ICCJ. Decizia nr. 3690/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3690/2011

Dosar nr. 4543/88/2010

Şedinţa publică din 20 octombrie 2011

Asupra recursului penal de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 125 din 20 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1)- 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. (victima A.G.).

În baza art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.D. la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit, b) C. pen.

În baza art. 193 C. pen. (partea vătămată P.I.), a fost condamnat inculpatul N.D. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (fapta din 22 august 2010), a fost condamnat inculpatul N.D. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 217 alin. (1) C. pen. (fapta din 23 august 2010), a fost condamnat inculpatul N.D. la o pedeapsă de 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în cea mai grea de 15 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a- ll-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului începând cu data de 20 aprilie 2011.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 12 septembrie 2010 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a unei toporişti.

S-au respins ca nefondate pretenţiile părţii civile P.I.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON în folosul statului, reprezentând cheltuieli judiciare.

Onorariile apărătorilor din oficiu în sumă de 200 RON pentru avocat P.C. (în cursul judecăţii) şi în sumă de 400 RON pentru avocat C.E. (în cursul urmăririi penale) se vor vira din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt.

Prin rechizitoriul nr. 638/P/2010 din 15 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, verificat sub aspectul legalităţii şi al temeiniciei la data de 15 decembrie 2010, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată inculpatului N.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 193 C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 217 alin. (1) C. pen. şi art. 174 alin. (1)-176 alin. (1) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut prin actul de acuzare că, în cursul lunii august 2010, N.D., în vârstă de 23 ani, având domiciliul în satul l., comuna V.N., judeţul Tulcea, s-a prezentat la gospodăria părţii vătămate P.I., în vârstă de 76 ani, situată lângă şoseaua de centură a municipiului Tulcea şi a solicitat acestuia să fie primit pentru a lucra ca om de curte şi îngrijitor de animale.

Partea vătămată s-a arătat neîncrezătoare şi i-a cerut inculpatului asiguri că va rămâne să muncească la el. În acest context, inculpatul i-a predat buletinul său de identitate.

În dimineaţa zilei de 22 august 2010, la puţin timp de la venirea sa în gospodăria părţii vătămate, inculpatul i-a adus la cunoştinţă acesteia că va pleca să lucreze în altă parte şi i-a cerut predarea buletinului, solicitare căreia partea vătămată nu i-a răspuns pozitiv, ci dimpotrivă a insistat să rămână şi să muncească în gospodăria sa. În acest context, inculpatul N.D. s-a enervat, a luat o rangă de lângă gardul împrejmuitor al gospodăriei şi a spart geamul de la uşa de acces în locuinţă, pătrunzând în casa părţii vătămate pentru a căuta buletinul. La intervenţia concubinei părţii vătămate, A.G., în vârstă de 53 ani, inculpatul s-a potolit şi a părăsit locul faptei. A revenit însă în cursul după-amiezii aceleaşi zile, formulând aceeaşi cerere, pe care partea vătămată a refuzat-o în continuare, insistând că nu îi va da buletinul până când nu îi va aduce om în loc pentru că suferea de deficienţe locomotorii şi avea nevoie în permanenţă de o persoană care să îl ajute în gospodărie.

În această situaţie, inculpatul având asupra sa ranga folosită în cursul dimineţii, a ridicat-o deasupra capului părţii vătămate, ameninţând că o va omorî, moment în care între cele două părţi s-a interpus martora A.G., care a fost lovită la mâna dreaptă de către inculpat. Imediat după aceea, inculpatul a distrus şi o uşă de la magazia părţii vătămate, după care a plecat din locuinţa acesteia.

A doua zi, la data de 23 august 2010, în jurul orelor 15:00, inculpatul N.D. a venit din nou la partea vătămată şi l-a ameninţat pe P.I. că dacă nu îi va da buletinul, îi va da foc la fân, iar partea vătămată i-a adus la cunoştinţă că predase buletinul organelor de poliţie în ziua precedentă, când a formulat şi plângere penală. Inculpatul a fost foarte supărat din acest motiv şi a aprins un băţ de chibrit pe care l-a aruncat în depozitul de fân al părţii vătămate, producând incendierea acestuia şi distrugerea sa în totalitate şi imediat după ca a produs incendiul a părăsit locul faptei.

