ICCJ. Decizia nr. 278/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 278/2011
Dosar nr. 3975/99/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 62 din 29 ianuarie 2010, Tribunalul Iaşi în baza art. 334 C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei, formulată de inculpat, prin apărător, din art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. în art. 181 alin. (1) C. pen.
În baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.M.C., cunoscut cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la omor calificat” prevăzuta şi pedepsita de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., în dauna părţii vătămate I.M.D., la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 65 alin. (2) şi art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b) C. pen. pe o durata de 4 ani.
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzuta de art. 71 alin. (1), (2) C. pen.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă I.M.D. şi, în consecinţa, a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 3000 lei, cu titlu de daune morale.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 raportat la art. 14 şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Prof Dr. N. Oblu Iaşi şi Serviciul de Ambulanţa al Judeţului Iaşi şi, în consecinţa, a obligat inculpatul să plătească următoarele sume de bani:
- părţii civile Spitalul Clinic Prof Dr. N. Oblu Iaşi suma de 342,76 lei, cu titlu de daune materiale ce reprezintă cheltuielile efectuate de partea civilă pentru asistenţa medicală acordată părţii vătămate
- părţii civile Serviciul de Ambulanţa al Judeţului Iaşi suma de 172 lei cu titlu de cheltuieli de transportul părţii vătămate.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea toporului folosit la săvârşirea infracţiunii, depus la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Iaşi.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 5000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată I.M.D. locuieşte în oraşul Podu Iloaiei, fiind administratorul SC D.S. SRL Podu Iloaiei. În cadrul acestei societăţi funcţiona şi funcţionează un punct de lucru din oraşul Podu Iloaiei, având un chioşc cu program permanent, şi o vulcanizare, situat în apropierea intrării la depozitul aparţinând SC V. SA Iaşi şi staţia de carburanţi. La chioşcul mai sus menţionat se vinde şi se vindea produse alimentare şi băuturi alcoolice.
În noaptea de 28/29 noiembrie 2004 la chioşcul mai sus menţionat a vândut produse părţii vătămate I.M.D. Printre consumatori a fost şi martorul T.N., care a mers în acest loc în jurul orelor 2.00. Martorul împreună cu partea vătămată I.M.D. au consumat bere, au discutat şi la un moment dat a venit şi învinuitul P.M.C., care, la fel a cumpărat şi consumat bere şi a discutat cu cei doi mai sus menţionaţi. In jurul orelor 4.00-4.30, la chioşcul în cauză a venit martorul O.D., vânzător la acea dată la chioşc, care, după ce şi-a făcut o cafea a mers o masă la anexa de lângă chioşc, unde, fuma şi bea cafea.
Între învinuitul P.M.C. şi partea vătămată I.M.D. a început o discuţie ce a degenerat în injurii, moment în care I.D. i-a cerut învinuitului să părăsească incinta chioşcului. Rămaşi în faţa chioşcului, martorul T.N. şi partea vătămată I.M.D. au continuat să discute şi la un moment dat, după aproximativ 15-20 de minute, martorul l-a văzut pe învinuitul P.M.C. întorcându-se însă nu a dat importanţă acestui fapt şi nu i-a comunicat părţii vătămate.
Ajuns în apropierea părţii vătămate învinuitul cu un topor ce şi-l procurase în timpul cât plecase de la chioşc şi pe care îl ţinea ascuns la spate în timp ce se apropia i-a aplicat o lovitură puternică peste capă, moment în care partea vătămată se întorcea, întrucât simţea că cineva se aproprie.
În urma loviturii aplicate, partea vătămată a căzut, imediat învinuitul P.M.C. i-a mai aplicat o lovitură peste piept, iar în momentul când acesta intenţiona să-i mai aplice o nouă lovitură, martorul T.N. s-a repezit, a prins coada toporului, împiedicând să mai lovească partea vătămată. Martorul T.N. a smuls toporul din mâna învinuitului, care imediat a fugit. În acel loc a venit şi martorul O.D., care, a auzit strigătul de durere a părţii vătămate, şi, în momentul în care a ajuns în faţa chioşcului l-a văzut pe învinuitul P.M.C., fugind, iar pe partea vătămată I.M.D. căzută în genunchi, iar din frunte îi curgea sânge, iar martorul T.N. încercând să-l ajute. Imediat cei doi martori au dus partea vătămată, care îşi pierduse conştiinţa, la autoturismul martorului T.N., aflat în apropiere.
Partea vătămată a fost transportată de urgenţă la spitalul din Podu Iloaie. după care la Spitalul de urgenţă „Prof. N. Oblu” din mun. Iaşi, unde a fost spitalizat în perioada 29 noiembrie 2004 - 02 decembrie 2004, cu diagnosticul: „TCC fractură liniară fronto-orbitală stg. (agresiune) contuzie cerebrală minoră”.
Prin certificatul medico - legal nr. 3309 din 3 decembrie 2004, s-a concluzionat că: „I.M.D. prezintă echimoze, plăgi tăiate, hemoragie subconjuctivală, contuzie cerebrală minoră, fractură liniară fronto-orbitală stângă. Leziunile s-au putut produce prin lovire corp - despicător (posibil topor) şi pot data din 29 noiembrie 2004. Necesită 27-29 zile îngrijiri medicale pentru vindecare”
Ulterior, toporul cu care învinuitul a intenţionat să ucidă partea vătămată a fost ridicat de către organele de poliţie de la martorul O.D., întrucât martorul, după ajutarea la transportul părţii vătămate până la autoturism, a luat toporul şi l-a dus în chioşcul aparţinând SC D.S. SRL Podu Iloaiei.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu declaraţiile şi sesizarea părţii vătămate, proces-verbal de conducere în teren şi planşe foto, proces – verbal de ridicare corp delict şi planşă foto, acte medico-legale, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut şi regretat fapta comisă, încercând să acrediteze ideea că a fost agresat cu pumnii şi picioarele de către partea vătămată care i-a cerut să părăsească barul.
