ICCJ. Decizia nr. 3872/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3872/2011
Dosar nr.5318/2/2011
Şedinţa publică din 01 noiembrie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:
I. Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin Sentinţa penală nr. 468 din data de 18 mai 2011, în Dosarul nr. 27830/3/2010 a respins ca neîntemeiată, cererea, în conformitate cu dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. formulată din Penitenciarul Rahova de către condamnatul D.M.R., (domiciliat în Giurgiu, str. V., judeţul Giurgiu), pentru rejudecarea după extrădare a cauzei penale ce a format obiectul Dosarului nr. 16380/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în sensul reducerii pedepsei de 12 ani închisoare aplicată în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 şi 41 alin. (2) C. pen. prin Sentinţa penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007, rămasă definitivă prin neapelare.
În baza art. 18 din Legea nr. 302/2004 s-a computat din pedeapsa aplicată prin Sentinţa penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, durata arestului efectuat în străinătate de la data de 12 decembrie 2007 până la data de 08 februarie 2008.
S-a constatat că petentul-condamnat se află în executarea pedepsei de la data de 18 martie 2010, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat acesta la 450 RON cheltuieli judiciare statului.
Hotărând astfel, instanţa de fond în rejudecare a reţinut următoarele:
A. Prin cererea înregistrată la data de 08 iunie 2010 sub nr. 27830/3/2010 condamnatul D.M.R. aflat în Penitenciarul Rahova a solicitat rejudecarea după extrădare a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 16380/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi reducerea pedeapsei de 12 ani închisoare aplicată în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 4 şi 41 alin. (2) C. pen. prin Sentinţa penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007, rămasă definitivă prin neapelare, prin reaprecierea în acest sens a criteriilor de individualizare din art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În promovarea cererii amintite întemeiată pe dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. condamnatul a arătat că nu a participat la judecarea cauzei, în perioada respectivă fiind arestat în Spania, iar instanţa română i-a aplicat un spor de 2 ani închisoare pe considerentul că s-a sustras de la urmărirea penală şi judecată deşi acesta se afla în situaţia de imposibilitate obiectivă sus-menţionată.
B. În primul ciclu procesual, prin Sentinţa penală nr. 709 pronunţată la data de 27 septembrie 2010 de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a admis cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnat, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, fiind dedusă detenţia de la 18 martie 2010 la zi.
Prin Decizia penală nr. 26/A din 25 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a desfiinţat sentinţa menţionată, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, aceasta fiind înregistrată la data de 03 martie 2011.
Din considerentele deciziei menţionate rezultă că se impune reluarea judecăţii de la sesizarea instanţei deoarece tribunalul a procedat la judecarea cererii în lipsa dosarului complet de urmărire penală, rezumându-se la analizarea rechizitoriului, ignorând probatoriile esenţiale, ceea ce contravine principiilor fundamentale ale procesului penal.
În cel de-al doilea ciclu procesual, tribunalul a admis, în principiu, cererea de rejudecare după extrădare constatând îndeplinite condiţiile prev. de art. 5221 C. proc. pen., condamnatul fiind judecat şi condamnat în lipsă şi totodată predat autorităţilor române în baza mandatului european de arestare nr. 187/UP din 19 aprilie 2006 emis de Tribunalul Bucureşti, conform relaţiilor comunicate de Centrul de Cooperare Internaţională Poliţienească.
Procedând la rejudecarea cauzei, au fost aduse la cunoştinţa inculpatului drepturile prev. de art. 70 C. proc. pen., acesta precizând că înţelege să îşi exercite dreptul la tăcere, nefiind solicitată administrarea de noi probe, iar instanţa a apreciat că nu este necesară readministrarea probelor efectuate în cursul primei judecăţi având în vedere motivul pentru care s-a solicitat rejudecarea.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că prin rechizitoriul nr. 397/D/P/2004 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus trimiterea în judecată, în lipsă, a inculpatului D.M.R., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 4 C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), comisă prin aceea că a transportat heroină în lunile noiembrie 2003 şi februarie 2004, împreună cu inculpaţii T.D.C. şi D.M.A., din Pakistan în Olanda.