Cu privire la infracţiunea de omor deosebit de grav, s-au reţinut următoarele.

În jurul datei de 7 septembrie 2010, inculpatul N.D. s-a prezentat la domiciliul martorului R.D., domiciliat în satul C., comuna F., judeţul Tulcea, crescător de animale, solicitându-i să îl primească pentru a lucra în gospodărea sa. Martorul a fost de acord deoarece îngrijitorul de animale pe care îl avea, respectiv victima A.G., urma să plece de la el în ziua de duminică 12 septembrie 2010 şi avea nevoie de o altă persoană să îl înlocuiască.

Atât victima, cât şi inculpatul, au fost cazaţi de către martorul R.D. în propria sa gospodărie, într-un alt corp de casă decât cel în care acesta din urmă locuia efectiv, într-o cameră în care erau amplasate două paturi. Până la data de 11 septembrie 2010 victima A.G. ducea vitele martorului la păscut, în timp ce inculpatul îl ajuta pe proprietarul gospodăriei la alte treburi.

În fiecare seară, în care cei doi muncitori se întâlneau în camera în care erau cazaţi, aveau discuţii contradictorii legate de faptul că inculpatul asculta muzica la un volum foarte ridicat, iar victima A.G. nu reuşea să se odihnească.

Pe fondul unor astfel de discuţii contradictorii, în seara zilei de sâmbătă 11 septembrie 2010, în jurul orelor 22:00, după ce în cursul zilei inculpatul N.D. consumase o cantitate apreciabilă de băuturi alcoolice, victima A.G. i-a cerut expres să oprească muzica, însă inculpatul a refuzat. A.G., potrivit declaraţiei inculpatului, a luat de pe masa din cameră un cuţit cu o lamă de aproximativ 15 cm şi s-a îndreptat către inculpat, însă acesta din urmă, având în vedere şi raportul inegal de forţe între cei doi, i-a răsucit cu uşurinţă mâna la spate, i-a pus o piedică la un picior şi I-a doborât cu faţa la podea. Imediat după aceea, a ieşit în holul casei, de unde a luat o toporişca care era aproape de uşa dormitorului, s-a întors la A.G., care nu avusese timp să se ridice de la sol şi I-a lovit cu tăişul toporiştii în zona spatelui de câteva ori, iar apoi, prin lovituri repetate şi multiple, I-a lovit cu tăişul toporiştii în cap la baza bolţii craniene, producându-i o moarte violentă instantanee datorită dilacerării cerebrale cu avulsia creierului şi hemoragie meningocerebrală în contextul unei traume craniocerebrale de mare intensitate, cu fracturi cominutive extinse cu deplasarea ale oaselor bolţii şi bazei craniului

Având toporişca în mână inculpatul a ieşit din casa respectivă şi s-a îndreptat către locuinţa martorului R.D. pe care I-a strigat pentru a-l determina să iasă afară şi să îi spună ce făcuse. Martorul dormea profund într-o cameră în care funcţiona televizorul, avându-l alături fiul său, în vârstă de 4 ani, astfel că, nu a auzit strigătele inculpatului. N.D. a ocolit casa martorului şi s-a oprit în dreptul ferestrei unde ştia că se află R.D., iar cu toporişca pe care o avea în mână a spart geamul de la fereastra camerei, determinând trezirea martorului.

Inculpatul a abandonat toporişca în dreptul ferestrei şi a părăsit gospodăria martorului, astfel că la sosirea organelor de anchetă, nu a mai fost găsit în gospodărie, dar nici în împrejurimi.

Martorul R.D. a ieşit din locuinţa sa şi pentru că nu ştia ce s-a întâmplat, I-a strigat pe inculpat în mod repetat, gândindu-se să îi ceară ajutorul, iar după ce a remarcat că acesta nu îi răspunde, s-a îndreptat către corpul de casă în care ştia că trebuia să îi găsească pe cei doi muncitori, strigând în permanenţă.

