ICCJ. Decizia nr. 3874/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3874/2011

Dosar nr.129/112/2011

Şedinţa publică din 2 noiembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 70/F din 01 iunie 2011 pronunţară de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în Dosar nr. 129/112/2011, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului C.R.V., din tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen. şi tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 176 alin. (1) lit. d) şi art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen., într-o unică tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen.

A fost condamnat inculpatul C.R.V., studii două clase, fără ocupaţie, necăsătorit, domiciliat în comuna U., jud. Bistriţa-Năsăud, fără antecedente penale, în prezent deţinut în Penitenciarul Gherla, pentru săvârşirea infracţiunilor de: violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare; tentativă la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare.

S-a constatat că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni prevăzute de art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 23 septembrie 2010, la zi.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. s-a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, astfel: 5.756,21 RON în favoarea S.C.J.U. Târgu Mureş, reprezentând cheltuieli ocazionate cu internarea părţii vătămate C.A.; 5.000 RON cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile C.V.

S-a constatat că partea vătămată C.A., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Suma de 200 RON cu titlu de onorariu, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpatul C.R.V., este locuitor al comunei U., fiind consătean cu părţile vătămate C.V. şi C.A., care au locuinţa în apropierea casei sale şi care sunt persoane în vârstă (88 ani şi, respectiv, 78 ani), numita C.A. fiind imobilizată la pat.

La data de 22 septembrie 2010, inculpatul a fost la lucru la numitul G.V. din localitate, pe care l-a ajutat la cazanul pentru ţuică. Ca urmare, inculpatul a consumat alcool, ajungând, în cele din urmă, în stare de ebrietate. În cursul nopţii, în timp ce se îndrepta spre locuinţa sa, trecând pe lângă imobilul părţilor vătămate, inculpatul a luat hotărârea de a pătrunde în casa acestora pentru a le sustrage banii, cunoscând situaţia celor două persoane precum şi problemele de sănătate ale acestora.

În realizarea scopului său, inculpatul s-a înarmat cu o piatră ovală, cu dimensiunile de 10x18 cm, luată din drum, după care, a pătruns, fără drept, în curtea imobilului şi apoi în locuinţa părţilor vătămate, poarta şi respectiv uşa casei fiind închise, dar neîncuiate. Intrând în dormitorul părţilor, inculpatul l-a tras din pat pe C.V. şi a început să-l lovească cu pumnii, solicitându-i să îi spună unde păstrează banii. În timp ce era lovită, partea vătămată a aprins lumina în cameră astfel încât numita C.A., care se afla în patul său, fără a avea posibilitatea de a se mişca, a sesizat ce se întâmplă în locuinţă, motiv pentru care aceasta i-a cerut inculpatului să nu îi mai lovească soţul, chemând-o totodată în ajutor pe fiica sa, G.L., care se afla la etajul casei.

La intervenţia-verbală a părţii vătămate C.A., inculpatul a încetat să îl mai lovească pe bărbat şi s-a îndreptat înspre patul acesteia, lovind-o pe cea în cauză, de mai multe ori, cu piatra, în zona feţei. După ce i-a aplicat celei în cauză câteva lovituri, inculpatul a lăsat-o pe aceasta şi s-a reîntors la C.V. pe care a continuat să îl lovească pentru a obţine informaţiile referitoare la bani.

Alertată de zgomotele produse ca şi de strigătele mamei sale, şi de faptul că cei doi câini ai gospodăriei lătrau insistent, chiar dacă nu a realizat ce se întâmplă, fiica părţilor vătămate, martora G.L., a coborât la parterul imobilului şi văzând lumina aprinsă în dormitorul părinţilor a intrat în camera acestora. În momentul în care a pătruns în încăpere martora l-a văzut pe inculpat lovindu-i tatăl, motiv pentru care l-a tras pe inculpat de lângă partea vătămată, cel în cauză dezechilibrându-se şi căzând. Ca urmare, martora a ieşit din cameră, a luat o bâtă din curte şi a revenit în imobil, lovindu-l pe inculpat cu aceasta peste spate. În aceste condiţii inculpatul s-a ridicat şi s-a îndreptat înspre martoră, ameninţând că o va lovi, motiv pentru care aceasta s-a retras înspre patul în care se afla mama sa, partea vătămată C.A.. Sesizând că aceasta prezenta leziuni la nivelul feţei, fiind plină de sânge, martora s-a speriat şi i-a cerut inculpatului să o lase să aducă apă să o spele pe mama sa, după care, în lipsa oricărei opoziţii din partea inculpatului, a părăsit încăperea. Cu toate acestea, ieşind din cameră, martora s-a deplasat la vecinul său M.A. căreia i-a cerut ajutorul. Revenind ulterior la locuinţa sa, martora a constatat că inculpatul fugise de la faţa locului.

