ICCJ. Decizia nr. 3888/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3888/2011
Dosar nr. 1215/104/2009
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 37 din 22 martie 2010 a Tribunalului Olt, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată, a fost condamnat inculpatul B.V., fiul lui D. şi A., născut la 09 septembrie 1970 în comuna Buzoieşti, judeţul Argeş, domiciliat în comuna Pleşoiu, judeţul Olt, în prezent cu locuinţa în Italia, la 5 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din pedeapsă perioada arestării preventive începând cu data de 17 martie 2009 şi până pe data de 20 martie 2009, inclusiv, dată când prin Încheierea nr. 44 din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova a fost pus în libertate.
S-a admis în parte acţiunea civilă promovată de partea civilă C.F., domiciliat în comuna Gârcina, sat Gârcina, judeţul Neamţ şi a fost obligat inculpatul la 3.800 euro despăgubiri civile către această parte civilă.
S-a luat act că partea civilă F.I.G., domiciliat în comuna Cârlogani, sat Beculeşti, judeţul Olt, nu se constituie parte civilă împotriva inculpatului.
S-a admis acţiunea civilă în totalitate, formulată de părţile civile şi a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume cu titlu de despăgubiri civile, după cum urmează:
- 900 euro către partea civilă I.I.I., domiciliat în comuna Pleşoiu, judeţul Olt;
- 600 euro către partea civilă C.I., domiciliat în comuna Pleşoiu, judeţul Olt;
- 5.000 euro către partea civilă P.A., domiciliat în municipiul Bucureşti, sector 1;
- 1.450 euro către partea civilă B.R.G., domiciliat în municipiul Bucureşti;
- 1.781 euro către partea civilă C.S., domiciliat în municipiul Bucureşti, sector 5;
- 1.450 euro către partea civilă A.P., domiciliat în municipiul Bucureşti, sector 4;
- 500 euro către partea civilă C.G.M., domiciliat în municipiul Bucureşti, sector 3;
- 1.450 euro către partea civilă C.D., domiciliat în municipiul Bucureşti, sector 4;
- 3.600 euro către partea civilă C.C., domiciliat în comuna Gârcina, sat Gârcina, judeţul Neamţ;
- 1.750 euro către partea civilă C.C.A., domiciliat în comuna Pătârlagele, sat Mărunţişu, judeţul Buzău;
- 900 euro către partea civilă R.V., domiciliat în mun. Slatina, judeţul Olt;
- 900 euro către partea civilă E.S.M., domiciliat în comuna Pleşoiu, sat Arceşti, judeţul Olt.
A fost obligat inculpatul la 2.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului de Justiţie.
S-a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 61/D/P/2008 din 16 martie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunii de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Olt înregistrat pe rolul Tribunalului Olt la nr. 1215/104/2009 a fost trimis în judecată inculpatul B.V., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată, constând în aceea că începând cu luna august 2008 a racolat mai multe persoane de pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Olt, Neamţ şi Braşov pe care sub promisiunea oferirii unui loc de muncă în străinătate cu asigurarea condiţiilor prevăzute de lege, le-a transportat în Slovacia, unde prin folosirea de violenţe şi ameninţări le-a exploatat circa două – trei luni prin plasarea ca forţă de muncă în construcţii, însuşindu-şi în totalitate sau în parte sumele de bani obţinute în urma muncii desfăşurate de persoanele racolate.
Cu respectarea dispoziţiilor art. 70 – art. 73 şi art. 323 C. proc. pen., a fost audiat inculpatul B.V., care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane însă a fost de acord să despăgubească părţile civile cu drepturile băneşti pentru munca prestată în Slovacia şi Austria. A recunoscut însă că nu a înregistrat contractele de muncă la Inspecţia Teritorială de Muncă Olt.
Din declaraţiile de părţi civile luate cu respectarea dispoziţiilor art. 75 – art. 76 şi art. 326 C. proc. pen., a rezultat că s-au constituit părţi civile după cum urmează: I.I.I. – cu suma de 90 euro; C.I. – cu suma de 600 euro; P.A. – cu suma de 5.000 euro; B.R.G. – cu suma de 1.450 euro; C.S. – cu suma de 1.781 euro; A.P. – cu suma de 1.450 euro; C.G.M. – cu suma de 500 euro; C.D. – cu suma de 1.450 euro; C.C. – cu suma de 3.600 euro; C.C.A. – cu suma de 1.750 euro; R.V. – cu suma de 900 euro; C.F. - cu suma de 5.360 euro; F.I.G. – nu se constituie parte civilă; E.S.M. – cu suma de 900 euro. În continuarea declaraţiilor, părţile vătămate au arătat că inculpatul le-a asigurat cazarea, hrana şi transportul în condiţii corespunzătoare, însă pentru munca prestată acesta nu le-a mai plătit.
