ICCJ. Decizia nr. 3636/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3636/2011

Dosar nr. 279/36/2011

Şedinţa publică din 18 octombrie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 14 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Tulcea inculpatul P.V. a fost condamnat la pedepsele de câte 2 ani şi 6 luni închisoare şi, respectiv, de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute şi pedepsite de art. 6 din Legea nr. 78/2011 cu referire la art. 257 C. pen. precum şi la două pedepse complementare, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani şi respectiv 3 ani.

În temeiul prevederilor art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. pedepsele aplicate inculpatului P.V. au fost contopite în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

Conform prevederilor art. 71 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.

Făcându-se aplicarea prevederilor art. 86¹ C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere pe timp de 5 ani a executării pedepsei.

Pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 83¹ alin. (1) lit. a) - d) C. pen., şi anume să se prezinte la datele fixate de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea, desemnat cu supravegherea inculpatului; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Inculpatului i s-a atras atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

Conform prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. Măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea de domiciliu a fost revocată şi s-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 10 septembrie 2010 - 12 octombrie 2010.

S-a mai constatat că inculpatul a restituit denunţătorului suma de 600 RON.

În temeiul preved. art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 3.000 RON.

Cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În data de 10 septembrie 2010, numitul N.I. a formulat un denunţ, înregistrat la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea, arătând că, în calitate de administrator statutar al SC D.I. SRL Tulcea, societate aflată în insolvenţă, la data de 06 mai 2010, s-a deplasat la sediul lichidatorului judiciar R.N. I.P.U.R.L. Tulcea, reprezentat de inculpatul P.V., în scopul predării actelor contabile ale societăţii sale pe care le deţinea şi care-i fuseseră solicitate anterior de către acesta.

Cu privire la situaţia juridică a firmei administrate de către denunţătorul N.I. se impun următoarele precizări:

În data de 07 octombrie 2009, R.N. I.P.U.R.L. Tulcea, reprezentată legal de practicianul în insolvenţă, P.V., a solicitat Tribunalului Tulcea deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă a SC D.I. SRL Tulcea.

Prin Sentinţa civilă nr. 2096 din 30 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, comercială şi contencios administrativ, în Dosarul nr. 2401/88/2009 a fost admisă cererea formulată de R.N. I.P.U.R.L. Tulcea, în calitate de lichidator al SC D.I. SRL Tulcea, şi s-a dispus deschiderea procedurii de insolventă în formă simplificată a debitoarei.

Prin aceeaşi sentinţă, R.N. I.P.U.R.L. Tulcea a fost desemnată în calitate de lichidator, stabilindu-se pentru aceasta şi o remuneraţie fixă în cuantum de 2.000 RON pentru activitatea premergătoare efectuării lichidării şi o remuneraţie în procent de 7% din fondurile obţinute din lichidarea bunurilor ce compun averea debitoarei şi din recuperarea de creanţe.

Prin cererea formulată la data de 20 aprilie 2010 de către R.N. I.P.U.R.L. Tulcea s-a solicitat Tribunalului Tulcea ca, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să oblige administratorul SC D.I. SRL Tulcea să predea întreaga arhivă lichidatorului judiciar, cerere admisă de instanţă prin Sentinţa civilă nr. 1173 din 23 aprilie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 1280/88/2010.

La data de 23 martie 2010, R.N. I.P.U.R.L. Tulcea reprezentată de inculpatul P.V., a formulat o plângere penală împotriva denunţătorului N.l. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006 întrucât, acesta, în calitate de administrator al SC D.I. SRL Tulcea nu a predat arhiva lichidatorului desemnat de către instanţa de judecată.

În data de 17 mai 2010, R.N. I.P.U.R.L. Tulcea reprezentată de inculpatul P.V., a solicitat Tribunalului Tulcea atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator - denunţătorul N.I.

Prin Sentinţa civilă nr. 1697 din 18 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, comercială şi contencios administrativ, în Dosarul nr. 1572/88/2010 cererea sus-menţionată a fost respinsă ca nefondată.

Revenind la denunţul formulat de numitul N.I., acesta a arătat faptul că, în luna mai 2010, a fost invitat la sediul Inspectoratului Poliţie al Judeţului Tulcea unde a luat cunoştinţă că împotriva sa se formulase o plângere penală de către inculpatul P.V., în calitate de lichidator al SC D.I. SRL Tulcea, ca urmare a nepredării arhivei.

În aceeaşi zi denunţătorul s-a prezentat la sediul R.N. I.P.U.R.L. Tulcea unde i-a înmânat inculpatului P.V. toate documentele societăţii încheind şi un proces-verbal de predare-primire.

Denunţătorul arată că apoi, împreună cu inculpatul P.V., a părăsit biroul lichidatorului iar acesta, pe holul clădirii, i-a solicitat suma de 1.000 RON, spunându-i că aceasta este necesară pentru a interveni pe lângă judecătorul-sindic care soluţiona procedura de lichidare a SC D.I. SRL Tulcea, pentru ca acesta să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului în dosarul de lichidare judiciară.

Denunţătorul i-a înmânat inculpatului P.V. suma de 600 RON, promiţându-i că restul de 400 RON îl va remite ulterior, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Denunţătorul a precizat că, prin atitudinea pe care a avut-o în timpul conversaţiei şi prin funcţia sa de lichidator judiciar desemnat în cauză, inculpatul P.V. i-a creat convingerea că are influenţă asupra judecătorului-sindic invocat.

Această faptă este probată atât cu denunţul şi cu declaraţiile ulterioare ale numitului N.I. cât şi cu conţinutul procesului-verbal din data de 11 septembrie 2010 de transcriere a conţinutului dialogului ambiental purtat în data de 10 septembrie 2010 de către denunţătorul N.I. cu inculpatul P.V.

Relevantă este afirmaţia făcută de inculpat în cursul dialogului pe care îl are cu N.I. în ziua de 10 septembrie 2010: „eu de câştigat de la tine am ăia 4 milioane care mi i-ai dat atunci când mi i-ai dat la uşă";.

Relevantă este şi continuarea dialogului dintre cei doi: N.I.: - Eu ştiu că atunci v-am dat 4 milioane. Adică trebuia 10, cât mi-aţi cerut, da n-aveam 6 v-am dat, de fapt, nu 4 ! P.V.: - 4 mi-ai dat.

N.I.: - Cum 4 ? Deci mi-aţi cerut 10 şi v-am dat 6 ! P.V.: - Aaa, .. 6. N.I.: - Da, 6 ! P.V.: - Şi mai trebuiau 4.

N.I.: - Şi trebuia 4 milioane şi v-am spus, „domle vă trimit; de m-aţi sunat pe mine a doua zi şi mi-aţi spus că nu puteţi să îmi rezolvaţi cu judecătorul-sindic sau nu ştiu ce. P-V.: - Aşa era situaţia atunci";.

Discuţia expusă anterior, purtată în data de 10 septembrie 2010, face referire la prima faptă de trafic de influenţă comisă de inculpatul P.V. în data de 06 mai 2010 după prezentarea denunţătorului N.I. la sediul R.N. I.P.U.R.L. Tulcea.

Conversaţia despre suma de 1.000 RON se poartă după ce, în prima parte inculpatul P.V. îi solicitase denunţătorului suma de 4.000 RON pentru a interveni, din nou, pe lângă judecătorul-sindic şi cuprinde o recunoaştere totală a inculpatului privind suma pretinsă (1.000 RON), suma primită efectiv (600 RON - după o dispută asupra sumei reale, inculpatul susţinând iniţial că era vorba de 400 RON), restul de plată (400 RON) şi destinaţia sumei - influenţarea judecătorului-sindic - care rezultă cu claritate din următoarele fraze: N.I.: - Şi mai trebuia 4 milioane (..) da m-aţi sunat pe mine a doua zi şi mi-aţi spus că nu puteţi să îmi rezolvaţi cu judecătorul-sindic sau nu ştiu ce..P.V.: - Aşa era situaţia atunci";.

