ICCJ. Decizia nr. 363/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.363/2011

Dosar nr.72452/2010

Şedinţa publică din 02 februarie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 313 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.S. Au fost menţinute ca legale şi temeinice ordonanţa nr. 1883/P/2009 şi rezoluţia 1495/II-2/2010 din 26 iulie 2010 ale Parchetuluiu de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

S-a reţinut că pe rolul acestei instanţe a fost înregistrată, la data de 17 august 2010, sub nr. 7245/2/2010, plângerea formulată de petenta C.S. împotriva ordonanţei din 30 iunie 2010 data in Dosarul 1883/P/2009 si a rezoluţiei nr. 1495/11-2/2010 din 26 iulie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Petenta a arătat că soluţiile date de procuror sunt netemeinice si nelegale, solicitând in esenţă, aplicarea dispoziţiilor art. 278¹ alin. (8) lit. b) C. proc. pen. privind admiterea plângerii si trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimata Ş.M. sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune, abuz de încredere si fals material în înscrisuri oficiale.

S-a ataşat Dosarul nr. 1883/P/2009 si rezoluţia nr. 1495/II-2/2010 din 26 iulie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin adresa din 1 octombrie 2010, pentru fi avute in vedere la soluţionarea cauzei, au fost depuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti o serie de înscrisuri transmise acestei unităţi de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin adresa din 23 septembrie 2010.

La termenul din 12 octombrie 2010 a fost încuviinţată petentei administrarea probei cu înscrisuri constând in contractul de vânzare cumpărare din 18 aprilie 2008 si convenţia din 27 august 2009.

Analizând actele si lucrările dosarului, se constata ca prin ordonanţa nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale fata de numita Ş.M., avocat în cadrul U.N.B.R. - Baroul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) si (3) C. pen., abuz de încredere prev. de art. 213 alin. (1) C. pen., gestiune frauduloasa prev. de art. 214 alin. (1) C. pen. si fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Totodată, s-a disjuns si s-a declinat competenta de soluţionare a cauzei in favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, in vederea continuării cercetărilor penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru identificarea si tragerea la răspundere penală a autorilor acestei infracţiuni.

Referitor la modul in care intimata Ş.M. şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin procura nr. 168 din 18 aprilie 2008 si "contractul-declaratie-imprumut" încheiat la 18 iunie 2009, s-a arătat, că din actele premergătoare, nu au rezultat indicii că, la încheierea acestor acte sau pe parcursul executării acestora, intimata Ş.M. ar fi întrebuinţat mijloace frauduloase de inducere in eroare sau menţinere in eroare a numitei C.S. si nici date sau indicii temeinice că susnumita ar fi dispus pe nedrept sau ar fi gestionat fraudulos sumele de bani obţinute in virtutea mandatului încredinţat, faptele numitei Ş.M. neavând caracter penal.

S-a considerat că nu constituie infracţiunea de înşelăciune executarea necorespunzătoare a unui contract, chiar dacă produce o pagubă cocontractantului, atâta timp căt nu există inducere in eroare de către făptuitor cu privire la clauzele care au avut rol esenţial in încheierea sau executarea contractului. Simpla neexecutare in termen a unei obligaţii sau efectuarea in mod necorespunzător a acesteia, in cadrul unei convenţii civile, nu are caracter penal, chiar dacă, in momentul încheierii convenţiei, partea care şi-a asumat obligaţia ştia ca nu o va îndeplini, atât timp cat fie la încheierea convenţiei, fie pe parcursul executării ei, partea care nu a respectat convenţia nu s-a folosit de mijloace amăgitoare pentru a convinge cealaltă parte că îşi va executa obligaţiile la termen. De asemenea, s-a arătat ca, practica judiciară este constantă ăn sensul că nu există înşelăciune dacă făptuitorul, obţinând un împrumut, fără a desfăşura vreo acţiune de inducere în eroare, nu restituie suma împrumutată la data stabilita.

S-a mai menţionat ca nu au rezultat indicii temeinice cu privire la falsificarea de către numita Ş.M. a contractului de asigurare si a chitanţei încheiată cu SC G.A. SA, dându-se eficienta principiului in dubio pro reo, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu precizarea că aceasta este încadrarea juridică corectă a faptei sesizată de numita C.S., încadrarea juridică a faptelor penale fiind atributul organelor judiciare, iar nu al părţilor.