Conform art. 84 – art. 86 şi art. 327 C. proc. pen., au fost audiaţi martorii: N.N., F.M., N.I., B.J., I.C.F., S.S.A., care şi-au menţinut declaraţiile date la urmărire penală.
Faţă de martorii din acte M.A. şi D.I.C., care din procesele-verbale de îndeplinire a procedurii de citare a rezultat că sunt plecaţi în străinătate fără să se cunoască adresa, instanţa conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen., s-au dat citire declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, în şedinţă publică neexistând obiecţiuni.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul B.V., la data de 10 iulie 2008 a înfiinţat SC C. SRL cu sediul în comuna Pleşoiu judeţul Olt, fiind asociat şi unic administrator al societăţii având ca principală activitate execuţie lucrări de construcţii.
În acest context, începând cu luna august 2008, inculpatul a recrutat mai multe persoane de pe raza judeţelor Olt, Neamţ, Braşov şi municipiul Bucureşti, persoane calificate în domeniul construcţiilor, cărora le-a promis încheierea de contracte de muncă cu firma sa, pe baza cărora urmau să desfăşoare activităţi conform pregătirii lor în domeniul construcţiilor în Slovacia.
Inculpatul a racolat pe numiţii C.C., B.R.G., A.P., C.D., C.F., I.I.I., C.I., R.V., E.S.M., C.G.M., F.I.G., C.S., C.C.A., P.A., N.V., N.N., N.I., I.C.F., M.A., D.I.C., cărora le-a promis un loc de muncă în Slovacia prin firma al cărei reprezentat era, promiţându-le un salariu de 1.200 euro pe lună, transport, cazare şi masă gratuit.
Persoanele respective au fost de acord cu condiţiile spuse de inculpatul B.V., semnând fiecare un contract de prestării civile cu firma inculpatului, după care urmau să se deplaseze în Slovacia, oraş Bratislava pentru a lucra în domeniul construcţiilor.
Astfel, începând cu luna august 2008, în mai multe rânduri, aceste persoane au fost transportate în mod gratuit cu microbuze în Slovacia, oraş Bratislava unde au fost cazate la un hotel, asigurându-le şi masa, după care au desfăşurat lucrări în domeniul construcţiilor, în special la amenajări interioare pe un şantier unde se construia un mall care aparţinea firmei E.I.C.
După primele zile între inculpat şi persoanele respective au apărut neînţelegeri în sensul că ceea ce discutaseră în România şi ceea ce li se promisese de către inculpatul B.V. nu se regăsea în activitatea desfăşurată în Slovacia, inculpatul impunându-le acestora norme zilnice de muncă foarte mari, imposibil de realizat în nouă ore de muncă, nu au fost remuneraţi în condiţiile contractului, nu le-au fost asigurate echipamente de lucru şi erau situaţii când nu li s-a asigurat hrana zilnică; deşi conveniseră cu inculpatul să li se dea 109 euro pe zi pentru hrană, acesta nu le-a asigurat decât maxim 30 de euro pe săptămână pentru fiecare persoană.
Majoritatea persoanelor au lucrat circa două – trei luni, bazându-se pe promisiunile inculpatului că îşi vor primi banii promişi, circa 1.200 euro pe lună, ceea ce nu s-a întâmplat, o parte din aceştia fiind plătiţi numai cu 300 - 400 euro deşi pentru întreaga perioadă muncită acestora le revenea în jur de 3.500 euro.
În aceste împrejurări, au apărut neînţelegeri, persoanele respective solicitându-i inculpatului să li se dea actele de identitate – paşapoartele pentru a pleca de pe şantier, motivat de faptul că inculpatul nu şi-a respectat promisiunile făcute.
Din depoziţia luată părţii civile C.C. a rezultat că a fost contactat de inculpatul B.V., cu care s-a întâlnit pe data de 22 august 2008 în Bucureşti, unde i-a promis că dacă va merge pe şantier în Slovacia, oraş Bratislava va fi plătit cu 1.200 euro pe lună, iar sâmbetele şi duminicile urma să fie plătit în plus cu câte 1.000 euro la care se adăuga transportul, cazare şi hrana gratuit.
În baza acestei înţelegeri, numitul C.C. a lucrat efectiv trei luni pe un şantier din oraşul Bratislava, începând cu data de 24 august 2008 şi până la data de 15 noiembrie 2008, neîncasând pentru munca prestată remuneraţia promisă, deşi semnase un contract cu firma administrată de inculpat în condiţiile descrise.
În aceste condiţii partea vătămată a fost nevoită să plece de pe şantier şi să revină în ţară, ajutat de fratele său cu transportul, acesta neavând bani.
Acelaşi lucru a fost susţinut şi de persoanele racolate de inculpat, respectiv B.R.G., A.P., C.D., C.F., I.I.I., C.I., R.V., E.S.M., C.G.M., F.I.G., C.S., C.C.A., P.A., persoane care au fost induse în eroare de către inculpat şi obligate să presteze diferite munci pe şantier fără a fi remunerate.