Martorul a deschis uşa de la celălalt corp de casă, pătrunzând în hol, iar apoi a încercat să deschidă uşa de a dormitorul victime şi al inculpatului, însă nu a reuşit deoarece cadavrul bloca parţial accesul în cameră, iar în aceste împrejurări R.D. a văzut victima întinsă pe jos, dându-şi seama că este A.G. după hainele pe care le purta.

Inculpatul a fost găsit de către organele de poliţie a doua zi, respectiv la 19 septembrie 2010, pe un câmp din extravilanul satului C., judeţul Tulcea.

S-a reţinut prin actul de acuzare că fapta inculpatului constituie infracţiunea de omor prin cruzimi deoarece acesta a întrebuinţat metode inumane, dând dovadă de o ferocitate ieşită din comun prin numărul mare al loviturilor aplicate cu o toporişca la baza craniului victimei A.G. şi a inspirat oroare şi groază persoanelor care au aflat ulterior despre aceasta, dar mai ales martorului R.D., care a descoperit cadavrul imediat după comiterea omorului şi a văzut starea acestuia.

S-a susţinut că literatura de specialitate şi practica judiciară au făcut referiri (pentru existenţa infracţiunii de omor prin cruzimi) la îndeplinirea a două condiţii referitoare la comiterea faptei, fiind subliniate două decizii ale Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 47 din 14 ianuarie 2009 şi Decizia nr. 3505 din 3 noiembrie 2008.

S-a mai subliniat prin actul de acuzare că, deşi inculpatul a susţinut că victima a fost aceea care s-a repezit asupra sa cu un cuţit, nu se poate reţine starea de legitimă apărare şi nici măcar circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) şi b) C. pen., deoarece inculpatul s-a ferit cu uşurinţă de atacul victimei (care era un bătrân în vârstă de 65 de ani cu structură fragilă), răsucindu-i mâna la spate, punându-i piedică şi doborându-l la podea cu faţa în jos. După acest moment, victima a devenit complet neputincioasă, iar inculpatul, luând toporişca a acţionat în maniera descrisă, în scopul uciderii acesteia.

Se constată că inculpatul N.D. a fost cercetat în stare de arest preventiv, fiind mai întâi reţinut la 12 septembrie 2010, în baza Ordonanţei procurorului nr. 638/P/2010, pe o durată de 24 de ore. Prin încheierea nr. 53 din 13 septembrie 2010 a Tribunalului Tulcea, fiind admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile. Ulterior, instanţa a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, dar şi menţinerea acesteia în conformitate cu prevederile art. 3001 C. proc. pen. şi respectiv 3002 C. proc. pen.

Din fişa de cazier judiciar, se costată că N.D. în vârstă de 23 ani, se află la primul conflict cu legea penală, a beneficiat de asistenţa juridică unor apărători desemnaţi din oficiu pe tot parcursul procesului penal, şi a avut o atitudine sinceră şi cooperantă, recunoscând săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost cercetat, contribuind astfel la stabilirea modului şi a împrejurărilor concrete în care Ie-a comis.

Faţă de încadrarea juridică a faptei de omor deosebit de grav, săvârşită prin cruzimi, în cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică de către Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" Bucureşti. Prin raportul de expertiză medico-legală nr. A 1/10543/2010, s-a stabilit că inculpatul prezintă diagnosticul: „intelect liminar cu tulburări de comportament cu păstrarea capacităţii psihice de apreciere critică a conţinutului şi a consecinţelor faptelor sale, având discernământ păstrat în raport de fapta pentru care este cercetat".

În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul nu a dorit să fie audiat, arătând că îşi menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale (încheierea din 18 ianuarie 2011).

Partea vătămată P.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 RON, reprezentând c/val. bunurilor care i-au fost distruse prin incendiere, respectiv: un fânar plin cu nutreţuri pentru animale, o căruţă, hamuri pentru cal, şi nişte haine.

Partea civilă, P.I., nu a solicitat administrarea unor probe pentru dovedirea pretenţiilor sale.

În cauză au fost audiaţi partea vătămată P.I., precum şi martorii A.G., D.F., Ţ.Ş., L.C., M.G. şi R.D.

