ICCJ. Decizia nr. 3602/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3602/2011
Dosar nr. 17137/3/2011
Şedinţa publică din 17 octombrie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 309 din 05 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 17137/3/2011 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, instanţa de fond, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul M.I.M.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe perioada executării pedepsei principale.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a confiscat cantitatea de 0,14 grame heroină, rămasă în urma analizelor de laborator.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 21 februarie 2011, martorul T.L.T., cercetat în altă cauză penală, a formulat, în baza art. 16 din Legea nr. 143/2000, un denunţ faţă de „M.", despre care are cunoştinţă că vinde heroină, zilnic, în zona străzii Z., sectorul 5, cu suma de 25 RON pe doză.
A fost identificată martora denunţătoare T.F.M., care a precizat că este consumatoare de heroină şi obişnuieşte să cumpere de la M.
Martora a formulat, în baza art. 15 din Legea nr. 143/2000, un denunţ faţă de M., fiind de acord să colaboreze cu organele de urmărire penală în vederea prinderii şi tragerii la răspundere penală a numitului M.
În urma cercetărilor efectuate de organele de poliţie a reieşit că numitul M. este inculpatul M.I.M.D.
Cu procedura prevăzută pentru astfel de situaţii, organele de poliţie împreună cu martora T.F.M. s-au deplasat în zona străzii Z., unde lucrătorii de poliţie au format un dispozitiv de supraveghere, iar martora denunţătoare, având asupra sa suma de 100 RON, s-a deplasat pe strada respectivă şi a intrat în scară, a bătut la aprtamentul nr. x, unde a intrat şi l-a găsit pe inculpatul M.I.M.D.
Martora i-a spus inculpatului că vrea să cumpere 4 doze de heroină şi i-a dat acestuia suma de 100 RON.
Inculpatul a băgat hârtia de 100 RON în buzunar, după care a ieşit pe holul blocului de unde s-a întors la scurt timp aducând 4 punguţe din material plastic de culoare albă, în care se afla heroină, pe care le-a înmânat martorei.
După ce a luat cele 4 doze de heroină, martora T. a purtat o scurtă discuţie cu inculpatul, timp în care au pătruns în locuinţă organele de poliţie.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a concluzionat în sensul că proba constând în cele 4 punguţe din material plastic de culoare albă conţine 0,16 grame de heroină.
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului M.I.M.D. constând în aceea că la data de 23 februarie 2011 a vândut martorei T.F.M. 4 doze conţinând 0,16 grame heroină, cu suma de 100 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând fapta comisă încă din faza de urmărire penală, iar în declaraţia sa dată în faţa instanţei de judecată a declarat că este de acord ca judecata să se facă pe baza materialului probator administrat de procuror, potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei instanţa a ţinut cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi cele ale art. 3201 C. proc. pen., de faptul că inculpatul mai este condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani închisoare, tot pentru infracţiunea de trafic de droguri, săvârşită în formă agravată prevăzută de art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000, întrucât s-a folosit de copiii săi minori în activitatea de comercializare a drogurilor.
Împotriva hotărârii primei instanţe inculpatul M.I.M.D. a declarat apel, solicitând redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia sub minimul special prevăzut de lege, în raport de faptul că a recunoscut săvârşirea faptei, are cinci copii minori în întreţinere şi un loc de muncă.
Prin Decizia penală nr. 219/A din 14 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând în fond, a redus cuantumul închisorii aplicate inculpatului la 6 ani şi 8 luni închisoare.
În motivarea acestei hotărâri instanţa de fond a reţinut că încadrarea juridică corectă impunea reţinerea dispoziţiilor stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), cu referire la condamnări succesive, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar, termenul de reabilitare calculat în funcţie de pedeapsa cea mai grea împlinindu-se numai la data de 23 februarie 2011, ulterior săvârşirii infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză.
Instanţa de apel a apreciat că, în discuţie fiind o singură vânzare şi o cantitate mică de droguri, o pedeapsă egală cu minimul special de 6 ani şi 8 luni închisoare reflectă atât gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite, cât şi datele care caracterizează persoana inculpatului.
Reiterând motivele apelului, inculpatul a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi solicitând reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
Situaţia de fapt este corect stabilită, susţinută de materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale.
Încadrarea juridică a faptei este greşită, cu referire la nereţinerea recidivei postexecutorii, deşi din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a fost condamnat în mod succesiv la mai multe pedepse privative de libertate şi, în funcţie de pedeapsa cea mai grea, termenul de reabilitare nu era îndeplinit la data săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză.
Având în vedere că numai inculpatul a exercitat căile de atac în prezenta cauză, în mod judicios instanţa de apel a reţinut că nu poate fi agravată situaţia acestuia prin reţinerea recidivei postexecutorii.
Instanţa de apel a redus cuantumul pedepsei aplicate de prima instanţă până la nivelul minimului prevăzut de norma incriminatoare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Inculpatul a solicitat în recurs reindividualizarea pedepsei, în sensul stabilirii unei pedepse sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, prin reţinerea unor situaţii şi împrejurări ca circumstanţe atenuante.
Ori, din dispoziţiile art. 73 şi art. 74 C. pen. rezultă că circumstanţele atenuante, având ca efect reducerea pedepsei principale sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, sunt acele stări, împrejurări ori calităţi ce ţin de infracţiune sau inculpat care preced, însoţesc sau succed activitatea infracţională şi care micşorează gradul de pericol social al infracţiunii sau de periculozitate a făptuitorului.
Din modul de redactare a art. 74 C. pen., privitor la circumstanţele atenuante judiciare, rezultă că existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în textul menţionat, sau altele asemănătoare, nu justifică prin ea însăşi considerarea lor ca atare, deoarece recunoaşterea acestora este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.
În această apreciere se ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana inculpatului.
Cu alte cuvinte, această apreciere impune o raţională interpretare a dispoziţiilor art. 74 C. pen., în sensul unei aplicări judicoase a circumstanţelor atenuante exclusiv în acele situaţii în care coroborarea împrejurărilor menţionate impune constatarea unui pericol social concret mai redus decât cel avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de pedeapsa stabilite în norma incriminatoare.
Ori, este adevărat că în discuţie în prezenta cauză este o singură vânzare a unei cantităţi mici de heroină, astfel cum în mod judicios a reţinut instanţa de apel.
Însă, pentru aplicarea art. 74-76 C. pen. împrejurările ce ar putea fi reţinute ca circumstanţe atenuante trebuie să caracterizeze un comportament social pozitiv special, evidenţiat printr-o activitate socială meritorie sau în calităţi morale deosebite, în raport de care săvârşirea infracţiunilor să poată fi apreciată ca un accident, ceea ce în cauză nu s-a probat.
Dimpotrivă, antecedenţa inculpatului relevă perseverenţa infracţională, o lipsă de respect pentru valorile sociale ocrotite de lege, precum şi faptul că pedepsele succesive aplicate inculpatului nu şi-au dovedit eficienţa.
Prin urmare, în cauză nu se constată motive care să justifice reţinerea circumstanţelor atenuante şi coborârea pedepsei aplicate sub minimul prevăzut de lege, aşa încât hotărârile pronunţate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat de inculpat.
În fine, alte motive de casare, susceptibile a fi luate în considerare din oficiu nu se constată.
În consecinţă, pentru motivele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.M.D. împotriva deciziei penale nr. 219/A din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata detenţiei preventive.
Va obliga recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.M.D. împotriva deciziei penale nr. 219/A din 14 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata prevenţiei de la 23 februarie 2011 la 17 octombrie 2011.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 349/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3690/2011. Penal → |
|---|
