ICCJ. Decizia nr. 3892/2011. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3892/2011

Dosar nr. 3036/84/2011

Şedinţa publică din 2 noiembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 46 din 03 august 2011 a Tribunalului Sălaj a fost condamnat inculpatul V.I. (fiul lui L. şi T., născut la data de 21 iulie 1969 în Supur, jud. Satu Mare), cu antecedente penale, stagiul militar satisfăcut, fără ocupaţie, căsătorit, domiciliat în Sighetu Silvaniei, jud. Sălaj pentru comiterea infracţiunii de omor, în stare de recidivă postexecutorie, faptă prev. şi ped. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen., la o pedeapsă de 13 ani închisoare, cu privare de libertate şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b), pe o perioadă de 5 ani; pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, în formă agravată şi în stare de recidivă postexecutorie, faptă prev. şi ped. de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu privare de libertate.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b), pe o perioadă de 5 ani, sporită cu 2 ani, deci pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, cu privare de libertate şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului V.I., ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus ca următoarele obiecte, care constituie mijloace materiale de probă, respectiv: o haină de piele de culoare maro, un fular din material textil de culoare gri, o pereche de adidaşi de culoare gri, o geacă de culoare albastră fără mâneci, două perechi de mănuşi, (una din piele de culoare maro şi una din material textil de culoare bleumarin), probe biologice (ridicate cu ajutorul a două baghete recoltoare tip exudat faringian de pe şanţul de strangulare) şi o cravată din material textil, să fie păstrate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Sălaj, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă, perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 09 ianuarie 2011, la zi.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a fost încuviinţată prelevarea probelor biologice de la inculpatul V.I., după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prelevare care se va realiza conform art. 7 alin. (2) din aceeaşi lege.

În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008 a fost adusă la cunoştinţă inculpatului că probele biologice recoltate, vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.G.D.J a profilului său genetic.

S-a constatat că partea vătămată P.O., fiul victimei, domiciliat în Oradea, jud. Bihor, nu s-a constituit parte civilă în proces.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 4.800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600 RON, reprezentând onorariu avocaţial pentru apărarea din oficiu, în faza de urmărire penală şi de judecată, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul de Avocaţi Sălaj.

S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, din data de 24 iunie 2011, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul V.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi violare de domiciliu, în stare de recidivă postexecutorie, fapte prev. şi ped. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) iar instanţa verificând din oficiu temeinicia şi legalitatea arestării preventive a inculpatului, în şedinţa din 27 iunie 2011, a apreciat, în conformitate cu prev. art. 300¹ C. proc. pen., că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, menţinând măsura arestării preventive a acestuia şi în cursul judecăţii.

Asupra cauzei de faţă, instanţa a reţinut următoarele:

În baza întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale şi anume: declaraţiile inculpatului; declaraţiile martorilor; proces-verbal de cercetare la faţa locului şi fotografii judiciare; raport de constatare medico-legală; proces-verbal de conducere în teren; raport de expertiză medico-legală – examen ADN şi mijloace materiale de probă ridicate de la faţa locului respectiv: o haină de piele de culoare maro, un fular din material textil de culoare gri, o pereche de adidaşi de culoare gri, o geacă de culoare albastră fără mâneci, două perechi de mănuşi (una din piele de culoare maro şi una din material textil de culoare bleumarin), probe biologice (ridicate cu ajutorul a două baghete recoltoare tip exudat faringian de pe şanţul de strangulare) şi o cravată din material textil, prin actul de sesizare a instanţei au fost reţinute în fapt următoarele:

La data de 08 ianuarie 2011 în jurul orelor 17⁴⁰ organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Chieşd au fost sesizate telefonic, de către martorul Z.R.V., despre faptul că victima P.O., din localitatea Sighetu Silvaniei, este decedată la domiciliul acesteia, prezentând urme de violenţă.

