ICCJ. Decizia nr. 4055/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4055/2011
Dosar nr.4037/1/2011
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin Sentinţa penală nr. 587 din 10 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, în temeiul art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat pe inculpatul P.G., fiul lui P. şi M., născut la 29 august 1967 în Iaşi, cu domiciliu în Iaşi, str. T.V., jud. laşi la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În temeiul art. 65 şi art. 66 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b C. pen.
În temeiul art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul P.G. la pedeapsa de 8 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
A făcut aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.
A luat act de renunţarea părţilor civile SC "M." SA şi SC "M." SRL la judecarea acţiunilor civile formulate în cadrul procesului penal.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă N.S.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998, 999, 1000 alin. (3) şi 1003 C. civ., a obligat pe inculpatul P.G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.L. SRL, prin lichidator C.E.L., să plătească părţii civile L.C. daune materiale în cuantum de 34.361,93 lei (ROL).
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Inculpatul P.G. a fost asociat şi administrator al SC M.L. SRL Iaşi deţinând 81% din capitalul social. Societatea a desfăşurat activităţi de creditare pe bază de contract (activităţi de leasing). Prin Sentinţa civilă 120/COM/8 iulie 2004, Tribunalul Iaşi a hotărât deschiderea procedurii reorganizării judiciare, cu desemnarea unui administrator judiciar, întrucât M.L. a făcut dovada intrării în incapacitate vădită de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile. Inculpatul a păstrat dreptul de administrare a societăţii.
Întrucât planul de reorganizare prezentat a fost calificat ca nefiind viabil şi ţinându-se cont de rapoartele întocmite de administratorul judiciar, din care rezultă că inculpatul căuta să nu permită creditorilor recuperarea creanţelor, Tribunalul Iaşi - judecător sindic - prin Încheierea nr. 128 din 1 martie 2005 a respins planul de reorganizare propus de SC M.L. şi a dispus intrarea în faliment a societăţii şi dizolvarea acesteia. Inculpatului i-a fost ridicat dreptul de administrare.
La data de 25 februarie 2004, între partea vătămată N.S. şi SC M.L. SRL prin administrator P.G. s-a încheiat contractul de leasing prin care societatea se angaja să cumpere de la un terţ - furnizor, un autoturism M. S 600 L, an de fabricaţie 2004 şi să transmită părţii vătămate folosinţa bunului.
Partea vătămată a achitat cu chitanţa din 25 februarie 2004, avansul de 50% din valoarea de intrare a bunului, respectiv echivalentul a 45.000 euro (2.161.813.500 ROL) - avans care, conform contractului, trebuia plătit furnizorului. S-a întocmit la aceeaşi dată şi factura x.
Conform pct. D.1 din contract, livrarea şi primirea maşinii urmau a se realiza în maxim 60 zile de la data confirmării plăţii avansului.
În registrul de casă, suma plătită de partea vătămată a fost înregistrată ca "încasare" şi în aceeaşi zi a fost retrasă pe bază de dispoziţie de plată de către asociatul M.G.
Potrivit documentelor contabile aflate la dosar, în perioada 10 noiembrie 2003 - 7 ianuarie 2004 acesta creditase societatea cu suma totală de 1.496.000.000 ROL. Cu cererea din 12 februarie 2004, M.G. a solicitat inculpatului restituirea creditării, făcând referire la 1.903.000.000 ROL.
Inculpatul şi-a dat acordul şi a semnat pentru eliberarea din casierie a sumei de 2.161.813.500 ROL (exact cea plătită de partea vătămată).
Fiind audiat, M.G. a susţinut că aceasta era suma reală cu care a creditat societatea, că nu a avut nici o "înţelegere" cu inculpatul în sensul retragerii banilor, putând să dispună de capitalul său "după bunul plac".
În aceste condiţii, plata avansului către furnizor nu s-a făcut.
De altfel, în anul 2004, SC M.L. SRL a efectuat două importuri de autoturisme la datele de 28 februarie 2004 şi 4 aprilie 2004, un D. şi un A. A 8.
Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru achiziţionarea autoturismului M. S 600 L; nu a cerut părţii vătămate documentele necesare întocmirii dosarului de leasing, ceea ce relevă că, de la început, nu a avut intenţia executării contractului în condiţiile stipulate. Mai mult, pentru a capta încrederea părţii vătămate că îi va putea restitui suma plătită în avans, dacă nu va asigura livrarea autoturismului, în termenul prevăzut, inculpatul a emis, la data de 3 martie 2004, şase bilete la ordin, fiecare în valoare de 300.000.000 ROL, cu scadenţe diferite în prima jumătate a lunii iulie 2004.