Din depoziţia martorului N.I., a rezultat că inculpatul se ocupa cu traficarea persoanelor, în sensul că acesta le promitea că le asigură un loc de muncă în Slovacia, oraş Bratislava, având condiţii bune de muncă, cazare, hrană pentru care le încheia contracte de muncă. În continuare, martorul a precizat că nu i s-a încheiat contract de muncă, iar pentru munca prestată a fost plătit numai cu suma de 360 euro, fiind nevoit în acest condiţii să se întoarcă în ţară.
Mai mult, martorul N.N. a arătat că la data de 8 august 2008 împreună cu mai multe persoane au mers în Slovacia, unde au lucrat pe un şantier la o lucrare contractată de inculpatul B.V., până la data de 14 octombrie 2008 şi deşi inculpatul le promisese un salariu de 1.200 euro pe lună, masă şi cazare gratuit, acesta nu şi-a onorat promisiunile. Acelaşi lucru a fost declarat şi de martorii I.C.F., M.A. şi D.I.C.
Martora F.M. a declarat că în cursul lunii septembrie 2008, fiul său F.I.G., prin intermediul unei persoane, l-a cunoscut pe inculpatul B.V., care i-a oferit un loc de muncă în oraşul Bratislava din Slovacia în domeniul construcţiilor, urmând să fie plătit cu 600 euro pe lună.
În continuarea depoziţiei, martora a arătat că la sfârşitul lunii octombrie 2008 a primit un telefon de la fiul său, care i-a spus că inculpatul avea un comportament violent, în sensul că îl lovea, iar pentru munca prestată nu l-a plătit. Mai mult decât atât, tot telefonic fiul martorei a rugat-o să-l ajute să ajungă în ţară deoarece nu mai avea bani şi nu i se mai asigura hrana.
În urma investigaţiilor efectuate de organele de urmărire penală s-a constatat că SC C. SRL Pleşoiu nu s-a înregistrat la I.T.M. Olt ca agent de plasare a forţei de muncă în străinătate şi nu au fost depuse spre înregistrare contracte individuale de muncă conform Legii nr. 130/1999 republicată.
Apărarea formulată de inculpat prin declaraţia dată, cât şi prin apărător, că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane urmează a fi înlăturată cu declaraţiile părţilor vătămate, cât şi a martorilor, care au confirmat că au fost induşi în eroare de promisiunile făcute de inculpat cu privire la condiţiile de muncă cât şi în ceea ce priveşte remuneraţia pe care trebuia să o primească, în realitate aceştia munceau în baza unor contracte de muncă ce nu erau înregistrate la I.T.M. Olt conform Legii nr. 130/1999 republicată şi nu erau remuneraţi conform înţelegerii pentru munca prestată pe şantier.
Prin urmare, fapta inculpatului B.V., care începând cu luna august 2008 a recrutat, transportat şi cazat un număr de 21 de persoane de pe raza judeţelor Olt, Neamţ, Braşov şi municipiul Bucureşti în Slovacia – oraş Bratislava promiţându-le locuri de muncă remunerate, condiţii decente de cazare, masă iar ulterior prin ameninţare le-a obligat să presteze diferite munci în domeniul construcţiilor cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată.
Procedând la o analiză completă, pe baza elementelor de fapt expuse în cauză, a condiţiilor de loc şi timp în care s-au comis faptele la care se referă dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată, s-a constatat că a existat o singură rezoluţie infracţională chiar dacă aceasta privea mai mulţi subiecţi pasivi a infracţiunii, existând o singură acţiune desfăşurată în realizarea aceleiaşi rezoluţii.
În aceeaşi împrejurare toate persoanele vătămate au luat la cunoştinţă de condiţiile de muncă pe care inculpatul le-a promis acestora odată ajunse în Slovacia pe şantierul din Bratislava, de remuneraţia pe care trebuiau să o primească lunar pentru munca prestată, de condiţiile de cazare, hrană, cât şi transport, fiind ulterior induse în eroare prin aceeaşi activitate desfăşurată de inculpat.
Fapta inculpatului B.V. a fost dovedită cu declaraţiile părţilor vătămate care s-au constituit părţi civile, cu declaraţiile martorilor audiaţi, atât în faza de urmărire penală, cât şi nemijlocit de instanţa de judecată.
Forma vinovăţiei cu care a acţionat inculpatul este intenţia directă, existând legătură de cauzalitate între faptă şi urmările acesteia, constând în exploatarea persoanelor vătămate şi neplata sumelor cuvenite cu titlu de remuneraţie pentru munca prestată.
Fiind îndeplinite condiţiile răspunderii penale conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanţa va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare prin privare de libertate, având în vedere la individualizarea acesteia criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate de Legea nr. 678/2001 modificată, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, cât şi persoana inculpatului.