Examinând declaraţiile inculpatului date în cursul urmării penale, declaraţiile martorilor şi ale părţilor vătămate, concluziile expertizelor, procesele-verbale de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, precum şi celelalte acte ale dosarului, instanţa constată că situaţia de fapt prezentată prin actul de acuzare este reală.

Astfel, se reţine că la 22 august 2010, inculpatul N.D., deplasându-se la locuinţa părţii vătămate P.I., pe fondul unui conflict verbal, l-a ameninţat pe acesta cu moartea, cauzându-i o temere reală, deoarece avea în mână o rangă pe care chiar a ridicat-o deasupra capului părţii vătămate.

Fapta inculpatului întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare prevăzută de art. 193 C. pen.

La aceeaşi dată şi în aceleaşi împrejurări, inculpatul a distrus in cursul dimineţii, geamul de la uşa de acces în locuinţa părţii vătămate, iar în cursul după-amiezii a distrus uşa de la magazie, fapta acestuia întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere în formă continuată prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) întrucât inculpatul a acţionat la intervale de timp în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale.

La data de 23 august 2010 inculpatul a revenit la locuinţa părţii vătămate P.I. şi aflând că acesta din urmă a predat buletinul de identitate organelor de poliţie, s-a supărat foarte tare, motiv pentru care a aprins un băţ de chibrit şi l-a aruncat în depozitul de fân, producând incendierea acestuia şi distrugerea în totalitate.

În drept, fapta acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere prevăzut de art. 217 alin. (1) C. pen.

Cât priveşte fapta de ucidere a victimei A.G., existenţa acesteia şi vinovăţia inculpatului rezultă fără nici un dubiu din probele administrate în cauză.

Relativ la încadrarea juridică a acestei fapte, instanţa consideră că nu sunt incidente prevederile art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. referitoare la comiterea omorului prin cruzimi, pentru următoarele considerente.

Prin Decizia penală nr. 47 din 14 ianuarie 2009, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut printre altele, că acţiunile care inspiră groaza, sunt de esenţa agravantei prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen.

În acest sens, jurisprudenţa a definit „cruzimile" care atrag incidenţa disp. art. 176 lit. a) C. pen., ca fiind acele acţiuni violente comise într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate (ca o primă condiţie) şi care inspiră oroare, groază, atât victimei cât şi persoanelor în a căror prezenţă a fost săvârşită fapta.

Prin Decizia penală nr. 3505 din 3 11.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de asemenea s-a reţinut, printre altele, că „omorul deosebit de grav săvârşit prin cruzimi presupune, pe de o parte, ferocitatea acţiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferinţe prelungite şi de maximă intensitate, iar pe de altă parte, provocarea unui sentiment de oroare persoanelor care au cunoştinţă de fapta de omor şi de procedeele folosite în cazul în care inculpatul a conceput şi executat fapta de omor astfel încât a produs victimei suferinţe prelungite de ucidere - făptuitorul imobilizând victima, lovind-o cu un cuţit mai întâi în zona laterală a abdomenului, iar apoi aplicându-i 15 lovituri de cuţit în zona anterioară şi posterioară a toracelui - fapta constituie omor deosebit de grav săvârşit prin cruzimi.

Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, instanţa constată că, în cauză, moartea victimei a fost aproape instantanee (fapt reţinut chiar prin actul de acuzare) şi nu a produs dureri deosebite, prelungite în timp.

Acţiunea violentă nu a produs groază victimei A.G. (acesta fiind lovit din spate, în timp ce încerca să se ridice) dar nici altor persoane, deoarece nu era nimeni de faţă, iar martorul R.D., la care s-a făcut referitoare prin actul de acuzare a arătat instanţei că nu a putut să intre în camera în care se afla victima, (uşa fiind blocată de corpul defunctului) susţinând că „nu am putut să mă uit mai mult şi nu ştiu de aceea, ce răni avea". Prin urmare, sentimentul de oroare nu a fost produs martorului R.D., dar nici altor persoane.

Sub aspect subiectiv - pentru existenţa infracţiunii de omor prin cruzimi - este necesar să se constate că inculpatul a urmărit producerea unor suferinţe deosebite victimei, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat. Dimpotrivă, elementele de fapt ce rezultă din probele administrate şi expertiza psihiatrică efectuată în cauză tind la concluzia că inculpatul a acţionat sub un impuls de furie datorat nu atât comportamentului victimei, cât mai ales, tulburărilor de comportament de care suferă.