Instanţa de fond nu a avut în vedere la pronunţarea soluţiei această situaţie descrisă de inculpat, reţinând că nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză.
Reţine, de asemenea, instanţa de fond că încadrarea juridică a faptei este de tentativă la omor prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. şi nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen., aşa cum solicită inculpatul.
Reţine instanţa de fond că zonele afectate, numărul loviturilor şi intensitatea lor, obiectul folosit ca şi relaţiile de duşmănie existente între inculpat şi victimă, precum şi atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, el fugind de la locul faptei sunt elemente ce conturează intenţia inculpatului în săvârşirea faptei.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la plata daunelor morale în cuantum de 3000 lei, respingând daunele materiale în sumă de 70.000 lei, reţinând că acestea nu au fost dovedite, partea civilă neproducând nici o probă în dovedirea acestor pretenţii.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel inculpatul P.M.C. şi partea civilă I.M.D.
În apelul său, inculpatul susţine schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen., întrucât nu a avut intenţia de a ucide. Solicită, de asemenea, a se avea în vedere că are o situaţie materială precară şi are în întreţinere 3 copii minori.
Partea vătămată nu a motivat apelul şi nu s-a prezentat în faţa instanţei să-l susţină.
Prin decizia penală nr. 99 din 3 iunie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul P.M.C. şi a părţii civile I.M.D. împotriva sentinţei penale nr. 62 din 29 ianuarie 2010 a Tribunalului Iaşi, pe care o menţine.
A fost obligat inculpatul P.M.L. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei cheltuieli judiciare către Baroul Iaşi reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondurile speciale ale M.J.
A fost obligat partea civilă I.M. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că încadrarea juridică dată faptei corespunde situaţiei de fapt reţinute, pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată şi este proporţională cu fapta şi persoana inculpatului, iar latura civilă este legală şi temeinică sub aspectul antrenării răspunderii civile a inculpatului şi limitele acestei răspunderi în cuantumul just stabilit de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.M.C., pe care nu l-a motivat în scris şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de recurs pentru a-l susţine oral.
Apărătorul desemnat din oficiu a invocat greşita încadrare juridică a faptei şi netemeinicia pedepsei aplicate.
În susţinerea recursului inculpatului se invocă cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins, ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond, realizând o analiză coroborată a tuturor probelor administrate, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, situaţie de fapt ce a fost corect încadrată juridic în infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
Astfel, probele administrate în cauză au relevat faptul că inculpatul în urma unui incident verbal avut cu partea vătămată I.M.D. s-a înarmat cu un topor pe care la ascuns sub haina cu care era îmbrăcat şi îndreptându-se spre partea vătămată a lovit-o cu toporul în partea stângă a capului, iar după ce aceasta a căzut în genunchi, i-a mai aplicat o lovitură în piept. Inculpatul era pregătit să aplice o a treia lovitură victimei, însă a fost oprit de martorul T.N.
Ca atare, obiectul vulnerant folosit, apt să producă rezultatul letal, zona vitală vizată, respectiv zona capului, şi intensitatea loviturilor aplicate justifică şi în acelaşi timp impun încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de tentativă la omor calificat, forma vinovăţiei cu care inculpatul a comis fapta, fiind aceea a intenţiei directe în sensul că inculpatul a urmărit producerea rezultatului letal şi chiar a acceptat posibilitatea producerii lui.
În acest context trebuie să avem în vedere şi comportamentul inculpatului după agresarea victimei, el fugind de la locul faptei.
Modul în care a acţionat inculpatul, atitudinea acestuia atât înainte de comiterea faptei, el înarmându-se cu un topor pentru a lovi victima, cât şi după comiterea faptei, constând în fuga de la locul faptei, ca şi împrejurarea că a fost oprit de către martorul T.N. de a aplica victimei o nouă lovitură cu toporul care putea fi fatală, converg spre concluzia că intenţia inculpatului a fost aceea de a ucide victima şi nu aceea de a-i produce o simplă vătămare corporală.
Ca atare, în raport de toate aspectele invocate Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică dată faptei este corectă şi nu este susceptibilă de a fi schimbată fapt pentru care reţine că în cauză nu este incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Nici cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nu este incident în cauză.
Instanţa de fond a realizat o corectă individualizare a pedepsei în raport de toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsă aplicată inculpatului atât sub aspectul cuantumului, cât şi a modalităţii de executare, fiind proporţională cu gradul de pericol social concret al faptei comise ca şi cu modalitatea de comitere a faptei, respectiv agresivitatea deosebită de care a dat dovadă inculpatul el lovind victima cu toporul , în public, fără a se teme de reacţia celor din jur.
Faptul că inculpatul a avut o poziţie sinceră pe parcursul procesului penal, încercând doar să circumstanţieze modalitatea de comitere a faptei în sensul că a fost provocat de victimă, a fost avut în vedere de instanţa de fond, care a orientat pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege.
Modalitatea concretă a comiterii faptei fac imposibilă reţinerea unor circumstanţe atenuante care să aibă drept efect reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, Înalta Curte apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului este în măsură să asigure scopul educativ şi coercitiv al pedepsei reglementat de disp. art. 52 C. pen.
Faţă de considerentele arătate şi având în vedere că nu există alte cazuri de casare, care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.C. împotriva deciziei penale nr. 99 din 3 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat P.M. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 23/2011. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 285/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