În scurtă vreme, alertate de fiica victimelor prin intermediul martorului G.A., organele de poliţie locale l-au depistat pe inculpat în spatele curţii locuinţei mamei sale şi l-au condus pe acesta la sediul postului de poliţie.

S-a procedat apoi la solicitarea unui echipaj SMURD care s-a deplasat la faţa locului, a acordat primele îngrijiri victimelor agresiunii după care au transportat-o pe partea vătămată C.A. la S.C.J.U. Târgu Mureş, unde a fost internată în perioada 23 septembrie - 1 octombrie 2010, cu diagnosticul: traumatism cranio-facial prin heteroagresiune; fractură cominutivă, piramidală nazală operată, fractură perete anterior sinus maxilar stâng; plăgi contuze faciale multiple operate; plăgi transfixiante, buză superioară stângă şi dreaptă operată.

Ulterior, partea vătămată a fost reinternată, în cadrul aceleiaşi clinici, în perioada 6 - 11 octombrie 2010 cu diagnosticul „hematom infraorbital posttraumatic".

Din Raportul de constatare medico-legală din 23 septembrie 2010, emis de I.M.L Târgu Mureş, rezultă că victima C.A. prezintă leziuni corporale traumatice care s-au putut produce la data de 22/23 septembrie 2010 prin mecanismul de lovire directă, repetată cu corp dur, contondent, fiind exclus mecanismul de lovire de suprafeţe dure, în condiţiile unei precipitări; că leziunile au necesitat un număr de 22 - 24 zile de îngrijiri medicale şi că, în urma leziunilor traumatice viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie, direct şi imediat.

În cursul urmării penale procurorul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la această victimă. Prin Raportul de expertiză medico-legală din 23 noiembrie 2010 întocmit de acelaşi institut s-au menţinut concluziile primului act medico-legal cu precizarea că leziunile provocate părţii vătămate au necesitat 26 - 28 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cele mai grave dintre acestea fiind localizate la nivelul extremităţii cefalice, acestea determinând şi numărul de zile de îngrijiri medicale, restul leziunilor, de la nivelul trunchiului şi membrelor fiind minore, acestea necesitând pentru vindecare 4 - 5 zile de îngrijiri medicale. Totodată specialiştii au conchis că, în urma leziunilor traumatice suferite viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie direct şi imediat.

Ca urmare, procurorul a tras concluzia că viaţa victimei a fost pusă în primejdie în mod indirect, apreciind că lovirea repetată a victimei în faţă, cu un corp dur, apt de a produce decesul, constituie un act ce denotă intenţia de a suprima viaţa victimei.

Pe de altă parte, prin Raportul de constatare medico-legală din 23 septembrie 2010 emis de S.M.L.J. Bistriţa-Năsăud s-a stabilit că victima C.V. prezintă leziuni corporale traumatice care s-au putut produce la 22/23 septembrie 2010, prin lovire cu corp dur, acestea necesitând un număr de 11 - 12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, leziunile neîntrunind caracteristicile medico-legale ale punerii în primejdie a vieţii celui în cauză.

Audiat fiind inculpatul C.R.V. a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa.

După sesizarea instanţei de judecată, anterior începerii cercetării judecătoreşti, inculpatul a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, potrivit disp. art. 3201 C. proc. pen., declarând că recunoaşte faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei.

Având în vedere disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., referitoare la situaţiile în care procedura judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei nu este aplicabilă şi ţinând seama de nevoia resimţită de instanţă de a administra anumite probe în vederea stabilirii unei corecte stări de fapt şi a unei încadrări juste, în cauză s-a procedat la prorogarea momentului pronunţării asupra cererii inculpatului ulterior administrării probaţiunii.

În urma administrării probelor încuviinţate instanţa de fond a reţinut starea de fapt anterior descrisă - concordantă, de altfel, cu cea reţinută în actul de acuzare - dar care, în opinia instanţei de fond, a impus totuşi schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii.

În concret, instanţa de fond a reţinut săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., însă, în baza disp. art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului, din cele două tentative la infracţiunea de tâlhărie şi la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav într-o unică tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., apreciindu-se că în sarcina inculpatului nu se poate reţine intenţia - nici măcar indirectă - de a ucide.