Reiese cu certitudine faptul că inculpatul P.V. conştientiza că era în discuţie influenţa pe care şi-o traficase asupra judecătorului-sindic, în luna mai 2010, la precedenta sa întâlnire cu denunţătorul N.I.

Din denunţul formulat de N.I., aflat la dosar UP, rezultă că în perioada 7 - 10 septembrie 2010, acesta a fost contactat telefonic de mai multe ori de către inculpat care i-a solicitat suma de 40 RON mare, dându-i de înţeles că se referea la suma de 4000 RON, precizându-i că trebuie să-i dea banii deoarece este pe cale să rezolve problema în dosarul de lichidare, bani care trebuiau aduşi cât mai repede posibil. Denunţătorul şi-a explicat în finalul denunţului că inculpatul insistă ca N.I. să-i dea o sumă mare de bani pentru a nu declara recurs împotriva hotărârii pronunţate de judecătorul-sindic (prin sentinţa civilă nr. 1697 din 18 iunie 2010, comunicată denunţătorului la data de 6 septembrie 2010, judecătorul-sindic respinsese ca nefondată cererea pentru atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator N.I.

Prin Ordonanţa nr. 106/P/23010 din data de 10 septembrie 2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, s-a dispus, cu titlu provizoriu, interceptarea convorbirilor telefonice purtate de denunţătorul N.I. şi de inculpatul P.V. precum şi interceptarea înregistrărilor audio şi video în mediu ambiental a comunicărilor dintre cei doi, pe o durată de 48 de ore, cu începere de la 10 septembrie 2010, ora 16:00 până la 12 septembrie 2010, ora 16:00.

În conformitate cu procesul-verbal din data de 10 septembrie 2010, s-a procedat la inscripţionarea cu creion galben - verzui a cuvântului „MITĂ"; pe 8 (opt) bancnote a câte 500 RON fiecare, inscripţia fiind vizibilă la lumina lămpii cu ultraviolete.

Bancnotele astfel pregătite au fost înmânate denunţătorului N.I. în vederea desfăşurării activităţilor de surprindere în flagrant a inculpatului P.V.

De asemenea, potrivit procesului-verbal din data de 10 septembrie 2010, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, denunţătorului i-a fost înmânat reportofonul digital marca O., seria W, aparţinând Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa pentru a fi utilizat la înregistrarea discuţiei în mediu ambiental pe care urma să o poarte cu inculpatul P.V.

Susţinerile denunţătorului conform cărora, în perioada 07 septembrie - 10 septembrie 2010, a fost apelat de mai multe ori de către inculpatul P.V. sunt confirmate de procesul-verbal din data de 29 septembrie 2010, cuprinzând lista comunicărilor telefonice dintre inculpatul P.V. (de la postul telefonic mobil cu nr. 000) şi denunţătorul N.I. (de la postul telefonic mobil cu nr. 000), din care rezultă că, în perioada sus-menţionată, cei doi au purtat un număr de 9 (nouă) convorbiri telefonice, 6 (şase) fiind iniţiate de către inculpatul P.V. şi 3 (trei) de către denunţătorul N.I.

De asemenea, se confirmă şi schimbul de mesaje tip SMS indicat de către denunţător. Astfel, în denunţ, numitul N.I. a arătat că, în data de 09 septembrie 2010, a transmis inculpatului un mesaj pe telefonul mobil, în care îi preciza că nu a făcut rost de bani şi că va reveni în ziua următoare, de la numărul acestuia recepţionând un mesaj-text cu următorul conţinut: „Voi aduce la cunoştinţă domnului director poziţia dvs.";.

Din conţinutul procesului-verbal din data de 29 septembrie 2010, rezultă faptul că, în ziua de 09 septembrie 2010, orele 14:00:58 şi 15:30:05, denunţătorul N.I. i-a transmis inculpatului P.V. mesaje tip SMS, iar inculpatul P.V. i-a răspuns, tot prin SMS, în aceeaşi dată, la ora 15:34:06.

Astfel cum rezultă din declaraţia denunţătorului N.I. din data de 11 septembrie 2010, la 10 septembrie 2010 s-a deplasat la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea pentru a formula un denunţ împotriva numitului P.V., moment în care a fost din nou apelat de către acesta, la ora 11:57, fiind întrebat: „Ce faci domle, când vii, că trebuie să intru la judecătorie?";, aspect de asemenea confirmat de lista convorbirilor dintre inculpat şi denunţător. Denunţătorul i-a spus inculpatului că se află încă în Municipiul Constanţa unde urmează a intra în posesia banilor după care se va deplasa spre Municipiul Tulcea.

De asemenea, denunţătorul a arătat faptul că, în data de 10 septembrie 2010, în jurul orelor 13:00, în timp ce se afla la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, fiind presat telefonic de inculpatul P.V. să-i dea banii, i-a trimis acestuia un SMS cu conţinutul : „O să-mi trimită cineva bani din Spania şi cel târziu la ora 19 sunt la Tulcea şi să-mi spuneţi unde ne vedem";, lucru confirmat de lista telefoanelor dintre cei doi, dar şi de fotografia telefonului aparţinând inculpatului P.V. efectuată cu ocazia surprinderii sale în flagrant din care reiese că recepţionase acest SMS pe telefonul personal.

Ulterior, în jurul orelor 19:00, denunţătorul l-a apelat telefonic pe inculpatul P.V., spunându-i că se află în autoturismul său în oraşul Babadag, urmând a ajunge în scurt timp în Municipiul Tulcea, inculpatul stabilind ca punct de întâlnire staţia de carburanţi L., situată în Municipiul Tulcea.

În jurul orelor 19:30, numitul N.I. l-a anunţat telefonic pe inculpat că se afla la intrarea în Municipiul Tulcea în parcarea magazinului P., aflat în apropierea benzinăriei L., inculpatul spunându-i că îl aşteaptă în incinta staţiei.

Toate susţinerile denunţătorului N.I., expuse anterior, sunt confirmate de transcrierile convorbirilor telefonice interceptate şi redate în procesul-verbal încheiat la data de 05 octombrie 2010.

Astfel din convorbirile telefonice dintre denunţător şi inculpat rezultă interesul manifestat de inculpat pentru întâlnirea cu denunţătorul precum şi unele măsuri de prevedere pe care acesta şi le lua, respectiv arogarea iniţiativei în stabilirea de către el a locului de întâlnire şi interesul ca denunţătorul să vină neînsoţit la întâlnire.

La data 10 septembrie 2010, inculpatul P.V., aflat la postul telefonic nr. 000, a purtat mai multe conversaţii de la cu numitul N.I. aflat la postul telefonic nr. 000, urmând ca aceştia să se întâlnească la benzinăria L. de la intrarea în Tulcea.

Denunţătorul N.I., a pătruns în incinta benzinăriei L. şi a oprit în parcarea situată în partea dreaptă a magazinului staţiei. L-a observat pe inculpatul P.V. care stătea în picioare în faţa magazinului L. şi se uita la fiecare autoturism care intra în benzinărie şi care a venit spre denunţător când l-a observat pe acesta.

Denunţătorul şi-a părăsit autoturismul şi s-a întâlnit cu inculpatul purtând o discuţie despre situaţia dosarului de lichidare judiciară al SC D.I. SRL Tulcea, la un moment dat denunţătorul întrebând: „Spuneţi-mi domnule, cum o rezolvăm, aţi mai vorbit cu judecătorul-sindic?";, inculpatul răspunzându-i că toată treaba este rezolvată, confirmând că a vorbit cu acesta.

Apoi, inculpatul P.V. l-a invitat pe denunţătorul N.I. în autoturismul său (aceeaşi marcă D.C.) aflat în parcarea din partea stângă a magazinului L., inculpatul aşezându-se pe scaunul şoferului în timp ce denunţătorul a luat loc, la indicaţia inculpatului, pe bancheta din dreapta spate, întrucât scaunul din dreapta şoferului era ocupat cu o sacoşă şi o borsetă aparţinând inculpatului.

