ICCJ. Decizia nr. 3391/2011. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3391/2011
Dosar nr.5603/120/2009
Şedinţa publică din 4 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 353 din 2 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, actualizată, cu aplicarea art. 41, 42 C. pen. şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.I., la 3 (trei) ani închisoare.
S-au aplicat inculpatului dispoziţiile art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, actualizată, şi la art. 65 şi 66 C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o perioadă de 6 ani.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei pronunţate timpul reţinerii şi arestării preventive de la 9 noiembrie 2009 la 1 aprilie 2010 inclusiv.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. raportat la art. 61 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, actualizată, a dispus confiscarea sumei de 950 RON obţinută din săvârşirea faptei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul din 15 decembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului I.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 - 42 C. pen.
S-a reţinut în actul de acuzare că în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, în cursul lunilor iunie - iulie 2009, mai precis la datele de 5 iunie şi 3 iulie 2009, a pretins de la denunţătorii C.M., D.E. şi N.I., sume de bani pentru a nu-i sancţiona contravenţional şi pentru a nu le reţine permisul de conducere, activitate continuată şi în ziua de 9 noiembrie 2009, când inculpatul a pretins şi de această dată şi a primit suma totală de 950 RON de la investigatorii sub acoperire S.A., P.A. şi T.R.
Astfel, s-a susţinut că inculpatul, subofiţer de poliţie, obişnuia ca în desfăşurarea activităţilor pe linia siguranţei circulaţiei, să se plaseze cu autoturismul din dotare pe raza localităţii Produleşti, judeţul Dâmboviţa, de regulă într-un anumit punct fix, în apropierea intersecţiei DN 7 cu DJ 721, unde oprea în trafic persoane care, deplasându-se pe direcţia Bucureşti-Piteşti, depăşeau marcajul longitudinal cu linie continuă, cărora le solicita sume de bani pentru a nu-i sancţiona contravenţional şi pentru a nu le reţine permisul de conducere.
La intersecţia DN 7 cu DJ 721 există o anumită configuraţie specifică a situaţiei din teren de care inculpatul a înţeles că poate să profite. Astfel, în imediata apropiere a acestei intersecţii, pe DN 7, există marcaj longitudinal continuu şi trecere pentru pietoni, iar drumul naţional este intens circulat, făcând legătura între Bucureşti şi Piteşti. Conducătorii auto care se deplasează pe direcţia Bucureşti-Piteşti şi au în faţă un autoturism care virează pe DN 721 spre Produleşti, de regulă nu mai aşteaptă efectuarea acestei manevre şi intră în depăşire, călcând astfel marcajul longitudinal continuu şi trecerea pentru pietoni.
În acest sens, la dosarul cauzei se află un proces-verbal însoţit de o planşă foto, întocmit în data de 3 noiembrie 2009, deci înainte de momentul realizării flagrantului, în care este menţionat faptul că inculpatul are acest mod de operare generic, planşa foto arătând şi locul în care obişnuia inculpatul să se plaseze cu autoturismul din dotare pentru a opri în trafic conducătorii auto care depăşeau linia continuă, situaţia premisă reţinută fiind confirmată ulterior cu ocazia surprinderii în flagrant la data de 9 noiembrie 2009, când inculpatul a procedat pentru pretinderea şi primirea de sume de bani în aceeaşi modalitate descrisă mai sus.
S-a mai precizat că actele de urmărire penală au demonstrat că inculpatul a folosit acelaşi mod de operare, atât în ceea ce priveşte modalitatea şi motivul pentru care a oprit în trafic pe conducătorii auto cărora le-a pretins bani şi care formează obiectul prezentei cauze, dar chiar şi cu privire la identitatea discuţiilor pe care obişnuia să le poarte cu aceştia în momentul în care le pretindea bani pentru a nu-i sancţiona contravenţional, după cum urmează:
La data de 5 iunie 2009, denunţătorul C.M. din Topoloveni, judeţul Argeş, s-a deplasat la volanul autoturismului proprietate personală pe direcţia Bucureşti-Piteşti.