A fost constituită echipa complexă de cercetare la faţa locului, condusă de către procurorul criminalist, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, care s-a deplasat la faţa locului şi în locuinţa situată în localitatea Sighetu Silvaniei a constatat existenţa unui cadavru aparţinând unei persoane de sex masculin. Cadavrul se afla în poziţia decubit dorsal, pe un pat, într-una din camere, cu ambele braţe întinse pe lângă corp şi cu picioarele uşor flexate iar în jurul gâtului erau prezente urmele unui evident şanţ de ştrangulare. Din primele cercetări a reieşit faptul că persoana decedată se numeşte P.O. iar din investigaţiile efectuate a reieşit faptul că în noaptea de 7/8 ianuarie 2011 acesta a fost ştrangulat de către inculpatul V.I.

Înainte de comiterea faptelor, victima P.O. era pensionar, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, şi după pensionare a locuit mai mult timp, singur, la locuinţa părintească situată în localitatea Sighetu Silvaniei, jud. Sălaj. Imobilul în care locuia victima se învecinează cu locuinţa martorei S.I. iar grădina casei se învecinează cu casa în care locuieşte inculpatul V.I.

Inculpatul locuia aici împreună cu soţia sa şi cu copiii lor. Relaţia dintre inculpat şi soţia sa erau destul de tensionate inculpatul obişnuind să exercite acte de violenţă asupra acesteia, fiind înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei mai multe dosare penale având acest obiect.

De asemenea, nici relaţiile dintre inculpat şi victimă nu erau foarte bune, de aproximativ un an de zile cei doi având unele dispute, victima adresându-i inculpatului injurii când se întâlneau prin sat.

În cursul anului 2010 inculpatul V.I., pentru a nu mai avea scandaluri cu soţia sa, s-a prezentat la preotul din localitate şi a jurat în faţa acestuia faptul că nu va mai consuma băuturi alcoolice şi nu îşi va mai agresa soţia. În jurul datei de 05 ianuarie 2011, între inculpat şi soţia sa a avut loc o ceartă, aceasta părăsind locuinţa de domiciliu împreună cu copiii săi, mutându-se la o fiica de-a sa, în aceeaşi localitate.

În acest context la data de 07 ianuarie 2011 inculpatul s-a prezentat din nou la preotul din sat şi a rupt jurământul pe care îl făcuse.

La aceeaşi dată, în jurul orelor 17⁰⁰, inculpatul s-a deplasat la un prieten, martorul J.G. având la el o plasă în care se afla mâncare şi o jumătate de litru de spirt sanitar.

Aici inculpatul şi J.G. au mâncat şi au început să bea spirt sanitar. În jurul orelor 19⁰⁰, acasă la J.G., a ajuns şi martorul S.V., care a început să consume spirt împreună cu cei doi.

În jurul orelor 22⁰⁰ inculpatul împreună cu S.V. s-au deplasat acasă la S.V. pentru a continua să bea băuturi alcoolice. Acasă la S.V. se afla mama acestuia, martora S.I. şi fratele acestuia, martorul S.M. Inculpatul şi S.V. au început să consume vin bând fiecare aproximativ 4 - 5 pahare. În jurul orelor 00³⁰ - 01⁰⁰ inculpatul a părăsit locuinţa lui S.V., singur şi s-a îndreptat spre casă.

Tot în seara zilei de 07 ianuarie 2011, victima P.O. s-a deplasat la un magazin din localitatea Sighetu Silvaniei, unde a consumat băuturi alcoolice, luate însă pe datorie deoarece nu avea bani, urmând să plece a doua zi pentru a-şi scoate pensia. Aici victima s-a întâlnit cu martorul Z.R.V. cu care s-a înţeles că la data de 08 ianuarie 2011 să vină să îi taie nişte lemne de foc. În jurul orelor 22⁰⁰ victima P.O. a părăsit magazinul şi s-a îndreptat spre casă, singur.

