt - şi inculpatul V.E.G.
S-a desfiinţat sentinţa penală atacată, pe latura penală.
În baza art. 197 alin. (1) teza I raportat la art. 197 alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a fost condamnat inculpatul V.E.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dedus prevenţia inculpatului de la 30 iunie 2010 în continuare, la zi.
S-a menţinut măsura arestării preventive.
Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj, în sumă de 100 RON, respectiv 200 RON pentru fiecare apărător (F.L. şi N.C.), au rămas în sarcina statului.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Potrivit art. 197 alin. (3) C. pen. pedeapsa pentru viol este închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Se constată că aceste dispoziţii prevăd două modalităţi diferite şi nealternative - în raport de limitele de pedeapsă - de sancţionare a infracţiunii de viol în raport de elemente circumstanţiale ale laturii obiective, respectiv vârsta victimei ori decesul ei, ca urmare a morţii sau sinuciderii, spre deosebire de dispoziţiile art. 197 alin. (1) C. pen. care stabilesc o singură sancţiune cu pedeapsa închisorii - neexistând teze diferite care să impună o schimbare a încadrării juridice - indiferent dacă elementul alternativ al laturii obiective s-a realizat prin constrângerea victimei sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori a-şi exprima voinţa.
Ori, din probe rezultă că, pe de o parte că raportul sexual s-a realizat datorită faptului că inculpatul apelant a profitat de imposibilitatea victimei de a se apăra şi a-şi exprima voinţa, că aceasta nu împlinise vârsta de 15 ani iar pe de altă parte că, victima violului, nu a decedat şi nu s-a sinucis urmarea acestui raportului sexual - cum greşit a reţinut instanţa de fond -, astfel că încadrarea juridică legală este ce prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. şi nu cea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza II C. pen., dată de instanţa de fond.
Condamnând pe inculpat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală.
Critica inculpatului privind nereţinerea de circumstanţe atenuante care să ducă la reducerea pedepsei sub minimul special nu este fondată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 18/1 C. pen. deoarece caracterizările date inculpatului privind comportamentul bun avut anterior comiterii aceste infracţiuni sunt contrazise de fişa de cazier judiciar care dovedeşte că inculpatul a mai fost condamnat anterior şi este recidivist.
Nu poate fi reţinută nici apărarea apelantului inculpat că nu ar fi cunoscut vârsta reală a minorei, din declaraţiile martorilor, coroborate cu susţinerile inculpatului şi ale victimei, rezultând că acesta şi-a dat seama - apelantul ştiind că ea este colegă cu nepoata sa, dar şi în raport de dezvoltarea acesteia somatică şi psihică, vârsta şi experienţa de viaţă, inclusiv cea sexuală a inculpatului, fiind determinantă în această apreciere - că victima avea o vârstă mai mică de 15 ani.
Cu motivarea reţinută privind critica de nelegalitate, s-au admis apelurile, s-a desfiinţat sentinţa şi, în baza art. 197 alin. (1) C. pen. raportat la art. 197 alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinându-se cauza spre judecare, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii orientată la minimul special şi spre minim, ţinându-se seama de împrejurările concrete de comitere a faptei, de faptul că acesta a avut o bună colaborare cu autorităţile locale şi a fost cooperant şi a recunoscut că a întreţinut raporturi sexuale cu victima, apreciindu-se că această proporţionalizare îndeplineşte, în potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.E.G., invocând temeiul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
A arătat că în raport de împrejurările cauzei, nu s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, inculpatul nu a cunoscut starea de minoritate a victimei, aceasta se afla sub influenţa alcoolului şi l-a provocat pe inculpat, declaraţiile părţii vătămate fiind contradictorii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă că la data de 15 ianuarie 2010 inculpatul V.E.G. a întreţinut un raport sexual cu minora B.N.I. în vârstă de 14 ani şi 10 luni (colegă de şcoală cu nepoata şi cu fiul său), profitând de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, alterată de consumul de alcool şi de afecţiunile psihice de care suferea.
Inculpatul a recunoscut fapta comisă, în materialitatea ei, încercând să acrediteze ideea că nu a cunoscut starea de minoritate a victimei şi că aceasta ar fi fost cea care a avut iniţiativa raportului sexual.
În realitate, aceste susţineri ale inculpatului nu pot fi primite, întrucât pe de o parte acesta ştia că victima este minoră (în condiţiile în care a venit la locuinţa sa însoţită de nepoata sa D.A., care i-a relatat inculpatului că partea vătămată este colegă de clasă atât cu ea, cât şi cu fiul inculpatului), iar pe de altă parte a realizat starea fizică şi psihică în care se afla aceasta (după ce consumase alcool dintr-o sticlă găsită la faţa locului).
În aceste condiţii, nu se poate vorbi despre vreun acord pe care victima şi l-ar fi exprimat cu privire la întreţinerea de relaţii sexuale cu inculpatul, aşa încât în mod corect acesta a fost condamnat pentru infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1) teza a II-a şi alin. (3) teza I C. pen.
În raport de această încadrarea juridică, inculpatul a fost condamnat de către instanţa de apel la 10 ani închisoare, pedeapsă egală cu minimul special, ce nu ar putea fi redusă decât ca urmare a reţinerii în favoarea inculpatului a unor circumstanţe atenuante şi al aplicării art. 80 C. pen., în condiţiile în care acesta a comis fapta în stare de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Or, Curtea constată că în speţă nu este incidenţă niciuna dintre împrejurările menţionate în art. 74 C. pen. cu efecte de atenuare a pedepsei, astfel încât recursul inculpatului este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen.
Va deduce prevenţia la zi şi-l va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.E.G. împotriva Deciziei penale nr. 106 din 3 mai 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, reţinerea şi arestarea preventivă de la 16 ianuarie 2010 la 22 septembrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3186/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3192/2011. Penal → |
|---|