În jurul orei 17:45, în timp ce rula pe DN 7, pe raza localităţii Produleşti, după ce a trecut de intersecţia DN 7 cu DJ 721, denunţătorul a fost oprit de inculpat, care i-a comunicat că a încălcat linia continuă şi că nu a aşteptat ca autoturismul care rula în faţa sa să efectueze o manevră de virare către dreapta pe DJ 721 şi că amenda este în sumă de 540 RON, că i se va reţine permisul şi va fi penalizat cu 6 puncte.
Denunţătorul i-a solicitat inculpatului să-i facă dovada că a săvârşit contravenţia arătată, situaţie în care subofiţerul de poliţie i-a spus că va aduce ca martor pe şoferul care a virat spre Produleşti, întrucât „îl cunoaşte”; de asemenea, a negat faptul că a încălcat linia continuă, după care inculpatul i-a cerut o sumă de bani, „lasă şi tu 60 lei aici”, asigurându-l că nu-i va mai întocmi proces-verbal de sancţionare contravenţională, însă denunţătorul nu a procedat cum i s-a cerut, iar inculpatul i-a întocmit procesul-verbal, la rubrica „martor” l-a semnat pe G.E., un localnic care a fost folosit de fiecare dată în calitate de martor de către inculpat.
Denunţul mai sus descris a fost susţinut de declaraţia dată în calitate de martor de numita H.R., colegă de serviciu a denunţătorului. Astfel, fiind audiată în calitate de martor, aceasta a declarat că la data de 5 iunie 2009, după terminarea programului de serviciu, a ajuns acasă şi a purtat o discuţie telefonică mai lungă cu colegul său, C.M., care conducea autoturismul folosind în acelaşi timp telefonul mobil, la care avea ataşat un dispozitiv tip „mâini libere”. La un moment dat, C.M. i-a spus că-l opreşte un poliţist, fără însă să întrerupă convorbirea, astfel încât martora a putut auzi discuţia purtată între denunţător şi inculpat.
În aceste condiţii, martora H.R. a declarat că a auzit când i s-au cerut actele colegului său, cu motivaţia că a încălcat linia continuă şi că la un moment dat, a auzit vocea bărbatului care-i ceruse actele, spunând „hai bine, lasă şi tu 60 lei că e acţiune în zonă”.
În final, s-a mai precizat că denunţătorul s-a deplasat imediat cu autoturismul său la Poliţia Găeşti, unde a denunţat fapta mai sus descrisă, iar cu ocazia confruntării cu persoana numită G.E., a recunoscut-o ca fiind cea folosită de inculpat ca martor.
La data de 3 iulie 2009, denunţătorul N.I. s-a deplasat cu un autovehicul încărcat cu material lemnos din direcţia localităţii Topoloveni, judeţul Argeş, spre comuna Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa, acesta fiind deţinătorul unei societăţi L.G.F. 2000 SRL cu sediul în oraşul Topoloveni, judeţul Argeş, care are ca obiect de activitate exploatarea, comercializarea şi transportul de material lemnos.
În cursul anului 2009, dar şi anterior, şoferii pe care denunţătorul îi folosea la transportul de material lemnos i-au comunicat că de câte ori trec prin localitatea Costeşti-Deal sunt opriţi de poliţistul I.I., care le pretinde sume cuprinse între 10 şi 20 RON.
Denunţătorul a fost revoltat de acest obicei al inculpatului, mai ales că la un moment dat, unul dintre şoferi i-a spus că subofiţerul de poliţie a aruncat bancnota de 10 RON pe care acesta i-o dăduse conform obiceiului, spunându-i că „suma e mică”, în consecinţă, în ziua de 3 iulie 2009 s-a hotărât să meargă personal să verifice dacă acest lucru se întâmplă şi când conduce el autovehiculul.
