ICCJ. Decizia nr. 4045/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4045/2011
Dosar nr.9063/1/2011
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Încheierea din 4 noiembrie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, învestită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul T.S.C. (fiul lui A. şi I., născut la 14 decembrie 1971, în prezent deţinut în Penitenciarul Târgu Mureş) împotriva Sentinţei penale nr. 130 din 19 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia penală minori, conform art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut măsura preventivă a arestării arestuia şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca nefondate, cererile de revocare sau de înlocuire a acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că infracţiunea pusă în sarcina inculpatului (şi pentru care el a fost deja condamnat în prim grad jurisdicţional) este sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate constituie un pericol actual pentru ordinea publică date fiind circumstanţele reale reţinute drept cadrul al săvârşirii faptei (în domiciliul familiei, într-un interval de timp de aproximativ 2 ani de zile, asupra unui minor de a cărui creştere şi îngrijire se ocupa, vârsta fragedă a victimei, multitudinea actelor materiale presupus comise), natura şi importanţa valorilor sociale vătămate - integritatea fizică şi psihică a copilului - ce se bucură de o protecţie specială în cadrul societăţii, necesitatea ocrotirii interesului general şi a preîntâmpinării unui evident sentiment de insecuritate în rândul membrilor comunităţii din care provin părţile, că persoane acuzate de comiterea unor astfel de fapte grave ar putea fi cercetate în stare de libertate.
S-a apreciat că aceste argumente anterior expuse justifică de ce în cauză se impune privarea în continuare de libertate a inculpatului şi de ce, pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 139 C. proc. pen. se impune respingerea cererilor formulate de acest apelant de revocare a măsurii preventive a arestului, respectiv de înlocuire a acestei drastice măsuri preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul T.S.C. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5, parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele legale de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
În cauză, verificându-se actele şi lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă şi că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret şi actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracţiunii de care este acuzat-săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată asupra unei minore.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpatului şi că lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i s-a adus atingere prin fapta comisă şi din modalităţile concrete de săvârşire a acesteia
Recursul declarat învederându-se, aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.S.C. împotriva Încheierii din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2832/102/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4041/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4046/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
