ICCJ. Decizia nr. 3192/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3192/2011

Dosar nr.4739/90/2010

Şedinţa publică din 22 septembrie 2011

Asupra recursului penal de faţă;

Prin Sentinţa penală nr. 24 din 2 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în baza art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 lit. c) cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 202/2010, a fost condamnată inculpata S.M. la 4 ani închisoare.

În baza art. 57 C. pen. şi respectiv art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatei drepturile accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În baza art. 65 C. pen., i-a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o perioadă de 4 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei principale, a închisorii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la 700 RON cheltuieli judiciare faţă de stat, în care s-a inclus şi onorariu oficiu avocat, în sumă de 200 RON, ce s-a dispus a fi plătit anticipat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 17 decembrie 2010, sub nr. 4739/90/2010, s-a înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Dosarul nr. 1674/P/2010, privind pe inculpata S.M., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 73 lit. b) C. pen.

În fapt, s-a arătat, că în seara zilei de 10 decembrie 2010, pe fondul consumului de alcool şi fiind provocată de soţul său, S.N., care a lovit-o, inculpata i-a aplicat acestuia o lovitură cu un cuţit în abdomen, lovitură ce a condus la decesul victimei.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat săvârşirea omorului calificat în condiţiile descrise în rechizitoriu.

În cursul zilei, inculpata S.M. împreună cu victima, soţul său, şi cu martorul P.G., au consumat împreună ţuică. În cursul serii, victima a mers în cămara situată lângă dormitor pentru a aduce nişte ţuică, dar, din neatenţie, a spart damigeana cu băutura respectivă. Inculpata a venit în cămară şi şi-a apostrofat soţul, care a lovit-o cu un corp contondent în faţă şi peste mâna stângă. S.M. s-a apărat de lovituri, zgâriindu-l pe soţ şi s-a retras în dormitor. În momentul în care a venit şi victima în dormitor, inculpata a apucat un cuţit aflat în apropiere pe o laviţă şi l-a lovit o singură dată în abdomen, justificând fapta prin teama de a nu mai fi agresată în continuare.

Abia în dimineaţa următoare inculpata şi-a dat seama că şi-a ucis soţul.

În urma autopsiei, s-a stabilit că moartea victimei s-a datorat hemoragiei externe şi interne consecutivă unei plăgi tăiate-înţepate, abdominală penetrantă cu secţiune de pancreas şi aortă abdominală şi hemoperitoneu. Au mai fost constatate leziuni care în cazul supravieţuirii ar fi necesitat 7 - 8 zile de îngrijiri medicale.

S-au reţinut în privinţa inculpatei circumstanţele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., aceasta a fost expertizată psihic, concluzia de specialitate concluzionând că aceasta are discernământul diminuat şi stabilind, ca diagnostic „tulburare organică de personalitate şi etilism cronic."

Inculpata S.M. a recunoscut încă de la început modul şi împrejurările comiterii omorului şi a indicat organului de cercetare penală unde a pus cuţitul corp delict. I s-au adus la cunoştinţă prevederile Legii nr. 202/2011 şi a declarat că îşi recunoaşte vinovăţia.

În baza dispoziţiilor art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei S.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., rap. la art. 175 alin. (1) C. pen. cu aplicare art. 73 lit. b) C. pen.

În şedinţa publică din 2 februarie 2011, inculpata în prezenţa apărătorului ales, a fost audiată, conform art. 320¹ C. proc. pen., aceasta a înţeles să se judece pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale şi a recunoscut fapte pentru care a fost trimisă în judecată.

Dat fiind faptul că inculpata a înţeles să se judece potrivit procedurii speciale (art. 320¹ C. proc. pen., ca urmare a modificării acestuia prin Legea nr. 202/2010) tribunalul a constat următoarele:

Din cercetările efectuate în faza urmării penale a rezultat că în seara zilei de 10 decembrie 2010, pe fondul consumului de alcool şi fiind provocată de soţul său, S.N., care a lovit-o, inculpata i-a aplicat acestuia o lovitură cu un cuţit în abdomen, lovitură ce a condus la decesul victimei.