În intervalul orar 10:00 - 12:00, denunţătorul însoţit de martorul P.I.A., a ajuns pe raza localităţii Costeşti-Deal, unde pe DN 7 a fost oprit de inculpat care i-a spus după ce i-a verificat actele: „băi I. dai şi tu ceva, că aşa este obiceiul la lemnari!”. Denunţătorul a refuzat să-i dea inculpatului bani, situaţie în care acesta din urmă i-a întocmit un proces-verbal la Legea nr. 61/1991, neavând motive să-l sancţioneze la legea circulaţiei, ori privitor la materialul lemnos transportat, care era însoţit de documente justificative.
Faptul pretinderii de către inculpat a sumei de bani este confirmat de martor, care a relatat că inculpatul, după ce i-a verificat actele, i-a pretins o sumă de bani, spunând : „nu bagi tu ceva aici, că aşa este obiceiul la lemnari”, iar la confruntări aceştia l-au recunoscut pe G.E., ca fiind aceeaşi persoană folosită ca martor şi menţionată în procesul-verbal de sancţionare.
În final şi acest denunţător a sesizat de îndată fapta comisă de inculpat prin serviciul unic de urgenţă 112 şi a depus plângere în cursul aceleiaşi zile.
Tot în ziua de 3 iulie 2009, în jurul orelor 18:00, denunţătoarea D.E. a plecat din Bucureşti către comuna Cobia, judeţul Dâmboviţa, la volanul autoturismului, însoţită de martorul I.L. La un moment dat, în timp ce se afla pe DN 7 pe direcţia Bucureşti-Piteşti pe raza localităţii Produleşti, după efectuarea unei manevre de depăşire, a trecut de intersecţia DN 7 cu DJ 721, după care a fost oprită de inculpatul I.I., plasat cu autoturismul din dotare în locul indicat mai sus şi surprins în planşa foto şi în procesul-verbal din 3 noiembrie 2009.
Inculpatul a mers la autoturismul denunţătoarei, i-a solicitat actele personale şi ale maşinii, i-a spus că a depăşit linia continuă şi că trebuie să-i reţină permisul de conducere. Inculpatul s-a întors cu actele la maşina din dotare, fiind urmat de denunţătoare, unde a purtat o discuţie cu aceasta în cadrul căreia, în mod direct, i-a pretins o sumă de bani pentru a nu o mai sancţiona contravenţional şi a nu-i mai reţine permisul de conducere, spunându-i „hai mai bine, daţi-mi 120 lei şi scăpăm de toată povestea asta şi fac eu un proces-verbal prin care să demonstrez că omul acesta (în fapt, martorul G.E., care-l însoţea şi de această dată) nu a purtat cască de protecţie, în timp ce se deplasa cu un scuter”.
Denunţătoarea a mers la maşină, i-a comunicat prietenului său I.L. că poliţistul i-a cerut „şpagă” 120 RON, situaţie în care acesta a coborât din maşină, spunându-i inculpatului că este ziarist şi că va face public ceea ce s-a întâmplat.
Inculpatul şi martorul s-au încuiat în maşina din dotare şi în decurs de aproximativ o oră şi jumătate, a întocmit procesul-verbal de sancţionare contravenţională, timp în care denunţătoarea şi martorul au filmat cu o cameră video ceea ce se întâmplă, acuzându-l pe inculpat că i-a cerut „şpagă” 120 RON, suportul optic aferent acestor înregistrări fiind pus la dispoziţie de denunţătoare şi ataşat la dosarul cauzei.
Incidentul a luat sfârşit în momentul în care poliţistul i-a cerut denunţătoarei să semneze nişte procese-verbale, situaţie în care aceasta a refuzat şi a luat legătura telefonic cu Biroul Relaţii cu Presa din cadrul Poliţiei Municipiului Bucureşti, unde i s-a recomandat să meargă la Poliţia Găeşti, unde a şi fost în cursul aceleiaşi zile, ocazie cu care a denunţat fapta săvârşită de inculpat.
