ICCJ. Decizia nr. 3694/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3694/2011

Dosar nr. 7598/99/2010

Şedinţa publică din 20 octombrie 2011

Asupra recursului penal de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 175 din 29 martie 2011 a Tribunalului laşi, s-au dispus următoarele.

Condamnă pe inculpatul S.G. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea disp. art. 74 lit. a) C. pen. cu referire la art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a -ll-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pe o durata de 6 ani care constituie termen de încercare, potrivit art. 862 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-ll-a şi b) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. obligă pe inculpatul S.G. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare.

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul laşi, organ desemnat cu supravegherea inculpatului, la datele stabilite de acest organ şi să urmeze programele stabilite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul laşi;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile,precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, al neexecutării obligaţiilor civile ori al nerespectării măsurilor de supraveghere, pe durata termenului de încercare stabilit.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. dispune confiscarea de la inculpat a corpului delict - cuţit, aflat la camera corpuri delicte a Tribunalului laşi.

În baza disp. art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. coroborat cu disp. art. 998 C. civ. coroborat cu disp. art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 actualizată, admite acţiunile civile formulate de părţile civile S.U. „S.S." laşi şi S.A. laşi, şi, în consecinţa, obligă inculpatul S.G. să achite următoarele sume de bani: 2.318,43 RON, la care se adaugă dobânda practicată de BNR până la achitarea prejudiciului, părţii civile S.U. „S.S. " laşi reprezentând daune materiale, cheltuielile efectuate pentru asistenţa medicală acordată părţii vătămate G.A.I.

390 RON părţii civile S.A. a judeţului laşi cu titlu de daune materiale, contravaloare transport pentru partea vătămată G.A.I.;

În baza art. 346 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. rap. la art. 14 alin. (1), (2), (3) lit. b) şi (5) C. proc. pen. rap. la art. 998 şi urm. C. civ. admite, în parte, acţiunea civilă a părţii civile G.A.I. şi, în consecinţă, obligă inculpatul la plata în favoarea acesteia a sumei de 2.500 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. ala obligă inculpatul la plata în favoarea părţii vătămate a sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de aceasta.

la act că onorariul apărătorului din oficiu a fost integral achitat.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de 2.000 RON.

Pentru a se hotărî astfel, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele.

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul laşi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.G. pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la omor", prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. în dauna părţii vătămate G.A.I.

Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului precum şi întreg materialul probator administrat în cauză, a reţinut următoarea situaţie de fapt.

Partea vătămată G.A.I. este ginerele inculpatului S.G.

În data de 15 ianuarie 2010, partea vătămată G.A.I., împreună cu fratele său se întorceau din localitatea S., unde locuieşte sora lor. Pe drum cei doi s-au întâlnit cu socrii părţii vătămate, inculpatul S.G. şi S.C. Partea vătămată s-a oferit să-i conducă cu căruţa acasă.

Ajungând la domiciliul socrilor, au hotărât să bea un pahar de vin. Iniţial, S.G., S.C., G.A.I., G.P. şi S.V. au stat cu toţii într-o cameră şi au băut dintr-o sticlă de vin. La un moment dat, S.G. şi S.C. au părăsit încăperea, mergând într-o bucătărie anexă. Ulterior, partea vătămată a ieşit, la rândul său, afară, moment în care a sesizat că socrii săi se certau, soacra sa strigând tare. Alertat de strigătele numitei S.C., partea vătămată s-a dus să vadă ce se întâmplă. Intrând în bucătăria anexă şi sesizând că inculpatul încearcă să o lovească pe soţia sa, partea vătămată a tras-o pe aceasta deoparte şi i-a reproşat inculpatului că nu este frumos ceea ce face. Ulterior, partea vătămată a vrut să iasă din încăpere împreună cu soacra sa, însă a simţit aproape imediat o lovitură de cuţit în spate, urmată de sângerare abundentă. Partea vătămată a primit ajutor de la soacra sa, fiind chemată ambulanţa care a transportat-o imediat la spital.