În speţă, s-a apreciat de către instanţa de fond că inculpatul a luat hotărârea de a deposeda, prin violenţă, pe cele două victime, de sumele de bani pe care le păstrau acestea în locuinţă, profitând şi de starea de neputinţă a acestora, toate acţiunile sale fiind subsumate acestui scop. Ca urmare, cel în cauză a pătruns, pe timp de noapte, în locuinţa părţilor vătămate, după ce s-a înarmat cu un pietroi, s-a deplasat la patul în care se afla C.V. şi a început să îl lovească cu pumnii în timp ce îl chestiona asupra locului unde păstra banii. La intervenţia-verbală a părţii vătămate C.A. inculpatul s-a deplasat la patul acesteia şi a început să o lovească cu piatra în faţă pentru a o determina să tacă după care, fără intervenţia vreunui factor perturbator, inculpatul s-a deplasat din nou, în locul în care se afla C.V., pe care a continuat să îl lovească cu mâinile, pentru a obţine informaţii legate de locul unde erau păstraţi banii. Abia în acest moment a intervenit fiica părţilor vătămate, care a întrerupt activitatea infracţională a inculpatului.

Instanţa de fond a constatat că pentru a reţine săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor procurorul a tras concluzia că, în raport de statuările actelor medico-legale, viaţa victimei C.A. a fost pusă în primejdie în mod indirect. Pe de altă parte, s-a apreciat de către procuror că lovirea repetată, în faţă, a victimei, cu un corp dur, apt de a produce decesul, constituie un act ce denotă intenţia de a suprima viaţa victimei.

Însă, în opinia instanţei de fond aceste aserţiuni ale acuzării sunt infirmate atât de actele de specialitate obţinute în cauză, cât şi de elementele de ordin obiectiv ale cauzei penale, care sunt în măsură să releve elementele de factură subiectivă. Astfel, din actele medico-legale întocmite în cauză (raportul de constatare şi raportul de expertiză), relevate în cuprinsul hotărârii, rezultă că, în urma leziunilor traumatice suferite, viaţa victimei C.A. nu a fost pusă în primejdie direct şi imediat.

În vederea înlăturării oricăror dubii, în cursul judecăţii s-a solicitat specialiştilor în medicină legală să se pronunţe dacă leziunile produse victimei au pus, în mod indirect, în primejdie, viaţa acesteia. Prin adresa din 6 aprilie 2011 emisă de I.M.L. Târgu Mureş, s-a precizat că, în urma leziunilor traumatice suferite, viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie nici direct şi imediat şi nici în mod indirect sau întârziat.

Totodată, a apreciat instanţa de fond că în procesul de decelare a intenţiei infracţionale este important a se analiza cu atenţie elementele obiective ale faptei deduse judecăţii, pentru a se putea conchide corect în privinţa elementului subiectiv. Esenţial este a se observa, în această analiză, atât obiectul vulnerant utilizat de făptuitor, zona anatomică sau organele vizate prin agresiune, cât şi numărul loviturilor aplicate şi intensitatea acestora.

În final, instanţa de fond a apreciat că, în speţă, analiza tuturor acestor factori nu relevă existenţa unei intenţii criminale la inculpatul C.R.V. Este real că obiectul folosit de inculpat - piatră de mari dimensiuni - cât şi zona vizată de agresiunea exercitată de cel în cauză pot dobândi semnificaţia reţinută de acuzare în stabilirea laturii subiective, însă aceasta doar dacă se coroborează cu o anumită intensitate a loviturilor aplicate. În concret, inculpatul a aplicat lovituri de intensitate redusă victimei C.A., fapt reflectat şi de leziunile produse ca şi de numărul modic de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (26 - 28 zile). În practica judiciară în materie s-a arătat constant că, sunt relevante pentru caracterizarea juridică a faptei ca tentativă de omor, împrejurările în care aceasta a fost comisă, obiectul vulnerant cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată şi consecinţele cauzate, durata îngrijirilor medicale, împrejurarea că, prin caracterul lor, leziunile au pus sau nu în pericol viaţa victimei fiind mai puţin semnificative. În egală măsură însă, instanţele au apreciat că este greşit să se considere că orice vătămare corporală produsă într-o zonă vitală a corpului, chiar dacă a necesitat un număr de zile de îngrijiri medicale trebuie neapărat să fie încadrată ca tentativă de omor, fără a se ţine seama de împrejurările concrete în care s-a consumat fapta şi de modul derulării acţiunii. În fine, sub aceleaşi aspecte, instanţa supremă a statuat că, pentru stabilirea corectă a încadrării juridice a faptei, instanţa trebuie să ia în considerare locul unde s-a aplicat lovitura, intensitatea şi urmările acesteia, precum şi obiectul vulnerant folosit.