Constatând că inculpatul nu înţelege să execute obligaţia, persoana vătămată a introdus în bancă toate biletele la ordin. Plata a fost refuzată pentru lipsa totală de disponibil. Scadenţa biletelor la ordin a coincis cu deschiderea procedurii de reorganizare şi N.S. s-a înscris în tabelul preliminar al creditorilor.
La data de 22 martie 2004, între SC "M." SA Bucureşti, SC "M." SRL Bucureşti, prin reprezentant M.N. şi SC M.L. SRL, prin administrator P.G., s-au încheiat contractele de leasing financiar prin care locatorul se obliga să procure de la furnizor, pentru fiecare societate în parte, câte un M.S. 413 CDI.
Au fost emise facturile din 22 martie 2004 înregistrate în jurnalul de vânzări. Cu O.P. din 23 martie 2004 şi O.P. din 25 martie 2004, SC M. SA a achitat contravaloarea facturii.
Cu O.P. din 23 martie 2004 şi din 29 martie 2004, SC "M." S.R.L. a achitat contravaloarea facturii.
Inculpatul nu a făcut nici un demers pentru aducerea autoturismelor, iar la somaţia administratorului M.N. de a restitui avansul, a emis la data de 9 iunie 2004 patru bilete la ordin, scadente în aceeaşi lună. Introduse la plată, B.O. au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil.
La sfârşitul lunii aprilie 2004, partea vătămată L.C. l-a contactat pe inculpat, făcându-i cunoscută intenţia sa de a achiziţiona în sistem leasing un autoturism, precizându-i că dispune doar de suma de 5000 euro. În aceste împrejurări, inculpatul a pretins că îi poate procura un autoturism VW B. TDI la preţul de 8500 euro, recomandându-i plata integrală a preţului şi nu alegerea sistemului leasing, prima variantă scutindu-l de plată "a numeroase taxe şi comisioane".
Partea vătămată a procurat întreaga sumă, iar la data de 11 mai 2004 a încheiat cu inculpatul un contract de vânzare-cumpărare pentru un autoturism VW B. 1,9 TDI, an de fabricaţie 2000/2001, la aceeaşi dată plătind suma de 343.619.372 ROL, echivalentul a 8500 euro.
Inculpatul a întocmit factura proformă din 11 mai 2004 şi a emis chitanţa seria y.
Factura nu a fost înregistrată în registrul de vânzări, iar despre încasarea banilor nu s-a făcut menţiune în registrul de casă.
Constatând că a trecut termenul de 25 zile prevăzut în contract pentru livrarea maşinii, partea vătămată a solicitat în scris la 9 iunie 2004 şi la 6 iulie 2004 restituirea sumei achitate. Motivând "dificultăţi financiare", inculpatul a fixat două termene de plată pe care însă nu Ie-a mai respectat.
Din luna august 2002, C.l. este asociat unic şi administrator al SC "C." SRL Iaşi. Director al acestei societăţi, cu drept de semnătură în bancă era, în anul 2004, l.C. - asociat unic şi administrator al SC "A.P." SRL Iaşi.
Prezentând băncii R. un contract de vânzare-cumpărare utilaje datat 20 martie 2003 şi factura fiscală din 26 martie 2003 în valoare de 2.379.738.203 ROL, l.C., ca administrator al SC "A.P." SRL a solicitat acordarea unui credit pentru investiţii, în valoare de 2 miliarde RON, pentru o perioadă de 3 ani.
La 24 martie 2004, a fost încheiat contractul de credit prin care suma solicitată a fost acordată integral. În calitate de debitor garant apare SC "M.L.", prin inculpatul P.G. care, garantează rambursarea sumei cu ipotecă rang III asupra imobilului proprietatea societăţii amplasat în Aleea M.S. (deja grevat de sarcini tot în favoarea R.).
Potrivit extraselor de cont, creditul intră în contul SC "A.P." SRL la 29 martie 2000. Pentru a da aparenţă respectării destinaţiei acestuia, în aceeaşi zi, 1.934.000.000 ROL sunt viraţi în contul SC "C." SRL făcându-se menţiunea că suma reprezintă contravaloarea facturii din 26 martie 2003.