Singurul aspect care s-ar putea reţine este acela că într-adevăr, inculpatul a acţionat cu ferocitate, dar această situaţie nu este suficientă pentru a se reţine existenţa infracţiunii de omor comis prin cruzimi, pentru considerentele expuse anterior.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea şi inculpatul N.D.

Apelantul procuror prin motivele de apel depuse a criticat sentinţa apelată sub aspectul greşitei aplicări de către prima instanţă a disp. art. 334 C. proc. pen., apreciind că în cauză, corecta încadrare juridică a faptei săvârşită de inculpat o reprezintă cea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) comb. cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., astfel cum a fost menţionat în actul de sesizare al instanţei şi nu cea reţinută de prima instanţă de judecată, respectiv de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

În acest sens, în apelul promovat de procuror se solicită menţinerea încadrării juridice din rechizitoriu şi pe cale de consecinţă, reindividualizarea pedepsei stabilită pentru săvârşirea acestei fapte în limitele speciale ale pedepselor prevăzute de încadrarea juridică apreciată a fi corectă.

În sprijinul motivelor de apel, procurorul a solicitat proba cu doi martori care au participat în calitate de martori asistenţi la cercetarea la faţa locului şi o completare a raportului medico-legal din 29 noiembrie 2010 prin care s-a concluzionat cu privire la constatările efectuate în urma necropsiei cadavrului victimei.

Apelul inculpatului nu a fost motivat prin memoriu separat, însă cu ocazia dezbaterilor orale a criticat sentinţa pentru netemeinicie, solicitând redozarea pedepsei şi diminuarea cuantumului acesteia.

Înainte de intrarea în dezbateri, Curtea ca instanţă de Apel a respins ca inutilă proba având ca obiect completarea actului medico - legal întrucât din declaraţiile inculpatului rezultă în mod evident că loviturile cu tăişul unei toporişti aplicată în zona spatelui părţii vătămate au fost anterioare aplicării loviturilor cu acelaşi corp vulnerant în zona craniului, ultimele producând şi decesul victimei, această succesiune a loviturilor nefiind contestată de nimeni, iar în ce priveşte audierea în calitate de martori a două persoane ce au participat ca martori asistenţi la cercetarea la faţa locului, s-a considerat de către instanţa de apel că nu prezintă concludentă, întrucât este evident că acestora, vederea cadavrului victimei le poate produce un sentiment de oroare, un sentiment negativ, indiferent dacă, în cauză, corpul ar fi prezentat doar dilacerarea craniană sau ar prezenta şi alte leziuni în zona toracală posterioară.

Prin Decizia penală nr. 79/P din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

S-a luat act de retragerea apelului inculpatului.

Verificând sentinţa apelată, potrivit art. 371 C. proc. pen., prin prisma criticilor formulate şi în ansamblu, în fapt şi în drept, Curtea de Apel a apreciat că apelul procurorului este nefondat, iar în ce priveşte apelul inculpatului, s-a luat act de retragerea acestuia, astfel cum a fost exprimată şi consemnată în procesul -verbal întocmit şi ataşat încheierii de dezbateri.

Instanţa de apel a considerat că, prin sentinţa apelată, prima instanţă, în mod legal a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului din infracţiunea de omor deosebit de grav, în infracţiunea de omor, reţinând ca şi argument că, elementul de fapt constând în săvârşirea faptei prin cruzimi, nu rezultă din probele administrate în cauză.

Esenţa noţiunii de cruzime o constituie în raporturile dintre două persoane umane sau o persoană umană şi o altă fiinţă, un complex combinat obiectiv şi subiectiv, constând în.

conduita autorului unor acţiuni materiale sau morale, ce ies din tiparul obişnuit al activităţii umane şi mai mult, chiar şi din tiparul de bază al unei conduite ilicite violente, conduită caracterizată printr-o amploare repetabilitate, acuitate sau direcţionare specifică a actelor materiale sau morale săvârşite;

urmărirea sub aspect subiectiv din partea autorului acestor acte materiale sau morale, atipice, ieşite din comun, exagerate, a scopului specific de a produce victimei umane sau nu, suferinţe inutile, exacerbate, lipsite de justificare, de regulă pe fondul obţinerii de satisfacţii de natură psihologică a autorului în raport de suferinţele victimei;

realizarea în concret a scopului urmărit, respectiv a producerii unor suferinţe fizice sau morale inutile, exacerbate, ieşite din comun ale victimei.