Din aceste perspective, în opinia instanţei de fond, analiza modului de derulare a evenimentelor relevă cu pregnanţă faptul că inculpatul a agresat-o pe partea vătămată C.A. doar pentru a o determina să tacă, după care a plecat de lângă ea. Nu este de omis nici faptul că, dacă ar fi nutrit intenţia de a provoca decesul victimei, inculpatul ar fi obţinut rezultatul dorit deoarece victima era în imposibilitate de a se apăra, fiind imobilizată la pat. În consecinţă, cea în cauză nu a avut nicio reacţie de apărare care să fi determinat vreo diminuare a intensităţii loviturilor aplicate de agresor. Pe de altă parte, la momentul la care inculpatul a încetat agresiunea nicio altă persoană nu intervenise în sprijinul victimei deoarece soţul acesteia era căzut într-o altă parte a camerei, iar fiica părţilor vătămate nu coborâse încă de la etajul locuinţei.

Aşa fiind, conchide instanţa de fond că intenţia directă de săvârşire a infracţiunii de omor este exclusă. Mai mult decât atât, în cauză nu a fost reţinută nici intenţia indirectă pentru că aceasta ar fi presupus, în condiţiile concret date, ca leziunile produse victimei să îi fi pus acesteia viaţa în primejdie fapt exclus de actele medico-legale. În fine, în analiza încadrării juridice dată faptelor autorului se impune a se observa accepţiunea dată de legiuitor tentativei. Potrivit disp. art. 20 alin. (1) C. pen., tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.

Doctrina judiciară în materie a relevat că textul normativ indicat reglementează cele două variante principale ale tentativei şi anume, tentativa neterminată, cea care presupune punerea în executare a rezoluţiei infracţionale, executare ce a fost întreruptă din cauze independente de voinţa autorului, respectiv tentativa terminată, cea care presupune executarea integrală a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare ce nu a fost întreruptă dar care nu şi-a produs efectul. În speţa dată, ipoteza tentativei neterminate este exclusă deoarece, din materialitatea faptelor descrise, rezultă că agresiunea exercitată de inculpat asupra victimei nu a fost întreruptă din cauze independente de voinţa autorului. Rămâne, aşadar, în discuţie ipoteza tentativei terminate, ceea ce presupune ca acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii să se fi realizat în întregime dar ca aceasta să nu-şi fi produs efectul fie din voinţa făptuitorului (de exemplu acordarea ajutorului necesar pentru salvarea vieţii victimei), fie dintr-o cauză exterioară, independentă de voinţa celui în cauză (exemplu intervenţia medicală promptă). Ca urmare a faptului că viaţa victimei C.A. nu a fost pusă niciun moment în primejdie, nu ne aflăm însă nici în faţa acestei ultime ipoteze cuprinsă în alin. (1) al art. 20 C. pen.

Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat că toate acţiunile inculpatului s-au subordonat intenţiei sale de a deposeda, prin violenţă, pe cele două părţi vătămate, de sumele de bani ce le deţineau, faptele sale întrunind elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de tâlhărie, cu încadrarea juridică precizată anterior.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, solicitând desfiinţarea acesteia şi rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului şi pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav. prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., art. 175 lit. d) şi art. 176 lit. d) C. pen. cu aplic. art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen.

În motivarea apelului, procurorului s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 176 lit. d) şi art. 175 lit. d) C. pen. şi tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. b) şi c) C. pen. într-o unică tentativă la infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi alin. (21) C. pen., deoarece fapta comisă în dauna părţii vătămate C.A. întruneşte şi elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, faptă comisă de inculpat cel puţin cu intenţie indirectă.

S-a motivat prin aceea că, din probele administrate în cauză, a rezultat că inculpatul i-a aplicat părţii vătămate în vârstă de aproape 79 ani mai multe lovituri în regiunea frontală, cu mare intensitate, provocându-i grave leziuni constând în traumatism cranio-cerebral, fractură cominutivă, piramidă nazală operată, fractură maxilar stâng etc., împrejurări în raport de care se impunea a se reţine că inculpatul a acţionat cel puţin cu intenţie indirectă, admiţând de fapt prin actele de agresiune exercitate chiar şi suprimarea vieţii victimei, iar rezultatul nu s-a produs în cauză doar datorită întâmplării. În ceea ce priveşte intensitatea loviturilor este relevant că inculpatul a folosit o piatră de mărime mare, acestea au fost aplicate cu putere, astfel că au existat urme de sânge produse prin împroşcare inclusiv pe pereţi.

În consecinţă, în opinia Ministerului Public se impune a se reţine în sarcina inculpatului şi tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav, cu încadrarea juridică mai sus menţionată, fiind cert că inculpatul s-a manifestat deosebit de violent faţă de C.A. În scopul comiterii infracţiunii de tâlhărie, neavând relevanţă juridică că din punct de vedere medico-legal viaţa acesteia nu i-a fost pusă în primejdie direct sau indirect.