După ce a părăsit locuinţa martorei S.I., inculpatul V.I. s-a îndreptat pe drum înspre casă iar în dreptul locuinţei victimei P.O. inculpatul a observat faptul că din hornul casei iese fum şi şi-a dat seama că aceasta se afla acasă şi atunci, fiind băut şi amintindu-şi de certurile dintre el şi P.O., s-a hotărât să intre în casa acestuia şi să îi suprime viaţa. Inculpatul a intrat în curte, în holul casei şi apoi în camera în care locuia P.O., uşile nefiind încuiate. P.O. s-a îndreptat spre uşă întrebând cine este, deoarece era întuneric şi casa nu beneficia de curent electric, nefiind aprinsă nici o altă sursă de iluminare.

Inculpatul nu a spus nimic ci doar l-a împins pe P.O. în zona pieptului acesta căzând jos, lângă pat, în poziţia şezut.

Apoi inculpatul a scos din buzunar o cravată de culoare roşie-vişinie, pe care o avea la el şi pe care o utiliza pentru a trage lemne din pădure, şi a înfăşurat-o în jurul gâtului lui P.O., inculpatul aflându-se în spatele victimei.

Inculpatul cu ajutorul cordonului a ridicat-o pe victimă în picioare şi a pus-o pe pat în poziţia culcat pe o parte şi a continuat să o sugrume din partea din spate a gâtului până ce victima a decedat. Atunci inculpatul a luat cravata a pus-o în buzunar şi a părăsit locuinţa lui P.O., fără a-şi însuşi bunuri de acolo. Apoi inculpatul s-a deplasat la locuinţa sa şi a ascuns cravata sub o scândură din podeaua veceului din curte.

Victima a rămas pe pat, în poziţia culcat pe spate, unde a fost găsită decedată în data de 08 ianuarie 2011, în jurul orelor 17⁰⁰ de către martorul Z.R.V., care a venit să îi taie lemne.

Conform concluziilor raportului de constatare medico-legală întocmit în cauză, moartea numitului P.O. a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice prin ştrangulare (posibil cu cravata corp delict). Între leziunile traumatice şi deces există legătură directă de cauzalitate, decesul putând data din 08 ianuarie 2011.

După recunoaşterea săvârşirii faptei de către inculpat, acesta a condus organele de urmărire penală la un veceu aflat în apropierea casei sale şi a indicat faptul că a ascuns cravata utilizată pentru ştrangularea victimei sub o scândură din podeaua acestuia de unde a fost ridicată de către organele de urmărire penală.

Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, la nivelul cravatei ridicate de la locul indicat de inculpatul V.I. au fost identificate trei fire de păr de natură umană a căror analiză genetică a pus în evidenţă un profil genetic unic, aparţinând unei persoane de sex masculin, între caracterele genetice autozomale şi cromozomiale Y din profilul de referinţă al victimei P.O. şi cele evidenţiate pe proba mai sus menţionată existând o corespondenţă perfectă la nivelul tuturor markerilor investigaţi. Din analiza statistică şi probabilistică rezultă că ipoteza „firele de păr de pe cravata suspectului V.I. conţin ADN care provine de la victima P.O.” este de 8,42 x 1017 mai probabilă decât ipoteza „firele de păr de pe cravata suspectului V.I. conţin ADN care provine de la un bărbat necunoscut”.

Prin declaraţiile date în faza de urmărire penală, partea vătămată P.O., fiul victimei, arată faptul că înţelege să se constituie parte civilă în procesul penal, urmând să precizeze ulterior cuantumul pretenţiilor sale.

Fiind legal citată pentru termenul de azi, partea vătămată P.O., nu s-a prezentat în instanţă şi nici nu şi-a precizat în scris pretenţiile sale faţă de inculpat.

În această situaţie, instanţa va constata că partea vătămată P.O. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, având posibilitatea de a solicita despăgubiri de la inculpat, pentru prejudiciul cauzat de moartea tatălui său, pe calea unei acţiuni civile separate. Această rezolvare din partea instanţei se întemeiază pe faptul că cererea părţii vătămate nu are până în acest moment un obiect determinat sau determinabil, asupra căreia instanţa să se pronunţe pe fond, astfel cum s-a solicitat de reprezentantul parchetului. Conform art. 133 C. proc. civ., care se aplică în această situaţie prin analogia legii, cererea de chemare în judecată care nu cuprinde (...) obiectul ei (...), va fi declarată nulă, ceea ce echivalează cu inexistenţa ei, fiind lipsită de orice efect.