Instanţa a reţinut că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat de modul în care s-a realizat în concret, acţiune care constituie elementul material al infracţiunii de trafic de persoane, împrejurările care o particularizează, respectiv numărul mare al persoanelor induse în eroare şi exploatate de inculpat, caracterul şi importanţa relaţiilor sociale apărate de lege.
Coroborând aceste elemente cu cele privind persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, însă s-a sustras de la urmărirea penală fiind prezent numai în faţa instanţei când i s-a luat declaraţie, instanţa a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate spre minimul textului incriminator ar fi de natură să realizeze scopul preventiv, educativ şi coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen.
Faţă de inculpat se va dispune, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. (2) C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii ce va fi executată în condiţiile prevăzute de art. 66 C. pen., după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei.
La stabilirea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi au fost avute în vedere atât dispoziţiile art. 71 alin. (2) C. pen., în conformitate cu care condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., dar şi cu referire la art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene pronunţată în Cauza Sabou şi Pârcălab împotriva României.
Conform art. 88 alin. (1) C. pen., instanţa urmează să compute din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu data de 17 martie 2009 şi până pe data de 20 martie 2009 inclusiv, dată când inculpatul B.V. prin Încheierea nr. 44 din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova a fost pus în libertate.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că inculpatul este de acord să despăgubească părţile civile cu sumele solicitate, reprezentând drepturi băneşti restante şi neplătite pentru munca prestată de părţile vătămate.
Totuşi, instanţa a reţinut în ceea ce priveşte pe partea vătămată C.F. că acesta s-a constituit parte civilă cu suma de 5.360 euro, însă din depoziţia acestuia rezultă că a primit o parte din drepturile băneşti de la inculpat şi anume suma de 6.000 euro pentru munca prestată în Italia, urmând să mai primească pentru această activitate suma de 2.300 euro, iar pentru munca depusă în Slovacia a primit suma de 2.500 euro pentru 2 luni şi jumătate, iar pentru sâmbetele lucrate câte 100 euro, urmând să mai primească suma de 1.500 euro. În total, conform declaraţiei dată de această parte vătămată, inculpatul este dator a-i plăti cu titlu de remuneraţie restantă numai suma de 3.800 euro.
În acest context, cererea acestei părţi vătămate de constituire parte civilă, urmează a fi admisă în parte numai pentru suma de 3.800 euro, la care va fi obligat inculpatul.
Totodată, urmează a se lua act că partea vătămată F.I.G. nu se mai constituie parte civilă.
În acest context instanţa a apreciat că pentru celelalte părţi vătămate sunt îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 998 şi art. 999 C. civ. şi în temeiul art. 14 C. proc. pen. şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., va admite acţiunea civilă în totalitate formulată de acestea, aşa cum s-au constituit, urmând ca inculpatul să fie obligat la plata sumelor cu titlu de despăgubiri civile către părţile civile după cum urmează:
- 900 euro către partea civilă I.I.I., domiciliat în comuna Pleşoiu, judeţul Olt;
- 600 euro către partea civilă C.I., domiciliat în comuna Pleşoiu, judeţul Olt;
- 5.000 euro către partea civilă P.A., domiciliat în municipiul Bucureşti, sector 1;
- 1.450 euro către partea civilă B.R.G., domiciliat în municipiul Bucureşti;
- 1.781 euro către partea civilă C.S., domiciliat în municipiul Bucureşti, sector 5;
- 1.450 euro către partea civilă A.P., domiciliat în municipiul Bucureşti, sector 4;
- 500 euro către partea civilă C.G.M., domiciliat în municipiul Bucureşti, sector 3;
- 1.450 euro către partea civilă C.D., domiciliat în municipiul Bucureşti, sector 4;
- 3.600 euro către partea civilă C.C., domiciliat în comuna Gârcina, sat Gârcina, judeţul Neamţ;
- 1.750 euro către partea civilă C.C.A., domiciliat în comuna Pătârlagele, sat Mărunţişu, judeţul Buzău;
- 900 euro către partea civilă R.V., domiciliat în mun. Slatina, judeţul Olt;
- 900 euro către partea civilă E.S.M., domiciliat în comuna Pleşoiu, sat Arceşti, judeţul Olt.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel – în termen legal – inculpatul B.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În cadrul primului motiv de apel, deosebit de motivele scrise depuse la dosar, a criticat sentinţa pentru nelegalitate, apreciind că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond, lipsind atât latura subiectivă – intenţia – cât şi latura obiectivă – vinovăţia.
În acest context, a pus concluzii de admitere a apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În cadrul celui de-al doilea motiv de apel, susţinând că, din întregul material probator – depoziţiile presupuselor părţi vătămate – se face dovada unor discuţii clare, fără trimiteri la aspecte puţin credibile, fără promisiuni exagerate sau induceri în eroare cu privire la condiţii de muncă ce exced cadrului legal, a concluzionat în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu există, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Cel de-al treilea motiv de apel a vizat, de asemenea, nelegalitatea sentinţei cu privire la încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina sa, solicitând schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen., în infracţiunea de exercitare a activităţii de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate de către alte persoane juridice prevăzută de art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 sau în infracţiunea de primire la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 156/2000 republicată.