În motivele de apel s-a mai arătat că instanţa a omis a face menţionarea în dispozitiv a prevederilor art. 3201 C. proc. pen., deşi inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor înainte de citirea actelor de sesizare.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi inculpatul, solicitând desfiinţarea acesteia şi rejudecând, să se reducă pedepsele ce au fost aplicate, arătând că regretă faptele comise.

Prin Decizia penală nr. 133 A din 13 iulie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia penală, a dispus respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi de inculpatul C.R.V. împotriva Sentinţei penale nr. 70 din 01 iunie 2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud. A fost menţinută starea de arest a inculpatului.

Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 23 septembrie 2010 şi până în prezent.

A fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 400 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezentând onorariu avocaţial.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

Analizând actele şi lucrările dosarului, probele administrate în cursul urmăririi penale, pe care inculpatul şi le-a însuşit, şi beneficiind de procedura prev. de art. 3201 C. proc. pen., instanţa de fond a stabilit în mod corect starea de fapt, ce nu a fost contestată prin motivele de apel, şi a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptelor reţinute în sarcina inculpatului, a cărui vinovăţie a fost pe deplin dovedită.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 176 alin. (1) lit. b), art. 175 lit. d) C. pen., faptă constând în aceea că în noaptea de 22/23 septembrie 2010 după ce a pătruns fără drept în locuinţa părţilor vătămate C.A. şi C.V. cu intenţia de a le sustrage banii, folosind o piatră, inculpatul a aplicat lovituri în zona feţei părţii vătămate C.A. imobilizată la pat, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 26 - 28 zile de îngrijiri medicale, în mod judicios, s-a constatat că instanţa de fond a apreciat că această faptă este absorbită în conţinutul constitutiv al tentativei la infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen. raportat la împrejurarea că lipseşte latura subiectivă specifică infracţiunii de omor, respectiv intenţie directă sau indirectă.

S-a apreciat şi de către instanţa de apel că scopul pentru care inculpatul a pătruns în locuinţă a fost acela de a sustrage bani, iar aplicarea loviturilor s-a făcut atât asupra părţii vătămate C.V., cât şi asupra soţiei acestuia C.A., cărora le-a solicitat în repetate rânduri să îi spună unde sunt banii, urmările loviturilor aplicate cu piatra în zona feţei părţii vătămate C.A. fiind mai grave, determinând leziuni vindecabile în 26 - 28 zile de îngrijiri medicale, dar fără ca acestea să pună în pericol viaţa victimei, după cum rezultă din raportul de expertiză medico legală întocmit în cauză.

Or, pentru a fi în prezenţa infracţiunii de omor, trebuie avut în vedere, pe lângă instrumentul folosit, zona în care se aplică loviturile (vitală sau nu), consecinţele acestora şi modul de derulare a activităţii infracţionale, intensitatea loviturilor, toate acestea pentru a aprecia dacă infractorul a urmărit sau, cel puţin, a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei.

Având în vedere urmările produse, modalitatea de aplicare a loviturilor, împrejurarea că pentru vindecarea leziunilor a fost necesar doar un număr de 26 - 28 de zile de îngrijiri medicale şi nu s-a pus în pericol viaţa victimei, denotă - şi în opinia instanţei de apel - faptul că intensitatea acestora nu a fost de natură a crea în mintea inculpatului reprezentarea că ar putea fi apte de a produce rezultatul specific infracţiunii de omor.

În final, şi instanţa de apel a concluzionat că, în mod corect, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. art. 20 rap. la art. 176 alin. (1) lit. b), art. 175 lit. d) C. pen., iar actele materiale mai sus descrise se circumscriu faptei de tentativă la tâlhărie în formă calificată prev. de art. art. 20 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., dispunându-se schimbarea încadrării juridice.

Pentru motivele mai sus expuse, s-a apreciat că apelul Ministerului Public nu este întemeiat reţinându-se, totodată, că nu este necesar a se insera în dispozitivul hotărârii aplicarea disp. art. 3201 C. proc. pen., deoarece acestea ţin de incidenţa unei norme procesuale cu consecinţe asupra individualizării pedepsei, iar instanţa de fond le-a aplicat totuşi în mod corespunzător, făcând referire în considerentele sentinţei.

S-a mai apreciat că şi apelul inculpatului, cu privire la individualizarea pedepselor, este neîntemeiat întrucât raportat la gravitatea faptelor, modalitatea de comitere, urmările acestora, şi toate celelalte criterii prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu referire la art. 3201 C. proc. pen., pedepsele aplicate au fost just individualizate şi nu se impune reducerea acestora.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, motivele fiind menţionate în încheierea de dezbateri şi amânare a pronunţării prezentei decizii.