Denunţătorul a scos din buzunar suma de 4.000 RON spunând: „Număraţi-i, sunt 40 de milioane";, iar inculpatul i-a indicat să-i pună în sacoşa aflată pe scaunul din dreapta-faţă, precizând că nu-i numără, întrucât are încredere, numitul N.I. conformându-se.

După remiterea banilor, denunţătorul l-a întrebat pe inculpat dacă dosarul de lichidare se va soluţiona în favoarea sa, acesta din urmă asigurându-l că poate sta liniştit, că nu mai are nicio problemă şi că îşi asumă personal toată responsabilitatea.

În cuprinsul declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, numitul N.I. a mai precizat faptul că era imposibil ca inculpatul P.V. să nu observe momentul în care a pus banii în sacoşa indicată de acesta, întrucât, din poziţia în care se afla, respectiv pe locul din dreapta al banchetei din spate, a fost nevoit să introducă mâna în care ţinea suma de bani prin spaţiul dintre cele două scaune din faţă, practic sub privirea inculpatului.

Potrivit depoziţiilor martorului N.I., acesta a dat suma de 4.000 RON ce-i fusese solicitată de către inculpat, întrucât acesta reuşise să-i formeze convingerea fermă că are influenţă asupra judecătorului-sindic şi că, prin aceasta, va determina o soluţionare a dosarului de lichidare judiciară a SC D.I. SRL Tulcea într-o manieră favorabilă denunţătorului.

Referitor la semnificaţia remiterii sumei de 4.000 RON inculpatului P.V. în circumstanţele prezentate, denunţătorul a arătat că nu a împrumutat niciodată bani de la acesta din urmă şi că nici nu trebuia să-i plătească vreo sumă pentru activitatea sa de lichidator judiciar, întrucât era desemnat în această calitate de către instanţă, având stabilit un onorariu ce nu se afla în sarcina administratorului statutar al societăţii aflate în lichidare. Acest aspect se coroborează cu dispoziţiile Sentinţei civile nr. 2096 din 30 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, comercială şi contencios administrativ, din care rezultă că lichidatorul a avut stabilită o remuneraţie fixă de 2.000 RON pentru activitatea premergătoare lichidării şi una procentuală de 7% din fondurile obţinute în urma lichidării bunurilor ce compun averea debitoarei şi din recuperarea de creanţe.

Totodată, denunţătorul a precizat că inculpatul nu i-a eliberat vreo chitanţă pentru sumele pe care i le-a pretins şi pe care le-a primit, respectiv 600 RON la 06 mai 2010 şi 4.000 RON în data de 10 septembrie 2010.

Modalitatea concretă în care s-a desfăşurat discuţia dintre inculpat şi denunţător în incinta benzinăriei L., expusă anterior pe baza declaraţiei numitului N.I., rezultă şi din procesul-verbal de redare în formă scrisă a conţinutului dialogului ambiental purtat de cei doi la data de 10 septembrie 2010, după cum urmează:

(N.I. - N.I., P.V. - P.V.) N.I.: Tu-i mama măsii, că de-abia am reuşit să ajung aicea.. P.V.: Cine-i.. din maşină.. cine-i..

N.I.: Cumnatul meu, de la K. O să mă duc după aia la el, înapoi.

P.V.: Nu, că mi-era să nu.. N.I.: Păi oricum mă duc înapoi la el. P.V.: .. Să vii cu vreo.. N.I.: Cu ce?

N.I.: Coadă după mine, ce-am înnebunit?.. ţigări.. aicea se fumează sau.. e vreun bar aicea înăuntru sau nu? P.V.: Ce?

N.I.: E bar sau nu?

P.V.: E, da-i închis, că eu de-aia am zis că.. N.I.: Aaa.. şi nu se fumează, sau.. P.V.: Ba se fumează, da..

N.I.: Hai că stăm aicea. Nu mi-am luat ţigări şi.. P.V.: E închis, e.. N.I.: E închis, da.

Da.. ia spuneţi-mi, ce-aţi discutat, cum aţi făcut, cum aţi asta sau.. că.. P.V.: Păi.. eu..

N.I.: E vorba şi de.. acuma, fie vorba între noi, e vorba şi de 40 de milioane, nu e vorba de doi RON, de trei RON şi de nu ştiu ce.. Adică şi să nu mă trezesc că aţi spus că aţi luat o amânare pentru luni, nu? (Referirea la suma de 40 de milioane indică faptul că se discuta de 4.000 RON iar cea la „amânare pentru luni"; arată că se discuta despre o procedură judiciară.) P.V.: Nu. Nu m-ai înţeles, deci..

N.I.: Sau ce.. să nu mă trezesc luni că „dom-le mai îmi trebuie 40 de milioane"; că şi aşa am înnebunit..(Cuvintele subliniate - „dom-le mai îmi trebuie 40 de milioane"; - arată că inculpatul pretinsese anterior suma de 4.000 RON.) P.V.: Băi, pronunţarea.. N.I.: Cu banii şi cu ..

P.V.: .. Pronunţarea.. adică hârtia am s-o iau luni. Deci nu-ţi faci nici un fel de probleme.. (Referirea la pronunţare indică în opinia instanţei faptul că inculpatul se angaja ca, în schimbul banilor, să obţină o pronunţare favorabilă denunţătorului.) N.I.: Păi, .. pronunţarea la ce?

P.V.: .. Nu sunt jigodie.. N.I.: .. Nu, la ce? Pronunţarea? P.V.: La.. la situaţia ta, adică se dă că nu.. N.I.: Adică aţi vorbit cu liderul.. P.V.: Da, dom-le!

N.I.: .. Cu judecătorul-sindic.. (Referirea la judecătorul-sindic indică faptul că obţinerea hotărârii favorabile şi înmânarea sumei de 4.000 RON sunt în legătură cu o intervenţie la judecătorul-sindic afirmată de inculpat.) P.V.: Da, dom-le, da! N.I.: Am înţeles. P.V.: Da.

N.I.: Şi luni e pronunţarea. P.V.: Da, dom-le! Este făcută deja, da nu..

N.I.: Da nu.. ştiţi ce, că o să mă trezesc luni că „dom-le că mai trebuie..";.

P.V.: Băi, tu dacă.. da eu nu sunt jigodie, mă omule.. N.I.: Nu, da ştiţi de ce?

P.V.: Du-te de întreabă pe băieţii din K. despre mine şi ai să vezi ce spun.. (Invocarea altor persoane pe care inculpatul le-ar fi ajutat indică faptul că acesta încerca să-l încredinţeze pe denunţător de seriozitatea sa în privinţa a ceea ce va face; totodată, având în vedere conjunctura în care se discută, rezultă că inculpatul îi indica denunţătorului cazuri similare pe care le poate verifica şi se poate edifica asupra seriozităţii inculpatului.) N.I.: Şi să nu..vezi dom-le că mai trebuie alţi bani, alte nu ştiu ce.. că şi-aşa m-am săturat, dă-o dracu de firmă, că eu şi aşa nu am făcut nimic cu ea.

P.V.: Eu încă o dată îţi spun, îţi vezi de treaba ta.. N.I.: Da, da..

P.V.: ..Dacă vrei, bine, dacă nu.. eu nu.. mie nu-mi este greu, eu.. renunţ şi eu şi terminăm povestea.. eu.. eu de câştigat de la tine am ăia 4 milioane care mi i-ai dat atunci când mi i-ai dat la uşă. (Inculpatul confirmă primirea a 600 RON de la denunţător tot în legătură cu falimentul judiciar şi se înţelege faptul că inculpatul nu va beneficia de cei 4.000 RON ci îi va da altei persoane.) N.I.: Eu ştiu că atunci v-am dat 4 milioane. Adică trebuia 10, cât mi-aţi cerut, da n-aveam.. 6 v-am dat, de fapt, nu 4! P.V.: 4 mi-ai dat..

