ICCJ. Decizia nr. 4041/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4041/2011
Dosar nr.11904/95/2010
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 274 din 21 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 11904/95/2010, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii din dispoziţiile art. 197 alin. (1) rap. la alin. (2), lit. b1) şi alin. (3), teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 fapte) şi art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 fapte) şi art. 33 - 34 C. pen., în dispoziţiile art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2), lit. b1) şi alin. (3) C. pen., teza a I-a C. pen. (2 fapte) şi art. 203 C. pen. (2 fapte), cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.
În baza art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2), lit. b1) şi alin. (3), teza a I-a C. pen. (2 fapte), a fost condamnat inculpatul R.V.D., fiul lui A. şi A., născut la data de 17 martie 1958 în localitatea Surduc, judeţul Sălaj, cetăţean român, studii medii, stagiul militar satisfăcut, fără ocupaţie, fără antecedente penale, cu domiciliul în municipiul Motru, strada A.M., jud. Gorj, în prezent aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, la 2 pedepse de câte 10 ani închisoare şi câte 3 ani pedepse complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 203 C. pen. (2 fapte), a mai fost condamnat acelaşi inculpat la câte 2 pedepse de câte 3 ani închisoare.
În baza art. 33 - 34 şi 35 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 11 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1), lit. a), teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen.
S-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1), lit. a), teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de o zi (21 aprilie 2010) şi durata arestului preventiv începând cu data de 29 aprilie 2010, la zi.
S-a constatat că reprezentantul legal al părţilor vătămate minore nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la 4500 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 800 RON reprezintă onorariu avocat din oficiu.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul R.V.D. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 197 alin. (1) rap. la alin. (2), lit. b1) şi alin. (3), teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 fapte) şi 203 C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 fapte ) şi art. 33 - 34 C. pen., reţinându-se, în sinteză, următoarele:
Inculpatul a întreţinut relaţii de concubinaj în ultimii 12 ani cu numita M.I., locuind împreună în casa acesteia din comuna B., sat M., judeţul Gorj. Din relaţiile de concubinaj a celor doi s-au născut minorii: R.V.D. la data de 12 noiembrie 1998, M.C., la data de 28 august 2003, R.C.A. la data de 20 august 2006 şi M.G.D. în anul 2009.
În ziua de 17 aprilie 2010, numita M.I.a mers la muncă la martora V.M., revenind la domiciliul său în jurul orelor 18.00, timp în care cei patru minori au rămas împreună cu inculpatul. După revenirea la domiciliul său, minora R.C.A. a relatat mamei sale M.I. faptul că inculpatul a dezbrăcat-o şi a palpat-o în zona organelor genitale, încercând să introducă un deget în vagin, I-a mai relatat că inculpatul s-a dezbrăcat, încercând să întreţină raport sexual cu ea, nereuşind acest lucru din cauza imposibilităţii fizice, generată de nedezvoltarea organelor sexuale ale minorei. Totodată, aceeaşi minoră i-a spus mamei sale că prezintă dureri şi o iritaţie în zona organelor genitale. La rândul său, partea vătămată minoră, R.V.D. a spus mamei sale, M.I., că îl surprinsese pe inculpat dezbrăcat împreună cu minora R.C.A. într-una din camerele locuinţei în timp ce încerca să întreţină raport sexual cu aceasta. Aceeaşi minoră, R.V.D., a relatat mamei sale că în urmă cu circa 5 ani inculpatul a întreţinut relaţii sexuale şi cu aceasta, aspecte care le adusese la cunoştinţa mamei sale la timpul respectiv, însă mama sa a continuat să convieţuiască împreună cu inculpatul.
La data de 20 aprilie 2010, numita M.I. a sesizat organele de poliţie despre faptele expuse mai sus.
Conform raportului de constatare medico-legală din 21 aprilie 2010 al S.M.L. Gorj minora R.C.A. a prezentat o iritaţie mecanică la nivelul himenului şi faţa internă a labiei mici, fără a se putea precizia natura acesteia, dar neexcluzând o tentativă de contact sexual recent.
