ICCJ. Decizia nr. 3195/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3195/2011
Dosar nr.3934/109/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Asupra recursurile penale de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 10/MF din 2 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen., art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.I. la 1 an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 82 şi art. 110 C. pen., s-a fixat termen de încercare de 2 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 C. pen.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului O.I. de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 3795/109/2010, dacă nu este arestat sau reţinut în altă cauză.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus reţinerea şi arestul preventiv, începând cu data de 20 octombrie 2010 până la 2 decembrie 2010, inclusiv.
S-a constatat că partea vătămată P.C.D., domiciliat în comuna Mălureni, sat Păuleasca, jud. Argeş, nu s-a constituit parte civilă.
A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600 RON, din care 200 RON onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 18 octombrie 2010, în jurul orelor 1500, inculpatul O.I. l-a ademenit pe vecinul său, minorul P.C.D., de 4 ani şi 10 luni, că-i va da un măr, şi l-a condus la domiciliul fratelui său, unde l-a obligat să întreţină un raport sexual anal.
Deşi minorul a început să plângă, inculpatul O.I. i-a tras pantalonii jos şi a întreţinut cu el raportul sexual anal.
După comiterea faptei minorul s-a îmbrăcat cu pantalonii şi a plecat plângând spre casă, fiind auzit de fratele său mai mare P.A., care a mers şi le-a spus părinţilor P.N. şi P.G.M., că fratele său P.C.D. a fost bătut de către inculpatul O.I.
După ce a ajuns minorul acasă, acesta le-a spus părinţilor P.N. şi P.G.M., că inculpatul O.I. l-a obligat să întreţină raport sexual anal cu el.
Din Raportul de expertiză medico-legal din 28 octombrie 2010, emis de S.M.L. Argeş, s-a reţinut că minorul P.C.D. prezenta leziuni traumatice la nivelul regiunii anale, constatându-se un infiltrat hemoragie de 11 cm, centrat de o fisură de 1 cm. Pe cadranul convenţional la poz. 12, leziuni produse posibil prin contact sexual ce pot data din 18 octombrie 2010, necesitând 2 - 3 zile îngrijiri medicale de la data producerii.
Inculpatul având vârsta sub 16 ani, s-a dispus efectuarea unei expertize neuro-psihiatrice, iar din raportul de expertiză medico-legală din 22 octombrie 2010 s-a reţinut că numitul O.I. prezintă retard mintal uşor şi are discernământul diminuat.
După comiterea faptei, inculpatul a fugit de acasă, fiind găsit de organele de poliţie la data de 20 octombrie 2010.
Inculpatul O.I. a recunoscut pe tot parcursul cercetărilor penale modul şi împrejurările prin care a comis fapta, afirmând că a săvârşit-o pentru a se răzbuna pe tatăl părţii vătămate, numitul P.N., care, la rândul său, cu circa 2 - 3 luni în urmă, îl violase pe inculpat.
În cadrul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul, acesta recunoscând şi regretând fapta şi, potrivit art. 3201 C. proc. pen., precizând că înţelege ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, nemaisolicitând nicio altfel de probă.
Tatăl părţii vătămate, numitul P.N. a învederat instanţei că nu se constituie parte civilă.
Coroborând declaraţia inculpatului cu probele administrate în cadrul urmăririi penale, instanţa a reţinut întocmai situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu şi expusă mai sus în sentinţă.
Poziţia inculpatului a fost constant sinceră, recunoscând şi regretând fapta, cum tot constantă a fost şi motivaţia adusă de el. De asemenea, instanţa, pe lângă poziţia sinceră a inculpatului şi de total regret asupra celor întâmplate, a avut în vedere şi faptul că acesta prezintă retard mintal uşor şi are discernământul diminuat.
Înainte de săvârşirea faptei, inculpatul a avut o bună conduită, neexistând dovezi că acesta ar fi prezentat pericol pentru ordinea publică sau că ar fi deranjat în vreun mod ordinea publică.
În drept, fapta inculpatului O.I., care la 18 octombrie 2010, în jurul orelor 1500, prin violenţe şi profitând de neputinţa minorului P.C.D. de 4 ani şi 10 luni de a se apăra, a întreţinut cu acesta un raport sexual anal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, faptă prev. şi ped. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (2) C. pen., pentru care va fi condamnat.
