ICCJ. Decizia nr. 3216/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3216/2011
Dosar nr.7399/1/2011
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Încheierea din 12 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 2955/105/2010, în baza art. 3002 rap. la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului M.I. şi s-a menţinut această măsură.
S-a constatat că măsura arestării preventive a fost legal şi temeinic dispusă, în cauză fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen. şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., fiind ulterior prelungită cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, existând suficiente indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii B.A.M., D.C.E., D.I., A.P.C., M.I. şi M.E. sunt autorii infracţiunilor reţinute în sarcina lor, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce priveşte această condiţie a pericolului concret prezentat prin lăsarea în libertate a inculpaţilor pentru ordinea publică, Curtea reţine că rezultă din modalitatea şi împrejurările de săvârşire a faptelor, gravitatea acestora, impactul negativ asupra comunităţii, dar şi reacţia publică referitoare la atitudinea organelor de drept care sunt obligate să intervină ferm pentru stoparea acestui fenomen, valoarea foarte mare a prejudiciului cauzat şi caracterul continuat al activităţii infracţionale, desfăşurată în cadrul unui grup infracţional organizat.
Într-adevăr, inculpaţii au înţeles să recunoască săvârşirea infracţiunilor de care au fost acuzaţi, însă aceasta nu conduce la concluzia diminuării pericolului pentru ordinea publică în cazul lăsării lor în libertate, atitudinea adoptată fiind consecinţa descoperirii şi probării activităţii infracţionale de către organele de anchetă, tot ea fiind cea care a determinat stoparea actelor infracţionale.
Atitudinea procesuală adoptată de apelanţi la instanţa de fond nu constituie un motiv pentru revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o alta mai puţin restrictivă, aşa cum s-a solicitat, ci a reprezentat o circumstanţă reţinută la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate.
Nu lipsit de importanţă este şi faptul că o parte din inculpaţi nu se află la primul conflict cu legea penală, ei dovedind perseverenţă infracţională, în condiţiile în care din fişele de cazier judiciar aflate la dosar rezultă că B.A.M., D.I., M.E., M.I. şi A.P.C. sunt recidivişti.
De altfel, menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi este în concordanţă şi cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care prevăd că dreptul persoanei la libertate şi siguranţă nu este încălcat în situaţia în care o persoană este deţinută legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.I., solicitând revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive şi nu există temeiuri noi care să impună privarea de libertate a inculpatului.
Recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul M.I. a fost arestat preventiv la data de 24 februarie 2010 pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) - (3) C. pen. şi uz de fals prev. de art. 291 C. pen., constând în aceea că la data de 21 octombrie 2009, folosind documente false, a încheiat un contract de credit cu BRD Ploieşti, obţinând suma de 22.000 RON cu care a păgubit unitatea bancară respectivă.
Curtea constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului nu s-au modificat, în condiţiile în care presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat a fost confirmată prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de condamnare a inculpatului (aflată în prezent în calea de atac a apelului), iar faptele comise de acesta, împrejurările în care se reţine că ar fi fost săvârşite, ca şi circumstanţele personale ale inculpatului (care nu se află la primul conflict cu legea penală) justifică aprecierea că şi la acest moment lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În aceste condiţii, în mod legal şi temeinic instanţa de apel a dispus menţinerea arestării preventive a inculpatului, astfel încât recursul acestuia îndreptat împotriva acestei încheieri este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva Încheierii din 12 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 2955/105/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3215/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3242/2011. Penal → |
|---|