În sfârşit, în ultimul motiv de apel, inculpatul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate de instanţa de fond, învederând că nu posedă antecedente penale, astfel că se pot reţine în beneficiul său circumstanţe legale atenuante, cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special.
Criticile vizând nelegalitatea sentinţei în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor, sunt nefondate.
Primul motiv de apel, în care se susţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, este neîntemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane”.
Din analiza acestui text, reiese existenţa mai multor modalităţi de realizare a conţinutului laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane, iar în privinţa scopului, acesta este generalizat, urmărindu-se exploatarea victimei.
Practica judiciară în materie a statuat că expresia „în scopul exploatării victimei” trebuie înţeleasă în sensul executării unei munci în mod forţat, cu încălcarea normelor legale vizând condiţiile de muncă, condiţiile de plată, asistenţă sanitară, precum şi alte elemente ce ţin de îndeplinirea promisiunilor asumate de către inculpat, raportat la derularea corespunzătoare a raporturilor de muncă în cauză”.
Or, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv din declaraţiile constante ale părţilor vătămate, proba testimonială şi chiar din recunoaşterile parţiale ale inculpatului, se constată că începând din vara anului 2008, apelantul a racolat mai multe persoane de pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Olt, Neamţ şi Braşov, despre care cunoştea că au o situaţie materială precară datorită lipsei unui loc de muncă stabil, cărora le-a promis un loc de muncă sigur în străinătate, cu respectarea tuturor condiţiilor legale, în vederea obţinerii unor câştiguri materiale consistente.
Acţionând în acest sens, apelantul a transportat părţile vătămate în Slovacia, le-a cazat în condiţii cu totul necorespunzătoare, plasându-le în locuri de muncă improprii pregătirii acestora – în general în construcţii – în totală discordanţă cu promisiunile făcute în momentul racolării.
Mai mult, sumele de bani cuvenite pentru muncile prestate erau însuşite în totalitate de inculpat, care le achita acestora sume modice, în vederea asigurării unor condiţii minime de subzistenţă.
Prin urmare, apelantul a acţionat cu intenţia de a racola părţile vătămate, promiţându-le condiţii corespunzătoare de muncă şi trai în străinătate, precum şi o remuneraţie corespunzătoare, iar ulterior, acestea au fost obligate să presteze muncă necalificată pe şantiere de construcţii, în condiţii precare atât în ceea ce priveşte cazarea şi normele de securitate a muncii, cât şi retribuţia.
În consecinţă, consimţământul victimelor la recrutarea, transportul şi cazarea, prin înşelăciune, în scopul exploatării muncii acestora, nu înlătură în nici un caz răspunderea penală a inculpatului, conform art. 16 din Legea nr. 678/2001.
S-a constatat, sub aspectul elementului material al laturii obiective, că infracţiunea se realizează prin mai multe acţiuni alternative, aceasta trebuind să urmărească un scop şi anume exploatarea persoanei victimă a traficului.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, prin „exploatarea unei persoane” se înţelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat, cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate şi securitate.
Şi cel de-al doilea motiv de apel este nefondat, pentru considerentele expuse anterior, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 156/2000 şi nici cele prevăzute de art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, părţile vătămate fiind racolate cu promisiunea de a fi încadrate într-un loc de muncă proporţional cu pregătirea profesională, retribuit în mod corespunzător, în condiţii de protecţia muncii şi cazare corespunzătoare, inculpatul neavând calitatea de a primi la muncă persoane fără încheierea unui contract individual de muncă sau de a media angajarea cetăţenilor români în străinătate.
Motivul de apel vizând netemeinicia sentinţei, s-a apreciat că este fondat.
Curtea a constatat că pedeapsa aplicată de instanţa de fond nu corespunde criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu raportare la circumstanţele personale ale inculpatului, care era încadrat în muncă, este în vârstă de 40 de ani şi nu posedă antecedente penale.
Sub acest aspect, s-a constatat că se impune admiterea apelului în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi desfiinţarea sentinţei numai sub aspectul individualizării pedepsei principale, care urmează să fie orientată spre minimul special prevăzut de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 2 din 10 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul B.V. împotriva Sentinţei penale nr. 37 de la 22 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul cu nr. 1215/104/2009.
S-a desfiinţat sentinţa atacată, sub aspectul individualizării pedepsei principale.
S-a redus pedeapsa la 3 ani închisoare, aplicată inculpatului B.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată.
S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Craiova şi inculpatul B.V.
În recursul declarat de procuror, decizia recurată este criticată ca netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului B.V., solicitându-se admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei pronunţate în cauză.