Potrivit raportului de constatare medico-legală din 21 aprilie 2010 al S.M.L. Gorj partea vătămată minoră R.V.D. a prezentat o iritaţie mecanică cu inflamaţie puternică la nivelul himenului şi faţă internă labie mică-dreaptă, fără a putea preciza natura acesteia, dar neexcluzând tentativa de contact sexual.
S-a reţinut că, pentru existenţa violului, nu are nicio relevanţă dacă victima persoană de sex feminin a fost deflorată ori dacă inculpatul a ejaculat, infracţiunea de viol putându-se săvârşi şi prin alte acţiuni de satisfacere a nevoilor sexuale prin care subiectul activ îşi satisface impulsurile sexuale, nefiind necesară existenţa unui raport sexual intravaginal.
În cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală - examen ADN, de către I.N.M.L. M.M., care a concluzionat următoarele:
"Analiza genetică a urmelor de pe chilotul victimei minore R.C.A. a pus în evidenţă un profil genetic mixt ce provine din amestecul de material biologic de la minim trei persoane. Caracterele genetice autozomale din profilul de referinţă al victimei minore R.C.A. nu se regăsesc în amestec în timp ce caracterele genetice autozomale din profilul ADN de referinţă aparţinând minorei R.V.D., având calitatea de soră a celeilalte victime minore, se regăsesc în totalitate în amestec alături de caracterele genetice autozomale al unei persoane de sex feminin (posibil o fiică a inculpatului) şi de o serie de caractere genetice specifice cromozomului Y. Caracterele genetice specifice cromozomului Y (evidenţiate dosar pentru 5 markeri din totalul celor 16 genotipaţi), se regăsesc în profilul ADN-Y de referinţă al inculpatului R.V.D., însă este dificil de atribuit acest profil ca aparţinând inculpatului dat fiind aspectul său incomplet. Persoana necunoscută de sex feminin (persoana N) ce reprezintă contribuitorul majoritar al urmelor de pe chilotul aparţinând victimei R.C.A. este înrudită direct cu inculpatul, probabilitatea de înrudire de timp tată biologic-fiică fiind estimată la 99,9966%."
Situaţia de fapt expusă a fost dovedită, în opinia instanţei de fond, cu declaraţiile martorilor M.I., V.M., M.M.V., rapoartele de constatare medico-legale din 21 aprilie 2010 întocmite de S.M.L. Gorj, coroborate cu declaraţiile părţilor vătămate R.V.D. şi R.C.A. şi concluziile raportului de expertiză medico-legală, examen ADN din 12 octombrie 2010 al I.M.L. M.M. Bucureşti.
Prin Ordonanţa din 21 aprilie 2010 emisă de I.P.J. Gorj s-a luat faţă de inculpat măsura reţinerii pe o durată de 24 ore de la data de 21 aprilie 2010, ora 01.40 până la data de 22 aprilie 2010, ora 01.40, iar prin Ordonanţa nr. 191/P/2010 din 21 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a pusă în mişcare acţiunea penală faţă de învinuit formulându-se propunerea de arestare preventivă pentru 29 zile, ce a fost respinsă prin Încheierea nr. 24 din 21 aprilie 2010 a Tribunalului Gorj - Dosar nr. 3882/95/2010, însă prin Încheierea nr. 64 din 29 aprilie 2010, în Dosarul nr. 1261/54/2010 Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de parchet împotriva Încheierii nr. 24/2010 a Tribunalului Gorj, a casat încheierea şi a admis propunerea de arestare preventivă, pe care a dispus-o pe o durată de 29 zile. Prin Încheierile nr. 33 din 21 mai 2010, 46 din 21 iunie 2010, 59 din 21 iulie 2010, 63 din 17 august 2010, 67 din 16 septembrie 2010 s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului R.V.D. pe o durată de câte 30 zile.