Cruzimile, ca şi caracteristică a unor acţiuni, se produc înainte de decesul victimei şi se consumă în mod obligatoriu odată cu încetarea suferinţelor, chiar şi prin decesul victimei.

Ele nu au legătură cu caracterul accentuat reprobabil al percepţiei societăţii faţă de gravitatea faptei săvârşite, dar neputând fi determinate în raport de reacţia ce sunt terţi ai raportului violent dintre victimă şi autor, ci doar în raport de estimarea asupra gradului de inutilitate şi acuitate a suferinţelor victimei respectiv de modul subiectiv în care psihicul autorului urmăreşte şi recepţionează producerea acestor suferinţe.

De altfel, reacţia sau nu de oroare a martorilor asistenţi nu serveşte la rezolvarea apelului declarat de către procuror, întrucât pentru reţinerea variantei agravante a infracţiunii de omor constând în lovituri crude inumane, dacă s-ar considera că acestea pot rezulta din reacţia ulterioară a unor terţi, ar trebui ca în prealabil să se stabilească că autorul loviturilor a avut intenţia producerii acestui rezultat şi în acest scop şi-a diversificat şi repetat loviturile în mod intenţionat, astfel încât, la descoperirea şi vizualizarea cadavrului, în mod determinant, evident acesta să se afle într-o stare, într-o postură sau prezentând anumite caracteristici care să producă rezultatul urmărit şi nu doar acceptat de către autorul loviturilor vulnerante.

Dacă s-ar accepta că modul în care se prezintă cadavrul unei victime cu ocazia descoperirii în referire la stare, poziţie, număr de lovituri sau alte elemente aparente, ar produce în mod obiectiv oroare în raport de aceste caracteristici, indiferent dacă acest rezultat a fost urmărit de către autor sau s-a produs ca o consecinţă logică şi inevitabilă a intervenţiei unor altor factori chiar exteriori voinţei şi acţiunii inculpatului, cum ar fi trecerea timpului, mumificarea, putrefacţia, etc, ar însemna ca să se poată reţine o situaţie de agravare a infracţiunii datorată unei circumstanţe reale pe care inculpatul nu a cunoscut-o, nu a urmărit-o şi chiar nu a putut să o împiedice a se produce.

Verificând probele administrate în cauză, se constată că, pe de o parte, inculpatul a aplicat multiple lovituri victimei cu acelaşi obiect vulnerant, respectiv cu o toporişca şi mai precis cu partea tăioasă a acesteia, atât în zona posterioară a toracelui cât şi în zona craniană, în această succesiune şi într-o cadenţă ridicată, fără ca între loviturile neletale şi cele letale să existe o perioadă de pauză din care să rezulte atitudinea subiectivă a inculpatului de a dori să prelungească suferinţa victimei în mod crud şi inuman.

De altfel, din modul de aplicare a loviturilor se poate constata că cele aplicate cu tăişul toporului în zona umerilor şi a spatelui, erau apte şi acestea să provoace decesul, zonele respective prezentând elemente vitale ce puteau fi atinse cu ocazia loviturilor (vase importante de sânge, coloană vertebrală) şi care ar fi putut să aibă efect letal în sine.

Instanţa de apel îşi însuşeşte atât argumentele cât şi poziţia primei instanţe că inculpatul având un intelect liminar, nu a urmărit în mod subiectiv producerea unor suferinţe inutile victimei, ci modul de desfăşurare a activităţii violente, respectiv succesiunea loviturilor aplicate şi poziţionarea leziunilor rezultate pe corpul victimei, precum şi producerea efectului letal, se află în strânsă legătură, inculpatul aplicând loviturile într-un interval foarte scurt de timp, fără sincope, mai curând iniţial la primele lovituri acceptând că poate să provoace decesul victimei, iar ulterior într-o desfăşurare rapidă a loviturilor, rezoluţiunea sa infracţională modificându-se spontan, în sensul realizării intenţiei directe de producere a decesului victimei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.