Prin certificatul medico-legal nr. 195 din 03 februarie 2010 eliberat de I.M.L. laşi s-au concluzionat următoarele: „G.A.I. a prezentat plaga înjunghiata lombară stângă cu secţionare muşchi lombar, hemoperitoneu pentru care s-a intervenit chirurgical. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu obiect tăietor-înţepător (posibil cuţit) şi pot data din 16 ianuarie 2010. Necesită 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Leziunile au fost de natură să-i pună viaţa în pericol".

Această situaţie de fapt a fost reţinută în urma coroborării plângerilor şi declaraţiilor date de părţile vătămate G.A.I. cu concluziile certificatul medico-legal nr. 195 din 03 februarie 2010 eliberat de I.M.L. laşi, declaraţiile martorilor oculari S.V.A., G.P., G.M.G. coroborate parţial cu declaraţiile inculpatului şi a martorei S.C.

De altfel, agresarea părţii vătămate de către inculpat, cu un cuţit, nu este contestată în cauza, martorii S.V.A., G.P., G.M.G. şi S.C. indicând concordant că partea vătămată a fost rănită după ce aceasta discutase în bucătărie cu inculpatul. De precizat că nici unul din martori nu a observat exact momentul loviri de către inculpat a părţii vătămate, însă au participat la acţiunile ulterioare de ajutorare a părţii vătămate.

Inculpatul a recunoscut constant faptul că a lovit-o cu cuţitul pe partea vătămată, însă a oferit mai multe variante cu privire la contextul cauzal şi motivaţional ce a stat la baza acţiunii sale.

Astfel, cu ocazia cercetării la faţa locului, inculpatul a indicat că pe fondul unui scandal cu soţia sa, a luat un cuţit cu intenţia de a-şi lovi soţia, însă intervenind partea vătămată a lovit-o din greşeala pe aceasta.

Ulterior, inculpatul a susţinut că după ce partea vătămată a intrat în bucătărie, aceasta l-a prins cu mâna de gât, motiv pentru care l-a împins spre uşă, a luat un cuţit de pe un dulap şi l-a lovit o singură data, în zona abdomenului. Inculpatul a precizat că partea vătămată era cu faţa spre el, nu cu spatele. În ultima declaraţie dată în cursul urmăririi penale, inculpatul a susţinut că l-a lovit pe G.A.I. „de ciudă că acesta îl strânsese de gât".

În faţa instanţei, inculpatul S.G. a precizat că „a avut o discuţie contradictorie cu soţia sa şi pe fondul acestei discuţii, în cameră a intrat partea vătămată care l-a prins cu mâinile de gât, motiv pentru care l-a împins şi apoi a luat cuţitul de pe masă şi l-a lovit." Inculpatul a precizat că nu este adevărat că ar fi încercat să o lovesc pe soţia sa şi din greşeala a lovit-o pe partea vătămată şi că regretă foarte mult cele întâmplate.

Martora S.C., soţia inculpatului, a tins prin declaraţia să susţină poziţia procesuală a inculpatului, însă faptele atestate de martor sunt divergente chiar cu aspectele atestate de inculpat, astfel că nu pot fi reţinute. Dacă inculpatul a recunoscut constant că se certa cu soţia sa, motiv pentru care a intervenit partea vătămată (fapt atestat şi de martorul S.V. şi partea vătămată), martora S.C. a precizat că soţul său doar vorbea cu voce mai ridicată, dar era liniştit şi doar i s-a părut părţii vătămate că se certau. Dacă inculpatul a susţinut că partea vătămată l-a apucat cu ambele mâini de gât, martora a susţinut că inculpatul era jos pe pat, iar partea vătămată „l-a prins din spate cu mâna împrejurul gâtului".