S-a menţionat de către instanţa de fond că în cursul cercetării judecătoreşti a fost confirmată doar parţial starea de fapt reţinută prin actul de inculpare, în sensul că s-a probat doar săvârşirea a câte unei singure infracţiuni de viol de către inculpat faţă de cele două părţi vătămate minore, fiice ale sale, pe nume R.V.D. şi R.C.A., şi a câte unei singure infracţiuni de incest săvârşite de inculpat faţă de fiicele sale minore. În consecinţă, aşa cum s-a arătat, instanţa de fond, pe baza probatoriului administrat, a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii din disp. art. 197 alin. (1) rap. la alin. (2), lit. b1) şi alin. (3), teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 fapte) şi 203 C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 fapte ) şi art. 33 - 34 C. pen. în disp. art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2), lit. b1) şi alin. (3) C. pen., teza a I-a C. pen. (2 fapte) şi art. 203 C. pen. (2 fapte), cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen., având în vedere argumentele redate în continuare:
Reţinând vârsta minorei parte vătămată R.C.A., în vârstă de 4 ani, instanţa de fond nu a avut posibilitatea de audiere a acesteia, formându-şi astfel convingerea, privitor la faptele săvârşite şi vinovăţia inculpatului, în principal pe declaraţia părţii vătămate minore R.V.D., în vârstă de 12 ani, coroborată cu declaraţia mamei celor două părţi vătămate, şi anume M.I., declaraţia minorei R.C., în vârstă de 7 ani, şi concluziile rapoartelor medico-legale şi ale expertizei medicale efectuate în cauză. Referitor la activitatea infracţională desfăşurată de către inculpat asupra celeilalte părţi vătămate minore, pe nume R.C.A., partea vătămată R.V.D.a declarat că la data de 17 aprilie 2010, după ce mama sa a plecat de la domiciliu, de dimineaţă, să o ajute pe martora V.M. la munci agricole, ea a rămas acasă cu inculpatul, surorile sale C. şi C. şi cu fratele cel mic, D.care abia fusese născut de circa două luni de zile. Formarea convingerii instanţei de fond a fost determinată de precizarea părţii vătămate R.V.D. conform căreia numai de această dată (adică 17 aprilie 2010) a observat "ca tati să facă rău C.", iar sora sa C. nu i-a spus ca tatăl lor "să-i mai fi făcut vreodată vreun rău la organul genital".
La individualizarea judiciară a pedepselor au fost avute în vedere dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru faptele reţinute în sarcina inculpatului, gradul de pericol social sporit al acestor fapte, împrejurările săvârşirii faptelor, precum şi persoana inculpatului. În acest sens, s-a reţinut de către instanţa de fond că, deşi inculpatul a avut o conduită procesuală constant nesinceră, din conţinutul declaraţiilor martorilor V.C., Ţ.D. şi B.G. coroborate şi cu declaraţiile celor două minore ale inculpatului audiate în cauză, precum şi a concubinei acestuia, a rezultat că inculpatul, până în momentul arestării a prestat activitate ca zilier la un gater al martorului B.G., obţinând astfel venituri pe care Ie-a folosit la creşterea şi îngrijirea fiilor săi, inclusiv a celor două părţi vătămate minore, în condiţiile în care concubina acestuia, M.I. nu presta vreo activitate pentru creşterea şi întreţinerea fiilor lor. Coroborat cu constatarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, pedepsele aplicate acestuia au fost orientate spre minimul special prevăzut de textele de lege în baza cărora a fost condamnat, inculpatului aplicându-i-se şi câte o pedeapsă complementară a interzicerii unor drepturi pentru cele două infracţiuni de viol reţinute în sarcina sa.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpatul.
Procurorul a criticat sentinţa pentru nelegalitate, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat din oficiu asupra reparării daunelor morale şi, suplimentar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de corupţie sexuală şi, de asemenea pentru netemeinicie, considerând pedepsele aplicate inculpatului prea mici în raport de gravitatea faptelor comise.
Inculpatul a solicitat achitarea sa pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, susţinând că nu sunt probe certe de vinovăţie. Subsidiar, a cerut reţinerea de circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. Constant, inculpatul a declarat că "sesizarea organelor de anchetă se datorează faptului că M.I. doreşte să se împace cu fostul soţ".