În cursul zilei respective, inculpata S.M. împreună cu victima, soţul său şi cu martorul P.G. au consumat împreună ţuică. În cursul serii, victima a mers în cămara situată lângă dormitor pentru a aduce nişte ţuică, dar, din neatenţie, a spart damigeana cu băutura respectivă. Inculpata a venit în cămară şi şi-a apostrofat soţul care, a lovit-o cu un corp contondent în faţă şi peste mâna stângă. S.M. s-a apărat de lovituri, zgâriindu-l pe soţ şi s-a retras în dormitor. În momentul în care a venit şi victima în dormitor, inculpata a apucat un cuţit aflat în apropiere pe o laviţă şi l-a lovit o singură dată în abdomen justificând fapta prin teama de a nu mai fi agresată în continuare. Abia în dimineaţa următoare inculpata şi-a dat seama că şi-a ucis soţul. În urma autopsiei s-a stabilit că moartea victimei s-a datorat hemoragiei externe şi interne consecutivă unei plăgi tăiate-înţepate, abdominală penetrantă cu secţiune de pancreas şi aortă abdominală şi hemoperitoneu. Au mai fost constatate leziuni care în cazul supravieţuirii ar fi necesitat 7 - 8 zile de îngrijiri medicale.

Inculpata a fost la rândul său examinată şi s-a constatat că a suferit un traumatism al piramidei nazale cu plagă nazală şi echimoză pe faţa dorsală a mâinii stângi, leziuni produse prin lovire cu corpuri dure şi care au necesitat 5 - 6 zile de îngrijiri medicale. S-au reţinut în privinţa inculpatei circumstanţele atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., aceasta a fost expertizată psihic, concluzia de specialitate concluzionând că aceasta are discernământul diminuat şi stabilind, ca diagnostic "tulburare organică de personalitate şi etilism cronic".

Din conţinutul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Serviciu Judeţean de Medicină Legală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, rezultă că inculpata prezintă tulburări de personalitate, etilism cronic, având discernământul diminuat, înţelegând parţial consecinţele faptelor.

De asemenea, din raportului de expertiză medico-legală de necropsie întocmit de Serviciu Judeţean de Medicină Legală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, rezultă că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat secţionării cu un cuţit a arterei aorte de la nivelul pancreasului, victima S.N. a avut la momentul decesului o alcoolemie în sânge de 2,22 gr.‰ (intoxicaţie acută cu alcool corespunzătoare stadiului II).

Potrivit art. 320¹ C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Dacă pentru soluţionarea acţiunii civile se impune administrarea de probe în faţa instanţei, se va dispune disjungerea acesteia.

În caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispoziţiile art. 334 şi 340 - 344 C. proc. pen., se aplică în mod corespunzător.

Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.

S-a constatat de instanţa de fond, că infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată inculpata este pedepsită de lege cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Prin aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege este redusă cu o treime, respectiv, limita maximă a pedepsei se reduce la 16 ani şi 9 luni, iar limita minimă a pedepsei se reduce la 10 ani.

Fiind o cauză legală de reducere a pedepsei, condiţionată de recunoaşterea faptei pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, precum şi înţelegerea acesteia de a se judeca pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, instanţa este obligată să reducă pedeapsa, conform limitelor de mai sus, respectiv, cu 8 ani şi 3 luni pentru limita maximă prevăzută de lege, respectiv de 25 ani închisoare şi 5 ani pentru limita minimă de 15 ani prevăzută de lege.

Dat fiind faptul că inculpata a fost trimisă în judecată prin reţinerea circumstanţei legale atenuante, respectiv, starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., aceasta fiind dovedită în cursul urmăririi penale, instanţa este obligată să reducă pedeapsa conform cerinţelor prevăzute de art. 76 lit. a) C. pen.

Potrivit textului de lege menţionat mai sus, în caz de reţinere a circumstanţelor reale sau personale, când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani.

Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În legătură cu persoana inculpatei, tribunalul a reţinut că aceasta nu a mai săvârşit fapte prevăzute de legea penală, a avut o conduită bună în societate precum şi vârsta acesteia la data săvârşirii infracţiunii, de 72 de ani, fiind născută în anul 1938.

De asemenea, aşa cum s-a precizat mai sus, inculpata prezintă tulburări de personalitate, etilism cronic, având discernământul diminuat, înţelegând parţial consecinţele faptelor.