Recursul Ministerului Public va fi admis pentru motivele care se vor arăta în continuare:

Este adevărat că, în principiu, concluzia privind „punerea în primejdie a vieţii persoanei" este una din menţiunile actelor medico-legale existente la dosar. Această menţiune are însă semnificaţia unei „situaţii faptice", fiind o consecinţă a acţiunii inculpatului trimis în judecată.

Elementul subiectiv al infracţiunii (vinovăţia cu care a acţionat făptuitorul) este însă „un element juridic" cu evidentă semnificaţie juridică, stabilirea acestuia fiind atributul organelor judiciare, iar nu al instituţiilor medicale ori medico-legale.

Organele judiciare, în demersul juridic impus de stabilirea elementului subiectiv al infracţiunii, nu pot absolutiza concluziile unui mijloc de probă, chiar dacă acesta este un act medico-legal, cel puţin din două motive: a) conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului; b) potrivit art. 113 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 118 alin. (1) cu referire la art. 113 C. proc. pen., dispoziţii legale care au valoare de principiu, persoanei desemnată cu efectuarea unei constatări/expertize tehnico-ştiinţifice sau medico-legale nu i se pot delega şi nici aceasta nu-şi poate însuşi atribuţii de organ de urmărire penală.

Aceste dispoziţii legale sunt rezonabile deoarece stabilirea tuturor elementelor de natură judiciară/juridică constituie atributul exclusiv al organelor judiciare, iar nu al altor participanţi la procesul penal ori al „martorilor" (în sensul autonom, extensiv, al noţiunii de „martor").

În consecinţă, reţinerea „intenţiei de omor", ca element al conţinutului constitutiv al infracţiunii de omor/tentativei de omor, fiind o chestiune „de drept", intră în competenţa organelor judiciare şi trebuie stabilit de acestea.

De altfel, aşa cum se va arăta, chiar actele medico-legale la care au făcut trimitere ambele instanţe, impun - dincolo de orice îndoială rezonabilă - reţinerea intenţiei de omor ca element subiectiv al faptei săvârşite de inculpat asupra victimei C.A.

În acord cu ambele instanţe, şi Înalta Curte reţine următoarele împrejurări ale comiterii faptelor de către inculpat, împrejurări - de altfel - necontestate de apărare şi de acuzare:

- inculpatul C.R.V., este locuitor al comunei U., fiind consătean cu părţile vătămate C.V. şi C.A.;

- părţile vătămate au locuinţa în apropierea casei inculpatului;

- părţile vătămate sunt persoane în vârstă (88 şi respectiv 78 ani), numita C.A. fiind imobilizată la pat;

- la data de 22 septembrie 2010, inculpatul a fost la lucru la numitul G.V. din localitate, pe care l-a ajutat la cazanul pentru ţuică. Ca urmare, inculpatul a consumat alcool, ajungând, în cele din urmă, în stare de ebrietate;

- în cursul nopţii, în timp ce se îndrepta spre locuinţa sa, trecând pe lângă imobilul părţilor vătămate, inculpatul a luat hotărârea de a pătrunde în casa acestora pentru a sustrage bani;

- inculpatul, conform propriilor declaraţii, cunoştea situaţia celor două persoane, vârsta, precum şi problemele de sănătate ale acestora, inclusiv gravul handicap fizic al părţii vătămate C.A.;

- în realizarea scopului său, inculpatul s-a înarmat cu o piatră ovală, cu dimensiunile de 10x18 cm, luată din drum;

- după ce a pătruns, fără drept, în curtea imobilului şi apoi în locuinţa părţilor vătămate, poarta şi respectiv uşa casei fiind închise, dar neîncuiate, intrând în dormitorul părţilor, inculpatul l-a tras din pat pe C.V. şi a început să-l lovească cu pumnii, solicitându-i să îi spună unde păstrează banii;

- în timp ce era lovită, partea vătămată C.V. a aprins lumina în cameră astfel încât numita C.A., care se afla în patul său, fără a avea posibilitatea de a se mişca şi de a se apăra din cauza handicapului fizic, a sesizat ce se întâmplă în locuinţă, motiv pentru care aceasta i-a cerut inculpatului să nu îi mai lovească soţul, chemând-o - totodată - în ajutor pe fiica sa, G.L., care se afla la etajul casei;

- la intervenţia-verbală a părţii vătămate C.A., inculpatul a încetat să îl mai lovească pe bărbat şi s-a îndreptat înspre patul acesteia, lovind-o pe cea în cauză, de mai multe ori, cu piatra, în zona feţei;

- după ce i-a aplicat părţii vătămate C.A. câteva lovituri, inculpatul a lăsat-o pe aceasta şi s-a reîntors la C.V. pe care a continuat să îl lovească pentru a obţine informaţiile referitoare la bani;

- alertată de zgomotele produse ca şi de strigătele mamei sale, şi de faptul că cei doi câini ai gospodăriei lătrau insistent, chiar dacă nu a realizat ce se întâmplă, fiica părţilor vătămate, martora G.L., a coborât la parterul imobilului şi văzând lumina aprinsă în dormitorul părinţilor a intrat în camera acestora. În momentul în care a pătruns în încăpere martora l-a văzut pe inculpat lovindu-i tatăl.