Prin Decizia penală nr. 171 din 28 iulie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a dispus următoarele:
A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi de inculpatul R.V.D., deţinut în P.M.S. Craiova, împotriva Sentinţei penale nr. 274 din 21 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 11904/95/2010.
A desfiinţat, în parte sentinţa, a descontopit pedeapsa rezultantă, după care:
A respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prev. de art. 203 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a C. proc. pen. cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpatul pentru infracţiunile prev. de art. 203 C. pen.
În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. cu art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul la câte două pedepse de câte 7 ani închisoare (două fapte) şi la câte două pedepse complementare, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b), d) şi e) C. pen. pe o durată de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. 3) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 71 C. pen, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b), d) şi e) C. pen.
A obligat inculpatul la câte 6000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale către fiecare parte vătămată.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive în continuare la zi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare reprezentând onorariu avocat oficiu pentru cele două minore, în sumă de 150 RON, precum şi onorariu avocat oficiu pentru inculpat în sumă de 200 RON, au fost avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
S-a constatat că a fost reţinută de către instanţa de fond o situaţie de fapt care corespunde adevărului, concordantă cu probatoriul administrat, dar că aceasta a greşit reţinând existenţa infracţiunilor de incest prev. de art. 203 C. pen., greşită fiind şi individualizarea pedepselor. Astfel, a menţionat instanţa de apel că existenţa infracţiunilor de viol este corect reţinută, avându-se în vedere declaraţiile constante ale părţilor vătămate minore V.D. şi C.A., ale mamei acestora M.I., care s-au coroborat, în parte, cu concluziile rapoartelor medico-legale şi ale expertizei medicale întocmite, chiar dacă inculpatul, constant, nu a recunoscut săvârşirea faptelor.
S-a apreciat de instanţa de prim control judiciar că nu se impune schimbarea încadrării juridice, aşa cum a solicitat Ministerul Public, în infracţiunea de corupţie sexuală. Este adevărat - arată instanţa de apel - că în practica judiciară s-a subliniat că simpla palpare sau simpla apropiere a organelor sexuale, între ele, nu constituie viol, ci infracţiunea de corupţie sexuală, dacă subiectul pasiv este un minor. În speţă însă, actele cu caracter obscen, constituie doar acte preparatorii în vederea întreţinerii unui act sexual, ele absorbindu-se în infracţiunea de viol în condiţiile în care inculpatul nu s-a limitat la acestea, ci a comis şi acte de intromisiune, de penetrare, este adevărat - aşa cum se reţine - cu degetul. S-a apreciat astfel că este greşită condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de incest, prev. de art. 203 C. pen., deoarece probatoriul administrat, şi evidenţiat mai sus, dovedeşte că apelantul R.V.D., nu a avut raport sexual cu fiicele sale minore, ci doar acte sexuale. Pe latură obiectivă, infracţiunea de incest constă în raportul sexual între rude în linie directă sau între fraţi şi surori şi se realizează prin practicarea unor relaţii sexuale între persoane de sex opus. Astfel fiind, pentru aceste considerente, s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 203 C. pen.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat şi că apelul inculpatului este întemeiat sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, acestea fiind prea severe în raport de faptele reţinute de instanţa de fond, dar şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Astfel, a arătat instanţa de apel că potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni, iar în baza art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea acestora, trebuie să se ţină seama de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana infractorului dar şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
S-a susţinut de către instanţa de apel că trebuie să se reţină circumstanţe atenuante, potrivit art. 74 lit. a) C. pen., pentru conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunilor, raportându-se la faptele comise, în complexul conţinutului lor concret şi a tuturor circumstanţelor ce le înconjoară, dar şi la persoana infractorului, fără antecedente penale, considerându-se că sunt suficient de semnificative pentru a determina stabilirea pedepselor sub minimul special, respectiv la câte 7 ani închisoare, fără a se mai aplica şi spor de pedepse.