În recursul declarat de inculpatul B.V. s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului şi adoptarea unei soluţii de achitare, având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
În subsidiar, cu trimitere la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., s-a solicitat aplicarea unei pedepse sub minimul special, cu reţinerea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică invocate în recursurile de faţă declarate de procuror şi de inculpatul B.V. şi de cazurile de casare sus-indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Craiova se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recursul declarat de inculpatul B.V. se priveşte ca fondat şi urmează a fi admis în sensul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) teza I C. proc. pen.
a) Sub aspectul primului motiv de critică din recursul declarat de inculpatul B.V., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., prin care se tinde la achitare, în baza dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., susţinându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestuia.
Cu titlu de premisă, se are în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, constituie infracţiunea de trafic de persoane „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane”.
Din analiza acestui text, reiese existenţa mai multor modalităţi de realizare a conţinutului laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane, iar în privinţa scopului, acesta este generalizat, urmărindu-se exploatarea victimei.
Practica judiciară în materie a statuat că expresia „în scopul exploatării victimei” trebuie înţeleasă în sensul executării unei munci în mod forţat, cu încălcarea normelor legale vizând condiţiile de muncă, condiţiile de plată, asistenţă sanitară, precum şi alte elemente ce ţin de îndeplinirea promisiunilor asumate de către inculpat, raportat la derularea corespunzătoare a raporturilor de muncă în cauză.
Or, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv din declaraţiile constante ale părţilor vătămate, proba testimonială şi chiar din recunoaşterile parţiale ale inculpatului se reţine că ambele instanţe, de fond şi prim control judiciar, au reţinut corect situaţia de fapt imputată, constând, în esenţă, în aceea că, începând cu luna august 2008, a racolat mai multe persoane de pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Olt, Neamţ şi Braşov, pe care sub promisiunea oferirii unui loc de muncă în străinătate cu asigurarea condiţiilor prevăzute de lege, le-a transportat în Slovacia, unde prin folosirea de violenţe şi ameninţări le-a exploatat circa două – trei luni prin plasarea ca forţă de muncă în construcţii, însuşindu-şi în totalitate sau în parte sumele de bani obţinute în urma muncii desfăşurate de persoanele racolate.
Astfel, Înalta Curte reţine că recurentul inculpat B.V., la data de 10 iulie 2008, a înfiinţat SC C. SRL cu sediul în comuna Pleşoiu, judeţul Olt, fiind asociat şi unic administrator al societăţii, având ca principal obiect de activitate execuţie lucrări de construcţii.
În acest context, începând cu luna august 2008, inculpatul recurent a recrutat mai multe persoane de pe raza judeţelor Olt, Neamţ, Braşov şi municipiul Bucureşti, persoane calificate în domeniul construcţiilor, cărora le-a promis încheierea de contracte de muncă cu firma sa pe baza cărora urmau să desfăşoare activităţi conform pregătirii lor în domeniul construcţiilor în Slovacia.
Inculpatul recurent nominalizat a racolat pe numiţii C.C., B.R.G., A.P., C.D., C.F., I.I.I., C.I., R.V., E.S.M., C.G.M., F.I.G., C.S., C.C.A., P.A., N.V., N.N., N.I., I.C.F., M.A., D.I.C., cărora le-a promis un loc de muncă în Slovacia prin firma al cărei reprezentat era, promiţându-le un salariu de 1.200 euro pe lună, transport, cazare şi masă gratuit.
Persoanele respective au fost de acord cu condiţiile spuse de inculpatul recurent B.V., semnând fiecare un contract de prestării civile cu firma inculpatului, după care urmau să se deplaseze în Slovacia, oraş Bratislava, pentru a lucra în domeniul construcţiilor.
Astfel, începând cu luna august 2008, în mai multe rânduri, aceste persoane au fost transportate în mod gratuit cu microbuze în Slovacia, oraş Bratislava, unde au fost cazate la un hotel asigurându-le şi masa, după care au desfăşurat lucrări în domeniul construcţiilor, în special la amenajări interioare pe un şantier unde se construia un mall care aparţinea firmei E.I.C.
După primele zile, între inculpatul recurent şi persoanele respective au apărut neînţelegeri în sensul că ceea ce discutaseră în România şi ceea ce li se promisese de către inculpatul B.V. nu se regăsea în activitatea desfăşurată în Slovacia, inculpatul impunându-le acestora norme zilnice de muncă foarte mari, imposibil de realizat în nouă ore de muncă, nu au fost remuneraţi în condiţiile contractului, nu le-au fost asigurate echipamente de lucru şi erau situaţii când nu li s-a asigurat hrana zilnică, deşi conveniseră cu inculpatul să li se dea 109 euro pe zi pentru hrană, acesta nu le-a asigurat decât maxim 30 de euro pe săptămână pentru fiecare persoană.