În şedinţa de azi, inculpatul a arătat că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa prin actul de sesizare şi doreşte ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, în conformitate cu prevederile art. 320¹ C. proc. pen.

Soluţionând aşadar cauza, pe baza materialului probator existent la dosar, în conformitate cu prevederile art. 320¹ C. proc. pen., şi a stării de fapt reţinută prin actul de sesizare a instanţei, în drept, Tribunalul va reţine că fapta inculpatului V.I., de a o strangula cu o cravată din material textil pe victima P.O., cauzând prin această acţiune decesul victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, faptă prev. şi ped. de dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. pen., urmând a fi condamnat la o pedeapsă de 13 ani închisoare, cu privare de libertate şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.

Fapta aceluiaşi inculpat, de a pătrunde fără drept, pe timp de noapte, în curtea şi în locuinţa victimei P.O., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, în formă agravată, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. pen., urmând a fi condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu privare de libertate.

La cuantificarea şi individualizarea acestor pedepse, instanţa a ţinut cont de limitele legale de pedeapsă, după reducerea lor cu o treime, potrivit art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., precum şi, în conformitate cu prevederile art. 72 şi art. 18¹ alin. (2) C. pen., de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, respectiv starea de ebrietate a inculpatului, precum şi de circumstanţele personale ale acestuia respectiv comiterea faptelor în stare de recidivă postexecutorie şi comportamentul deosebit de agresiv al acestuia, în situaţii similare, faţă de membrii familiei şi ai comunităţii în care trăieşte, când au trebuit să intervină organele de poliţie pentru a aplana astfel de scandaluri provocate de inculpat.

După cum rezultă din cazierul judiciar al inculpatului, acesta a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 92 din 26 mai 1998 a Tribunalului Satu Mare la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Inculpatul a fost arestat la data de 07 ianuarie 1998 şi eliberat condiţionat la data de 18 iulie 2001, cu un rest neexecutat de 902 zile. După cum se poate observa inculpatul a săvârşit cele două infracţiuni, înainte de a se împlini termenul de reabilitare pentru prima condamnare, astfel încât în cauză sunt aplicabile, dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), referitoare la recidiva mare postexecutorie.

Cu toate că inculpatul a beneficiat de liberare condiţionată, el nu a înţeles să se îndrepte, ci dimpotrivă, din actele aflate la dosar rezultă că anterior comiterii celor două infracţiuni acesta a avut un comportament absolut necorespunzător în cadrul familiei şi al comunităţii în care trăieşte, fiind cercetat în mai multe dosare penale pentru fapte de violenţă. În toate aceste dosare s-a reţinut că inculpatul V.I. este cunoscut în comuna Chieşd ca o persoană cu un comportament extrem de violent, atât în familie cât şi în societate, mai ales pe fondul consumului de alcool, când manifestările degenerează în acte de violenţă şi de tulburare a ordinii şi liniştii familiei şi vecinilor, în majoritate în vârstă, care au o stare generală de panică şi de teamă şi care au reţineri de a reclama faptele acestuia. Inculpatului i-au fost aplicate mai multe sancţiuni cu caracter administrativ şi contravenţional pentru astfel de fapte, care însă nu au avut efectul scontat.

Raportat la aceste împrejurări, instanţa a înţeles să dea eficienţă dispoziţiilor art. 39 alin. (4) C. pen., la cuantificarea celor două pedepse, orientându-le spre maximul special prevăzut de lege (după aplic. art. 320¹ C. proc. pen.).

Întrucât inculpatul a săvârşit cele două infracţiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen., referitoare la concursul real de infracţiuni, astfel că în baza art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, sporită cu 2 ani, deci pedeapsă rezultantă de: 15 ani închisoare, cu privare de libertate şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

La cuantificarea şi individualizarea pedepsei finale, instanţa a luat în considerare faptul că scopul acesteia, astfel cum este definit prin art. 52 C. pen., poate fi atins în primul rând prin constrângerea şi izolarea inculpatului de ceilalţi membrii ai comunităţii şi în subsidiar, prin reeducarea sa, într-o perioadă mai lungă de timp.