Reţine instanţa de apel, în condiţiile concrete ale speţei, că martorul B.G., arată că, spre deosebire de concubina sa, care pleca deseori de acasă, lipsind mai multe zile nejustificat şi consuma alcool, inculpatul este "o persoană liniştită, un om muncitor, care se ocupa de îngrijirea şi creşterea minorilor, care a cumpărat îmbrăcăminte şi alimente necesare familiei". În acelaşi sens declară şi martorii V.C., văr de-al doilea cu M.I. şi T.D. care, suplimentar, arată că fostul soţ al concubinei, condamnat pentru omorul soacrei sale, a fost eliberat din penitenciar, iar alte probe arată că minorii din prima căsătorie au ajuns la orfelinatul din Tg. Cărbuneşti.
Aceeaşi instanţă de prim control judiciar a menţionat, referitor la critica Ministerului Public vizând obligativitatea pronunţării din oficiu asupra reparării daunelor morale, că aceasta este întemeiată, cu următoarea argumentaţie:
În conformitate cu disp. art. 17 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra reparării pagubei şi a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă iar reprezentantul legal este chemat doar pentru a prezenta situaţia cu privire la întinderea pagubei materiale şi a daune lor morale, precum şi date cu privire la faptele prin care acestea au pricinuite. Chiar dacă în Şedinţa publică din 9 noiembrie 2010, mama celor două părţi vătămate minore a declarat că nu se constituie parte civilă şi că nu are nici o pretenţie de la inculpat, nepronunţarea asupra daunelor morale, face ca sentinţa să fie nelegală sub acest aspect. Sumele de bani pe care le acordă instanţele de judecată cu titlu de daune morale trebuie, pe de o parte, să aibă efecte compensatorii, iar pe de altă parte, să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor, nici venituri nejustificate pentru cei care le-au suferit. Însă, faţă de poziţia mamei, s-a apreciat de către instanţa de apel că suma de câte 6000 RON pentru fiecare parte vătămată, deşi formală, reprezintă o reparaţie morală adecvată, valorificarea acestei creanţe fiind o problemă de executare, cu precizarea că soluţia din apel s-a dispus şi cu citarea autorităţii tutelare, instituţie care nu a prezentat instanţei nici un punct de vedere în favoarea sau defavoarea minorelor.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul, motivele fiind menţionate în încheierea de dezbateri şi amânare a pronunţării prezentei decizii.
Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:
- cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de instanţa de fond, precum şi de instanţa de apel;
- ambele instanţe au administrat, în mod corespunzător etapei de judecată, probe pentru stabilirea situaţiei de fapt;
- în recurs, nu au fost propuse şi nici administrate probe noi pe situaţia de fapt.
I) asupra recursului declarat de Ministerul Public (cazuri de casare invocate - art. 3859 pct. 17 şi, respectiv, pct. 14 C. proc. pen.);
Toate criticile aduse de procuror deciziei instanţei de apel sunt neîntemeiate, pentru motivele ce se vor arăta:
Este adevărat că, potrivit art. 204 C. pen., tentativa infracţiunii prevăzută de art. 203 se pedepseşte.
Pentru a reţine însă săvârşirea tentativei la infracţiunea de "incest" este obligatoriu a se constata existenţa, în materialitatea sa, a unor acţiuni - rămase în forma tentativei - susceptibile a fi calificate ca "raport sexual" deoarece, spre deosebire de art. 197 C. pen. (care se referă la "act sexual de orice natură"), în cazul infracţiunii prevăzută de art. 203 C. pen. legiuitorul a incriminat numai "raportul sexual".
Or, aşa cum corect a constatat şi instanţa de apel, probatoriul administrat (care are limite inerente în raport cu natura infracţiunii, cu intervalul de timp de la data faptelor supuse judecăţii, cu vârsta celor două părţi vătămate, etc.) nu confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, ipoteza susţinută de acuzare în sensul că inculpatul, iniţial, ar fi încercat să aibă "raport sexual" cu cele două minore.
