ICCJ. Decizia nr. 402/2011. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 402/2011
Dosar nr. 1771/1/2011
Şedinţa publică din 11 martie 2011
Asupra cauzei penale de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 1186 din 6 decembrie 2010 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti s-a dispus condamnarea inculpatului S.M.C.N. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) C . pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C . pen.
În baza art. 83 C . pen. a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1285 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare, dispunându-se executarea acesteia în întregime pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie.
Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C . pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C . pen. a fost dedusă din pedeapsa stabilită inculpatului, durata prevenţiei de la 17 iunie 2010 la 6 decembrie 2010.
S-a luat act că părţile vătămate Muzeul Sportului şi Muzeul Naţional „George Enescu" nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În temeiul art. 118 lit. e) C . pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a echivalentului în lei a sumei de 450 EURO şi 150 lei obţinute din săvârşirea infracţiunii.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu recurs de către inculpat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, formându-se dosarul penal nr. 32922/299/2010 (45/2011), cu termen de judecată la 3 februarie 2011.
La termenul intermediar din 20 ianuarie 2011, în conformitate cu dispoziţiile art. 300/2 C. proc. pen. cu referire la art. 160/b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a recurentului - inculpat S.M.C.N.
În Şedinţa publică din 3 februarie 2011, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a supus dezbaterii părţilor calificarea căii de atac declarate împotriva sentinţei penale nr. 1186 din 6 decembrie 2010 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti în raport de dispoziţiile art. XXIV din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi, în acest context, competenţa Tribunalului Bucureşti de a se pronunţa în cauză, ca instanţă de apel, având în vedere reglementarea sistemului căilor de atac prevăzută până la intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Asupra chestiunii în dezbatere, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a considerat că hotărârea primei instanţe, deşi pronunţată după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, rămâne supusă căilor de atac prevăzute de legea sub imperiul căreia a început procesul, concluzie justificată în esenţă cu argumente ce vizează reglementarea competenţei în raport cu principiul activităţii legii procedural penale şi modul de soluţionare a conflictelor de legi în timp.
S-a arătat că legea de procedură penală este de imediată aplicare şi că, în considerarea acestui principiu, normele tranzitorii nu se adoptă în vederea aplicării regulii de procedură, ci, dimpotrivă, în scopul prevederii acelor situaţii care constituie excepţii de la principiului activităţii legii procedurale între data intrării şi ieşirii din vigoare.
în acest sens, s-a arătat că Legea nr.202/2010 nu conţine nicio dispoziţie expresă referitor la regimul căilor de atac în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a legii, alin. (1) al art. XXIV referindu-se exclusiv doar la hotărârile pronunţate anterior, prevăzându-se că numai această categorie de hotărâri rămâne supusă căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Ca urmare, s-a apreciat că numai pe baza interpretării per a contrario a alin. (1) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010 şi cu ignorarea alin. (2) al aceluiaşi articol s-ar putea considera că şi hotărârile pronunţate după data intrării în vigoare a legii de procedură noi sunt supuse căilor de atac prevăzute de această lege.
În argumentarea concluziei exprimate, instanţa Curţii de Apel a expus şi rezultatul interpretării efectuate asupra textului de lege conţinut de alin. (2) al art. XXIV, precum şi scopul urmărit de legiuitor prin modificările aduse în materia competenţei instanţelor judecătoreşti prin Legea 202/2010, elemente în raport de care s-a apreciat că stabilirea căilor de atac conform alin. (1) al art. XXIV se face potrivit legii de procedură în vigoare la data înregistrării cauzei penale pe rolul instanţei.
Cum, în speţă, sesizarea judecătoriei avusese loc înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, s-a constatat că hotărârea pronunţată nu era supusă noii reglementări prevăzută în materia căilor de atac şi, ca atare, procedând la recalificarea căii de atac exercitată de inculpat ca fiind apel şi nu recurs, prin Decizia penală nr. 249 din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin Decizia penală nr. 93 din 24 februarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea aceleiaşi instanţe şi, constatându-se conflict negativ de competenţă, cauza a fost înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, instanţa Tribunalului Bucureşti a reţinut că, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. XXIV din Legea nr. 202/2010, rezultă că hotărârile pronunţate în cauzele penale după intrarea în vigoare a legii sunt supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de această lege.
Întrucât hotărârea atacată a fost pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, respectiv la data de 6 decembrie 2010, s-a considerat că aceasta este supusă recursului, cale de atac prevăzută în competenţa Curţii de Apel Bucureşti.
Examinând cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că instanţa Curţii de Apel Bucureşti este competentă să soluţioneze calea de atac exercitată de inculpatul S.M.C.N. împotriva sentinţei penale nr. 1186 din 6 decembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti.
Potrivit art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a legii rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Această dispoziţie legală este clară şi nu lasă nicio îndoială în ceea ce priveşte care anume hotărâri sunt exceptate de la aplicarea imediată a noii legi de procedură penală adoptată în materia căilor de atac, rezultând că toate celelalte hotărâri, indiferent de data la care a avut sesizarea instanţei, vor fi cenzurate în sistemul actual al căilor de atac.
Sub acest aspect, nu este necesară nicio altă interpretare, în afara celei de argumentare logică per a contrario, norma tranzitorie conţinută de alin. (1) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010, reglementând neechivoc singura situaţie de ultraactivitate a legii vechi admisă de legiuitor în materia căilor de atac.
Pe de altă parte, este de arătat că alin. (2) al art. XXIV din Legea nr. 202/2010 se referă la competenţă, prevăzându-se cazurile în care instanţele legal învestite la data intrării în vigoare a legii păstrează competenţa de a soluţiona procesele în curs de judecată.
Prin urmare, alin. (1) şi (2) ale art. XXIV reglementează situaţii distincte de aplicare a legii, prima vizând căile de atac, iar cea de-a doua, competenţa instanţelor judecătoreşti.
Din acest motiv, nu pot fi primite consideraţiile Curţii de Apel Bucureşti formulate în legătură cu interpretarea alin. (1) al art. XXIV, pe baza argumentelor de text cuprinse în alin. (2) al aceluiaşi articol.
Revenind la speţă, se constată că sentinţa judecătoriei a fost pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, fiind supusă căii de atac a recursului, conform art. 361 alin. (1) lit. a) şi art. 385/1 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 44 şi 46 din Legea nr. 202/2010.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că în caz competenţa de soluţionare a recursului declarat de inculpatul S.M.C.N. aparţine Curţii de Apel Bucureşti, conform art. 28/1 alin. (3) C. proc. pen., instanţă căreia i se va trimite dosarul cauzei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul S.M.C.N. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3874/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4040/2011. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