Împotriva ordonanţei nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010, în termen legal, petenta C.S. a formulat plângere prin care a solicitat infirmarea soluţiei si continuarea cercetărilor.

Prin rezoluţia nr. 1495/11-2/2010 din 26 iulie 2010,în temeiul art. 278 C. proc. pen., plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.

S-a reţinut ca faptele nu intră sub incidenţa legii penale in condiţiile in care nu s-a dovedit sub aspect obiectiv manopere dolosive, iar sub aspect subiectiv inducere in eroare, determinante pentru încheierea contractelor.

În susţinerea acestei soluţii s-a invocat împrejurarea ca plângerea penala a fost formulată în momentul in care faptuitoarea Ş.M. nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin "contractul-declaraţie-împrumut", scadet la data de 23 iunie 2009.

S-a mai arătat că actele reclamate ca false au fost apreciate de procuror in acest sens, motiv pentru care s-a disjuns cauza, că respectivele înscrisuri nu îndeplinesc condiţia de acte oficiale conform art. 150 alin. (2) C. pen. si că nu pot fi efectuate constatări tehnico-ştiintifice grafoscopice asupra unor fotocopii.

Totodată, s-a precizat ca petenta are deschisă calea unei acţiuni civile prin care poate solicita, in mod legal, obligarea cocontractantului la achitarea prejudiciului suferit in cazul in care se dovedeşte că acesta s-a datorat neexecutării culpabile a contractului.

Curtea reţine că, la data de 22 iulie 2009, petenta C.S. a formulat plângere penala împotriva intimatei Ş.M., avocat in cadrul U.N.B.R. - Baroul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. si art. 213 C. pen., solicitând ulterior prin plângerea din 6 octombrie 2009, efectuarea de cercetări penale faţă de intimată şi sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 288 C. pen. si art. 291 C. pen.

În plângerea penală şi declaraţia data, petenta a susţinut că la data de 18 aprilie 2008, prin procura autentificata sub nr. 168/2008 de B.N.P. - G.G., a împuternicit-o pe numita Ş.M. să efectueze în numele său orice acte de administrare si de conservare cu privire la imobilul sau din Bucureşti, sector 1, inclusiv lucrări de amenajare a respectivului apartament, sens in care a remis acesteia suma de 80.300 euro.

Întrucât intimata nu şi-a îndeplinit obligaţiile, la data de 09 iulie 2008, prin declaraţia autentificata la B.N.P. - G.G., petenta a revocat procura din 18 aprilie 2008, iar la data de 18 iunie 2009, in prezenta numitei D.A. a încheiat cu intimata un inscris olograf intitulat "contract-declaraţie-împrumut" prin care intimata a declarat că a primit suma de 43.000 euro cu titlu de împrumut şi se obliga să restituie această sumă de bani petentei, până la data de 23 iunie 2009, obligaţie care nu a fost respectată.

Cu prilejul audierii sale, petenta a mai arătat că intimata i-a prezentat ca fiind real contractul de asigurare si chitanţa, emise de SC G.A. SA, înscrisuri falsificate prin adăugare la rubrica titular a numelui petentei si modificarea perioadei de valabilitate, in baza acestor acte petenta susţinând că a fost indusă în eroare cu privire la asigurarea imobilului situat in Bucureşti, sector 1.

În susţinerea celor afirmate, petenta a depus fotocopia procurii speciale din 18 aprilie 2008 la B.N.P. - G.G., a declaraţiei de revocare a procurii autentificată din 09 iulie 2008, a „contractului-declaraţie-împrumut" din 18 iunie 2009, a contractului de asigurare şi a chitanţei (file 5, 6, 33, 34, 50 d.u.p.).

Potrivit Deciziei nr. 8273 din 14 iunie 2001, intimata Ş.M. este avocat în U.N.B.R. - Baroul Bucureşti (file 20, 21 d.u.p.).

Prin declaraţiile sale, intimata a susţinut că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin procura autentificată din 2008, iar cu privire la suma de 43.000 euro primită de la petenta pentru renovarea apartamentului a semnat „contractul-declaraţie-împrumut" din 18 iunie 2009, din această sumă fiind achitată o parte la 31 iulie 2009 prin transfer bancar, diferenţa urmând să fie achitată în mod eşalonat (în trei rate), până la sfârşitul lunii decembrie 2009, conform înscrisului olograf din 27 august 2009.