N.I.: Cum 4? Deci mi-aţi cerut 10 şi v-am dat 6! P.V.: Aaa,.. 6. N.I.: Da, 6! P.V.: Şi mai trebuiau 4.

N.I.: Şi trebuia 4 milioane şi v-am spus „dom-le vă trimit";, da m-aţi sunat pe mine a doua zi şi mi-aţi spus că nu puteţi să îmi rezolvaţi cu judecătorul-sindic sau nu ştiu ce..

P.V.: Aşa era situaţia atunci.

N.I.: Aşa, da..şi ce pot să zic, am lăsat-o aşa. Şi acum dacă spuneţi că o rezolvaţi..

P.V.: Da, dom-le, păi nu mai cer expertiză contabilă, nu mai cer nimica şi se termină povestea!

N.I.: Deci nu ştiu care e procedura, dracu s-o ia cu firma asta că..

P.V.: Tu pe cine cunoşti, p-alde C.S. îi cunoşti în K.?

N.I.: îi ştiu aşa.. bine, nu-i ştiu aşa bine, bine, că..

P.V.: Da pe G., pe I., îi ştii?

N.I.: ..G., I...

P.V.: Pe cine mai ştii? P-alde A... Du-te şi întreabă-i, că eu când am..

N.I.: Da, da, da.

P.V.: .. Am discutat o vorbă, vorbă a rămas.

N.I.: Am înţeles.

P.V.: La mine nu se pune problema, că..

N.I.: Nu, da ce mă interesează, zic, aţi vorbit cu judecătorul-sindic? Adică toată treaba, adică, e vorbită să nu..

P.V.: Băi, i-am.. i-am zis şi Iu M., că M... Io.. Mie mi s-a paradit telefonul, am pierdut că mi s-a paradit placa, „băi";, zic, „dă-mi telefonul lui N.I., să vorbesc cu el";, că nu ştiam de unde să te găsesc şi M. a sunat-o pe nevastă-sa, nevastă-sa mi-a dat numărul tău de telefon şi eu m-am dus şi am vorbit cu cine trebuie, adică e.. treaba este.. drumul este bătătorit, nu se mai pune problema!

N.I.: Nu, da ce vă întreb, da luni se încheie? Sau iar mai trebuie sau ce rahat e acolo..

P.V.: Băi, tu n-ai.. tu nu înţelegi, tu nu mai ai nicio treaba!

N.I.: îhî.. da.. cum spuneţi, dar nu vreau să mă trezesc iar să nu ştiu ce, iar să..

P.V.: Nu te trezeşti cu nimica! Dacă..

N.I.: Adică nu să-mi spuneţi să.. alţi bani, altă distracţie, altă nu ştiu ce..

P.V.: Dom-le, nu te treze..nu te trezeşti cu nimic. Tu stai de vorbă numai cu mine. Ăăă..nu..nu stăm aici, hai să mergem undeva, unde Dumnezeu să mergem..că aici e lume multă..

N.I.: Ce lume? Hai veniţi încoace în spate!

P.V.: Nu, nu, nu..

N.I.: în maşină.

P.V.: Hai la mine în maşină. Las-o pe a ta aici. Ce? Acum te ocupi cu cerealele?

N.I.: Nu eu, cumnată-miu, are el agricultură, mai car în port.. am început la floare, la asta şi..mai dă acolo că.. ăştia aicea..vin şi-ţi ia, da de regulă îţi ia cu bani puţini.

P.V.: E bun în port..Ăăă, intră în spate că în faţă am..

N.I.: Da, da, da,da.

P.V.: l-am..

N.I.: Daaaa.. da-ţi puţin scaunul mai în faţă sau..

P.V.: Da, da, da.

N.I. .. N-am loc aicea, nu..

P.V.: Nu, că.. ia împinge..că soacră-mea şi-a rupt piciorul şi am dus-o la spital.

N.I.: Aoleu..

P.V.: Da..Cui i-am aranjat eu în port mă, i-am aranjat Iu ăsta.. Iu.. cum îl cheamă, de laT...

N.I.: De la T...nu, nu-i ştiu pe ăia de la T., nu-i ştiu.. deci.. număraţi-i, 40 de milioane.. (Referirea la numărarea banilor indică oferirea lor către inculpat.)

P.V.: Pune-i mă, aicea! (Indicarea de către inculpat a unui anume loc unde denunţătorul să pună banii indică primirea acestora de către inculpat.)

N.I.: ..Cum aţi spus..

P.V.: Eu nu-i număr..

N.I.: Mda.

P.V.: Da..

N.I.: Acuma..

P.V.: Acuma tu stai liniştit.. eu am toată responsabilitatea da?

N.I.: Am înţeles, da. Deci spuneţi că luni se rezolvă nu?

P.V.: Da, dom-le, se rezolvă, vezi-ţi de treabă! Ţi-am zis că se rezolvă, orice s-ar întâmpla, de-acum încolo răspund eu, fără probleme!

N.I.: Da. Ok.

P.V.: Da.

N.I.: Sănătate!

P.V.: Orice problemă ai, mă suni pe mine, da?

N.I.: Da, da, da, da.

Imediat după ce denunţătorul N.I. a părăsit autoturismul inculpatului, ofiţerii de poliţie judiciară ai D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa, însoţiţi de procurori, au procedat la blocarea acestuia, şi-au declinat calitatea şi scopul sosirii şi au efectuat activităţi specifice de constatare în flagrant a infracţiunii de corupţie comise de către inculpatul P.V., fiind încheiat în acest sens procesul-verbal din data de 10 septembrie 2010, ora 19:50.

Din conţinutul procesului-verbal menţionat, rezultă că inculpatul a fost identificat în autoturismul marca D.C. cu nr. înmatriculare XX, aflat în incinta staţiei de alimentare cu combustibili L. Tulcea, în prezenţa martorilor asistenţi M.V.S. şi G.M.A. aducându-i-se la cunoştinţă fapta ce i se impută şi solicitându-i-se prezentarea tuturor sumelor de bani pe care le deţine asupra sa.

Inculpatul a prezentat sumele de 1.201 RON aflată în buzunarele pantalonilor şi 1.400 RON aflată într-o borsetă, însă, în urma comparării seriilor şi numerelor bancnotelor prezentate acestea cu cele înscrise în procesul-verbal de marcare a banilor întocmit la sediul D.N.A. Serviciul Teritorial Constanţa, a rezultat că sumele respective aparţin inculpatului, motiv pentru care i-au fost restituite.

În habitatul autoturismului proprietatea inculpatului P.V. a fost observată, pe scaunul din dreapta faţă, o sacoşă din plastic de culoare albă, având inscripţionat cu culoare roşie cuvântul „K.";, inculpatul prezentând conţinutul acesteia la solicitarea organelor de urmărire penală. Cu această ocazie, s-a constatat existenţa mai multor articole de îmbrăcăminte, precum şi a unui număr de 8 (opt) bancnote a câte 500 RON fiecare.

Întrebat fiind despre provenienţa banilor, inculpatul P.V. a susţinut că nu are cunoştinţă despre existenţa acestora, precizând totodată că, înainte de surprinderea sa în flagrant, a purtat discuţii în autoturismul său cu numitul N.I.

În prezenţa martorilor asistenţi sus-menţionaţi, cele 8 (opt) bancnote au fost verificate cu lampa cu ultraviolete, constatându-se că pe fiecare dintre ele este inscripţionat cuvântul „MITĂ";, consemnat cu creion galben fluorescent.

De asemenea, confruntându-se seriile şi numerele celor 8 bancnote cu cele înscrise în procesul-verbal de marcare, a rezultat că acestea coincid, în sensul că banii identificaţi în sacoşa aparţinând inculpatului P.V. sunt cei înmânaţi denunţătorului de către organele de urmărire penală potrivit procesului-verbal din data de 10 septembrie 2010.

