ICCJ. Decizia nr. 416/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 416/2011
Dosar nr. 3158.1/30/200.
Şedinţa publică din 4 februarie 201.
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 439/PI din 27 septembrie 2010, Tribunalul Timiş, secţia penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul K.D., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul K.D. şi-a desfăşurat activitatea în calitate de asociat şi administrator al SC D.K. SRL cu sediul în Timişoara, jud. Timiş, societatea având ca obiect de activitate, printre altele şi comercializarea de materiale de construcţii.
Pe parcursul derulării activităţii, societatea administrată de inculpat a avut relaţii de colaborare cu partea vătămată SC A. SRL. Astfel, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 52 din 9 februarie 2005, inculpatul a achiziţionat de la firma sus amintită diverse materiale de construcţii, marfa cumpărată fiind plătită, fie cu file CEC, fie prin bilete la ordin, cu scadenţa în termen de 30 de zile de la data facturării ori cu ordin de plată la livrare.
Este de subliniat faptul că între cele două societăţi comerciale, până în cursul lunii noiembrie 2005, nu au existat nici un fel de probleme în ceea ce priveşte relaţia de colaborare.
În perioada octombrie – noiembrie 2005, cu facturile fiscale ce se regăsesc la dosar, inculpatul a achiziţionat de la SC A. SRL diverse materiale de construcţii pentru plata cărora a emis un număr de 14 file CEC şi trei bilete la ordin, cu scadenţă în luna noiembrie, respectiv decembrie 2005. La data scadenţei, acele instrumente de plată au fost introduse în circuitul bancar, spre decontare, fiind însă refuzate la plată, cu justificarea – lipsă disponibil.
Împotriva sentinţei Tribunalului Timiş a declarat apel inculpatul K.D. criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul laturii penale şi civile pe motiv că temeiul achitării ar fi trebuit să fie art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi că toate instrumentele de plată au fost emise în scopul şi pentru societatea condusă de inculpat şi nu în interesul propriu al acestuia, astfel că el trebuia să fie scutit de plata despăgubirilor civile.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 165/A din 1 noiembrie 2010, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul K.D. împotriva sentinţei penale nr. 439/PI/2010 a Tribunalului Timiş.
A obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că temeiul în baza căruia instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului art. 10 lit. d) C. proc. pen. este cel corect.
Sub aspectul laturii civile s-a reţinut că instanţa de fond, având în vedere prev. art. 346 C. proc. pen. a dispus în mod legal obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul K.D., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate ca fiind nelegală şi netemeinică şi respingerea pretenţiilor civile formulate de partea civilă SC A. SRL, ca fiind nefondate.
Totodată, inculpatul a reiterat solicitarea din faţa instanţei de apel referitoare la schimbarea temeiului juridic al achitării sale în art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., motivele de recurs fiind detaliate în scris în memoriul depus la dosar.
Criticile nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinica deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpatul K.D. nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească, iar încadrarea juridică dată faptei corespunde situaţiei de fapt reţinute.
În fapt se reţine că inculpatul K.D. şi-a desfăşurat activitatea în calitate de asociat şi administrator al SC D.K. SRL, societatea având ca obiect de activitate, printre altele şi comercializarea de materiale de construcţii.
Pe parcursul derulării activităţii, societatea administrată de învinuit a avut relaţii de colaborare cu partea vătămată SC A. SRL. Astfel, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 52 din 9 februarie 2005, inculpatul a achiziţionat de la firma sus amintită diverse materiale de construcţii, marfa cumpărată fiind plătită, fie cu file CEC, fie prin bilete la ordin, cu scadenţa în termen de 30 de zile de la data facturării ori cu ordin de plată la livrare.
Între cele două societăţi comerciale, până în cursul lunii noiembrie 2005, nu au existat nici un fel de probleme în ceea ce priveşte relaţia de colaborare.
În perioada octombrie - noiembrie 2005, inculpatul a achiziţionat de la SC A. SRL diverse materiale de construcţii pentru plata cărora a emis un număr de 14 file CEC şi trei bilete la ordin, cu scadenţă în luna noiembrie, respectiv decembrie 2005. La data scadenţei acele instrumente de plată au fost introduse în circuitul bancar, spre decontare, fiind însă refuzate la plată, cu justificarea - lipsă disponibil.
Analizând actele şi lucrările dosarului se constată că în mod corect instanţa de fond a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului K.D. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen. rap. la art.41 alin. (2) C. pen.
Astfel, în prezenta cauză este de netăgăduit faptul că, în baza unui contract încheiat cu SC A. SRL, inculpatul K.D., în calitate de administrator al SC D.K. SRL a emis, în perioada noiembrie – decembrie 2005, un număr de 14 file cec, cecuri care, fiind introduse la plată, nu au putut fi valorificate datorită lipsei de disponibil.
Împrejurarea că cecurile au fost refuzate la plată rezultă din adresa nr. II/4/9133 din 11 noiembrie 2009 a BNR. Potrivit acestei adrese, SC D.K. SRL figurează în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi cu 29 de incidente de plată cu cecuri, motiv pentru care s-a instituit interdicţia bancară de a emite cecuri în perioada 11 noiembrie 2005 – 12 iunie 2007.