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul V.I. şi partea civilă P.O.

Inculpatul a criticat sentinţa instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală şi a solicitat desfiinţarea acesteia şi pronunţarea unei decizii prin care să se dispună reindividualizarea sancţiunii penale aplicate prin reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. privind scuza provocării şi, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., să se redozeze pedepsele aplicate inculpatului spre minimul special prevăzut de normele de incriminare.

În motivarea apelului inculpatul a arătat că instanţa de fond a omis să facă aplicabilitatea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. privind scuza provocării şi, faţă de împrejurările concrete de săvârşire a faptelor, consideră că pedepsele stabilite de instanţa de fond pentru cele două infracţiuni comise şi recunoscute de către inculpat sunt rezultatul unei greşite operaţiuni de individualizare judiciară, prin maximizarea elementului pericolului social concret din conţinutul criteriului obiectiv înscris în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) S-a mai invocat faptul că nu s-a avut în vedere criteriile de ordin subiectiv enunţate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv persoana infractorului şi toate împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, respectiv conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii constând în lipsa antecedentelor penale, atitudinea conştiincioasă faţă de muncă, conduita corectă în familie şi societate şi îndeplinirea conştiincioasă a îndatoririlor sociale.

Partea civilă P.O. a criticat sentinţa primei instanţe ca fiind nelegală şi netemeinică şi a solicitat desfiinţarea acesteia şi pronunţarea unei decizii prin care să se dispună, în principal, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 175 lit. b) C. pen. rap. la art. 174 C. pen. şi condamnarea inculpatului pentru această faptă alături de cea de violare de domiciliu cu reţinerea stării de recidivă prev. de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen. la pedepse orientate spre maximul special prevăzut de textul de incriminare, iar în urma efectuării operaţiunii de contopire, să se aplice sporul de 5 ani închisoare, precum şi obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 RON daune morale.

În subsidiar, partea civilă a solicitat condamnarea inculpatului la pedepse stabilite la maximul special prevăzut de lege, cu reţinerea stării de recidivă şi a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., aplicarea sporului maxim prevăzut de lege în urma efectuării contopirii şi obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 RON daune morale.

În motivarea apelului partea civilă a arătat că inculpatul, aflându-se de mai mult timp în conflict cu victima, a pătruns fără drept în locuinţa acesteia cu scopul de a-i aplica o corecţie şi a-şi procura alcool şi bani, iar după uciderea victimei a sustras bunuri din locuinţă, respectiv telefonul şi portmoneul cu actele aparţinând victimei. A mai invocat partea civilă faptul că inculpatul a mai fost condamnat pentru infracţiunile de furt şi tâlhărie, iar comiterea infracţiunilor mai grave din cauză probează că acesta nu a înţeles să respecte valorile sociale ocrotite de lege.

Procedând la soluţionarea apelurilor prin prisma motivelor invocate şi pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi sprijinită pe interpretarea şi analiza judicioasă a unui probatoriu complet, administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa primei instanţe, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit întemeiat în procedura prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen. că inculpatul a comis infracţiunile care fac obiectul cauzei.

Curtea şi-a însuşit în întregime argumentaţia instanţei de fond, astfel cum această posibilitate este conferită de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi potrivit căreia poate constitui o motivare, preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei).

Apărarea inculpatului potrivit căreia ar fi comis fapta în condiţiile stării de provocare nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., pentru existenţa circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării se cer întrunite cumulativ mai multe condiţii: infracţiunea să fie săvârşită sub stăpânirea unei puternice emoţii; starea aceasta să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin infracţiune; provocarea să fi fost comisă de victima infracţiunii printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta la acţiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator.