Faţă de aceste contradicţii, reţinând şi declaraţiile părţii vătămate care au fost constante cu privire la locul şi modalitatea înjunghierii sale, instanţa va înlătura declaraţia martorei S.C. ca fiind nesinceră.

Din punct de vedere probatoriu, este de necontestat că inculpatul este cel ce l-a lovit pe partea vătămată, iar împrejurarea că partea vătămată ar fi exercitat prealabil o acţiune agresivă asupra inculpatului, rămâne nesustenabilă. Pe de o parte, multiplele modificări ale poziţiei procesuale ale inculpatului impun rezerve jurisdicţionale obiective în reţinerea integrală a declaraţiei acestuia. Pe de altă parte, potrivit art. 69 C. proc. pen., declaraţia inculpatului poate valora mijloc de probă, doar în condiţiile în care se coroborează cu date şi fapte ce rezultă din ansamblul probelor administrate. Or, ipoteza faptică avansată de inculpat este în principal improbabilă. Astfel, deşi susţine că partea vătămată se afla faţă în faţă cu el, prinzându-l cu mâinile de gât, inculpatul arată că a luat un cuţit şi l-a lovit în zona abdominală dreaptă. De altfel, declaraţia părţii vătămate conform căreia la momentul când a vrut să iasă din bucătărie a simţit o lovitură în spate se coroborează cu constatările certificatului medico-legal nr. 195 din 03 februarie 2010 conform cărora partea vătămată a prezentat „plagă lombară stg. înjunghiată". Or, faţă de caracterul ştiinţific al actului medico legal, trebuie acordată prevalentă judiciară probei prin declaraţia părţii vătămate, reţinându-se că poziţia agresor victimă era la momentul lovirii faţă în spate şi nu faţă în faţă. În acest sens, se reţine că inculpatul era cu faţa spre partea vătămată, care era poziţionată cu spatele la acesta, în condiţiile în care dorea să părăsească încăperea. În acest context, apare ca logică susţinerea părţii vătămate că în condiţiile în care ar fi sesizat actul de agresiune, ar fi încercat să se apere, fapt ce nu a fost posibil în condiţiile în care lovitura a venit din spate.

În consecinţă, instanţa a înlăturat teza defensivă referitoare la agresarea inculpatului de către partea vătămată, ca nefiind susţinută probator.

Faţă de faptă, astfel cum a fost expusă anterior, Tribunalul reţine că ansamblul datelor cauzei converge spre concluzia că inculpatul S.G., chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului - moartea părţii vătămate, a acceptat producerea acestuia. Modul de săvârşire a faptei - lovirea activă a părţii vătămate, mijlocul folosit - un cuţit, zona vizată - zona lombară, modalitatea de lovire - din spate, în timp ce partea vătămată încerca să iasă din cameră, toate acestea denotă existenţa unei intenţii indirecte a inculpatului în săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. Riscul producerii rezultatului socialmente periculos este susţinut şi de concluziile medico -legale care au statuat că leziunile suferite de partea vătămată au fost de natură să-i pună viaţa în pericol.

Elementele faptice expuse susţin motivarea că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a ucide partea vătămată, rezultatul socialmente periculos, acceptat de inculpat - moartea victimei, neproducându-se doar ca urmare a intervenţiei chirurgicale la care a fost supusă partea vătămată.

În drept, fapta inculpatului S.G. care, în data 15 ianuarie 2010, într-o încăpere anexă a casei, a aplicat o lovitură de cuţit părţii vătămate G.A.I., cauzându-i leziuni ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale, punându-i viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „tentativă la omor", prev. şi ped. de disp. art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, pentru considerentele anterior expuse, inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, întrucât chiar dacă nu a urmărit moartea părţii vătămate, a acceptat posibilitatea producerii unui astfel de rezultat, fiindu-i indiferent.