Cu susţinerile intimatei se coroborează conţinutul convenţiei din 27 august 2009 aflată în fotocopie la fila 69 din Dosarul nr. 1883/P/2009.

Fiind audiată, numita D.A., a confirmat acordul de voinţă al petentei şi intimatei privind încheierea „contractului-declaraţie-împrumut" din 18 iunie 2009, pe care aceasta l-a semnat în calitate de martor (fila 30 d.u.p.). În acest sens este şi declaraţia pe care a dat-o D.A. în faţa notarului din 14 iulie 2009 la B.N.P. - L.M.Ş. (fila 52 d.u.p.).

Referitor la contractul de asigurare şi chitanţa încheiate cu SC G.A. SA, intimata Ş.M. a susţinut că, în vederea obţinerii unui credit de la SC A.B. - Sucursala Magheru, a semnat la data de 19 septembrie 2006 un contract de asigurare ce a fost completat la toate rubricile de către angajatul societăţii de asigurare, negând că ar fi completat sau modificat la data încheierii sau ulterior respectivul contract, precum şi că i-ar fi încredinţat petentei cele două înscrisuri în litigiu.

Ca urmare, având în vedere actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză, se constată că atât la momentul încheierii procurii din 18 aprilie 2008, cât şi pe parcursul executării obligaţiilor asumate prin procură - de administrare şi conservare a imobilului, precum şi la data de 18 iunie 2009 când s-a încheiat „contractul-declaraţie-împrumut", intimata nu a desfăşurat acţiuni de inducere în eroare a petentei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Relevant pentru infracţiunea de înşelăciune este rezultatul acţiunii, şi anume inducerea în eroare, cu intenţie, a persoanei vătămate şi obţinerea de către făptuitor a unei dispoziţii de ordin patrimonial păgubitoare pentru acea persoană sau alta.

Din perspectiva infracţiunii de abuz de încredere, fapta intimatei Ş.M. de a nu restitui la data scadentă suma de 43.000 euro, atrage răspunderea civila a acesteia. Astfel, după revocarea procurii la 09 iulie 2008, între petentă şi intimată s-a încheiat un contract-declaraţie-împrumut având ca obiect suma de 43.000 euro, cu termen de restituire la 23 iunie 2009. Ţinând cont de această convenţie dintre părţi, nu se poate admite că intimata, după ce a intrat în posesia acestei sume de bani cu acordul petentei (deci în baza unui titlu), şi-a însuşit, a luat în stăpânire în mod fraudulos suma de bani. O dovadă în plus este convenţia ulterioară, din 27 august 2009, prin care părţile au convenit o reeşalonare a plăţii, cu termen scadent în decembrie 2009, precum şi împrejurarea că la 31 iulie 2009 intimata a achitat o parte din bani. Apoi, se reţine că presupusa infracţiune de abuz de încredere priveşte o sumă de bani care, prin natura sa este un bun consumptibil, ce nu poate forma obiectul material al unei astfel de infracţiuni. În acest sens, în cazul abuzului de încredere săvârşit în varianta refuzului de restituire, latura civilă a cauzei se soluţionează prin obligarea făptuitorului la restituirea lucrului in natură - dacă acesta nu a fost degradat sau uzat prin folosire - şi numai atunci când restituirea nu este posibilă, prin obligarea la plata unui echivalent bănesc.

Cât priveşte elementele constitutive ale infracţiunii de gestiune frauduloasă, se reţine că, potrivit procurii din 18 aprilie 2008, obiectul administrării şi conservării l-a constituit imobilul situat în Bucureşti, sectorul 1, şi nu suma de bani, iar pe de altă parte, ceea ce se reclamă este prejudiciul cauzat prin nerestituirea la scadenţă a unei sume de bani şi nu modalitatea în care şi-a îndeplinit intimata atribuţiile sale privind administrarea, conservarea şi amenajarea imobilului.

În aceste condiţii, prin împrumutul dintre părţi au luat naştere raporturi juridice civile, care produc - în cazul nerespectării obligaţiilor ce decurg din aceste raporturi - consecinţele prevăzute de legea civilă.

Relativ la contractul de asigurare, potrivit relaţiilor comunicate de SC G.A. SA, acesta a fost încheiat la 18 septembrie 2006 de Ş.M., pentru imobilul din Bucureşti, sector 1, cu perioada de valabilitate de la 19 septembrie 2006 la 18 septembrie 2007. Chitanţa a fost emisă în baza acestui contract de asigurări, la 18 iunie 2006, ca urmare a plăţii în sumă de 876 lei efectuată de Ş.M. (file 37, 38 d.u.p.).