Majoritatea persoanelor au lucrat circa două – trei luni, bazându-se pe promisiunile inculpatului recurent că îşi vor primi banii promişi, circa 1.200 euro pe lună, ceea ce nu s-a întâmplat, o parte din aceştia fiind plătiţi numai cu 300 - 400 euro, deşi pentru întreaga perioadă muncită acestora le revenea în jur de 3.500 euro.
În aceste împrejurări au apărut neînţelegeri, persoanele respective solicitându-i inculpatului să li se dea actele de identitate – paşapoartele – pentru a pleca de pe şantier, motivat de faptul că inculpatul nu şi-a respectat promisiunile făcute.
Din depoziţia luată părţii civile C.C., rezultă că a fost contactat de inculpatul recurent B.V., cu care s-a întâlnit pe data de 22 august 2008 în Bucureşti, unde i-a promis că dacă va merge pe şantier în Slovacia, oraş Bratislava, va fi plătit cu 1.200 euro pe lună, iar sâmbetele şi duminicile urma să fie plătit în plus cu câte 1.000 euro, la care se adăuga transportul, cazare şi hrană gratuit.
În baza acestei înţelegeri, numitul C.C. a lucrat efectiv trei luni pe un şantier din oraşul Bratislava, începând cu data de 24 august 2008 şi până la data de 15 noiembrie 2008, neîncasând pentru munca prestată remuneraţia promisă, deşi semnase un contract cu firma administrată de inculpat în condiţiile descrise.
În aceste condiţii, partea vătămată menţionată a fost nevoită să plece de pe şantier şi să revină în ţară, ajutat de fratele său cu transportul, acesta neavând bani.
Acelaşi lucru a fost susţinut şi de persoanele racolate de recurentul inculpat, respectiv B.R.G., A.P., C.D., C.F., I.I.I., C.I., R.V., E.S.M., C.G.M., F.I.G., C.S., C.C.A., P.A., persoane care au fost induse în eroare de către inculpat şi obligate să presteze diferite munci pe şantier fără a fi remunerate.
Din depoziţia martorului N.I., rezultă că inculpatul recurent se ocupa cu traficarea persoanelor în sensul că acesta le promitea că le asigură un loc de muncă în Slovacia, oraş Bratislava, având condiţii bune de muncă, cazare, hrană pentru care le încheia contracte de muncă. În continuare, martorul a precizat că nu i s-a încheiat contract de muncă, iar pentru munca prestată a fost plătit numai cu suma de 360 euro, fiind nevoit în acest condiţii să se întoarcă în ţară.
Mai mult, martorul N.N. arată că la data de 8 august 2008 împreună cu mai multe persoane au mers în Slovacia, unde au lucrat pe un şantier la o lucrare contractată de inculpatul B.V. până la data de 14 octombrie 2008 şi, deşi inculpatul le promisese un salariu de 1.200 euro pe lună, masă şi cazare gratuit, acesta nu şi-a onorat promisiunile. Acelaşi lucru a fost declarat şi de martorii I.C.F., M.A. şi D.I.C.
Martora F.M. declară că în cursul lunii septembrie 2008 fiul său, F.I.G., prin intermediul unei persoane, l-a cunoscut pe inculpatul B.V. care i-a oferit un loc de muncă în oraşul Bratislava din Slovacia în domeniul construcţiilor, urmând să fie plătit cu 600 euro pe lună.
În continuarea depoziţiei, martora arată că la sfârşitul lunii octombrie 2008 a primit un telefon de la fiul său, care i-a spus că inculpatul avea un comportament violent în sensul că îl lovea, iar pentru munca prestată nu l-a plătit. Mai mult decât atât, tot telefonic fiul martorei a rugat-o să-l ajute să ajungă în ţară, deoarece nu mai avea bani şi nu i se mai asigura hrana.
În urma investigaţiilor efectuate de organele de urmărire penală s-a constatat că SC C. SRL Pleşoiu nu s-a înregistrat la I.T.M. Olt ca agent de plasare a forţei de muncă în străinătate şi nu au fost depuse spre înregistrare contracte individuale de muncă conform Legii nr. 130/1999 republicată.
Apărarea formulată de recurentul inculpat că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane este contrazisă fără dubiu de declaraţiile părţilor vătămate, cât şi a martorilor care confirmă că au fost induşi în eroare de promisiunile făcute de inculpat cu privire la condiţiile de muncă, cât şi în ceea ce priveşte remuneraţia pe care trebuia să o primească, în realitate aceştia munceau în baza unor contracte de muncă ce nu erau înregistrate la I.T.M. Olt conform Legii nr. 130/1999 republicată şi nu erau remuneraţi conform înţelegerii pentru munca prestată pe şantier.