S-a susţinut astfel că în mod greşit s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 176 lit. a) C. pen., arătându-se în esenţă că atacul inculpatului a fost caracterizat prin sălbăticie şi bărbărie şi a produs victimei suferinţe profunde anterior survenirii decesului, iar modalitatea concretă în care a fost ucisă victima este de natură a inspira oroare şi groază celor care au luat cunoştinţă de procedeele folosite.

Raportat la modalitatea de comitere a faptei, dar şi la manifestările de comportament agresiv anterioare comiterii infracţiunii de omor, ce rezultă din conţinutul celorlalte fapte pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin acelaşi act de sesizare, se impunea aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

În ce priveşte încadrarea juridică, Curtea reţine că prin cruzimi se înţeleg procedeele sau metodele inumane şi inutile de chinuire a victimei înainte de a muri, cauzatoare de suferinţe prelungite şi de mare intensitate.

Lovirea repetată a victimei nu are întotdeauna semnificaţia unui sadism al făptuitorului, ci ea poate exprima doar o modalitate de a realiza uciderea, caz în care nu se poate face aplicarea agravantei prev. de art. 176 lit. a) C. pen.

Mijloacele sadice folosite de făptuitor inspiră implicit oroare şi groază persoanelor care au luat cunoştinţă despre această modalitate de comitere a omorului.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a aplicat multiple lovituri victimei cu o toporişca (partea tăioasă a acesteia) în zone vitale ale corpului (partea posterioară a toracelui şi zona craniană), moartea acesteia fiind instantanee datorită dilacerării cerebrale cu avulsia creierului şi hemoragiei meningo-cerebrale.

Aceste lovituri au fost aplicate în mod repetat, fără pauză, într-un interval scurt, fiind doar modalitatea în care inculpatul, persoană cu intelect liminar la graniţa cu debilitatea mintală uşoară, a înţeles să-şi pună în aplicare rezoluţia infracţională, neavând aşadar semnificaţia unei dorinţe de a cauza suferinţe prelungite victimei.

În privinţa rezonanţei sociale a faptei comise de inculpat, din probatoriu rezultă că în comunitatea locală „toată lumea a fost impresionată, de la cel mai mic până la cel mai mare, pentru că a fost comisă o crimă" (a se vedea declaraţia martorului M.G.), fără a exista aşadar vreo raportare la modalitatea concretă în care omorul a fost săvâşit.

Prin urmare, corect s-a reţinut de către instanţele de fond şi apel că în cauză nu este incidenţă agravanta prev. de art. 176 lit. a) C. pen., astfel încât încadrarea juridică a faptei comise de inculpat s-a făcut exclusiv prin raportare la art. 174 C. pen.

În ce priveşte individualizarea pedepsei, dincolo de împrejurarea că aceasta nu a fost criticată în apel, Curtea constată că inculpatul a fost condamnat la 15 ani închisoare, în condiţiile în care limitele speciale sunt între 10 şi 20 de ani închisoare.

La stabilirea acesteia s-au avut în vedere toate circumstanţele reale şi personale, respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, inclusiv modalitatea în care aceasta a fost săvârşită, dar şi persoana inculpatului, inclusiv din perspectiva conţinutului şi a concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică.

Curtea apreciază că funcţiile de constrângere şi reeducare ale pedepsei înscrise în art. 52 C. pen. pot fi realizate printr-un tratament sancţionator în limitele stabilite de instanţa de fond, neexistând motive care să justifice majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

În consecinţă, în baza art. 38515 pct. lit. b) C. proc. pen. recursul va fi respins ca nefondat, deducându-se prevenţia la zi pentru inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 79/P din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat N.D.

Deduce din pedeapsa aplicată intimatului inculpat N.D., durata reţinerii şi a arestării preventive de la 12 septembrie 2010 la 20 octombrie 2011.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON pentru apărarea intimatului inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3602/2011. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3694/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3690/2011. Penal