ICCJ. Decizia nr. 3312/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3312/2011
Dosar nr. 2272/321/2010
Şedinţa publică din 28 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 328 din 25 noiembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ s-a dispus în baza art. 10 lit. a), art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor E.E. şi M.D., ambii pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. (1) C. pen. şi distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., s-au respins pretenţiile civile ale părţii vătămate I.C.
S-a luat act că partea vătămată I.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu inculpaţilor au fost suportate din fondurile Ministerului Justiţiei, iar cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 2272/321/2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Neamţ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaţilor E.E. şi M.D., pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. (1) C. pen. şi distrugere, prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., constând în aceea că au refuzat să elibereze o cale de acces conform unor hotărâri judecătoreşti, iar la data de 20 mai 2009 au demolat un imobil ce aparţinea părţilor vătămate I.C. şi I.M.
Partea vătămată I.C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 20.000 lei, reprezentând c/val. casei demolate de inculpaţi, precum şi cu suma de 1000 lei, reprezentând cheltuielile de judecată pe care Ie-a suportat în dosarele în care s-a judecat cu cei doi inculpaţi.
Instanţa a reţinut că, oricum, cei doi inculpaţi nu au fost obligaţi prin hotărâre judecătorească la demolarea acestor porţi, care, aşa cum s-a arătat mai sus, există de mai multe zeci de ani.
Din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, a rezultat că părţile vătămate nu au stăpânit niciodată terenul primit la partaj, stabilindu-se în urmă cu peste 20 de ani în oraşul Tg.Neamţ.
Tulburarea de posesie, astfel cum este reglementată în art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), are ca situaţie premisă existenţa unei posesii asupra unui imobil (ce se ocupă total sau parţial de către făptuitor), fiind imperios necesar ca această posesie efectivă să aparţină părţii vătămate.
Cum din probele administrate în cauză, rezultă că părţile vătămate nu au stăpânit terenul în litigiu, fapta nu constituie infracţiunea de tulburare de posesie.
Împotriva sentinţei a declarat apel în termenul legal apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Neamţ şi recurenţii părţi vătămate I.C. şi I.M.
Prin decizia nr. 41 din 8 februarie 2010 a Tribunalului Neamţ s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a recursului către Curtea de Apel Bacău cu motivarea că sentinţa penală atacată a fost pronunţată la 25 noiembrie 2010 când noile dispoziţii ale legii au intrat în vigoare, iar calea de atac exercitată în cauză este recurs şi nu apel.
Prin motivele de recurs, recurentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Neamţ a invocat netemeinicia sentinţei recurate prin aceea că prima instanţă nu a coroborat materialul probator de la dosar şi nu a dispus cum era corect condamnarea inculpaţilor.
Recurenţii părţi vătămate I.C. şi I.M. nu au motivat cererea de recurs dar oral, prin concluziile de dezbateri au solicitat condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea ambelor infracţiuni.
Prin Decizia penală nr. 384 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Neamţ şi recurenţii părţi vătămate I.C. şi I.M.
Împotriva acestei din urmă decizii, pronunţată în recurs, partea vătămată I.C. a declarat recursul de faţă.
La termenul de judecată din 28 septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursului declarat.
Recursul este inadmisibil.
Din conţinutul art. 3851 C. proc. pen., rezultă că pot fi atacate cu recurs numai " deciziile pronunţate, ca instanţă de apel, de ... curţi de apel" [alin. (1), lit. e)], iar nu şi deciziile pronunţate de aceasta ca instanţă de recurs; împotriva unor astfel de decizii, cum este şi cea din cauza de faţă, nu mai poate fi exercitată nici o altă cale ordinară de atac.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta parte vătămată I.C.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte vătămată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, din care onorariile parţiale pentru intimaţii inculpaţi E.E. şi M.D., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată I.C. împotriva deciziei penale nr. 384 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariile parţiale pentru intimaţii inculpaţi E.E. şi M.D., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 3450/2011. Penal → |
|---|