Aşa fiind, fapta inculpatului recurent B.V. care începând cu luna august 2008 a recrutat, transportat şi cazat un număr de 21 de persoane de pe raza judeţelor Olt, Neamţ, Braşov şi municipiul Bucureşti în Slovacia – oraş Bratislava promiţându-le locuri de muncă remunerate, condiţii decente de cazare, masă, iar ulterior prin ameninţare le-a obligat să presteze diferite munci în domeniul construcţiilor cu încălcarea normelor legale privind condiţiile de muncă, salarizare, sănătate, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată.
Înalta Curte, procedând la o analiză completă pe baza elementelor de fapt expuse în cauză, a condiţiilor de loc şi timp în care s-au comis faptele la care se referă dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată, constată că a existat o singură rezoluţie infracţională chiar dacă aceasta privea mai mulţi subiecţi pasivi a infracţiunii, existând o singură acţiune desfăşurată în realizarea aceleiaşi rezoluţii.
În aceeaşi împrejurare, toate persoanele vătămate au luat la cunoştinţă de condiţiile de muncă pe care inculpatul recurent le-a promis acestora odată ajunse în Slovacia pe şantierul din Bratislava, de remuneraţia pe care trebuiau să o primească lunar pentru munca prestată, de condiţiile de cazare, hrană cât şi transport, fiind ulterior induse în eroare prin aceeaşi activitate desfăşurată de inculpat.
Fapta inculpatului recurent B.V. este dovedită cu declaraţiile părţilor vătămate care s-au constituit părţi civile, cu declaraţiile martorilor audiaţi, atât în faza de urmărire penală cât şi nemijlocit de instanţa de judecată.
Forma vinovăţiei cu care a acţionat inculpatul este intenţia directă, existând legătură de cauzalitate între faptă şi urmările acesteia, constând în exploatarea persoanelor vătămate şi neplata sumelor cuvenite cu titlu de remuneraţie pentru munca prestată.
b) Nu este fondată nici unica critică invocată în recursul declarat de procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Craiova, prin care se tinde la majorarea pedepsei de 3 ani închisoare, aşa cum a fost aceasta redusă de instanţa de apel, solicitându-se menţinerea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin hotărârea instanţei de fond, întrucât primul cuantum sus-menţionat este orientat spre minimul special al sancţiunii din norma incriminatoare a faptei comise de inculpat şi este corespunzător dozat în raport cu criteriile legale de individualizare judiciară prevăzute prin dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Din acest punct de vedere se reţine că instanţa de apel a ţinut seama corespunzător de pericolul social concret, cât şi de datele care circumstanţiază persoana inculpatului, fără antecedente penale, în vârstă de 40 ani la data faptelor, fiind încadrat în muncă.
c) Sub aspectul secundului motiv de critică de netemeinicie din recursul declarat de inculpatul B.V., Înalta Curte are în vedere pertinenţa acestuia.
Astfel, în opinia Înaltei Curţi, dat fiind mecanismul concret descris detaliat cu ocazia analizei de mai sus de la punctul III lit. a) al faptelor comise de acesta, cât şi datele circumstanţiale personale favorabile, deja indicate la punctul anterior de analiză III lit. b), Înalta Curte are în vedere că ambele tipuri de scopuri şi finalităţi definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., relative pe de o parte la nevoia de reintegrare şi reeducare a recurentului inculpat B.V., cât şi acela impus de necesara prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni pot fi atinse şi fără privare de libertate, motive pentru care urmează ca sub acest aspect exclusiv al modalităţii de executare să fie admis recursul declarat de inculpatul B.V., să se dispună casarea în parte a ambelor hotărâri executate şi să se dispună suspendarea executării sub supraveghere în condiţiile art. 861 C. pen. a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pe durata unui termen de încercare de 8 ani.
Urmează ca pe durata termenului de încercare, inculpatul B.V. să se supună măsurilor de supraveghere stabilite prin dispoziţiile art. 863 alin. (1) lit. a) - d) inclusiv C. pen.
Urmează ca, în baza art. 359 C. proc. pen., să se atragă atenţia inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării sub supraveghere prevăzute de art. 864 C. pen.
Urmează a se face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
Între aceste limite, urmează a se menţine restul dispoziţiilor hotărârilor recurate.
Onorariile apărătorilor din oficiu, desemnaţi pentru inculpatul B.V. până la prezentarea apărătorului ales şi respectiv intimatelor părţi vătămate, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. Admite recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 2 din 10 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia recurată şi Sentinţa penală nr. 37 din 22 martie 2010 a Tribunalului Olt numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.
Rejudecând, face aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. şi dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 8 ani care se socoteşte de la data rămânerii definitivă a hotărârii.
Pe durata termenului de încercare, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere conform art. 863 alin. (1) lit. a), b), c), şi d) C. pen.:
a) să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Olt;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului cu privire la cazurile de revocare a suspendării executării sub supraveghere prevăzute de art. 864 C. pen.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
II. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Craiova împotriva aceleiaşi decizii penale.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B.V. până la prezentarea apărătorului ales, în suma de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părţi vătămate, în sumă de câte 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3892/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3853/2011. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