Deşi art. 73 lit. b) C. pen. nu cere, în mod expres, ca între actul pretins provocator şi infracţiunea săvârşită să existe o anumită proporţie sub aspectul gravităţii, necesitatea existenţei unei asemenea proporţii rezultă implicit din conţinutul său, pentru că numai o activitate ilicită, de o anumită gravitate, poate fi de natură să genereze, în psihicul inculpatului, o tulburare sau emoţie intensă.

Întotdeauna, reţinerea stării de provocare este condiţionată de o comportare culpabilă a victimei care, prin acţiunile ori afirmaţiile făcute, să fie de natură a cauza celui căruia îi sunt adresate, o puternică stare de tulburare sub imperiul căreia să comită fapta. Totodată, provocarea presupune o anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii. Nu în ultimul rând, pentru reţinerea stării de provocare, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. nu se poate face abstracţie de unele criterii obiective, cum ar fi compararea reacţiei făptuitorului cu reacţia „omului mediu” supus unei provocări similare, cerinţa unei anumite proporţii între actul provocator şi reacţia făptuitorului, inclusiv prin observarea consecinţelor faptei săvârşite ca urmare a actului provocator.

Potrivit susţinerilor inculpatului între el şi victimă exista o stare tensionată, generată de atitudinea acestuia din urmă care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, obişnuia să-i adreseze injurii şi insulte.

În data de 07 ianuarie 2011, în jurul orelor 22⁰⁰, după ce a consumat băuturi alcoolice şi fiind în stare de ebrietate, trecând prin faţa locuinţei victimei, inculpatul a rememorat cuvintele victimei, fapt ce l-a determinat să ia hotărârea de a-l ucide. În acest scop, a pătruns în curtea şi locuinţa victimei şi, profitând de întuneric şi lipsa unei surse de lumină, a împins victima care a căzut, după care a sugrumat-o cu o cravată.

Starea de fapt, recunoscută astfel şi de inculpat, evidenţiază o reacţie târzie, nespontană din partea inculpatului astfel că nu se poate vorbi de existenţa unei puternice tulburări sub stăpânirea căreia s-a comis fapta. Chiar dacă comportarea victimei ar fi putut produce pe moment o stare de surescitare inculpatului, atâta timp cât de la consumarea atitudinii necorespunzătoare şi până la comiterea faptei a trecut un interval de timp înlăuntrul căruia inculpatul a chibzuit asupra modului în care urmează să reacţioneze, această stare nu poate avea semnificaţia unui act de provocare în sensul art. 73 lit. b) C. pen. deoarece nu a fost o stare efectivă care să reducă posibilitatea de autocontrol şi să explice reacţia târzie, extrem de violentă.

Curtea a constatat că raţionamentul instanţei de fond de a nu reţine circumstanţe atenuante este justificat.

Astfel, recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Astfel, „conduita bună”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., presupune, între altele, absenţa antecedentelor penale, ceea ce nu este cazul în speţă, inculpatul fiind recidivist; „stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., nu se regăseşte în prezenta cauză; „atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor”, în sensul art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoaşterea săvârşirii infracţiunii, pe fondul existenţei, la dispoziţia organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârşirea infracţiunii.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor Curtea a reţinut că potrivit art. 72 din C. pen. la stabilirea şi aplicarea sancţiunii penale se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Verificând modul în care s-au individualizat sancţiunile penale aplicate inculpatului, Curtea a considerat că pedepsele stabilite de către instanţa de fond sunt excesive, în disonanţă cu gradul concret de pericol social al infracţiunilor şi persoana inculpatului, neacordându-se suficientă şi echilibrată importanţă condiţiilor concrete în care s-au produs faptele şi totalităţii urmărilor acestora.

Fără îndoiala că faptele comise de inculpat sunt foarte grave, aspru sancţionate de legea penală, deoarece aduc atingere unor valori sociale extrem de importante, din care dreptul la viaţă este fundamental. De asemenea, nu poate fi omisă nici starea de recidivă a inculpatului, condamnat anterior tot pentru o faptă comisă cu violenţă, însă în procesul de individualizare nu se poate face abstracţie de atitudinea de recunoaştere (consecinţa fiind reducerea cu o treime a limitelor speciale de pedeapsă) şi regret a inculpatului, ceea ce probează că procesul de reeducare a început încă din cursul procesului penal.

Aşa fiind, Curtea a considerat că se impune o reapreciere a cuantumului pedepselor aplicate inculpatului astfel că în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. se va admite apelul declarat de inculpatul V.I., iar sentinţa penală apelată se va desfiinţa cu privire la individualizarea pedepselor aplicate şi a sporului de pedeapsă.

În consecinţă, se va stabili o pedeapsă de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani pentru comiterea infracţiunii de omor prev. şi ped. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi 320¹ C. proc. pen. şi o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu prev. şi ped. de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen. sunt pedepse în măsură să asigure funcţiile de constrângere şi de reeducare, scopul preventiv al sancţiunii şi că vor contribui la conştientizarea consecinţelor faptelor, în vederea unei reinserţii sociale reale.

Infracţiunile fiind comise înainte de a interveni vreo condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele, Curtea a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 33 lit. b) C. pen. privind concursul de infracţiuni astfel că în temeiul art. 34 lit. b) C. pen. se vor contopi pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea şi se va dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., fără aplicarea vreunui spor deoarece nu se impune o agravare a sancţiunii rezultante.

Potrivit art. 71 C. pen., de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei inculpatul va fi lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Relativ la individualizarea pedepsei accesorii, Curtea a constatat că procesul de alegere şi nominalizare a pedepsei accesorii impune cercetarea criteriilor legale în raport de care instanţa de judecată procedează la o astfel de individualizare. Aceste criterii sunt prevăzute de art. 71 alin. (3) C. pen., cu titlu general, şi se referă la natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, împrejurările cauzei, persoana infractorului.

Criteriile enunţate sunt supuse controlului instanţei de judecată, dar în considerarea următoarelor limite: interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice [art. 64 lit. a), teza a II-a, C. pen.] intervine de drept, conform dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen., ceea ce înseamnă că această componentă a pedepsei accesorii se aplică automat, prin voinţa legiuitorului şi fără control judecătoresc, ori de câte ori pedeapsa principală aplicată este detenţia pe viaţă sau închisoarea; interzicerea celorlalte drepturi prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), este supusă, în toate cazurile controlului exercitat de instanţa de judecată, fiind exclus automatismul legii penale.

Evaluând criteriile de individualizare a acestor din urmă componente ale pedepsei accesorii, deci şi interzicerea dreptului de a alege [art. 64 lit. a), teza I, C. pen.] şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat [art. 64 lit. b) C. pen.], Curtea a reţinut că în raport de aceste criterii, precum şi de tipul infracţiunilor săvârşite de către inculpat, interzicerea acestor drepturi se impune cu motivarea că severitatea unei astfel de interdicţii, semnificând anularea, chiar limitată, a unui drept constituţional este justificată şi se află în legătură directă cu tipul infracţiunii reţinute în cauză dat fiind faptul că, atâta timp cât inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viaţă al celor mai apropiaţi semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.

Prin urmare, este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanţă pe durata executării pedepsei.

Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este şi în acord cu Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din Cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanţei, după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuţie în fiecare caz în contradictoriu şi după examinarea împrejurării dacă interdicţia respectă principiul proporţionalităţii.

Cum în cauză, temeiul arestării îl constituie disp. art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi acesta nu a dispărut (săvârşirea acestei infracţiuni, precum şi modalitatea de comitere a acesteia denotă un potenţial criminogen ridicat şi un pericol social major), iar în cursul judecăţii în primă instanţă s-a stabilit vinovăţia inculpatului, urmează a se constata că se impune necesitatea menţinerii în continuare a măsurii arestării preventive.

Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 300² şi ale art. 160^b C. proc. pen. cât şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Curtea a menţinut starea de arest a inculpatului, întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Tommasi vs. Franţa).

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 9 ianuarie 2011 până la zi.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate.

În ceea ce priveşte apelul părţii civile P.O., Curtea a reţinut că este tardiv, urmând a fi respins ca atare potrivit art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Potrivit art. 363 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile şi curge pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

În cauză, partea civilă a lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare şi, deşi copia dispozitivului i s-a comunicat în data de 5 august 2011, a promovat calea de atac a apelului în data de 19 august 2011, cu depăşirea termenului de 10 zile arătat.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 145/2011 din 6 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul V.I. (fiul lui L. şi T., născut la 21 iulie 1969 în Supur, jud. Satu Mare) împotriva Sentinţei penale nr. 46 din 03 august 2011 a Tribunalului Sălaj, pe care o desfiinţează cu privire la individualizarea pedepselor aplicate şi a sporului de pedeapsă.

Pronunţând în noua hotărâre în aceste limite:

A fost condamnat inculpatul V.I. (fiul lui L. şi T., născut la 21 iulie 1969 în Supur, jud. Satu Mare):

- pentru comiterea infracţiunii de omor prev. şi ped. de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi 320¹ C. proc. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 3 ani;

- pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu prev. şi ped. de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 320¹ C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33, 34 C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus, în pedeapsa cea mai grea şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., fără aplicarea vreunui spor.

S-a aplicat art. 71 şi 64 lit. a), b) C. pen.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 9 ianuarie 2011 până la zi.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

S-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 200 RON onorariu apărător oficiu ce se va achita din FMJ.

A fost respins ca tardiv apelul declarat de partea vătămată P.O. cu dom. în Oradea, jud. Bihor, împotriva aceleaşi sentinţe penale.

A obligat partea vătămată să plătească în favoarea statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare, iar restul cheltuielilor au rămas în sarcina statului.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs partea civilă P.O. criticând-o ca nelegală, arătând că soluţia de respingere a apelului ca tardiv este greşită invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17² C. proc. pen. (greşita aplicare a legii).

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică expuse de recurenta parte civilă P.O. şi de cazul de casare sus-indicat, Înalta Curte are în vedere că la pronunţarea hotărârii instanţei de fond - Sentinţa penală nr. 46 din 3 august 2011 a Tribunalului Sălaj, recurentul nominalizat a lipsit, iar dispozitivul acesteia i-a fost comunicat la data de 5 august 2011.

Totuşi, instanţa de apel a Curţii de Apel Cluj a greşit stabilind că apelul declarat de partea civilă P.O. era tardiv, motivat de aspectul că a fost promovat la data de 19 august 2011, aşadar cu depăşirea termenului imperativ de 10 zile ce curgea de la comunicarea copiei de pe dispozitiv în sensul dispoziţiilor art. 363 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.; întrucât potrivit prevederilor art. 186 C. proc. pen., la calcularea termenelor nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte, iar când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează, care era ziua de 16 august 2011 deoarece potrivit art. 139 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii republicată, ziua de 15 august (Adormirea Maicii Domnului) este declarată zi nelucrătoare şi inclusiv oficiile poştale sunt închise.

Or, este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., întrucât dispoziţiile art. 187 C. proc. pen., prevăd expres că „actul depus înlăuntrul termenului prevăzut de lege la oficiul poştal prin scrisoare recomandată este considerat ca făcut în termen”, dovadă a datei depunerii apelului fiind recipisa oficiului poştal Mangalia, atestând că apelul părţii civile P.O. a fost formulat prin scrisoare recomandată depusă la data de 16 august 2011 (aşadar în termenul legal deja sus-indicat).

Faţă de cele sus-expuse, urmează a se admite ca fondat recursul părţii civile P.O. în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a se casa în parte decizia recurată şi a se trimite cauza spre rejudecarea apelului acesteia la aceeaşi instanţă Curtea de Apel Cluj.

Urmează ca onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de partea civilă P.O. împotriva Deciziei penale nr. 145/2011 din 06 septembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe inculpatul V.I.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului părţii civile la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Cluj.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 noiembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 3933/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3888/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3835/2011. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3853/2011. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3888/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 3933/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 3965/2011. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs