ICCJ. Decizia nr. 4048/2011. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4048/2011
Dosar nr.1181/57/2011
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Sentinţa penală nr. 138 din 8 noiembrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi în temeiul art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate S.C. (fiul lui G. şi M., născut la 31 august 1972 în Aiud, jud. Alba, domiciliat în Aiud, str. S.H., jud. Alba, posesor al CI seria x nr. y eliberat la data de 03 octombrie 2011 de S.P.C.L.E.P. Aiud) şi predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din GERMANIA.
S-a luat act că persoana solicitată S.C. nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii şi nu a consimţit la predare.
S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 24 zile, începând cu data de 09 noiembrie 2011, până la data de 02 decembrie 2011.
S-a luat act că persoana solicitată a fost reţinută 24 de ore în data de 03 noiembrie 2011 şi arestată preventiv pe o perioadă de 5 zile din data de 04 noiembrie 2011 până la 08 noiembrie 2011.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin mandatul european de arestare, emis de Procuratura de stat Deggendorf, la 11 august 2011, s-a solicitat arestarea persoanei solicitate S.C. şi predarea acesteia către autorităţile judiciare emitente ale mandatului.
S-a reţinut că persoana solicitată, la 18 aprilie 2011 în jurul orei 12.25, care a acţionat în mod conştient şi intenţionat, în complicitate cu un alt făptuitor, care se presupune că fi acuzatul G.S., a sustras din sediul de afaceri al companiei R.U.O. din 94486 O., I. 1, câteva produse cosmetice şi un instrument de aranjat părul în valoare totală de 24,99 euro, cu scopul de a şi le însuşi fără a plăti. După ce au trecut de casele de marcat, persoanele acuzate au fost oprite de paznicul magazinului R.H. şi rugate să-l însoţească în biroul său. Pentru a putea păstra bunurile însuşite pe nedrept, acuzatul l-a împins pe martorul H., cu ambele mâini, la o distanţă de aproximativ 1 metru. Astfel, acuzaţii au putut să fugă la maşina marca VW G.V., având numere româneşti de înmatriculare, reuşind să dispară de la locul faptei.
Procuratura de stat Deggendorf, la data de 11 august 2011 a emis mandatul european de arestare a persoanei solicitate S.C., mandate depus la dosarul instanţei.
La termenul din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus în aplicarea prevederilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, arestarea preventivă a persoanei solicitate, pentru 5 zile, termen până la care să fie prezentat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia mandatul de arestare.
La termenul fixat, conform art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, modificată, Curtea a procedat la audierea persoanei solicitate S.C., luând act de refuzul acestuia la predare şi de faptul că nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.
În cauză s-a încheiat proces-verbal conform procedurii de la art. 103 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 modificată, prin care s-a luat act de refuzul acestuia de a fi predat şi de nerenunţarea la regula specialităţii.
Potrivit art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, autoritatea judiciară română de executare constată că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului de arestare, incident în prezenta cauză.
Împotriva aceste sentinţe, în termen legal, persoana solicitată a declarat recursul de faţă, prin care a solicitat respingerea propunerii privind executarea mandatului european de arestare.
Recursul este nefondat.
Art. 103 din Legea nr. 302/2004 prevede că daca persoana a fost reţinută potrivit art. 101, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivata, pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C. (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durata de 5 zile.
În acest caz, instanţa amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5, parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Analizând actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, că în cauză au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 302/2004 în sensul că nu s-a constatat existenţa nici unui motiv de refuz al executării mandatului de arestare emis pe numele persoanei solicitate C.B.T.
Astfel fiind, în baza art. 38515 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată S.C., urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.C. împotriva Sentinţei penale nr. 138 din 8 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1181/57/2011.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4047/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4050/2011. Penal → |
|---|