Prin urmare, în mod corect, procurorul a constatat că fotocopiile acestui contract de asigurare şi a chitanţei, depuse de petentă, prezintă elemente de falsificare, întrucât obiectul asigurării contractului în discuţie nu l-a reprezentat imobilul din Bucureşti, sector 1, proprietatea petentei C.S.

Soluţia de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., dispusă faţă de intimată, apare însă ca fiind justificată faţă de actele premergătoare efectuate în cauză, din care rezultă că, indicarea de către petentă, a intimatei, ca autoare a falsului şi uzului de fals, nu se coroborează cu alte elemente de fapt.

Având în vedere că atât contractul de asigurare, cât si chitanţa de plată nu emană de la una dintre unităţile la care face referire art. 145 C. pen. şi nici nu aparţine unei astfel de unităţi, aceste înscrisuri nu sunt oficiale potrivit art. 150 alin. (2) C. pen. şi, ca urmare, în mod legal, fapta descrisă în plângerea penală a fost încadrată juridic în infracţiunea prev. de art. 290 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), contractul de asigurare şi chitanţa fiind înscrisuri sub semnătură privată.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va fi respinsă ca nefondată, plângerea formulată de petentă C.S. şi se vor menţine ca fiind legale şi temeinice ordonanţa nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010 şi rezoluţia nr. 1495/II-2/2010 din 26 iulie 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petiţionara C.S., criticând-o ca nelegală şi netemeinică solicitând în esenţă casarea sentinţei penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, considerând că există elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), că acesteia i-a fost prezentată ca adevărată fapta de conservare; au mai arătat că falsul în acte este evident, exemplificând poliţa şi chitanţa deşi părţile nu se cunoşteau anterior. A mai arătat că pericolul social al falsului în înscrisuri este acela că această infracţiune precede săvârşirii altei infracţiuni, falsul fiind săvârşit cu certitudine de către intimat, a mai susţinut că cele două acte sub semnătură privată denumite convenţii au fost scrise în întregime şi concepută de intimată prin care aceasta a recunoscut sumele însuşite şi prin care datoria de 50.000.000 euro rămasă neachitată a fost eşalonată.

S-a mai arătat că reaua credinţă a intimatei rezultă şi din faptul că aceasta nu s-a prezentat în faţa niciunei instanţe, considerând că dacă ar fi fost de bună credinţă nu ar fi încheiat procură ci ar fi încheiat contract.

Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de critică formulate cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept aşa cum prevăd dispoziţiile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de petiţionara C.S., se priveşte ca fondat pentru una criticile formulate.

a) Cu referire la soluţia de neîncepere a urmăririi penale a făptuitoarei avocat Ş.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere şi de înşelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi, respectiv, de art. 213 C. pen., Înalta Curte are în vedere, din examinarea actelor premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză, că în mod legal şi temeinic s-a dispus prin ordonanţa atacată a procurorului nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010 neînceperea urmăririi penale, întrucât s-a constatat că atât la momentul încheierii procurii din 18 aprilie 2008, cât şi pe parcursul executării obligaţiilor asumate prin procură - de administrare şi conservare a imobilului, precum şi la data de 18 iunie 2009 când s-a încheiat „contractul-declaraţie-împrumut", intimata nu a desfăşurat acţiuni de inducere în eroare a petentei, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Relevant pentru infracţiunea de înşelăciune este rezultatul acţiunii, şi anume inducerea în eroare, cu intenţie, a persoanei vătămate şi obţinerea de către făptuitor a unei dispoziţii de ordin patrimonial păgubitoare pentru acea persoană sau alta.

b) Este însă nelegală soluţia procurorului din ordonanţa atacată deja nominalizată de neîncepere a urmăririi penale a făptuitoarei avocat Ş.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi corelativ, dispunerea soluţiei de disjungere şi declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în vederea continuării cercetărilor penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), conform celor precizate la pct. 2 din ordonanţă.