De altfel, Înalta Curte constată că însăşi acuzarea pare a fi avut unele dubii cu privire la încadrarea juridică a faptelor, aceasta fiind sugerată de următoarele aspecte procesual-penal:
- inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 197 alin. (1) rap. la alin. (2), lit. b1) şi alin. (3), teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 fapte) şi 203 C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 fapte ) şi art. 33 - 34 C. pen.;
- prin sentinţă, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor deduse judecăţii din dispoziţiile art. 197 alin. (1) rap. la alin. (2), lit. b1) şi alin. (3), teza I-a C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 fapte) şi art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 fapte) şi art. 33 - 34 C. pen., în dispoziţiile art. 197 alin. (1) raportat la alin. (2), lit. b1) şi alin. (3) C. pen., teza a I-a C. pen. (2 fapte) şi art. 203 C. pen. (2 fapte), cu aplicarea art. 33 - 34 C. pen.;
- în motivele scrise de apel, sentinţa a fost criticată exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei (apreciată ca fiind prea redusă) şi cu privire la latura civilă (apreciindu-se că instanţa de fond avea obligaţia să dispună din oficiu, conform art. 17 alin. (3) C. proc. pen., acordarea unor despăgubiri pentru daune morale în favoarea celor două minore);
- ulterior, după sesizarea instanţei de apel, procurorul - la data de 07 martie 2011 - a trimis instanţei de prim control judiciar o adresă conform căreia se completează motivele de apel "motivul suplimentar de apel - constând în greşita încadrare juridică dată infracţiunilor comise de inculpat - va fi susţinut oral de procurorul de şedinţă";
- în continuare, la data de 24 mai 2011, procurorul a trimis instanţei de prim control judiciar o altă adresă în sensul că "motivul suplimentar de apel vizează greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 203 C. pen., în condiţiile în care, ca stare de fapt, prima instanţă nu a reţinut că inculpatul a avut raport sexual cu fiicele sale minore (ci, act sexual). Aşa fiind, apreciem că în cauză se impune schimbarea încadrării juridice dată infracţiunilor comise de inculpat";
- în concluziile puse de procuror la dezbaterile din apel s-a menţionat că se impune "schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de incest, prevăzută de art. 203 C. pen. în infracţiunea de corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen.";
- instanţa de apel, în partea expozitivă a deciziei atacate, a examinat această ultimă critică a procurorului şi, pentru argumentele deja prezentate, a apreciat critica ca neîntemeiată;
- în motivele scrise de recurs ale procurorului, pe de o parte, s-a reiterat critica privind greşita neschimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 203 C. pen. în infracţiunea de corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen., apreciindu-se că este incident cazul prevăzut de art. 22 alin. (2) C. pen., iar pe de altă parte, că se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de incest, prevăzută de art. 203 C. pen. în tentativă la infracţiunea de incest, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 203 C. pen. şi, apoi, întrucât a intervenit desistarea făptuitorului, se impunea încetarea procesului penal cu privire la această infracţiune, conform art. 10 lit. i1) C. proc. pen, iar nu achitarea inculpatului.
Aşa cum deja s-a menţionat, pentru a reţine săvârşirea tentativei la infracţiunea de "incest" este obligatoriu a se constata existenţa, în materialitatea sa, a unor acţiuni - rămase în forma tentativei - susceptibile a fi calificate ca "raport sexual" deoarece, spre deosebire de art. 197 C. pen. (care se referă la "act sexual de orice natură"), în cazul infracţiunii prevăzută de art. 203 C. pen. legiuitorul a incriminat numai "raportul sexual". Or, aşa cum corect a constatat şi instanţa de apel, probatoriul administrat nu confirmă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, ipoteza susţinută de acuzare în sensul că inculpatul, iniţial, ar fi încercat să aibă "raport sexual" cu cele două minore.
Cu privire la critica vizând greşita neschimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., în infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen., Înalta Curte îşi însuşeşte argumentele de fapt şi de drept expuse de instanţa de prim control judiciar, apreciind că nu se impune nici reluarea, şi nici completarea acestora.
De asemenea, faţă de critica procurorului cu privire la individualizarea pedepselor, Înalta Curte apreciază ca fiind corect stabilite pedepsele - în cuantumul redus de către instanţa de prim control judiciar - la individualizarea acestora fiind avute în vedere dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei şi la scopul acesteia.