Este de precizat că martorul I.L. confirmă cele spuse de denunţătoare şi, totodată, aceasta în cadrul unui proces-verbal de confruntare l-a recunoscut tot pe G.E., ca fiind cel care a semnat procesele-verbale în calitate de martor.
Fiind audiat, G.E. nu a infirmat susţinerile denunţătoarei (în sensul că inculpatul nu i-ar fi pretins bani), precizând că subofiţerul de poliţie şi denunţătoarea au stat într-adevăr, în două situaţii de vorbă, aşa cum sus-numita a declarat, odată la maşina acesteia şi odată la maşina inscripţionată şi că nu a auzit conţinutul acestor discuţii, nefiind în măsură să precizeze dacă acesta a pretins sau nu sume de bani, însă a auzit ulterior pe denunţătoare reproşându-i inculpatului că i-a cerut suma de 120 RON „şpagă”.
Totodată, denunţătoarea a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală o înregistrare audio-video pe care a efectuat-o la momentul în care a fost oprită în trafic de inculpat, înregistrare în cadrul căreia denunţătoarea îi reproşează subofiţerului de poliţie că i-a cerut 120 RON „şpagă” şi acesta nu are niciun fel de reacţie de negare a celor imputate de denunţătoare, aşa cum ar fi fost normal în măsura în care aceste acuzaţii nu ar fi fost reale.
Însă, inculpatul, deşi a arătat că-şi aduce aminte de incident, a negat că i-a pretins vreo sumă de bani pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu, spunând că denunţătoarea i-a oferit 50 de RON, dar a refuzat să primească bancnota (apărare nedovedită de vreo probă, nici măcar nu a denunţat fapta de corupere).
Drept urmare, la data de 6 noiembrie 2009, a fost autorizată folosirea a trei investigatori sub acoperire, respectiv T.R., P.A. şi S.A., cu obiective de lucru stabilite prin ordonanţa respectivă, iar Tribunalului Dâmboviţa i s-a solicitat şi s-a obţinut autorizarea efectuării de înregistrări în mediu ambiental, atât video cât şi audio, cu privire la discuţiile ce urmau să fie purtate de cei trei investigatori şi inculpatul I.I., cerere admisă prin Încheierea nr. 70 din 6 noiembrie 2009 în care a fost eliberată Autorizaţia nr. 133 cu o valabilitate de 15 zile, începând cu 9 noiembrie 2009 şi până la 23 noiembrie 2009.
În cursul aceleiaşi zile, începând cu ora 17:00, cei trei investigatori aflaţi fiecare la volanul autoturismului pe DN 7, pe raza localităţii Produleşti, au fost opriţi în trafic de inculpat (aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu), care le-a pretins sume de bani pentru a nu-i sancţiona contravenţional la legea circulaţiei pe drumurile publice.
S-a mai precizat în rechizitoriu că investigatorii sub acoperire au fost opriţi de inculpat, i-au dat sumele de bani pretinse (300 RON, respectiv 350 RON, respectiv 300 RON), după care s-a procedat la prinderea în flagrant, în prezenţa martorilor asistenţi găsindu-se în buzunarul din spate al pantalonilor portmoneul în care erau sumele de bani inscripţionate cu „mită” (aspecte necontestate de inculpat).
Această situaţie de fapt a fost stabilită de procuror în baza administrării următoarelor probe: denunţuri formulate de C.M., D.E. şi N.I., declaraţiile denunţătorilor, raportul luat inculpatului, copii procese-verbale de sancţionare contravenţională, procese-verbale de confruntare, declaraţii martori, proces-verbal din 3 noiembrie 2009 şi planşa foto, Adresa din 4 noiembrie 2009 a D.G.A - Structura Centrală, proces-verbal de marcare criminalistică a sumei de 1.200 RON din 9 noiembrie 2009 şi planşa foto, proces-verbal de prindere în flagrant şi planşa foto din 9 noiembrie 2009 şi procese-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire.