Cu prilejul individualizării judiciare a pedepsei vor fi avute în vedere criteriile prescrise de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: natura şi gravitatea faptei urmarea acesteia, limitele de pedeapsă care în cazul tentativei se reduc la jumătate, dar şi conduita avută de inculpat anterior şi ulterior săvârşirii faptelor. În ceea ce priveşte circumstanţele reale ale faptei, instanţa reţine că inculpatul a acţionat impulsiv şi violent, pe fondul unui incident minor, a lovit partea vătămată din spate, într-o zonă vitală, însă se va reţine totodată că inculpatul a lovit o singură dată partea vătămată, abandonând agresarea acesteia. În ceea ce priveşte circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa reţine că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoana integrată social, având o familie numeroasă şi câştigându-şi veniturile din cultivarea pământului agricol. Atât vecinii, cât şi autorităţile locale îl caracterizează pe inculpat ca un om serios, gospodar, respectuos şi paşnic, conform înscrisurilor în circumstanţiere depuse la dosar. În consecinţă, instanţa, având în vedere şi poziţia procesuală corectă adoptată de inculpat, care a recunoscut comiterea faptei şi s-a prezentat la toate termenele în faţa instanţei, a regretat constant săvârşirea faptei, apreciază că o pedeapsă coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante prev. de art 74 lit. a) C. pen., conform art. 76 lit. b) C. proc. pen. va fi de natura a satisface exigenţele disp. art. 52 C. pen. referitoare la scopul pedepsei şi necesitatea asigurării prevenţiei generale şi speciale.

Constatând ca obligatorie, faţă de disp. art. 174 C. pen., rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi iar faţă de împrejurarea condamnării inculpatei la o pedeapsă cu închisoare şi a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi, faţă de felul şi gravitatea infracţiunilor săvârşite de inculpat, văzând şi jurisprudenţa C.E.D.O. care opinează asupra unei aprecieri individuale, de la caz la caz, cu privire la oportunitatea interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), instanţa în baza disp. art. 65 alin. (2) şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a interzis inculpatului S.G., exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat (ca pedeapsă complementară), iar în condiţiile prev. de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata pedepsei, exercitarea aceloraşi drepturi prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Instanţa nu a dispus interzicerea şi a dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul nu s-au folosit la săvârşirea faptei de vreo funcţie, profesie sau activitate.

Având în vedere vârsta inculpatului, atitudinea procesuală sinceră a acestuia contextul în care a fost comisă fapta, regretul sincer manifestat de inculpat, instanţa a apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi realizat şi fără privare de libertate, prin urmarea programelor stabilite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul laşi, astfel, încât, în baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere.

În latura civilă, instanţa a constatat că au formulat pretenţii civile în Spitalul Clinic de Urgenţe laşi şi Serviciul de Ambulanţă laşi, şi partea civilă G.A.I.

Examinând condiţiile necesare antrenării răspunderii civile a inculpatului, constată instanţa că acestea au fost relevate şi dovedite, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (aceasta constând în acţiunea de lovire întreprinsă de inculpat asupra părţii vătămate, caracterul ilicit al acesteia, derivând din cel penal reţinut în baza considerentelor arătate), prejudiciul cauzat părţilor civile (constând în cheltuielile avansate părţii vătămate pentru transportarea acesteia la spital şi îngrijirile acordate acesteia), legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi culpa exclusivă a inculpatei în producerea acestui prejudiciu.

Pentru aceste motive, în baza disp. art. 998- 999 C. civ. rap. la art. 14 şi art. 346 C. pen., coroborat cu disp. art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 actualizată, a obligat pe inculpatului S.G. să plătească părţii civile S.C.U. „S.S." laşi suma de 2.318,43 RON, la care se adaugă dobânda practicată de B.N.R. până la achitarea prejudiciului, iar părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă suma de 390 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Reţinând considerentele anterior expuse referitoare la condiţiile antrenăriii răspunderii civile a inculpatului, sub aspectul întinderii prejudiciului resimţit de partea vătămată, Tribunalul, analizând probatoriul administrat în latura civilă a cauzei constată următoarele.