Toate aspectele constatate cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului au fost percepute nemijlocit de către martorii M.V.S. şi G.M.A. şi redate cu ocazia audierii în ambele faze ale procesului, cei doi asistând ulterior şi la întocmirea procesului-verbal de constatare, pe care l-au semnat fără obiecţiuni.

După conducerea inculpatului la sediul D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa în vederea continuării cercetărilor, s-a procedat la verificarea datelor stocate în memoria telefonului marca N. aparţinând acestuia, ocazie cu care au fost identificate 14 mesaje tip SMS recepţionate, dintre acestea un număr de 3 (trei) provenind de la denunţătorul N.I. şi având următorul conţinut:

- în data de 09 septembrie 2010, ora 14:00, „Vă sun eu"; şi, la ora 15:30, „Nu am rezolvat astăzi cu banii, mâine la 12 sunt la Tulcea";;

- în data de 10 septembrie 2010, ora 13:18, „O să-mi trimită cineva bani din Spania şi cel târziu la ora 19 sunt la Tulcea şi să-mi spuneţi unde ne vedem";.

Aceste constatări au fost redate în cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 11 septembrie 2010, ora 04:15.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul P.V. a negat comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, susţinând că nu a nu a pretins şi nu a primit nicio sumă de bani de la numitul N.I. pentru a interveni pe lângă judecătorul-sindic, în scopul ca acesta să pronunţe o hotărâre favorabilă administratorului statutar în procedura de lichidare judiciară a firmei sale şi că suma de 4.000 RON identificată de organele de urmărire penală în sacoşa ce-i aparţinea a fost pusă de către denunţător fără ştirea sa.

S-a reţinut că în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a dorit să declare prevalându-se astfel, de dreptul său la tăcere, de dreptul său de a nu contribui la propria sa acuzare şi nici nu a administrat vreo probă care să combată probele de vinovăţie prezentate de procuror.

Revenind la declaraţia dată de inculpat în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a observat că acesta nu a dat nicio explicaţie cu privire la anumite afirmaţii şi expresii folosite în cursul conversaţiei purtate cu denunţătorul, dialog ambiental redat în paragrafele anterioare. Inculpatul nu a explicat referirea pe care o face cu privire la „coada"; cu care ar fi putut veni N.I. Instanţa interpretează această exprimare a inculpatului ca pe o temere pe care acesta a avut-o ca nu cumva N.I. să vină însoţit la întâlnire. Această teamă ce răzbate din cuvintele folosite de inculpat, denotă şi faptul că P.V. era conştient că putea fi urmărit sau supravegheat de către organele judiciare, astfel că acţiona cu prudenţă.

Expresia „nu sunt jigodie"; folosită la un moment dat de P.V., denotă încercarea inculpatului de a-l convinge pe denunţător că poate avea încredere că, odată înmânaţi banii, nu va formula recurs împotriva hotărârii judecătorului-sindic. De asemenea, expresia „drum bătătorit"; ca şi afirmaţia „am vorbit cu cine trebuie";, evidenţiază intenţia inculpatului de a-l convinge pe denunţător că are influenţă";, că poate interveni pe lângă judecătorul-sindic.

În declaraţia olografă de la dosar UP, inculpatul a afirmat că nu ştie cine a pus banii în maşina pe care o conducea. Afirmaţia nu este credibilă, din moment ce în dialogul purtat în maşina sa cu N.I. (dialog redat în rechizitoriu) la îndemnul denunţătorului „număraţi-i, 40 de milioane";, inculpatul i-a răspuns „Pune-i, mă, aicea! Eu nu-i număr";, iar spre finalul conversaţiei a adăugat „Ţi-am zis că se rezolvă, orice s-ar întâmpla, de-acum încolo răspund eu, fără probleme!";.

În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat ca nesinceră singura declaraţie dată de inculpat, declaraţia fiind contrazisă de celelalte probe administrate.

S-a constatat că autorizarea provizorie a interceptării convorbirilor şi înregistrării audio-video în mediu ambiental a comunicărilor dintre P.V. şi N.I., precum şi certificarea, iar apoi confirmarea legalităţii şi temeiniciei procurorului de autorizare provizorie s-au făcut în condiţii de deplină legalitate, cu respectarea dispoziţiilor şi termenelor stabilite în art. 91², 91³ alin. (2), 91⁴ şi 91⁵ C. proc. pen. Este adevărat că autorizarea, confirmarea ordonanţei procurorului a fost dispusă de acelaşi judecător care a soluţionat propunerea de arestare preventivă, confirmarea fiind dispusă în calitatea sa de vicepreşedinte al Tribunalului Constanţa, desemnat de preşedintele instanţei prin Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2010 să soluţioneze cererile privind interceptările şi înregistrările audio sau video (art. 91¹) şi urm. C. proc. pen.).

De asemenea, s-a constatat că procedurile de obţinere a probelor au fost loiale, neexistând suspiciuni că denunţătorul l-ar fi determinat sau incitat pe inculpat să comită faptele. Dimpotrivă, probatoriul administrat a scos în evidenţă că inculpatul a fost cel care a avut iniţiativa infracţională, solicitându-i denunţătorului sume de bani în lunile mai şi septembrie 2010. În conversaţia purtată cu N.I. la benzinărie, inculpatul recunoaşte că l-a căutat: l-am zis lui M. „dă-mi telefonul lui N.I., să vorbesc cu el";, că nu ştiam de unde să te găsesc şi Mircea a sunat-o pe nevastă-sa, nevastă-sa mi-a dat numărul tău de telefon şi eu m-am dus şi am vorbit cu cine trebuie";.

Relativ la încadrarea juridică reţinută în actul de sesizare, la termenul de judecată din 7 decembrie 2010, inculpatul, prin apărătorul său, a solicitat schimbarea acestei încadrări juridice din două infracţiuni de trafic de influenţă într-o infracţiune de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât din probe a rezultat că nu s-a pronunţat în niciun fel numele judecătorului a cărui influenţă trebuia cumpărată, iar denunţătorul a declarat că nu ştia ce înseamnă un judecător-sindic până atunci. A mai arătat inculpatul că acţiunile sale au urmărit un singur rezultat, având la bază o unică formă de vinovăţie, scurtele întreruperi în desfăşurarea activităţii infracţionale fiind determinate de natura infracţiunii, că activităţile desfăşurate de inculpat alcătuiesc o singură acţiune, astfel că se impune schimbarea încadrării juridice din cele două infracţiuni într-o singură infracţiune de trafic de influenţă. A mai arătat inculpatul că din probele administrate nu rezultă că a pretins sau a primit vreo sumă de bani, pretinzând că intervine să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile de serviciu ale judecătorului-sindic, nearătându-se actul pe care trebuia să-l îndeplinească judecătorul-sindic; că denunţătorul nu cunoştea ce reprezintă un judecător-sindic, crezând că este o firmă de lichidare, acceptând să facă flagrantul atunci când a aflat că soluţia luată de judecătorul-sindic putea fi schimbată în calea recursului, inculpatul fiind singurul care avea dreptul să declare recurs, aspecte ce evidenţiază întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen.

Instanţa de fond a apreciat că cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat nu este întemeiată cu următoarea argumentare juridică:

Infracţiunea de trafic de influenţă se deosebeşte de cea de înşelăciune prin obiectul ei juridic care este alcătuit din relaţii sociale, din categoria acelora de serviciu sau în legătură cu serviciul, în timp ce înşelăciunea vizează, exclusiv, patrimoniul. În speţă, este indiscutabil că faptele săvârşite de inculpat au legătură cu activitatea sa de practician în insolvenţă, cu procedura judiciară pe care o presupune intrarea în insolvenţă a unei societăţi comerciale, procedură în care judecătorul-sindic are un rol important.