Prin Sentinţa penală nr. 90 pronunţată la data de 25 ianuarie 2007 de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul D.M.R. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 4 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinându-se în fapt că la sfârşitul lunii octombrie 2003, inculpatul D.M.R. s-a întâlnit cu inculpaţii T.D.C., M.D. şi N.M. şi au discutat despre plecarea sa şi a inculpatului T. în Pakistan, apoi s-au dus la ambasada acestei ţări, unde au obţinut vize. Întrucât inculpatul D.M.R. nu avea paşaport, coinculpata N.M. i-a dat bani pentru a-1 obţine, ulterior aceasta cumpărându-le bilete de avion, dus/întors, pentru Pakistan, cu tranzit în Amsterdam şi Dubai. Această coinculpată le-a explicat unde trebuie să ajungă, le-a dat atât un număr de telefon al nigerianului „D." din Pakistan, pe care trebuiau să-1 contacteze după ce se cazau la hotel, cât şi suma de 400 dolari SUA pentru fiecare, reprezentând cheltuielile curente. La data de 05 noiembrie 2003 inculpaţii T.D.C. şi D.M.R. au ieşit din ţară şi au plecat cu avionul în Pakistan, la Karachi, apoi au continuat traseul cu un alt avion până în Lahore unde s-au cazat la Hotel „O.", la care le-a făcut rezervare coinculpata N.M. Conform precizărilor făcute de această coinculpată, inculpatul T.D.C. 1-a contactat telefonic pe „D." iar acesta a venit la hotel împreună cu un alt nigerian şi le-a spus să mai rămână câteva zile. După aproximativ 3 - 4 zile, aceşti nigerieni au adus o cutie în care erau peste 100 de capsule cu droguri (heroină), de aproximativ 6 grame fiecare. Inculpatul T.D.C. a reuşit să înghită doar o capsulă, iar inculpatul D.M.R. a introdus în corp, prin aceeaşi modalitate, aproximativ 60 de capsule cu heroină, droguri pe care le-au transportat în Olanda, la Amsterdam, unde i-a aşteptat „O.", apoi, împreună cu acesta s-au deplasat cu trenul într-o localitate neidentificată, pe traseul spre Rotterdam, au ajuns într-un apartament şi au eliminat capsulele cu droguri. Inculpatul T.D.C. nu a mai primit bani pentru transportul acestei capsule, iar inculpatului D.M.R. i-a dat „O." suma de 1.500 dolari SUA, după care ambii inculpaţi au revenit în România, la data de 12 noiembrie 2003. La începutul anului 2004, inculpaţii D.M.R. şi D.M.A. au transportat droguri, heroină sau cocaină, din Dubai în Olanda, fiind trimişi de către inculpatul T.D.C. şi coinculpatul M.D. De asemenea, în vara anului 2004, inculpaţii D.M.R. şi D.M.A. au fost în Olanda, unde au stat aproximativ o lună, locuind la nigerienii ce se ocupau cu traficul de droguri, perioadă în care au transportat droguri, heroină sau cocaină, în diferite ţări din Europa de Vest, respectiv din Olanda în Spania, Italia, Germania, Elveţia primind pentru fiecare transport câte aproximativ 500 euro (situaţia de fapt amintită fiind reţinută de instanţa română ce a judecat fondul cauzei pe baza: declaraţiilor inculpaţilor T.D.C., D.M.A., N.S.M., N.M. şi C.O. în coroborare cu declaraţiile martorilor N.M., M.D.F. şi a celorlalte persoane cercetate).
În declaraţia dată în faţa instanţei de rejudecare, inculpatul D.M.R. a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, arătând că este adevărat că la data de 03 noiembrie 2003 s-a deplasat în Pakistan pentru a transporta droguri în Olanda, primind de la N.M. 1000 dolari SUA.
Tribunalul a constatat astfel că situaţia de fapt reţinută în sentinţa atacată este susţinută de materialul probator administrat şi necontestat de inculpat, fiind confirmată de altfel de către inculpat în declaraţia dată, neexistând sub acest aspect motive de reformare.
Referitor la individualizarea pedepsei s-a apreciat însă că reducerea acesteia este nejustificată cu motivarea că au fost avute în vedere potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) respectiv: circumstanţele reale şi personale ale săvârşirii infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, contribuţia sa substanţială la activitatea infracţională, cantităţile însemnate de heroină transportate ilicit în diverse ţări ale Europei de Vest şi condamnările primite în străinătate pentru alte fapte concurente (elemente de individualizare în raport cu care s-a considerat că trebuie menţinută pedeapsa iniţială de 12 ani închisoare).
II. Apelul declarat în cauză de condamnat a fost respins ca nefondat în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. prin Decizia penală nr. 302/A din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, care a menţinut ca legală şi temeinică sentinţa atacată.
III. Recursul împotriva deciziei amintite formulat de către condamnatul D.M.R. este nefondat urmând a fi respins ca atare în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.
În mod corect tribunalul - soluţie menţinută în apel - a apreciat, în rejudecarea cauzei, că nu au apărut elemente noi de individualizare (circumstanţe atenuante, schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune mai puţin gravă, apariţia unei legi mai favorabile etc.), necunoscute la momentul primei judecăţi, care să permită o reducere a pedepsei, astfel cum a solicitat inculpatul D.M.R.
În plus, condamnarea dispusă prin Sentinţa penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007 la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, în regim internaţional, este în concordanţă cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere în acest sens circumstanţele reale şi personale ale săvârşirii infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, contribuţia sa substanţială la activitatea infracţională, cantităţile însemnate de heroină transportate ilicit în diverse ţări ale Europei de Vest şi condamnările primite în străinătate pentru alte fapte concurente, elemente de individualizare ce justifică menţinerea pedepsei sus-menţionate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul condamnat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.M.R. împotriva Deciziei penale nr. 302/A din 12 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul-condamnat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 01 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 3871/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3874/2011. Penal → |
|---|