Pe latura civilă, la cerea părţii civile au fost audiaţi martorii M.R. şi G.L.

Martorul M.R. a indicat că urmare a agresării părţii vătămate, aceasta a fost internată în spital şi el personal l-a împrumutat cu suma de 2.000 RON. Martorul a indicat că partea vătămată a stat la pat 3 săptămâni, fiind ajutat în mod constant în gospodărie de un băiat şi din câte cunoaşte partea civilă a mai împrumutat suma de 2.000 RON de la un alt consătean, C.D., suma de 2.000 RON de la B.P., banii fiindu-i necesari pentru spital întrucât nu putea merge cu microbuzul şi plătea taxiul şi pentru medicamente.

Martora G.L. a indicat că după ce partea vătămată a fost rănită a fost dusă la spital, iar după ce s-a întors acasă de la spital, întrucât nu mai putea îngriji animalele, a angajat om. Partea vătămată avea doi cai, 3 porci şi găini, iar în localitate ziua de muncă se plăteşte cu 40-50 RON. Martora a atestat că partea vătămată a făcut cheltuieli suplimentare pe medicamente, partea vătămată având probleme financiare întrucât nu avea bani să plătească spitalul şi să facă faţă cheltuielilor. Martora G.L. a susţinut că partea vătămată a împrumutat suma de 2.000 de RON de la D.C., respectiv 2.000 RON de la B.P., iar de la M.R. tot 2.000 de RON.

Or, raportat la declaraţiile martorilor, precum şi la constatările medico-legale, numărul de zile de îngrijiri medicale 25-30 zile stabilite prin certificatul medico -legal nr. 195 din 03 februarie 2010 eliberat de I.M.L laşi, trebuie considerat că în cauza s-a probat că partea vătămată a realizat cheltuieli suplimentare, cheltuieli determinate de faptul că o perioadă de timp a fost spitalizată, fiind externată cu recomandarea de a evita eforturile fizice mari o lună, cheltuind diverse sume de bani şi pentru realizarea transportului din localitatea S., V. la laşi. Trebuie reţinut că există o imposibilitate obiectivă de preconstituire a tuturor înscrisurilor necesare dovedirii cheltuielilor efectuate, legate de transportul la controale medicale şi alte cheltuieli. De asemenea, din probatoriile administrate rezultă indubitabil că partea vătămată lucra şi în gospodăria proprie, aducându-şi propriu aport în muncă, prestând o activitate lucrativă constantă, generatoare de produse agricole şi animaliere. În practica judiciară s-a arătat că în stabilirea despăgubirilor acordate victimei „urmează a se ţine seama de valoarea reală a prestaţiilor ei, fie în gospodăria casnică, fie ca muncitor ziler, fie în orice alt loc de muncă, asigurându-se astfel şi în asemenea situaţii o acoperire justă şi integrală a pagubei suferite, corespunzătoare cantităţii de muncă, pe care nu o mai poate presta" (Decizia de îndrumare a Plenului fostului Tribunal Suprem nr. 13 din 30 decembrie 1968). Faptul că partea civilă angaja în mod uzual oameni care să o ajute în gospodărie şi la munca pământului nu poate conduce la respingerea pretenţiilor materiale în integralitatea lor, în condiţiile în care probatoriile administrate relevă fără echivoc că partea civilă lucra şi el în mod constant în gospodărie.

În ceea ce priveşte cheltuielile cu medicamentaţia, instanţa reţine că în cauză nu s-a dovedit că părţii vătămate i-a fost recomandat vreun tratament medicamentos şi nici nu s-a dovedit avansarea unor cheltuieli suplimentare în acest scop.

De asemenea, deşi ambii martori indică suma de 6.000 RON împrumutată de partea vătămată, în cauză nu s-a dovedit că această sumă a fost folosită exclusiv pentru acoperirea prejudiciului produs părţii vătămate.