Pedepsele stabilite de instanţa de apel răspund şi principiului justei proporţionalităţi între sancţiunea penală care va fi executată, pe de o parte, şi gravitatea infracţiunii şi datele personale ale infractorului, pe de altă parte.
Este corect motivată de către instanţa de apel şi reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante menţionată anterior, nefiind justificată necesitatea înlăturării acesteia şi, pe cale de consecinţă, majorarea pedepsei.
II) asupra recursului declarat de inculpat (cazuri de casare invocate - art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen.)
Conform art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.
Inculpatul, şi apărătorul acestuia, nu au arătat în ce constă eroarea gravă de fapt şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi, în cea mai mare parte, confirmată de instanţa de apel.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat convingător situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, cu privire la infracţiunile de viol, prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal.
Este adevărat că inculpatul beneficiază de "prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia (art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.). Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. În înţelesul legii "a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă. În măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acuzatului este răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut.
În recurs, ca şi în apel, apărătorul inculpatului, şi el însuşi, s-au limitat la a susţine, într-o modalitate generică, că "nu sunt probe" pentru existenţa faptelor în materialitatea lor (inculpatul, personal, sugerând că "sesizarea organelor de anchetă se datorează faptului că M.I. doreşte să se împace cu fostul soţ"), fără a se proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare şi fără a arăta, chiar la minimă suficienţă, care probă este în contradicţie cu situaţia de fapt expusă în cele două hotărâri judecătoreşti cu privire la infracţiunile de viol.
În condiţiile neinvocării de către apărare a unor aspecte concrete de contrarietate între situaţia de fapt reţinută de instanţe, pe de o parte, şi una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situaţiei de fapt şi vinovăţiei inculpatului pentru cele două infracţiuni de viol, pe de altă parte, motivele de recurs sugerând o critică privind presupusa evaluare greşită a probelor de către cele două instanţe, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Declaraţiile martorilor menţionaţi anterior, rapoartele de constatare medico-legale din 21 aprilie 2010 întocmite de S.M.L. Gorj, coroborate cu declaraţiile părţilor vătămate şi cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, examen ADN din 12 octombrie 2010 al I.M.L. M.M. Bucureşti dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, săvârşirea faptelor de către inculpat, fapte încadrabile juridic în infracţiunile de viol pentru care acesta a fost condamnat.
Neîntemeiată este şi critica referitoare la individualizarea pedepsei, în opinia inculpatului aceasta fiind prea severă.
Infracţiunea de viol, în forma agravată, este sancţionată cu închisoare de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) din C. pen. constând în aceea că ".. în condiţiile concrete ale speţei, .. martorul B.G., arată că, spre deosebire de concubina sa, care pleca deseori de acasă, lipsind mai multe zile nejustificat şi consuma alcool, inculpatul este "o persoană liniştită, un om muncitor, care se ocupa de îngrijirea şi creşterea minorilor, care a cumpărat îmbrăcăminte şi alimente necesare familiei". În acelaşi sens declară şi martorii V.C., văr de-al doilea cu M.I. şi T.D. care, suplimentar, arată că fostul soţ al concubinei, condamnat pentru omorul soacrei sale, a fost eliberat din penitenciar, iar alte probe arată că minorii din prima căsătorie au ajuns la orfelinatul din Tg. Cărbuneşti".
Reţinerea acestei circumstanţe atenuante a justificat instanţei de apel, legal, reducerea pedepselor sub minimul special de 10 ani închisoare; se mai reţine că, deşi potrivit art. 34 C. pen., pentru concursul de infracţiuni ar fi existat posibilitatea legală de sporire a pedepsei rezultante, instanţa de prim control judiciar nu a optat pentru o astfel de modalitate de individualizare a pedepsei pe care, în final, o va executa inculpatul.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondate recursurile Ministerului Public şi inculpatului.
Potrivit art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul R.V.D. împotriva Deciziei penale nr. 171 din 28 iulie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii din 21 aprilie 2010 şi durata arestării preventive de la 29 aprilie 2010 la 15 noiembrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4040/2011. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 4045/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