La dosarul cauzei se regăsesc şi justificările refuzurilor de plată a cecurilor, justificări emise de unităţile bancare, înscrisuri din care rezultă că titlurile de valoare nu au fost plătite datorită lipsei de disponibil.
Inculpatul nu a contestat nici un moment emiterea acelor cecuri, însă el a precizat că nu a avut niciodată intenţia de a induce în eroare partea vătămată. Lipsa disponibilului necesar pentru valorificarea cecurilor s-a datorat unor împrejurări independente de voinţa sa, respectiv faptului că, la rândul său, nu a reuşit să recupereze de la debitorii săi sumele de bani pe care aceştia i le datorau.
În acest sens, inculpatul a prezentat şi o situaţie analitică a conturilor sale, din care rezultă faptul că la data de 31 octombrie 2005 SC D.K. SRL avea de încasat, de la debitorii săi, creanţe în valoare totală de 1.253.112 lei, la data de 30 noiembrie 2005 avea de încasat suma de 1.253.711 lei, iar la data de 31 decembrie 2005 avea de încasat suma de 1.083.627 lei.
Susţinerile inculpatului au fost confirmate şi de martorii audiaţi în cauză.
Astfel, martorul B.D., reprezentantul părţii vătămate, a menţionat faptul că relaţiile comerciale cu societatea administrată de către inculpat se derulau deja de 2 sau 3 ani la momentul incidentului.
Martorul a mai precizat că timp de 2 sau 3 ani relaţiile s-au desfăşurat normal, inculpatul achitând marfa cumpărată.
Martorul a mai arătat că nici un moment inculpatul nu s-a ascuns. La data la care au apărut primele probleme cu filele cec, inculpatul i-a răspuns la telefon şi i-a transmis faptul că a intrat în interdicţie bancară de a mai plăti cu cecuri, motiv pentru care i-a cerut ca filele cec să nu fie introduse la plată. În acest context, martorul B.D. i-a cerut inculpatului să discute cu şeful său direct, respectiv cu martorul G.D.
Martorul B.D. a indicat faptul că inculpatul şi-a asumat obligaţia să achite marfa în alte modalităţi, fără însă a reuşi acest lucru.
La rândul său martorul G.D. a precizat că a discutat cu inculpatul în momentul în care a aflat că acesta are probleme financiare. Şi acest martor a învederat organelor judiciare faptul că relaţiile comerciale cu SC D.K. SRL s-au desfăşurat în condiţii bune timp de 2 sau 3 ani, motiv pentru care nici un moment nu a avut impresia că numitul K.D. ar fi încercat să inducă în eroare societatea pentru care lucrează.
Martorul G. a mai arătat faptul că inculpatul i-a transmis că are dificultăţi de plată, el neîncasând bani de la debitorii săi, motiv pentru care va încerca să plătească eşalonat. Martorul a menţionat că nici în această modalitate inculpatul nu a reuşit să se descurce, astfel că au fost nevoiţi să introducă cecurile la plată.
Infracţiunea de înşelăciune poate fi săvârşită numai cu intenţie directă ca modalitate a vinovăţiei fiind necesar ca inculpatul să-şi dea seama că desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi prin aceasta provoacă o pagubă urmare pe care de altfel o doreşte. În prezenta cauză nu există suficiente dovezi care să confirme faptul că în momentul în care a emis cele 14 file cec, inculpatul a acţionat cu intenţia de a prejudicia partea civilă.
Cum s-a arătat anterior, inculpatul nu a contestat niciun moment emiterea acelor cecuri precizând totodată că nu a avut niciodată intenţia de a induce în eroare partea vătămată.
Solicitarea inculpatului în sensul de a fi achitat în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există, nu poate fi primită pentru următoarele considerente:
În mod corect s-a reţinut că între societatea pe care inculpatul o avea în administrare şi partea vătămată au existat anterior relaţii comerciale derulate în condiţii bune pe baza cărora inculpatul a achiziţionat, în numele firmei sale mărfuri în valoare de aproximativ 1.000.000 lei, care au fost plătite, iar neplata ultimelor facturi s-a datorat unor probleme financiare apărute ca urmare a unui blocaj financiar rezultat în urma nerecuperării unor debite de la alte societăţi.
Aşa fiind fapta comisă de inculpat există fiind dovedită cu probele existente la dosar, având ca rezultat crearea unui prejudiciu în dauna părţii vătămate, însă nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune sub aspectul laturii subiective, astfel că soluţia de achitare, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. este corectă.
Latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată de instanţa de fond.
Astfel fapta există prejudiciul dovedit este necontestat de către inculpat, există raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi aşa fiind, în mod corect, în conformitate cu prev. art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 şi urm. C. civ., instanţa de fond a obligat inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă.
Neexistând alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.D. împotriva deciziei penale nr. 165/A din 1 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 404/2011. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 423/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