Instanţa a avut în vedere, în cadrul individualizării pedepsei, gradul de pericol social al faptei cât şi disp. art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen., în favoarea inculpatului fiind reţinute şi circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
În ce priveşte modalitatea executării, instanţa s-a orientat la suspendarea condiţionată simplă, atrăgând atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. ce determină revocarea măsurii.
În acelaşi timp, având în vedere aplicarea unei pedepse cu suspendarea, prima instanţă a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului din starea de detenţie preventivă în care se afla.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în raport cu mai multe aspecte, după cum urmează:
În primul rând, Parchetul apreciază că se impun a fi înlăturate disp. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., care determină, în mod nejustificat, un supliment de atenuare a răspunderii penale a inculpatului în contextul comiterii unei infracţiuni deosebit de grave. În acelaşi timp, Parchetul susţine că nu se justifică reţinerea acestei atenuante, având în vedere împrejurarea că infracţiunea a fost comisă din motive josnice pentru ca inculpatul minor să se răzbune astfel pe tatăl părţii vătămate care, în urmă cu 2 - 3 luni, l-ar fi supus unui viol.
Pe de altă parte, Parchetul susţine reformulând motivul şase de apel că instanţa s-a orientat greşit la aplicarea unei pedepse. Deoarece având în vedere dezvoltarea psiho-fizică a minorului, condiţiile în care a trăit şi crescut, raportate la modalitatea comiterii faptei, era mult mai adecvată o măsură educativă, ar fi răspuns şi cerinţelor de reeducare ale acestuia.
În măsura în care instanţa se va orienta la aplicarea unei pedepse atunci este necesar ca inculpatul să suporte şi pedeapsa accesorie prev. de art. 71 rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) şi b C. pen., care este incidenţă şi în cazul inculpaţilor minori şi devine efectivă după majoratul acestora.
În legătură cu acţiunea civilă, Parchetul solicită să fie admise despăgubirile solicitate de Spitalul de Pediatrie Piteşti, urmând ca inculpatul să fie obligat în solidar cu mama sa.
O altă deficienţă a hotărârii atacate se referă la faptul că instanţa avea obligaţia, conform art. 17 C. proc. pen., să exercite acţiunea civilă în interesul minorului lipsit de capacitate de exerciţiu chiar dacă nu există o constituire de parte civilă în cauză.
Prin Decizia penală nr. 32/A-MF din 17 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
S-a desfiinţat în parte sentinţa sub aspect penal şi civil, în sensul că:
S-a înlăturat condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 99 alin. (2) C. pen., cât şi efectele art. 81, 82 C. pen., cu toate consecinţele.
În baza art. 101 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 104 C. pen. s-a aplicat inculpatului minor O.I., pentru aceeaşi infracţiune precizată mai sus, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 108 alin. (2) C. pen.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente O.F. la plata sumelor de:
- 2.000 euro în echivalent lei la data plăţii către partea vătămată P.C.D. - daune morale;
- 358,92 RON către Spitalul de Pediatrie Piteşti - daune materiale.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente O.F. la plata sumei de 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
Curtea de Apel a reţinut că din declaraţiile pe care minorul le-a dat instanţei de fond şi apel, cât şi din modul cum acesta s-a prezentat, rezultă neîndoielnic atitudinea sa de părere de rău şi de conştientizare a gravităţii faptelor pe care le-a comis, angajamentul în legătură cu corecţiile pe care ştie că trebuie să le facă acestui comportament.
În cursul procedurii în apel a fost efectuat de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş un referat ce concluzionează în legătură cu inculpatul O.I. că există perspective de reintegrare în societate condiţionate însă de tratarea corespunzătoare a problemelor psihice, minorul având nevoie de consiliere de specialitate pe termen lung, pentru a conştientiza şi mai mult rolul său în societate şi respectul faţă de regulile de convieţuire socială.
Curtea reţine, în plus, că pe fondul acestor probleme psihice şi de instabilitate emoţională, în perioada în care se afla în arest preventiv în penitenciar, minorul a avut tentative de suicid, atitudine ce accentuează nevoia imperativă de a primi consiliere psihologică de specialitate.
Examinând, din perspectiva dispoziţiilor art. 100 C. pen., gradul de pericol social al faptei comise, starea fizică şi dezvoltarea intelectuală şi morală a minorului, comportamentul său atât înainte de comiterea faptei cât şi ulterior, condiţiile precare de creştere şi evoluţie, necesitatea unor intervenţii de specialitate de corecţie comportamentală şi psihologică, apreciază curtea în acord cu susţinerile parchetului că o măsură educativă este mult mai adecvată interesului superior al minorului, cât şi scopului în sine al represiunii.