Cu privire la infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, fapte sesizate prin plângerea din data de 06 octombrie 2009, numita C.S. a precizat cu ocazia audierii sale, că numita Ş.M. i-a prezentat ca fiind real, contractul de asigurare şi chitanţa, în fotocopie, emise de SC G.A. SA, înscrisuri falsificate prin adăugarea la rubrica titular a numitei C.S. şi modificarea perioadei de valabilitate, în baza acestor acte false, partea vătămată susţinând că a fost indusă în eroare cu privire la asigurarea imobilului situat în Bucureşti, sectorul 1.

Or, din examinarea actelor de la dosarul de urmărire penală este vizibilă diferenţa nu doar de semnătură, cât cu privire la calitatea de co-contractant în contractul de asigurare încheiat cu SC G.A. SA a făptuitoarei Ş.M. cum apare în exemplarul de la fila 37 dosar urmărire penală sau „S.M. pentru C.S." în exemplarul de la fila 35 dosar urmărire penală.

De altfel, sintagma „pentru C.S." este scrisă cu un alt caracter decât cel aplicat în toate rubricile contractului indicat.

Tot astfel, este contradicţia de domeniul evidenţei, identic strecurată în exemplarul de la fila 37 la rubrica „cesionată în favoarea" - „A.B. - Sucursala Magheru" (unde debitor în nume personal era făptuitoarea Ş.) şi menţiunea cu un alt scris decât cel al persoanei care a scris în integralitate contractul de asigurare sus-menţionat în exemplarul de la fila 35 la aceeaşi rubrică „în favoarea" fiind notaţia „C.B., sector 1".

De altfel, în acelaşi plan configurat în speţa de faţă şi în chitanţa datată 18 septembrie 2008 (sau după caz 2006) emisă de asigurătorul SC G.A. SA pentru plata sumei de 876 RON reprezentând rata I la contractul de asigurare înainte arătat, fila 36 dosar urm.pen., trebuie a fi văzută menţiunea de la rubrica „am primit de la" - notaţia S.M. o nouă notaţie" - S.C." cu înscris altul decât cel al persoanei care a scris în integralitate la rubricile din chitanţa nominalizată.

Faţă de cele mai sus expuse urmează ca în baza dispoziţiilor art. 385¹ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. recursul de faţă să fie admis, să se dispună casarea sentinţei recurate şi cu ocazia plângerii să fie admisă plângerea petiţionarei C.S. împotriva ordonanţei procurorului nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Urmează a fi desfiinţată ordonanţa procurorului şi trimisă cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea începerii urmăririi penale a intimatei făptuitoare Ş.M. cu privire la contractul de asigurare încheiat în 2006, sau după caz 2008 de SC G.A. SA, în sensul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen.

Urmează ca procurorul de la unitatea de parchet să dispună:

- ridicarea exemplarului original al contractului de asigurare al societăţii asigurătoare, precum şi a exemplarelor originale deţinute de aceeaşi unitate asigurătoare a chestionarului de interviere a persoanei asigurate, precum şi a tuturor chitanţelor de plată a ratelor subsumate executării acestui contract;

- confruntarea şi punerea la dispoziţie a acestui exemplar şi a tuturor actelor simetric descrise mai sus (chestionar prealabil, chitanţe de plată) cu exemplare originale deţinute de petiţionară şi/sau făptuitoare;

- expertizarea scrisului (dacă se poate determina persoana care a executat scrierea menţiunilor în toate acele documente în exemplarele contrare menţionate în considerentele deciziei de faţă) efectuat de altă persoană decât agentul asigurătorului sau un broker de asigurare, fiind luate în prealabil corespunzător specimene de scris de la agentul de asigurare sau brokerul independent de asigurare, precum şi de la petiţionara, făptuitoarea intimată şi orice altă persoană cu referire la care se va aprecia această necesitate.

Expertiza sus-indicată se va efectua la Laboratorul de Expertize Criminalistice Bucureşti din cadrul M.J. şi după caz, în eventualitatea dispunerii unui nou raport de expertiză a scrisului, minimal cu obiectivele indicată la Institutul de Expertize Criminalistice din cadrul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de petiţionara C.S. împotriva sentinţei penale nr. 313/ F din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite plângerea formulată de petiţionara C.S. împotriva ordonanţei nr. 1883/P/2009 din 30 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Desfiinţează ordonanţa mai sus menţionată şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimata făptuitoare Ş.M. cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., art. 288 C. pen. şi art. 291 C. pen.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 februarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 359/2011. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 377/2011. Penal. Menţinere măsură de... →

ICCJ. Decizia nr. 363/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 363/2011. Penal