Rezoluţia infracţională iniţială a inculpatului a fost în sensul de a sustrage bani, ceea ce a impus - în realizarea acesteia - lovirea repetată a părţii vătămate C.V., [„(...) şi a început să-l lovească cu pumnii, solicitându-i să îi spună unde păstrează banii(...)"], în cele două etape distincte arătate anterior.

Cu toate acestea, în timpul activităţii infracţionale, inculpatul - având rezonabil convingerea că partea vătămată C.A., despre care ştia că este în vârstă şi imobilizată la pat şi nu va constitui „un pericol" pentru reuşita activităţii sale - a apărut o situaţie neaşteptată [victima „(...) a sesizat ce se întâmplă în locuinţă, motiv pentru care aceasta i-a cerut inculpatului să nu îi mai lovească soţul, chemând-o totodată în ajutor pe fiica sa, G.L., care se afla la etajul casei (...)"] situaţie pe care a înţeles, printr-o altă rezoluţie infracţională, să o „gestioneze" în modalitatea arătată - şi recunoscută implicit prin solicitarea judecării cauzei prin procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. - [„(...) la intervenţia-verbală a părţii vătămate C.A., inculpatul a încetat să îl mai lovească pe bărbat şi s-a îndreptat înspre patul acesteia, lovind-o pe cea în cauză, de mai multe ori, cu piatra, în zona feţei (...)"].

Fiind convins că loviturile aplicate cu piatra părţii vătămate C.A. au avut rezultatul dorit (anihilarea acesteia şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea pericolului de a fi surprins asupra faptei), inculpatul a revenit la activitatea infracţională corespunzătoare intenţiei iniţiale (obţinerea banilor) - „(...) după ce i-a aplicat părţii vătămate C.A. câteva lovituri, inculpatul a lăsat-o pe aceasta şi s-a reîntors la C.V. pe care a continuat să îl lovească pentru a obţine informaţiile referitoare la bani".

Pentru reţinerea intenţiei de omor cu care a acţionat inculpatul asupra părţii vătămate C.A., în varianta agravată rezultată din încadrarea juridică menţionată în rechizitoriu, aspect de drept pus în discuţie contradictorie la toate etapele procedurii judiciare (la instanţa de fond, la instanţa de apel şi la instanţa de recurs), sunt următoarele argumente:

Omorul se săvârşeşte cu intenţie de a suprima viaţa unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenţie generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textul art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acţiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei. Intenţia are două forme: directă şi indirectă. Fapta este săvârşită cu intenţie directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte" [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.], iar cu intenţie indirectă când „prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-1 urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui" [art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.]. Ceea ce deosebeşte deci intenţia directă, de intenţia indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenţia directă făptuitorul are o atitudine fermă faţă de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat şi nu altul, la intenţia indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.

În practica judiciară, intenţia de ucidere se deduce din materialitatea actului (dolus ex re) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziţia infractorului faţă de rezultat. Demonstrează astfel intenţia de ucidere: perseverenţa cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri, care au cauzat leziuni grave; multitudinea loviturilor şi locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului; uneori chiar aplicarea unei singure lovituri în zone anatomice extrem de vulnerabile, sau în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate şi repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur etc. Rezultatul constând în moartea victimei se poate obţine şi în funcţie de forţa de rezistenţă a organismului victimei în momentul săvârşirii faptei: pentru bătrâni, copii, femei, bolnavi, infirmi, sunt suficiente uneori acte minime de violenţă pentru producerea rezultatului constând în moartea victimei şi, ca urmare, intenţia de ucidere se poate reţine din cunoaşterea de către infractor a stării victimei, în raport de care el acţionează. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziţiei făptuitorului faţă de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violenţă şi care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve intenţia de ucidere.