În acest sens, Curtea consideră că măsura internării într-un centru de reeducare, prev. de art. 104 C. pen., este cea mai adecvată de a asigura minorului posibilitatea dobândirii unor cunoştinţe necesare şi a unei pregătiri profesionale potrivit cu aptitudinile sale, în acelaşi timp cu reeducarea acestuia în scopul corijării carenţelor de comportament.
Având în vedere această orientare către o măsură educativă, Curtea găseşte inoportun de a examina celelalte motive de apel formulate de Parchet în legătură cu înlăturarea circumstanţelor atenuante, reţinerea agravantei constând în săvârşirea faptei din motive josnice prev. de art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen., aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 71 C. pen. rap. la art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
În altă ordine de idei, sub aspectul laturii civile, Curtea observă că într-adevăr prima instanţă nu a exercitat în numele minorului acţiunea civilă, aşa cum avea obligaţia conf. art. 17 C. proc. pen., limitându-se doar la a constata că partea vătămată-minor P.C.D. nu s-a constituit parte civilă, cu toate că în cursul procedurii acesta nici măcar nu a fost audiat şi nu au fost solicitate relaţii de la reprezentanţii săi legali.
Curtea reţine mai mult decât atât, din conţinutul declaraţiei aflată la dosar urmărire penală, că tatăl părţii vătămate minor s-a constituit parte civilă în mod expres cu o sumă de bani pe care s-a angajat să o precizeze ulterior.
În acest context, omisiunea instanţei este evidentă şi în contradicţie cu art. 17 C. proc. pen., conform căruia ar fi trebuit să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei, chiar şi în cazul când nu exista constituire de parte civilă.
În cursul procedurii de apel, mama minorului - parte vătămată a precizat cuantumul pretenţiilor sale la suma de 2.000 euro, reprezentând daune morale.
Curtea, apreciind asupra consecinţelor negative şi extrem de grave pe care o asemenea faptă le imprimă în psihicul unei persoane minore, cât şi suferinţele fizice efective la care minorul parte vătămată a fost supus, consideră că acesta este îndreptăţit să primească în compensaţie suma de bani solicitată de către partea vătămată prin mama sa, fiind îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale, cât şi dispoziţiile art. 14 şi 346 C. proc. pen.
De asemenea, la dosarul cauzei în apel au fost depuse de către partea civilă Spitalul de Pediatrie Piteşti un decont cu cheltuieli de unde rezultă că minorul a beneficiat de îngrijiri medicale a căror valoare se concretizează la suma de 358,92 RON, la care urmează să fie obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul O.I. şi numita O.F., invocându-se cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi criticându-se atât sancţiunea aplicată, cât şi cuantumul daunelor morale.
Examinând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare invocat, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
În ce priveşte sancţiunea aplicată inculpatului pentru fapta săvârşită, Curtea constată că potrivit art. 100 alin. (2) C. pen. pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.
În speţă, deşi instanţa de fond l-a condamnat pe inculpatul minor la pedeapsa închisorii, instanţa de apel a considerat că măsura internării într-un centru de reeducare prev. de art. 104 C. pen. este cea mai adecvată pentru a asigura reeducarea sa în scopul corectării carenţelor de comportament ce au condus la comiterea faptelor deduse judecăţii.
Măsura educativă este fără îndoială o sancţiune mai puţin severă, astfel încât ea nu poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii în propria cale de atac a inculpatului, aşa cum acesta tinde prin motivele de recurs formulate.
În ce priveşte latura civilă, aceasta a fost soluţionată de instanţa de apel în condiţiile art. 17 C. proc. pen, care obligă instanţa să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă, cum este cazul în speţă.
În acest sens, Curtea de Apel a apreciat că suferinţele fizice şi psihice cauzate victimei minore prin faptele inculpatului pot fi compensate prin acordarea unor daune morale în cuantum de 2.000 euro.
Fiind o chestiune de apreciere, aceste despăgubiri nu pot fi cenzurate în limitele niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., astfel încât criticile formulate atât de inculpat, cât şi de mama acestuia (ultima punând în discuţie - prin lipsa resurselor financiare - mai degrabă executarea dispoziţiilor civile ale hotărârii şi mai puţin conţinutul acestora), sunt nefondate.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul inculpat O.I. şi recurenta O.F. împotriva Deciziei penale nr. 32/A-MF din 17 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat O.I. la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta O.F. la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2011.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3192/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3207/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