Tribunalul, verificând legalitatea şi temeinicia acuzării, a procedat la audierea inculpatului, a martorilor şi denunţătorilor de la urmărirea penală, a admis probele solicitate de apărare, cu înscrisuri şi cele testimoniale, fiind audiaţi martorii C.M., V.A., P.C.A. şi D.G.
Examinând întregul probator administrat în procesul penal, coroborându-l conform dispoziţiilor art. 63, 69 şi 75 C. proc. pen., s-a constatat că acuzaţia formulată de procuror împotriva inculpatului I.I. este legală şi temeinică, cercetarea judecătorească confirmând probatoriul administrat la urmărirea penală, situaţia de fapt fiind stabilită în mod corect şi complet, vinovăţia fiind reţinută în mod just, încadrarea juridică fiind legală şi temeinică.
Într-adevăr, inculpatul, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în zilele de 5 iunie, 3 iulie şi 9 noiembrie 2009, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu ca subofiţer la Postul de Poliţie Produleşti şi în desfăşurarea activităţilor specifice pe linia siguranţei rutiere, se plasa cu autoturismul din dotare într-un „punct strategic” la intersecţia DN 7 cu DJ 721 pe raza comunei Produleşti, judeţul Dâmboviţa - drum naţional intens circulat şi unde oprea din trafic persoanele ce se deplasau pe direcţia Bucureşti-Piteşti şi cărora, pentru a nu le sancţiona contravenţional (invocând că s-a depăşit marcajul cu linie continuă) şi a nu le reţine permisul de conducere, le solicita diferite sume de bani.
Astfel, la data de 5 iunie 2009, martorul C.M. s-a deplasat la volanul autoturismului proprietate personală pe direcţia Bucureşti-Piteşti, iar în jurul orei 17:45, în timp ce rula pe DN 7, pe raza localităţii Produleşti, după ce a trecut de intersecţia DN 7 cu DJ 721, acesta a fost oprit de inculpat, care i-a comunicat că a încălcat linia continuă şi că nu a aşteptat ca autoturismul care rula în faţa sa să efectueze o manevră de virare către dreapta pe DJ 721şi că amenda este în sumă de 540 RON, că i se va reţine permisul şi va fi penalizat cu 6 puncte.
Martorul a negat că a încălcat linia continuă şi a solicitat inculpatului să-i facă dovada că a săvârşit o contravenţie, situaţie în care inculpatul i-a spus că va aduce ca martor pe şoferul care a virat spre Produleşti, şi pe care „îl cunoaşte”, după care i-a cerut o sumă de bani, „lasă şi tu 60 lei aici”, asigurându-l că nu-i va mai întocmi proces-verbal de sancţionare contravenţională, însă martorul nu a procedat cum i s-a cerut, iar inculpatul i-a întocmit procesul-verbal, la rubrica „martor” l-a semnat pe G.E., (persoană folosită de fiecare dată ca martor, aşa cum el însuşi recunoaşte).
Această discuţie a fost auzită de martora H.R., colegă de serviciu cu C.M., care a declarat constant că la data de 5 iunie 2009, după terminarea programului de serviciu, a ajuns acasă şi a purtat o discuţie telefonică mai lungă cu colegul său aflat în trafic, ce folosea în acelaşi timp telefonul mobil, la care avea ataşat un dispozitiv tip „mâini libere”.