În cazul infracţiunii de înşelăciune, persoana care dă banii este de bună-credinţă, fiind indusă în eroare de către inculpat, pe când în cazul traficului de influenţă cel care dă banii este de rea-credinţă şi urmăreşte ca inculpatul să determine pe un funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. În speţă, denunţătorul s-a dovedit a fi de rea-credinţă, încercând pe căi oculte, să-şi rezolve problemele legate de societatea sa falimentară.

Împrejurarea că denunţătorul nu ştia ce este un judecător-sindic, astfel cum a declarat şi în faţa instanţei nu este determinantă pentru reţinerea traficului de influenţă. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie prestigiul de care trebuie să se bucure funcţionarul în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, legea necerând nominalizarea funcţionarului asupra căruia urmează să se exercite influenţa, după cum nu pretinde nici ca influenţa traficantului să fie reală. Esenţial pentru existenţa acestei infracţiuni este referirea la un funcţionar chiar nenominalizat, dintr-un serviciu în competenţa căruia intră rezolvarea solicitării beneficiarului traficului. Din probatoriul administrat, rezultă, indubitabil, că inculpatul a făcut referiri clare la judecătorul-sindic de care depindea derularea procedurii insolvenţei, lăsându-i denunţătorului impresia că, prin natura raporturilor dintre lichidator şi judecătorul-sindic, are o influenţă reală asupra acestuia din urmă. Procedând astfel, inculpatul a lezat prestigiul funcţiei de judecător-sindic, un argument în plus ce pledează pentru păstrarea încadrării juridice dată de procuror faptelor descrise în rechizitoriu.

Referirea pe care a făcut-o inculpatul la sprijinul judecătorului-sindic, îndeosebi la a doua faptă, este evidentă, acesta afirmând în cursul convorbirilor cu N.I. că este la judecătorie, că a vorbit cu cine trebuia, că drumul e bătătorit, că i-a comunicat „domnului director"; (prudent, inculpatul nu divulgă calitatea reală a persoanei vizate, poziţia sa).

Este de necontestat că inculpatul a pretins şi primit sume de bani, în fiecare dintre cele două cazuri inculpatul fiind cel care a avut iniţiativa infracţională.

Invocarea lipsei de competenţă a judecătorului-sindic în soluţionarea recursului nu are importanţă, din moment ce, prin afirmaţiile sale, inculpatul a făcut credibilă influenţa pe care pretindea că o are în orice problemă pe lângă judecătorul-sindic, creând aparenţa pentru denunţător, că îi poate rezolva orice problemă, chiar dacă în realitate nu era aşa.

Aşadar, instanţa de fond a apreciat că încadrarea juridică dată faptelor prin actul de inculpare este corectă.

Relativ la teza subsidiară, susţinută în cererea de schimbare a încadrării juridice, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine o rezoluţie infracţională unică numai pentru că cele două acte de trafic de influenţă au fost comise faţă de aceeaşi persoană, atâta vreme cât actele de trafic au fost săvârşite în împrejurări diferite, în locuri diferite, după trecerea unui interval de timp (3 luni). Chiar dacă modul de operare a fost oarecum asemănător în ambele situaţii, inculpatul cerând şi primind banii, nu se poate conchide că a existat o intenţie unică. Particularităţile legate de timpul, locul, motivele pentru care s-au solicitat banii de la denunţător în luna mai şi apoi în luna septembrie 2010, duc la concluzia că infracţiunea de trafic de influenţă a fost consumată în întregime, în fiecare caz în parte.

Aşa fiind, în drept, s-a apreciat că fapta inculpatului, lichidator judiciar al SC D.I. SRL Tulcea care la data de 6 mai 2010 a pretins suma de 1000 RON, din care a primit efectiv suma de 600 RON, de la numitul N.I., administratorul societăţii debitoare, promiţând în schimb că va interveni pe lângă judecătorul-sindic pentru soluţionarea cauzei într-o manieră favorabilă denunţătorului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen. Fapta aceluiaşi inculpat care, în perioada 7 - 10 septembrie 2010, în mod repetat, a pretins insistent de la acelaşi N.I. suma de 4000 RON, sumă pe care a primit-o la data de 10 septembrie 2010, de asemenea, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă judecătorul-sindic (asupra căruia a lăsat să se înţeleagă că are influenţă, exemplificând în acest sens cazurile mai multor persoane din judeţul Tulcea, pe care le-ar fi ajutat într-o manieră similară), pentru soluţionarea aceluiaşi dosar de lichidare într-un mod favorabil denunţătorului, constituie aceeaşi infracţiune de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen., cele două infracţiuni fiind comise în concurs real. Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt aplicabile, această lege aplicându-se, printre alte categorii, şi persoanelor care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, societăţilor comerciale (...). Cum inculpatul îndeplinea, la data săvârşirii faptelor, profesia de practician în insolvenţă, desemnat în calitate de lichidator judiciar al societăţii comerciale administrate de denunţător, infracţiunile comise de el sunt infracţiuni de corupţie, dintre cele prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), îndeosebi gradul ridicat de pericol social al faptelor de corupţie săvârşite, persoana inculpatului aflat la primul conflict cu legea penală, care a avut o atitudine nesinceră şi care are o sănătate precară, mărturie stând numeroasele acte medicale depuse la dosarul cauzei.

Instanţa de fond a considerat că este necesară şi aplicarea pedepsei complementare, deşi nu este obligatorie, natura şi gravitatea celor două infracţiuni de corupţie comise, calitatea de lichidator judiciar a inculpatului reclamând aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a fi ales, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, şi anume, aceea de lichidator judiciar, practician în insolvenţă.

Deşi infracţiunile comise sunt grave, instanţa de fond a optat pentru o modalitate de executare neprivativă de libertate, problemele reale, grave de sănătate demonstrate de inculpat pe parcursul procesului convingând instanţa că executarea efectivă a pedepsei rezultante ar agrava şi mai mult afecţiunile cronice de care suferă inculpatul. Astfel, inculpatul suferă de rinichi multichistici, hipertensiune arterială, afecţiuni cardiace care necesită o cardio stimulare permanentă, afecţiuni care, deşi ar putea fi tratate în reţeaua A.N.P., cu concursul administraţiei locului de detenţie, în contextul dispoziţiilor art. 139¹ C. proc. pen. se pot agrava datorită stresului inerent pe care îl implică detenţia propriu-zisă. Pe de altă parte, a apreciat că în speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 86 alin. (2) şi de alin. (1) lit. b) şi c) ale aceluiaşi articol: pedeapsa aplicată este de 3 ani închisoare, inculpatul este infractor primar şi, ţinând seama de vârsta inculpatului (62 de ani), de experienţa pozitivă de viaţă de până acum, de conduita adoptată după comiterea faptei, în sensul prezentării la toate termenele de judecată, se poate aprecia că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi infracţiuni.

În temeiul art. 350 alin. (1) teza finală C. proc. pen., s-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, măsură dispusă prin Decizia penală nr. 634/P din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, revocarea acestei măsuri impunându-se în condiţiile în care, cercetarea judecătorească s-a finalizat, iar problemele de sănătate ale inculpatului reclamă dese deplasări la unităţi spitaliceşti din municipiul Bucureşti. S-a constatat că, în perioada 10 septembrie 2010 - 12 octombrie 2010, inculpatul s-a aflat în stare de reţinere şi arest preventiv şi că inculpatul a făcut dovada că a restituit denunţătorului suma de 600 RON, primită de inculpat în luna mai 2010.

Împotriva Sentinţei penale nr. 14 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Tulcea inculpatul P.V. a declarat apel, în termen, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate în privinţa neaplicării prevederilor art. 334 C. proc. pen. şi a individualizării pedepsei. Inculpatul a solicitat să se facă aplicarea preved. art. 334 C. proc. pen. şi să se schimbe încadrarea juridică a faptelor într-o singură infracţiune în formă continuată şi, totodată, din infracţiunea de trafic de influenţă în aceea de înşelăciune. Totodată, a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante conform prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi alin. (2) C. pen. şi reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia sub limita minimă prevăzută de lege.