În consecinţă, în lipsa altor criterii obiective, prin raportare la declaraţiile martorilor audiaţi care au indicat că ziua de muncă se plăteşte în mod obişnuit cu suma de 40-50 RON pe zi, ţinând cont de numărul de zile de îngrijiri medicale şi cheltuielile suplimentare de transport, Tribunalul apreciază că suma de 2.500 RON este echitabilă şi este de natură a acoperi prejudiciul material produs în patrimoniul părţii vătămate.

În ceea ce priveşte daunele morale, Tribunalul reţine că prin săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, inculpatul a adus atingere unor drepturi fundamentale ale părţii vătămate, dreptul la viaţă şi la integritate fizică garantate prin art. 22 alin. (1) din Constituţia României, cauzându-i astfel un prejudiciu de ordin nepatrimonial, susceptibil de reparaţie prin mijloace băneşti conform art. 14 alin. (5) C. pen. De asemenea, Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniază, între altele, că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei. Stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni presupune o apreciere, în raport cu criterii precum consecinţele negative suferite de victimă în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Având în vedere aceste considerente, raportat şi la aspectele reţinute anterior cu privire la consecinţele suportate de partea vătămată, dar şi la impactul negativ, de ordin psihologic pe care îl resimte victima unei infracţiuni săvârşite cu violenţă şi traumelor ulterioare, necesitatea ca daunele morale să reprezinte o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul suferit, ţinând cont de durata îngrijirilor medicale, având în vedere şi finalitatea instituţiei daunelor morale, ca acestea să nu devină o sursă de venit nejustificată, instanţa urmează în baza art. 346 alin (1) şi art. 14 alin (5) C. proc. pen., în referire la art. 998 şi art. 999 C. civ să admită în parte cererea părţii vătămate şi să oblige inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale, reprezentând o reparaţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de către partea vătămată.

În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, instanţa reţine că partea vătămată a făcut dovada plăţii onorariului de avocat în cuantum de 1.100 RON.

În consecinţă, având în vedere şi soluţia dispusă în latura civilă, în baza art. 193 alin. (1) şi C. proc. pen. s-a admis în parte cererea părţii vătămate de acordare a cheltuielilor judiciare şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către aceasta.

Instanţa a lua act că onorariul apărătorului din oficiu a fost integral achitat.

În termenul prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. hotărârea a fost apelată de inculpatul S.G. şi de partea civilă G.A.

Totodată, apărătorul inculpatului critică dispoziţia instanţei de fond prin care a fost amendată cu suma de 1.000 RON, cu referire la încheierea de şedinţă din 16 noiembrie 2010 a Tribunalului laşi.

Inculpatul a susţinut oral că este de acord cu pedeapsa aplicată, dar nu şi cu modalitatea de executare stabilită de prima instanţă. În motivele de apel scrise prin apărător, inculpatul solicită reaprecierea probelor administrate în latură civilă şi reducerea cuantumului despăgubirilor materiale şi morale la care a fost obligat.

Apelul părţii civile vizează acelaşi aspect şi anume, valoarea daunelor materiale şi morale, pe care le consideră nejustificat de mici, faţă de prejudiciul pe care l-a suferit.

Prin Decizia penală nr. 118 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori au fost respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză.

S-a admis cererea promovată de avocat M.F. şi în consecinţă, s-a dispus exonerarea de plata amenzii în cuantum de 1.000 RON aplicată prin încheierea din 16 noiembrie 2010 a Tribunalului laşi.

Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, dar şi din oficiu, în limitele procedurale, Curtea a reţinut că în cauză instanţa de fond a administrat un probatoriu complet, ce a fost judicios apreciat în conformitate cu art. 63 alin. (21)C. proc. pen.

Coroborând plângerea şi declaraţia părţii vătămate, declaraţiile martorilor şi ale inculpatului, actele medicale legale vizând-o pe victimă, celelalte înscrisuri de la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că, în ziua de 15 ianuarie 2010, inculpatul l-a înjunghiat pe ginerele său G.A., producându-i leziuni grave ce i-au pus acestuia viaţa în pericol.

Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.

La stabilirea tratamentului sancţionator s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cauzele ce agravează răspunderea penală, cât şi cele care o atenuează.

Reţinând în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante şi anume cele enumerate în art. 74 lit. a) C. pen., instanţa de fond, dând eficienţă dispoziţiilor art. 76 lit. b) C. pen., i-a aplicat inculpatului o pedeapsă sub limita minimului special prevăzut de textul de incriminare.

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen., această modalitate de executare a pedepsei ducând în derizoriu scopul coercitiv, punitiv, al pedepsei şi lipsindu-l de eficienţă.

Şi latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată de instanţa de fond. Apreciindu-se judicios probele administrate, instanţa de fond, prin sumele stabilite cu titlu de despăgubiri civile a asigurat repararea prejudiciului cauzat părţii civile, astfel cum a fost dovedit prin probele ce au fost administrate.

În ce priveşte daunele morale, este cert că nu se poate cuantifica exact suferinţa unui om, dar în cauză, raportându-ne şi la numărul de zile de îngrijiri medicale şi la posibilităţile reale ale inculpatului de a plăti aceste sume, concluzia instanţei de fond este cea corectă.

În ce priveşte cererea avocatului de scutire de plata amenzii de 1.000 RON, aplicată prin încheierea din 16 noiembrie 2010, Curtea reţine următoarele.

Astfel cum rezultă, avocatul face cerere de scutire (datată 26 noiembrie 2010) şi anexează act medical.

Faţă de actul medical, Curtea apreciază că este întemeiată cererea apărătorului, care a înţeles să atace odată cu fondul cauzei încheierea din 16 noiembrie 2010 şi implicit să solicite scutirea de plata amenzii de 1.000 RON aplicată, lipsa la acel termen fiind justificată.

Aşa fiind, urmează a se admite cererea apărătorului, şi să se dispună scutirea de plata amenzii de 1.000 RON, aplicată prin încheierea de şedinţă din 16 noiembrie 2010.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.G., invocând temeiul art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. exclusiv în ce priveşte latura civilă a cauzei.

În susţinerea motivului de casare, a solicitat reducerea daunelor morale şi materiale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă G.A.I., al căror cuantum este prea mare raportat la împrejurările concrete şi care ar fi o îmbogăţire fără just temei, deoarece cele materiale nu sunt dovedite, iar cele morale au fost greşit apreciate.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că partea vătămată G.A.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 de RON daune materiale (reprezentând cheltuieli legate de îngrijirile medicale, transport la spital, dar şi cele efectuate cu persoanele angajate în gospodărie) şi 10.000 de RON daune morale.

În privinţa daunelor materiale, acestea au fost cenzurate de instanţa de fond prin raportare la probatoriul administrat în cauză (martorii M.R. şi G.L.) reţinându-se în mod întemeiat ca şi cuantum al pretenţiilor civile dovedite doar suma de 2.500 de RON reprezentând cheltuieli de transport şi cele efectuate cu oamenii angajaţi să desfăşoare în locul victimei muncile în gospodărie.

În privinţa daunelor morale, Curtea reţine că acestea au fost stabilite prin apreciere de către instanţa de fond, însă nu în mod arbitrar, ci în funcţie de anumite criterii (consecinţele negative suferite de victimă în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială), iar suma de 5.000 de RON acordată victimei cu acest titlu nu reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză, ci este de natură a compensa suferinţele încercate de aceasta ca urmare a acţiunilor ilicite ale inculpatului.

În consecinţă, recursul inculpatului este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

 ÎN NUMELE LEGII

 DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat S.G. împotriva deciziei penale nr. 118 din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3690/2011. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3703/2011. Penal. Traficul de influenţă... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3694/2011. Penal