Martorul N.I. a declarat că la data de 3 iulie 2009 s-a deplasat cu un autovehicul încărcat cu material lemnos, din direcţia localităţii Topoloveni, judeţul Argeş, spre comuna Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa; însoţit fiind de martorul P.I.A., a ajuns pe raza localităţii Costeşti-Deal şi a fost oprit de inculpat, care i-a spus, după ce i-a verificat actele: „băi Ionică, dai şi tu ceva, că aşa este obiceiul la lemnari!”. Martorul a refuzat să-i dea bani inculpatului, situaţie în care acesta din urmă i-a întocmit proces-verbal de sancţionare contravenţională pentru că i-ar fi adresat injurii inculpatului (neavând motive să îl sancţioneze la legea circulaţiei ori a transportului de material lemnos, situaţie confirmată de declaraţiile martorilor P.I.A., D.G. şi P.C.; de altfel procesul-verbal de contravenţie a fost anulat ulterior în instanţă).
În aceeaşi zi de 3 iulie 2009, în jurul orelor 18:00 şi martora D.E. a fost oprită în trafic de către inculpat, depoziţia acesteia confirmată de a martorului I.L. şi de înregistrările audio-video (necontestate de vreo parte în proces), fiind foarte edificatoare cu privire la activitatea infracţională desfăşurată de inculpat.
Din aceste probe rezultă că în timp ce se afla pe DN 7 pe direcţia Bucureşti-Piteşti pe raza localităţii Produleşti, după efectuarea unei manevre de depăşire, a trecut de intersecţia DN 7 cu DJ 721, după care martora a fost oprită de inculpat, plasat cu autoturismul din dotare în locul indicat mai sus.
Inculpatul a mers la autoturismul martorei, i-a solicitat actele personale şi ale maşinii, i-a spus că a depăşit linia continuă şi că trebuie să-i reţină permisul de conducere, după care s-a întors cu actele la maşina din dotare fiind urmat de martoră, unde a purtat o discuţie cu aceasta în cadrul căreia în mod direct, i-a pretins o sumă de bani pentru a nu o mai sancţiona contravenţional şi a nu-i mai reţine permisul de conducere, spunându-i „hai mai bine, daţi-mi 120 lei şi scăpăm de toată povestea asta şi fac eu un proces-verbal prin care să demonstrez cu omul acesta (în fapt, martorul G.E., care-l însoţea şi de această dată) nu a purtat cască de protecţie, în timp ce se deplasa cu un scuter”.
Martora a mers la maşină, i-a comunicat prietenului său - martorul I.L. că poliţistul i-a cerut „şpagă” 120 RON, situaţie în care acesta a coborât din maşină, spunându-i inculpatului că este ziarist şi că va face public ceea ce s-a întâmplat.
Inculpatul şi martorul G.E. s-au încuiat în maşina din dotare, pentru a întocmi procesul-verbal de sancţionare contravenţională, iar martora D.E. a filmat cu o cameră video ceea ce se întâmplă, acuzându-l pe inculpat că i-a cerut „şpagă” 120 RON.
Mai mult, inculpatul a cerut martorei să semneze nişte procese-verbale de contravenţie (anulate ulterior în instanţă), aceasta a refuzat şi a luat legătura telefonic cu Biroul Relaţii cu Presa din cadrul Poliţiei Municipiului Bucureşti, de unde i s-a recomandat să meargă la Poliţia Găeşti, ceea ce a şi făcut în cursul aceleiaşi zile, ocazie cu care a denunţat fapta săvârşită de inculpat.
În legătură cu acest aspect, din declaraţiile martorului G.E. rezultă că nu se infirmă că cei doi au stat de vorbă, însă martorul precizează că nu a auzit conţinutul acestei discuţii, numai când D.E. reproşa inculpatului pretinderea sumei de 120 de RON ca „şpagă” (aspect ce se coroborează şi cu înregistrarea audio-video realizată de martoră şi depusă la organul de urmărire penală, probă necontestată).
Urmare acestor denunţuri, s-a dispus de către organul judiciar competent folosirea autorizată a trei investigatori sub acoperire, respectiv T.R., P.A. şi S.A., cu obiective de lucru stabilite prin ordonanţa respectivă, iar în ziua de 9 noiembrie 2009, aceştia au fost opriţi în trafic de inculpat - aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, care le-a pretins sume de bani pentru a nu-i sancţiona contravenţional la legea rutieră (împrejurările comiterii faptei fiind detaliate în procesele-verbale încheiate de aceşti investigatori sub acoperire şi coroborate cu înregistrările audio).
