ICCJ. Decizia nr. 377/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.377/2011
Dosar nr.806/1/2011
Şedinţa publică din 02 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea de şedinţă din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1475/109/2010, în temeiul art. 3001 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului N.I.D., deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, măsură ce a fost menţinută.
S-a reţinut, în legătura cu starea de arest a inculpatului N.I.D., că măsura a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, în continuare subzistând temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani şi există indicii că, prin lăsarea lui în libertate, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar aceste temeiuri impun în continuare privarea de libertate.
Prin rechizitoriul nr. 10/P/2010 din 30 martie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Piteşti a dispus, între altele, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor N.I.D., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), C.M.R., V.G.S., N.G., B.M., R.D.A., C.I. şi B.V., toţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 61 din Legea nr. 78/2000.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul N.I.D., în calitate de subofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada februarie 2009 - 16 martie 2010, a pretins de la un număr de 17 persoane, respectiv de la inculpaţii C.M.R., V.G.S., N.G., B.M., R.D.A., C.I. şi B.V. şi de la denunţătorii C.M.A., M.A.F., U.A.F., V.V.M., I.A.C., P.C., C.B., S.M.G., B.M.G. şi M.C., suma totală de 41.500 euro şi 10.000 lei, din care a primit efectiv suma totală de 15.200 euro şi 10.500 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, care le va facilita angajarea în mod fraudulos în cadrul acestei instituţii, inculpatul fiind prins în flagrant la data de 16 martie 2010, în timp ce primea efectiv suma de 1.200 euro de la denunţătorul M.C.C.
Prin sentinţa penală nr. 367 din 02 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1475/109/2010, Tribunalul Argeş, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a respins cererea formulată de inculpatul N.I.D., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, din infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. în infracţiunea prevăzută şi pedepsit de art. 215 alin. (1) C. pen.
În baza art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul N.I.D. la pedeapsa închisorii de 5 ani, cu executare în condiţiile art. 57 C. pen., iar în baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen.
În ce priveşte legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a apelantului-inculpat.
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond este pedepsită de legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani. Totodată, în cauză, există probe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La stabilirea pericolului pentru ordinea publică, se au în vedere nu doar datele referitoare la persoana inculpatului, ci şi împrejurările în care se impută săvârşirea faptei, gradul ridicat de pericol social al acesteia, lăsarea lui în libertate fiind de natură să creeze un sentiment de insecuritate la nivelul comunităţii.
Măsura arestării preventive este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv existenţa unor motive plauzibile de a crede că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Într-adevăr, în favoarea inculpatului există prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive, dar acest fapt nu impune revocarea detenţiei deoarece, altfel, punerea sa în libertate ar perturba în mod real ordinea publică prin reîntoarcerea în mediul care i-a favorizat săvârşirea infracţiunii imputate. Pentru acest motiv nu se impune nici aplicarea unei măsuri alternative celei privative de libertate atât timp cât ordinea publică este efectiv ameninţată, fiind insuficientă pentru salvgardarea unui interes public. Prin urmare, detenţia în circumstanţele cauzei, este şi necesară dar şi conformă dreptului naţional precum şi C.E.D.O.
Aşa fiind, în temeiul art. 3001 raportat la art. 160b C. proc. pen., se va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului N.I.D., deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, pe care o va menţine.
II. Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul N.I.D., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea acesteia şi dispunerea revocării măsurii arestării preventive şi judecarea inculpatului în stare de libertate, în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea cu instituirea obligaţiilor ce derivă din aplicarea acestor măsuri.
Examinând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată, în raport de motivele de critică invocate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de inculpatul N.I.D. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât instanţa de apel a Curţii de Apel Piteşti, învestită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul N.I.D. împotriva sentinţei penale nr. 367 din 02 decembrie 2010 a Tribunalului Argeş, prin care pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare, a statuat în mod legal şi temeinic necesitatea menţinerii măsurii arestării preventive în baza dispoziţiilor art. 3001 raportat la art. 160b C. proc. pen.
În propriul demers analitic al Înaltei Curţi se reţine că, în mod justificat, s-a stabilit remanenţa în cauză a temeiurilor de fapt ce au determinat luarea măsurii, având în vedere că inculpatul N.I.D., în calitate de subofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada februarie 2009 - 16 martie 2010, a pretins de la un număr de 17 persoane, respectiv de la inculpaţii C.M.R., V.G.S., N.G., B.M., R.D.A., C.I. şi B.V. şi de la denunţătorii C.M.A., M.A.F., U.A.F., V.V.M., I.A.C., P.C., C.B., S.M.G., B.M.G. şi M.C., suma totală de 41.500 euro şi 10.000 lei, din care a primit efectiv suma totală de 15.200 euro şi 10.500 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, care le va facilita angajarea în mod fraudulos în cadrul acestei instituţii, inculpatul fiind prins în flagrant la data de 16 martie 2010, în timp ce primea efectiv suma de 1.200 euro de la denunţătorul M.C.C.
Concomitent, în mod legal şi temeinic, s-a statuat că în cauză se menţin şi temeiurile de drept care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a apelantului-inculpat.
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond este pedepsită de legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani. Totodată, în cauză, există probe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La stabilirea pericolului pentru ordinea publică, se au în vedere nu doar datele referitoare la persoana inculpatului, ci şi împrejurările în care se impută săvârşirea faptei, gradul ridicat de pericol social al acesteia, lăsarea lui în libertate fiind de natură să creeze un sentiment de insecuritate la nivelul comunităţii.
Măsura arestării preventive este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv existenţa unor motive plauzibile de a crede că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Într-adevăr, în favoarea inculpatului există prezumţia de nevinovăţie până la pronunţarea unei hotărâri penale definitive, dar acest fapt nu impune revocarea detenţiei deoarece, altfel, punerea sa în libertate ar perturba în mod real ordinea publică prin reîntoarcerea în mediul care i-a favorizat săvârşirea infracţiunii imputate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I.D. împotriva încheierii de şedinţă din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1475/109/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 363/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 387/2011. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