Prin Decizia penală nr. 71/P din 30 mai 2011 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în temeiul art. 397 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul P.V., a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând, a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului în actul de sesizare a instanţei, din două infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

A respins cealaltă cerere de schimbare a încadrării juridice, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)

În temeiul art. 345 alin 2 C. proc. pen. a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A înlăturat din sentinţă dispoziţiile contrare deciziei pronunţate şi a menţinut celelalte dispoziţii, respectiv cele privind aplicarea art. 65 alin. (1) C. pen., art. 71 C. pen., art. 86¹ şi urm C. pen., art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 191 C. proc. pen.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

Astfel, a constatat instanţa de apel că din conţinutul denunţului şi a declaraţiilor denunţătorului N.I. coroborate cu conţinutul procesului-verbal din 11 septembrie 2010, de transcriere a dialogului ambiental purtate în data de 10 septembrie 2010 între inculpatul P.V. şi denunţătorul N.I. se reţine că, în luna mai 2010, inculpatul P.V. i-a solicitat suma de 1000 lei (RON) denunţătorului, în scopul declarat de a interveni pe lângă judecătorul-sindic, pentru ca acesta din urmă să pronunţe o hotărâre favorabilă denunţătorului, în dosarul de lichidare judiciară a SC D.I. SRL Tulcea.

Luând anterior cunoştinţă despre faptul că inculpatul P.V., în calitate de lichidator judiciar, formulase împotriva sa o plângere penală pentru refuz de predare a arhivei SC D.I. SRL Tulcea, denunţătorul N.I. i-a înmânat inculpatului suma de 600 lei ( RON ), promiţându-i că restul de 400 lei (RON ) îi va remite ulterior.

În cadrul procedurii de lichidare judiciară a SC D.I. SRL Tulcea, inculpatul P.V., în calitate de lichidator judiciar, a formulat, la data de 17 mai 2010 cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator al societăţii menţionate, în persoana denunţătorului N.I., iar prin Sentinţa civilă nr. 1697 din 18 iunie 2010 Tribunalul Tulcea a respins ca nefondată respectiva cerere.

Din declaraţiile denunţătorului rezultă că, acesta, având în vedere calitatea de lichidator a inculpatului P.V. şi faptul că fusese desemnat de instanţă să se ocupe de lichidarea societăţii al cărei administrator fusese, a avut reprezentarea că inculpatul este în măsură să influenţeze pe judecătorul-sindic să-i dea o hotărâre favorabilă în dosarul de lichidare judiciară.

În perioada 7 - 10 septembrie 2010 denunţătorul N.I. a fost apelat în şase rânduri de inculpatul P.V. pentru a-i cere remiterea sumei de 4000 RON, întrucât era pe cale să-i rezolve problema în dosarul de lichidare, problemă care în reprezentarea denunţătorului consta în fapta inculpatului de a nu declara recurs împotriva Sentinţei civile nr. 1697 din 18 iunie 2010 a Tribunalului Tulcea şi care-i fusese comunicată la 6 septembrie 2010.

Aspectele reţinute anterior rezultă din denunţul şi declaraţiile denunţătorului N.I., lista convorbirilor telefonice dintre acesta şi inculpatul P.V., consemnate în procesul-verbal din 29 septembrie 2010, ca şi conţinutul schimbului de mesaje tip SMS, precum şi transcrierile convorbirilor telefonice interceptate şi redate în procesul-verbal încheiat la data de 5 octombrie 2010.

Instanţa de apel a constatat că inculpatul P.V. a promis denunţătorului N.I. exercitarea influenţei sale, în calitate de lichidator judiciar, pe lângă judecătorul-sindic, în scopul rezolvării favorabile pentru denunţător a dosarului de lichidare judiciară a SC D.I. SRL Tulcea. Astfel, instanţa de apel a apreciat că inculpatul P.V. a acţionat în baza unei rezoluţii unice, respectiv traficarea influenţei sale asupra judecătorului-sindic, în vederea rezolvării favorabile denunţătorului a dosarului de lichidare judiciară a SC D.I. SRL Tulcea, în schimbul unor sume de bani.

Astfel a apreciat instanţa de apel că în condiţiile în care inculpatul nu i-a precizat denunţătorului în ce vor consta actele de influenţare a judecătorului-sindic sau care va fi acea soluţie favorabilă denunţătorului, nu se poate susţine întemeiat că, există două rezoluţii distincte, raportat la cele două momente în care au fost solicitate sumele de bani (1000 RON şi 4000 RON), din probele administrate rezultând în mod clar faptul promiterii rezolvării (s.n. sub toate aspectele) favorabile a dosarului de lichidare judiciară.

Instanţa de apel a apreciat, în final, că fapta inculpatului P.V. de a-i pretinde sume de bani denunţătorului N.I. în schimbul exercitării influenţei sale, în calitate de lichidator judiciar, pe lângă judecătorul-sindic pentru rezolvarea favorabilă denunţătorului a dosarului de lichidare judiciară a SC D.I. SRL Tulcea, întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de înşelăciune instanţa de apel a constatat că este neîntemeiată, motivat de împrejurarea că inculpatul a promis denunţătorului influenţarea judecătorului-sindic în legătură cu dosarul de lichidare judiciară, ce era de competenţa acestuia din urmă, deci a unui funcţionar ce îşi exercita atribuţiile de serviciu, apreciindu-se că nu prezintă relevanţă, sub aspectul încadrării juridice a faptelor, împrejurările referitoare la necunoaşterea de către denunţător a numelui judecătorului-sindic sau a atribuţiilor concrete ale acestuia.

De asemenea, critica inculpatului privind greşita individualizare a pedepsei, prin nereţinerea de circumstanţe atenuante, în conformitate cu prevederile art. 74 lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., s-a apreciat că este neîntemeiată, constatând că potrivit preved. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în procesul de individualizare a pedepsei trebuie să se ţină seama, între alte criterii, de datele ce caracterizează persoana inculpatului iar aplicarea preved. art. 86¹ C. proc. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei trebuie motivată, în conformitate cu prevederile art. 86¹ alin. (4) C. proc. pen., constatând că instanţa de fond a reţinut ca atare datele ce caracterizează persoana inculpatului P.V., aşa cum rezultă ele din actele şi lucrările dosarului.

Împotriva Deciziei penale nr. 71/P din 30 mai 2011 au declarat recurs Ministerul Public (fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., arătând ca s-a dat o greşită încadrare a faptelor prin reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa neanalizând modalitatea de săvârşire şi intervalul de timp. S-a susţinut că în raport de probatoriul administrat, pe lângă durata relativ lunga mai - septembrie, faptele au fost săvârşite în împrejurări diferite, şi a solicitat să se constate ca inculpatul a comis două infracţiuni, astfel cum a reţinut instanţa de fond), precum şi inculpatul P.V. (care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând să se aibă în vedere dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., şi cel prevăzut de pct. 17 al art. 385⁹ C. proc. pen., susţinând că în mod corect Curtea de Apel a dispus schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni într-o singură infracţiune; a solicitat, totodată, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât a avut mai multe discuţii cu denunţătorul, latura subiectivă a acestei infracţiuni presupunând intenţia directă calificată, iar din înregistrările efectuate în mediul ambiental rezultă că inculpatul nu a avut o intenţie directă calificată; inculpatul a mai susţinut că la data la care s-a făcut flagrantul inculpatul nu mai avea nicio răspundere întrucât hotărârea a rămas definitivă la data de 12 septembrie 2011. În motivele scrise aflate la dosarul cauzei inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., arătând că fapta nu prezintă gradul de pericol al unei infracţiuni).

Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de procuror şi de inculpatul P.V., dar şi din oficiu conform prevederilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385⁶ alin. (1) şi art. 385⁷ din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de Ministerul Public este fondat, iar recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente.

În ceea ce priveşte recursul de procuror, Înalta Curte constată că acesta este fondat, având în vedere că în mod greşit a dispus instanţa de apel schimbarea încadrării juridice din două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen. într-o singură infracţiune de trafic de influenţă în formă continuată prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Astfel, potrivit art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) „infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni";. Unitatea rezoluţiei infracţionale este condiţia care priveşte latura subiectivă şi, în acelaşi timp, cea esenţială pentru existenţa infracţiunii continuate, în lipsa ei actele infracţionale identice având semnificaţia unui concurs omogen. Ea trebuie să îndeplinească două cerinţe esenţiale: să fie prealabilă începerii activităţii infracţionale şi să dureze tot timpul cât se desfăşoară acest gen de activitate. Pluralitatea de acţiuni (inacţiuni) săvârşite la diferite intervale de timp şi care se realizeze fiecare în conţinutul aceleiaşi infracţiuni este o condiţie care priveşte latura obiectivă a infracţiunii, cerinţa pluralităţii de acţiuni sau inacţiuni fiind realizată începând cu ipoteza când sunt cel puţin două. Nu este necesar să existe o omogenă faptică a acţiunilor componente, trebuie doar ca deosebirile de ordin material dintre diversele acţiuni să nu afecteze omogenitatea juridică a acestora, iar deosebirile să fie compatibile cu unitatea de rezoluţie.

Elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. constă în „primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu";.

Astfel, în speţă, conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă s-a realizat la data de 6 mai 2010 prin pretinderea de către inculpatul P.V. a sumei de 1.000 RON şi primirea efectiv a sumei de 600 RON în scopul de a interveni în favoarea denunţătorului pe lângă judecătorului-sindic şi, respectiv, în perioada 7 - 10 septembrie 2010 prin pretinderile repetate formulate de inculpatul P.V. şi a primirii efective a sumei de 4.000 RON la data de 10 septembrie 2010.

Astfel, nu are importanţă dacă după pretinderea banilor, au fost exercitate efectiv influenţa asupra funcţionarului, fiind suficient că s-au pretins şi primit banii. Mai mult decât atât, momentele în care s-au primit banii, precum şi împrejurările şi condiţiile în care au fost daţi, sunt complet diferite, acţiunile inculpatului P.V. având caracter independent, nefiind circumscrise aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fiind infracţiuni de sine stătătoare.

Acţiunile (inacţiunile) trebuie să fie săvârşite la intervale de timp care să nu fie prea mari, pentru că acestea ar însemna că nu mai există rezoluţie unică, ci o pluralitate de rezoluţii, cu consecinţa unei pluralităţi sub formă de concurs. Unitatea de rezoluţie rezultă din modul în care au fost săvârşite diferitele acţiuni sau inacţiuni ce compun infracţiunea continuată fiind dependentă şi de mărimea intervalului de timp la care acestea sunt săvârşite. În principiu infracţiunea de trafic de influenţă nu este susceptibilă de săvârşirea în formă continuată, deoarece infracţiunea presupune nu numai rezoluţia infractorului ci şi acordul unei alte persoane, aceasta însemnând o nouă rezoluţie la fiecare repetare a actului de traficare a influenţei, astfel în speţă inculpatul, după ce a primit 400 RON la data de 6 mai 2010, a adoptat o nouă rezoluţie infracţională în intervalul 7 - 10 septembrie 2010 când a pretins suma de 4000 RON, fiind prins în flagrant la data de 10 septembrie 2010, cele două infracţiuni fiind comise în concurs real omogen şi neconstituind o infracţiune unică continuată astfel cum a apreciat instanţa de apel.

Cu privire la recursul inculpatului P.V., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de pct. 17 al art. 385⁹ C. proc. pen., prin care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constatată că este neîntemeiată cererea acestuia, având în vedere că obiectul juridic al infracţiunii de înşelăciune îl constituie relaţiile sociale de ordin patrimonial care sunt condiţionate de buna-credinţă şi încredere, în timp ce obiectul juridic al infracţiunii de trafic de influenţă îl constituie relaţiile sociale a căror normală desfăşurare implică combaterea şi reprimarea faptelor acelor persoane, care - speculând influenţa lor pe lângă un funcţionar - creează o stare de neîncredere în instituţiile/autorităţile publice ori de interes public.

Înalta Curte constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, care presupune o inducere în eroare, ci sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv pretinderea şi primirea de bani, aceste fapte reieşind din probele administrate, înregistrările ambientale astfel cum au fost redate (dialogul redat în rechizitoriu la îndemnul denunţătorului „număraţi-i, 40 de milioane";, inculpatul i-a răspuns „Pune-i, mă, aicea! Eu nu-i număr";, iar spre finalul conversaţiei a adăugat „Ţi-am zis că se rezolvă, orice s-ar întâmpla, de-acum încolo răspund eu, fără probleme!";). Înalta Curte constată, din probatoriul administrat, că rezultă, indubitabil, că inculpatul a făcut referiri clare lăsându-i denunţătorului impresia că, prin natura raporturilor dintre lichidator şi judecătorul-sindic, are o influenţă reală asupra acestuia din urmă, lezând astfel prestigiul funcţiei de judecător-sindic, un argument în plus ce pledează pentru menţinerea încadrării juridice a faptelor dată de procuror şi confirmată de instanţele de fond şi de apel.

Este de necontestat că inculpatul a pretins şi primit sume de bani, în fiecare dintre cele două cazuri el fiind cel care a avut iniţiativa infracţională, făcând credibilă influenţa pe care pretindea că o are în orice problemă pe lângă judecătorul-sindic, creând aparenţa pentru denunţător, că îi poate rezolva orice problemă, chiar dacă în realitate nu era aşa. Nu are relevanţă sub aspectul încadrării juridice împrejurarea referitoare la necunoaşterea de către denunţător a numelui judecătorului-sindic sau a atribuţiilor acestuia şi nici dacă acea inducere în eroare nu s-a realizat.

Astfel, se apreciază că în mod corect instanţele de fond şi de apel au respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat din infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 în referire la art. 257 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

Cu privire la motivele de recurs ale inculpatului, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., prin care a solicitat să se aibă în vedere dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa de fond şi instanţa de apel au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pentru realizarea atât a funcţiilor de constrângere şi reeducare cât şi a scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

Potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cele două infracţiuni de trafic de influenţă pentru care inculpatul a fost condamnat, fiindu-i aplicată o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., este corect individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care stabilesc criteriile generale de individualizare ţinându-se seama de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator, şi pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere astfel cum a fost individualizată, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), este necesară realizării funcţiilor sale de constrângere, de reeducare şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, fiind just individualizată faţă de dispoziţiile mai sus menţionate, astfel că nu se impune o reducere a pedepsei aplicate, care răspunde atât principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei şi datele personale ale inculpatului cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen., avându-se în vedere şi atitudinea inculpatului care nu a recunoscut săvârşirea faptelor.

Cu privire la susţinerea inculpatului din motivele scrise privind achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată în raport de cele deja prezentate, fiind evident - chiar şi prin simpla examinare a dispoziţiilor art. 18¹ alin. (1) şi (2) C. pen. - că, în concret, faptele săvârşite de acesta nu îndeplinesc condiţiile specifice ale „faptei care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni";.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Constanţa, va casa decizia penală atacată şi va menţine Sentinţa penală nr. 14 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Tulcea.

Totodată, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva aceleiaşi decizii.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. Serviciul Teritorial Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 71/P din 30 mai 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpatul P.V.

Casează decizia penală atacată şi menţine Sentinţa penală nr. 14 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Tulcea.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3638/2011. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 3497/2011. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3638/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3639/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 3640/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 3641/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs