ICCJ. Decizia nr. 399/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 399/2011
Dosar nr. 858/1/2011
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosar nr. 13148/63/2010, investită cu soluţionarea apelurilor declarate, printre alţii, de inculpatul C.G.V. împotriva sentinţei penale nr. 62 din 9 decembrie 2010 a Tribunalului Dolj, a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
S-a reţinut, în esenţă, că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, existând în continuare indicii temeinice că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care este cercetat, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani.
Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică, s-a reţinut că acesta rezultă atât din natura şi gravitatea infracţiunilor pentru care este cercetat inculpatul, dar şi din modalitatea de comitere a faptei, aspecte ce justifică ideea că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea un sentiment de nesiguranţă în rândul celorlalţi membrii ai societăţii, care la rândul lor pot deveni victimele faptelor inculpatului.
Pentru aceste motive, curtea a apreciat că nu se impune nici înlocuirea stării de arest cu o altă măsură, arestarea preventivă fiind singura care poate conduce la atingerea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
Totodată, s-a reţinut că s-au respectat drepturile inculpatului prev. de art. 5 din C.E.D.O. şi de C. proc. pen., nedepăşindu-se durata unui termen rezonabil având în vedere natura şi complexitatea cauzei.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul C.G.V., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit C. nostru proc. pen., similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. a), d) şi f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege. Astfel, pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor săvârşite de inculpat, modalitatea de comitere a acestora (a intrat în jurul orei 4,00 dimineaţa, în locuinţa părţii vătămate, a sustras un telefon, după care a încercat să o determine pe minora în vârstă de 14 ani, prin violenţă şi ameninţaţi, să întreţină un raport sexual), lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul ca acesta să repete asemenea fapte, menţinerea măsurii preventive impunându-se pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Natura infracţiunilor şi modalitatea lor de comitere, relevă o periculozitate infracţională şi o rezonanţă socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanţă, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestuia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.G.V. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosar nr. 13148/63/2010, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.G.V. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosar nr. 13148/63/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 387/2011. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 403/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