De altfel, şi prin modalitatea săvârşirii infracţiunii de omor calificat există îndoieli. Astfel, din declaraţiile inculpatei date în faza urmăririi penale, rezultă că aceasta nu a avut intenţia de a omorî victima ci a lovit cu cuţitul întâmplător pentru a se apăra, dat fiind faptul că fostul ei soţ a mai agresat-o fizic, i-a ştiut de frică permanent.

Astfel, în ziua în care a fost săvârşită infracţiunea, aşa cum rezultă din probele din faza urmăririi penale, victima a lovit pe inculpată, aceasta a necesitat pentru vindecare 5 - 6 zile îngrijiri medicale, victima a mers în camera inculpatei, iar aceasta din urmă a luat un cuţit de pe laviţă şi l-a folosit, nu cu intenţia de a ucide victima ci pentru a se apăra.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că există o delimitare foarte sensibilă (insuficienţe probatorii, obiective sau subiective) între legitimă apărare şi starea de provocare, ultima dintre acestea fiind evidentă în cauza de faţă.

Ori, pentru infracţiunea de omor este necesar, sub aspectul vinovăţiei, existenţa intenţiei directe sau indirecte. Fără această formă de vinovăţie nu s-ar putea face dovada existenţei infracţiunii de omor calificat.

De altfel, se poate pune în discuţie chiar existenţa eventualei lovituri cauzatoare de moarte. Dar, în condiţiile în care raportul de expertiză medico-legală de necropsie nu se stabileşte cu exactitate când a survenit moartea victimei, exprimată chiar în ore, de la data săvârşirii infracţiunii (victima a fost găsită decedată a doua zi dimineaţa), dacă exista posibilitatea reală ca victima să fi fost salvată sau nu, ca urmare a unei intervenţii chirurgicale, nu se poate stabili cu exactitate încadrarea juridică a faptei.

Toate aceste aspecte nu pot fi rezolvate pe calea procedurii speciale menţionată mai sus.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnatului.

Ori în speţă, faţă de cele reţinute mai sus (sub aspectul temeiurilor de fapt şi de drept), tribunalul a constatat că prin aplicarea unei pedepse de 4 ani închisoare, deci peste limita maximă prevăzută de lege ca urmare a reducerii pedepsei şi a reţinerii cauzei legale de reducere după aplicarea art. 320¹ C. proc. pen., precum şi circumstanţelor legale atenuante, prevăzute de art. 73 lit. b) rap. la art. 76 lit. a) C. proc. pen., scopul pedepsei aplicate, preventiv, educativ şi coercitiv, poate fi atins.

De asemenea, acest scop poate fi atins doar în condiţiile executării pedepsei în stare de detenţie, prin aplicarea art. 57 C. pen.

Pe durata executării pedepsei, inculpatei i s-a aplicat pedeapsa accesorie, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei închisorii.

De asemenea, conform art. 65 C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

Ori în speţă, tribunalul a constatat, că aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, fiind prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 C. pen., motiv pentru care s-a aplicat, aceasta constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe o durată de 4 ani, pedeapsă ce s-a dispus a fi executată după executarea pedepsei închisorii.

S-a precizat de către tribunal, că durata pedepselor complementare este de la 1 la 10 ani, conform art. 53 alin. (2) C. proc. pen., dar dată fiind gravitatea infracţiunii săvârşite, prin aceasta s-a adus atingere vieţii persoanei cele mai apropiate inculpatei, respectiv, soţului acesteia, se impune stabilirea acestei pedepse la 4 ani.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpata S.M., formulând următoarele critic:

1. Parchetul susţine în primul rând că instanţa de fond ar fi trebuit să dispună în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea cuţitului folosit de inculpată la comiterea faptei.

Pe de altă parte, Parchetul consideră că ar fi necesară aplicarea în privinţa inculpatei a măsurii preventive prev. de art. 145 C. proc. pen., respectiv obligarea de nu părăsi localitatea până la soluţionarea definitivă a cauzei, măsură ce ar fi trebuit pusă în discuţie de instanţă în condiţiile în care în cursul urmăririi penale a fost luată de procuror.

În fine, Parchetul apreciază că în mod greşit instanţa nu a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie şi exerciţiul dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen., alături de cel de la teza a II-a, respectiv de a fi aleasă în autorităţi publice sau funcţii elective publice.

2. Inculpata, în apelul său, prin apărător, a susţinut că sancţiunea aplicată este prea severă, impunându-se reducerea acesteia către minimul special prevăzut de legiuitor, având ca modalitate de executare suspendarea condiţionată simplă ori sub supraveghere.

În susţinerea acestor solicitări, inculpata arată că este o persoană relativ în vârstă, are în întreţinere pe sora sa bolnavă şi netransportabilă şi fapta a fost comisă sub imperiul provocării.

Prin Decizia penală nr. 39/A din 31 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împotriva Sentinţei penale nr. 24 din 2 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 4739/90/2010.

S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată, în sensul că:

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpată a unui cuţit cu mâner de lemn şi lungimea lamei de 20 cm.

S-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie şi exerciţiul dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza I C. pen., respectiv dreptul de a alege.

S-a respins ca nefondată cererea Parchetului privind luarea măsurii prev. de art. 145 C. proc. pen. faţă de inculpată.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.

S-a respins ca nefondat apelul formulat de către inculpata S.M. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care o obligă la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Curtea a apreciat întemeiat apelul Parchetului, având în vedere următoarele argumente:

1. În ce priveşte primul motiv, Curtea reţine din conţinutul hotărârii atacate că, într-adevăr, aşa cum susţine Parchetul, instanţa nu a dispus confiscarea cuţitului - corp delict - deşi în conformitate cu dispoziţiile art. 118 lit. b) C. pen., avea această obligaţie.

Sub aspectul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, pe care a solicitat-o Parchetul, Curtea reţine că, înainte de toate, aceasta se subordonează, în conformitate cu art. 136 alin. (1) C. proc. pen., unor raţiuni precis determinate.

Potrivit acestui text de lege, scopul măsurilor preventive este legat de buna desfăşurare a procesului penal, pentru a asigura prezenţa inculpatului la urmărirea penală, la judecată ori a împiedica sustragerea lui de la executarea pedepsei.

Pe lângă stadiul procesual destul de avansat al cauzei, se poate observa încă de la început, că inculpata a avut o atitudine sinceră, cooperantă, s-a prezentat la fiecare solicitare organelor judiciare, iar în cursul judecăţii în fond şi-a însuşit toate probele de la urmărirea penală, fiindu-i aplicabilă instituţia judecăţii simplificate reglementată prin art. 320¹ C. proc. pen.

Curtea nu observă în acest context necesitatea unei asemenea măsuri de a restricţiona dreptul inculpatei să se deplaseze în alte localităţi, aşa cum solicită Parchetul, câtă vreme nu există niciun fel de probe sau indicii că prin comportamentul său urmează să compromită buna desfăşurare a procesului penal.

În fine, Curtea apreciază nepotrivită opţiunea instanţei de a nu interzice, ca pedeapsă accesorie, dreptul inculpatei de a alege, având în vedere contextul săvârşirii faptelor, dar, în mod special, persoana inculpatei, o femeie relativ în vârstă, afectată de viciul etilismului cronic, cu discernământ diminuat şi tulburări de personalitate, atribute care îi diminuează posibilitatea de a înţelege consecinţele faptelor cât şi a alegerilor făcute.

2. În ce priveşte apelul inculpatei, sub aspectul carenţelor de individualizare a pedepsei, Curtea a apreciat că sancţiunea aplicată acesteia este conformă criteriilor art. 72, 52 C. pen. şi proporţională faptei concrete.

Chiar şi în condiţii de provocare, infracţiunea de omor ce i se impută inculpatei, reprezintă una dintre cele mai grave fapte incriminate de C. pen., cu atât mai mult cu cât persoana care i-a căzut victimă este chiar soţul inculpatei.

Legiuitorul a înţeles să ataşeze acestor infracţiuni, un nivel ridicat de pericol social generic, concretizat în limite de pedeapsă destul de mari, ţinând seama de valoarea deosebit de importantă a obiectului juridic ocrotit prin norma de incriminare, respectiv viaţa omului.

Toate aceste elemente, conjugate cu circumstanţele comiterii faptei, gradul ei de pericol social concret şi persoana făptuitoarei, justifică pe deplin o sancţiune mai severă ca modalitate de executare şi anume, detenţia, concluzie justă la care a ajuns de altfel şi prima instanţă.

Atitudinea sinceră şi cooperantă, însuşirea probelor din cursul urmăririi penale, cât şi existenţa circumstanţei atenuante a provocării, au fost avute în vedere de instanţă, atunci când a coborât pedeapsa la nivelul de 4 ani închisoare, deşi în alte condiţii minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de omor calificat este închisoarea ce porneşte de la 15 ani.

Curtea apreciază, în concluzie, că sancţiunea aplicată, atât sub aspectul naturii ei cât şi al cuantumului şi modalităţii de executare, răspunde sub toate aspectele nevoii de represiune cât şi celei de apărare socială şi de reeducare şi reintegrare a inculpatei în societate, astfel că toate criticile formulate în apel din această perspectivă, sunt nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata S.M., invocând cazul de casare prev.de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi solicitând reindividualizarea pedepsei, atât în ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare invocat, Curtea constată că recursul este fondat.

Inculpata S.M. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. C. pen., constând în aceea că, în seara zilei de 10 decembrie 2010, pe fondul consumului de alcool şi fiind provocată de victimă (soţul său, S.N.) care a lovit-o, inculpata i-a aplicat acestuia o lovitură cu un cuţit în abdomen, ce a condus la decesul victimei.

Inculpata a recunoscut săvârşirea faptei pentru care a fost trimisă în judecată, beneficiind de prevederile art. 320¹ C. proc. pen.

În ce priveşte individualizarea cuantumului pedepsei, Curtea constată că inculpata a comis fapta în condiţiile în care fusese agresată de către victimă (suferind leziuni care au necesitat 5 - 6 zile de îngrijiri medicale), acţionând aşadar în stare de provocare, circumstanţă atenuantă legală căreia i s-au dat efecte corespunzătoare prin coborârea pedepsei sub minimul special.

În acelaşi timp însă, din probatoriul administrat în cauză rezultă că atât victima (în vârstă de 83 de ani), cât şi inculpata (în vârstă de 72 de ani) obişnuiau să consume băuturi alcoolice (ceea ce s-a întâmplat şi în seara de 10 decembrie 2010) şi, pe acest fond, între cei doi preexista o stare conflictuală.

De altfel, şi din concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă că inculpata suferă de etilism cronic, având discernământul diminuat, înţelegând parţial conţinutul şi consecinţele faptelor sale.

Dacă aceste circumstanţe reale şi personale au fost corect evaluate în ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, nu acelaşi lucru se poate spune şi în cazul modalităţii de executare stabilită de instanţa de fond şi validată de instanţa de apel.

În acest context, ţinând seama de vârsta şi persoana inculpatei, de circumstanţele în care fapta a fost comisă, ca şi de conduita sa după săvârşirea acesteia, de împrejurarea că inculpata avea şi are în îngrijire o persoană bolnavă şi netransportabilă (sora victimei, S.E.), Curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, prin supravegherea comportamentului inculpatei pe durata unui termen de încercare.

În consecinţă, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. Curtea va admite recursul inculpatei şi va casa în parte ambele hotărâri, doar sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicate acesteia, dispunând în baza art. 86¹ C. pen. suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului maxim de încercare ce poate fi stabilit conform art. 86² C. pen.

Va pune în vedere inculpatei măsurile de supraveghere pe care va trebui să le respecte, precum şi consecinţele unei conduite contrare, inclusiv în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în interiorul termenului de încercare.

Ca efect al suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata acesteia se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.

Va menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpata S.M. împotriva Deciziei penale nr. 39/A din 31 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte Decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 24 din 2 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea şi, rejudecând:

În baza art. 86¹ şi art. 86² C. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, pe un termen de încercare de 9 ani.

În baza art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpata S.M. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Vâlcea;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2011.

Procesat de GGC - N

← ICCJ. Decizia nr. 3188/2011. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs		ICCJ. Decizia nr. 3195/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3192/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3192/2011. Penal