ICCJ. Decizia nr. 3325/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din 20 septembrie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 855/1372/2010, investită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații C.S.A., D.A., M.C.E. împotriva sentinței penale nr. 55, pronunțată de Tribunalul pentru minori și familie Brașov la data de 11 august 2011, printre altele a dispus :
Au fost respinse, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații C.S. și D.A.
în baza art. 3002și art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpații C.S.A., M.C.E. și D.A.
Pentru a pronunța această încheiere s-au reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 55/S din 11 august 2011 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie s-a dispus condamnarea inculpatului C.S.A. la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale), condamnarea inculpatului M.C.E. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b), d) și e) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea 678/2001, condamnarea inculpatului D.A. la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b), d) și e) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
în baza art. 71 C. pen. Ie-a fost interzisă tuturor inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II a, b), d) și e) C. pen. pe durata executării pedepsei aplicate drepturile.
în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. au fost achitați inculpații C.S.A., M.C.E. și D.A. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional structurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
în ce privește starea de arest a acestora la acest moment, trebuie reținut în primul rând că toți au fost condamnați, chiar dacă printr-o hotărâre nedefinitivă, iar această împrejurare atrage deținerea lor în prezent în baza art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO, nemaifiind vorba de o arestare preventivă, din prisma jurisprudenței CEDO.
Pe altă parte, instanța reține ca subzistă în continuare toate temeiurile care au dus la luarea și apoi la menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților. Se constată astfel, că sunt incidente încă dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. referitor la acești inculpați neexistând dovezi care să conducă la concluzia că au dispărut temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și nici că ar fi intervenit modificări ale acestor temeiuri.
în speță există indicii temeinice și au fost administrate probe în etapa urmăririi penale și a cercetării judecătorești care conduc la bănuiala rezonabilă că inculpații pot fi autorii faptelor reținute de către prima instanță.
Cuantumul pedepselor prevăzut de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Ținând seama de toate aspectele expuse anterior, Curtea constată pe baza actelor și lucrărilor dosarului că lăsarea în libertate a inculpaților C.S.A., M.C.E. și D.A. prezintă pericol concret pentru ordinea publică iar menținerea arestării preventive a acestora se impune, chiar dacă este o măsură extremă.
în raport de natura infracțiunilor reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpați, urmările produse de faptele deduse judecății, durata de timp în care s-a derulat activitatea infracțională, vârsta victimelor, mijloacele folosite pentru a intimida victimele și a le menține în postura de "marfă" pentru ca acestea să se prostitueze nu în folosul lor inculpaților - activități ce denotă un dispreț total al autorilor faptelor față de ființa umană și față de normele de conviețuire socială - instanța reține că infracțiunile pentru care sunt judecați inculpații sunt grave, iar gravitatea acestora justifică în continuare menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, existând încă un interes real al societății în sensul menținerii inculpaților în stare de arest preventiv care are o pondere mai mare decât regula judecării lor în stare de libertate.
Pe lângă circumstanțele reale în care au fost comise faptele, natura și gravitatea acestora, numărul victimelor care se presupune a fi traficate de fiecare inculpat și vârsta acestora, starea de pericol pentru ordinea publică rezultată prin lăsarea inculpaților în libertate, este conturată și prin prisma circumstanțelor personale ale inculpaților, a perseverenței infracționale a acestora din perspectiva prelungirii în timp a activității infracționale dar și a conduitei acestora în familie și societate, a gradului de instruire școlară, astfel cum aceste circumstanțe rezultă din referatele de evaluare întocmite în cauză de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov.
Analizând la acest moment procesual oportunitatea înlocuirii acestei măsuri preventive privative de libertate a inculpaților C.S.A., M.C.E. și D.A. cu o alta mai blândă, Curtea reține că inculpații nu prezintă suficiente garanții că lăsați în libertate nu vor exercita presiuni asupra părților vătămate sau civile din dosar pentru a-și retracta declarațiile, împiedicând astfel buna desfășurare a procesului penal cu atât mai mult cu cât tocmai vulnerabilitatea părților vătămate a fost aceea care a permis înfrângerea voinței acestora și exploatarea lor sexuală iar inculpații au avut în prezentul dosar în permanență o atitudine de negare a infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
Cât privește cererile inculpaților C.S. și D.A. de liberare provizorie sub control judiciar, instanța reține că, deși admisibile în principiu, acestea sunt nefondate.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive și ea se poate acorda potrivit art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen. în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și în situația în care nu există date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau date că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Deși pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina celor doi inculpați nu depășesc 18 ani, materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești și în special condițiile concrete în care au fost comise faptele precum și circumstanțele personale ale inculpaților relevă faptul că lăsați în libertate aceștia ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea victimelor - a căror vulnerabilitate a și creat de altfel condițiile desfășurării activității infracționale deduse în prezent judecății - cu atât mai mult cu cât au negat constant comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată; în același timp, instanța reține că anterior arestării lor cei doi inculpați nu aveau un loc de muncă și nici mijloace de trai licite, situație care de altfel reprezintă unul din factorii care ar putea justifica un comportament infracțional de genul celui reținut în sarcina inculpaților, astfel încât, lăsați în libertate inculpații ar putea apela din nou la astfel de activități pentru a-și obține în această modalitate mijloacele de trai necesare.
împotriva acestei încheieri, inculpații C.S.A., M.C.E. și D.A. au declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, în principal, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitate.
Totodată s-a solicitat pentru inculpații C.S.A. și D.A. admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 3002C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Potrivit art. 1602C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și in cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Potrivit art. 1602alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pe care o are inculpatul și nu o obligație a instanței de a o dispune și că aceasta nu poate fi acordată în situațiile enunțate de textul de lege.
în conformitate cu dispozițiile art. 5, paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpații C.S.A., M.C.E. și D.A. au fost arestați în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. existând motive temeinice de a bănui că au comis infracțiunile pentru care au fost condamnați chiar nedefinitiv de prima instanță.
în cauză, verificându-se actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret și actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracțiunilor de care sunt acuzați.
Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenței CEDO în materie, termenul și caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracte ci in concreto, ținându-se seama de natura și complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și al celui arestat, iar menținerea detenției este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanțele reale de comitere a faptelor - perioada lungă de timp în care se reține că și-ar fi desfășurat activitatea, amploarea operațiunilor .numărul mare de persoane implicate, fapt care sporește gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților.
Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpaților și că lăsarea acestora în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i s-a adus atingere prin faptele comise și prin modalitățile concrete de săvârșire a acestora
Recursurile declarate învederându-se, așadar, nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3320/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3319/2011. Penal → |
|---|