Cu privire la poziţia procesual-penală a inculpatului, faţă de această ultimă faptă (descoperită în procedura flagrantului), evident inculpatul nu a contestat-o nicicând, deşi în pledoaria apărătorului ales se susţine că investigatorii sub acoperire ar fi provocat flagrantul, însă probele cauzei (cele testimoniale şi procesele-verbale de consemnare a convorbirilor telefonice) infirmă o asemenea ipoteză, iar argumentaţia procurorului de caz privitoare la această „provocare” este bine fundamentată probator şi însuşită de către instanţă.
Referitor la faptele (actele materiale) din 5 iunie şi 3 iulie 2009, inculpatul nu le recunoaşte, deşi probatoriului administrat la urmărirea penală şi confirmat în totalitate în cadrul cercetării judecătoreşti dovedeşte comiterea faptelor de luare de mită din data de 5 septembrie 2009 şi 7 martie 2009 (denunţurile şi declaraţiile martorilor C.M., H.R., N.I., P.I.A., G.E., D.G., P.C.A., D.E. şi I.L., dar şi înregistrările audio-video şi procesele-verbale de contravenţie întocmite de inculpat se coroborează între ele cu fapte şi împrejurări evidenţiate de ansamblul probator al cauzei).
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul I.I., pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a susţinut că faptele pretins a fi comise la datele de 5 iunie 2009 şi 3 iulie 2009 sunt rezultatul unei greşite aprecieri a probelor administrate, declaraţiile denunţătorilor D.E., I.L. şi C.M. nefiind confirmate de către martorii pe care i-au indicat, mai mult aceştia fiind sancţionaţi contravenţional.
Pe de altă parte, instanţa a avut în vedere aspectele reieşite din pasajele incriminatoare din declaraţiile martorilor şi denunţătorilor şi că sentinţa apare ca fiind nemotivată.
Pe aspecte de netemeinicie, inculpatul a criticat hotărârea sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 73 lit. c) C. pen. la momentul realizării flagrantului.
Pe de altă parte, instanţa a ignorat practica Curţii Europene a Drepturilor Omului privind investigatorii sub acoperire, aceştia exercitând influenţă asupra inculpatului la comiterea faptei, solicitând reducerea pedepsei sub minimul special şi suspendarea executării pedepsei sub control judiciar sau executarea pedepsei la locul de muncă.
Prin Decizia penală nr. 32 din 4 martie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a formulat recurs. Prin apărătorul său ales, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în rejudecare, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen. să se dispună, în principal, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) sau b) C. proc. pen. În subsidiar, a solicitat să se reducă pedeapsa, iar ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere ori executare la locul de muncă.
În concluziile scrise, apărătorul face referire şi la cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 17 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Prealabil analizei pe fond, se impune precizarea că, deşi a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., în apărare nu a mai fost susţinut.
Pe fond, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că probatoriul administrat în cauză este suficient pentru a demonstra că inculpatul a comis fapta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată şi condamnarea sa.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. cu referire la cazul „N.I.”, căruia inculpatul i-a cerut „să-i facă cinste”, această solicitare nu s-a făcut pentru a nu-l sancţiona pe denunţător, şi deci a face un act contrar îndatoririlor, trebuie subliniat că:
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. este incident atunci când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor în care s-a dispus, printre altele, schimbarea încadrării juridice a faptei (art. 334 C. proc. pen.).
În raport de criticile aduse de recurentul-inculpat, critici neîntemeiate în opinia Înaltei Curţi, se constată, contrar susţinerilor, că în cauză au fost respectate prevederile art. 317 C. proc. pen. referitoare la obiectul judecăţii, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii cu care instanţa a fost sesizată, iar inculpatul fiind tras la răspundere penală pentru fapta comisă.