Cu referire la partea vătămată C.A., se reţine că aceasta a fost internată la S.C.J.U. Târgu Mureş, perioada 23 septembrie - 1 octombrie 2010, cu diagnosticul: traumatism cranio-facial prin heteroagresiune; fractură cominutivă, piramidală nazală operată, fractură perete anterior sinus maxilar stâng; plăgi contuze faciale multiple operate; plăgi transfixiante, buză superioară stângă şi dreaptă operată. Ulterior, partea vătămată a fost reinternată, în cadrul aceleiaşi clinici, în perioada 6 - 11 octombrie 2010 cu diagnosticul „hematom infraorbital posttraumatic". Din Raportul de constatare medico-legală din 23 septembrie 2010, emis de I.M.L. Târgu Mureş, rezultă că victima C.A. prezintă leziuni corporale traumatice care s-au putut produce la data de 22/23 septembrie 2010 prin mecanismul de lovire directă, repetată cu corp dur, contondent, fiind exclus mecanismul de lovire de suprafeţe dure, în condiţiile unei precipitări; că leziunile au necesitat un număr de 22 - 24 zile de îngrijiri medicale şi că, în urma leziunilor traumatice viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie, direct şi imediat. Conform expertizei medico-legale s-a făcut precizarea că leziunile provocate părţii vătămate au necesitat 26 - 28 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cele mai grave dintre acestea fiind localizate la nivelul extremităţii cefalice, acestea determinând şi numărul de zile de îngrijiri medicale, restul leziunilor, de la nivelul trunchiului şi membrelor fiind minore, acestea necesitând pentru vindecare 4 - 5 zile de îngrijiri medicale. Este adevărat că, în vederea înlăturării oricăror dubii, în cursul judecăţii s-a solicitat specialiştilor în medicină legală să se pronunţe dacă leziunile produse victimei au pus, în mod indirect, în primejdie, viaţa acesteia. Prin Adresa din 6 aprilie 2011 emisă de I.M.L. Târgu Mureş, s-a precizat că, în urma leziunilor traumatice suferite, viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie nici direct şi imediat şi nici în mod indirect sau întârziat, însă această ultimă menţiune, pentru motivele arătate anterior, nu poate fi absolutizată, prin ignorarea judiciară a celorlalte mijloace de probă.

În raport cu sexul şi cu vârsta înaintată a victimei care - inerent - presupune o anumită stare fizică şi psihică generală, cu gravul handicap fizic al acesteia - ce nu îi permitea să se mişte şi să se apere - cu natura obiectului vulnerant folosit (piatră cu dimensiunile de 10x18 cm) şi cu numărul loviturilor aplicate într-o zonă anatomică extrem de vulnerabilă (cutia craniană), este greşită concluzia celor două instanţe în sensul că „inculpatul a aplicat lovituri de intensitate redusă victimei C.A., fapt reflectat şi de leziunile produse, ca şi de numărul modic de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare (26 - 28 zile)", greşită fiind şi concluzia lipsei intenţiei de omor.

Examinarea declaraţiilor părţilor vătămate, actelor medico-legale, planşelor foto care relevă consecinţele agresiunii asupra părţii vătămate C.A., dar şi a planşelor foto întocmite cu ocazia cercetării la faţa locului, dovedesc gravitatea actelor de violenţă, a loviturilor aplicate şi care, dincolo de orice îndoială rezonabilă, sugerează intenţia de omor cu care a acţionat inculpatul faţă de partea vătămată C.A., iar nu intenţia generală de vătămare corporală.

Sub aspectul criticii referitoare la cuantumul pedepselor, în opinia Ministerului Public acesta fiind prea redus, Înalta Curte apreciază că, în condiţiile judecării cauzei prin procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., pedepsele stabilite de instanţa de fond şi, respectiv, pedeapsa ce va fi stabilită pentru tentativă de omor (în final inculpatul urmând să execute - potrivit art. 34 C. proc. pen. - pedeapsa cea mai grea), răspund criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind de natură a asigura scopul menţionat în art. 52 C. pen.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 38515 pct. 1 lit. d) din C. proc. pen. - va admite recursul Ministerului Public, va casa - în parte - ambele hotărâri atacate şi va rejudeca cauza, în limitele arătate.

Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 133/A din 13 iulie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe intimatul inculpat C.R.V.

Casează, în parte, Decizia penală sus-menţionată şi Sentinţa penală nr. 70 din 01 iunie 2011 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor şi la pedepsele aplicate inculpatului.

Rejudecând cauza în limitele arătate:

I. Descontopeşte pedeapsa de 6 ani închisoare în pedepsele componente, după cum urmează:

- 3 ani închisoare pentru infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.;

- 6 ani închisoare pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen.

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., menţinând încadrarea juridică dată faptelor în rechizitoriu.

Menţine pedepsele de 3 ani închisoare şi, respectiv, de 6 ani închisoare aplicate inculpatului pentru infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. şi art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen. dispuse de prima instanţă în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. d) şi art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca în final inculpatul C.R.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. de 2 ani.

Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 septembrie 2010 la 02 noiembrie 2011.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 02 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - GV

← ICCJ. Decizia nr. 3872/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare...  ICCJ. Decizia nr. 402/2011. Penal. Conflict de competenţă... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3874/2011. Penal