Procedând la analiza motivelor de achitare invocate de inculpat, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., pe baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, se constată următoarele:
Inculpatul acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită - pretinderea anumitor sume de bani de la denunţători pentru a nu-i sancţiona contravenţional şi pentru a nu le reţine permisul de conducere (datele de 5 iunie 2009 şi 3 iulie 2009), activitate continuată şi în data de 9 noiembrie 2009, când inculpatul a pretins şi a şi primit suma de 950 RON de la investigatorii sub acoperire, invocă şi la momentul procesual actual al judecăţii în recurs, în pofida soluţiei de condamnare în primă instanţă şi menţinută în apel, prin respingerea aceloraşi critici de nelegalitate şi netemeinicie, printr-o amplă şi detaliată motivare - producerea unei erori grave de fapt, situaţia de fapt reţinută prin hotărârea atacată fiind contrară actelor şi probelor dosarului, existând discordanţă între aspectele constatate şi conţinutul real al probelor, Înalta Curte constată că, contrar susţinerilor inculpatului că probele administrate pe parcursul procesului penal, necesare şi suficiente pentru aflarea adevărului în cauză, relevă existenţa faptelor denunţate, încadrarea acestora în luare de mită, precum şi vinovăţia acestuia.
Or, aprecierea probelor a fost făcută de instanţă potrivit art. 64 alin. (2) C. proc. pen., reţinând că pot conduce la aflarea adevărului numai dacă se coroborează cu celelalte probe din dosar.
Astfel, din probele administrate în mod corect s-a reţinut săvârşirea faptelor din 5 iunie 2009 şi 3 iulie 2009, declaraţiile denunţătorilor C.M., N.I. şi D.E. coroborându-se cu declaraţiile martorilor H.R., P.I.A., I.L., probe ce evidenţiază fără echivoc că inculpatul, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins de la denunţători anumite sume de bani pentru a nu întocmi procesele-verbale de contravenţie pentru pretinse acte comise sau a nu le aplica sancţiuni contravenţionale sau administrative.
De altfel, instanţa de fond, cum a menţionat şi instanţa de control judiciar, a indicat elementele pentru care a considerat că declaraţiile martorilor au determinat formarea convingerii că faptele au fost săvârşite în modalitatea descrisă de către denunţători.
Referitor la faptele din 5 iunie 2009 şi respectiv 3 iulie 2009 s-a demonstrat prin probele administrate că acestea au fost administrate cu respectarea tuturor prevederilor legale.
De altfel, din motivarea pe larg făcută de instanţa de fond şi control judiciar, a rezultat fără echivoc lipsa oricărui element de provocare din partea investigatorilor sub acoperire.
De asemenea, din procesele-verbale întocmite cu ocazia flagrantului, a rezultat fără dubii că inculpatul pretindea sume de bani pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de serviciu în care sens converg şi procesele-verbale de transcriere a discuţiilor purtate de inculpat şi investigatori şi fără ca aceştia să aibă vreo acţiune de determinare a inculpatului în săvârşirea infracţiunii.
În ce priveşte critica privind greşita individualizare a pedepsei, dar şi referitor la modalitatea de executare, Înalta Curte constată că au fost respectate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar şi scopului pedepsei.
Aceasta, întrucât pe de o parte pedeapsa nu este doar un mijloc de reeducare, ci trebuie să constituie şi o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii, mai ales că inculpatul era reprezentantul unei instituţii publice, deci o persoană care să aibă probitate morală şi profesională.
Nu în ultimul rând, trebuie arătat că aprecierea instanţelor cu privire la modalitatea de executare cu privare de libertate este apreciată ca fiind oportună atingerii scopului pedepsei.
Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 3851 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva Deciziei penale nr. 32 din 4 martie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 octombrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3384/2011. Penal. Infracţiuni la legea... | ICCJ. Decizia nr. 3418/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