La 30 martie 2004 din contul SC "C." SRL, banii pleacă în două direcţii:
- 786.550.000 ROL la SC "G.S." SRL căpiată a facturii din 16 februarie 2003 reprezentând mijloace fixe;
- 1.102.500.000 ROL la SC "M.L." SRL căpiată a contractului de leasing pentru utilaje. Acest contract nu exista la data operaţiunii, fiind încheiat două zile mai târziu, la 1 aprilie 2004.
La 30 martie 2004, din contul SC "G.S." SRL, banca preia cei 786.550.000 ROL pentru rambursarea unui credit contractat anterior.
La 31 martie 2004, din contul SC "M.L." banii pleacă în două direcţii:
- 616.500.000 ROL în contul SC "A.P." SRL.
- 485.800.000 ROL în contul SC "G.S." SRL
La 31 martie 2004, din contul SC "G.S." SRL, banca preia cei 485.800.000 ROL pentru lichidarea creditului contractat de această societate. După această dată, în contul societăţii nu mai apar operaţiuni.
Tot la 31 martie 2004, din contul SC "A.P." SRL, banca preia cei 616.000.000 ROL ca restituire a liniei de credit acordate la 10 martie 2004.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea nici unei infracţiuni.
Cu privire la acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, inculpatul a arătat că cele trei contracte de leasing încheiate de SC "M.L." SRL cu părţile civile N.S., SC "M." SA şi SC "M." SRL deghizează trei contracte de împrumut încheiate între SC "M.L." SRL, N.S. şi M.N., administratorul SC "M." SA şi SC "M." SRL.
Prima instanţă a apreciat că apărarea inculpatului nu a fost dovedită de nici unul dintre mijloacele de probă administrate în cauză.
Împrejurarea că acel chitanţier ce cuprindea chitanţa din 25 februarie 2004 eliberată părţii civile N.S. de SC "M.L." SRL a fost achiziţionat de la SC "S.L." la data de 11 martie 2004 nu dovedeşte caracterul simulat al contractului de leasing din 25 februarie 2004 încheiat între SC "M.L." SRL şi N.S.
Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu partea civilă L.C., inculpatul a arătat că a făcut toate demersurile pentru procurarea autoturismului ce făcea obiectul contractului, însă nu a găsit pe piaţa de profil din Germania nici un autoturism VW B. TDI la preţul din contract, iar ulterior nu a mai avut nici timp şi nici bani pentru a restitui preţul plătit în avans de partea civilă, din cauza instituirii unui sechestru asupra conturilor SC "M.L." SRL.
Inculpatul nu a făcut nici o dovadă a demersurilor pe care pretinde că Ie-a făcut în vederea executării contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 11 mai 2004 cu partea civilă L.C., iar intenţia sa infracţională este dovedită de împrejurarea că nu a înregistrat în registrul de vânzări factura proformă din 11 mai 2004 şi nu a făcut menţiune în registrul de casă despre chitanţa din 11 mai 2004, emise în baza contractului de vânzare-cumpărare amintit.
Fapta inculpatului P.G. care în perioada 25 februarie 2004 - 11 mai 2004 a indus în eroare pe părţile vătămate N.S., SC "M." SA, SC "M." S.R.L. cu prilejul încheierii a patru contracte de leasing şi pe partea vătămată L.C. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, ascunzându-le intenţia de a nu executa contractele şi determinându-le astfel să ia dispoziţia patrimonială prejudiciabilă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Fapta aceluiaşi inculpat care, la data de 25 martie 2004, a garantat cu imobilul situat în Iaşi, Aleea M.S., aparţinând SC "M.L." SRL rambursarea unui credit contractat de SC "A.P." SRL, credit din care au fost achitate datorii personale ale inculpatului către SC "G.S." SRL întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Reţinerea disp. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în încadrarea juridică a acestei infracţiuni nu se justifică de vreme ce modificările succesive aduse Legii nr. 31/1990 de la data săvârşirii infracţiunii şi până în prezent nu au vizat condiţiile de incriminare şi nici limitele speciale de pedeapsă, ci doar au determinat o renumerotare a articolelor, infracţiunea săvârşită de inculpat fiind incriminată la data judecării de art. 272 pct. 2 din această lege.
La individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, gradul concret de pericol social, urmările produse, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, reţinându-se sub acest aspect conduita nesinceră a inculpatului, dar şi lipsa antecedentelor penale.
Având în vedere lipsa antecedentelor penale, precum şi stăruinţa depusă de inculpat pentru repararea pagubei pricinuite părţii civile N.S., Tribunalul a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a constatat că părţile vătămate N.S., SC "M." SA, SC "M." SRL şi L.C. s-au constituit părţi civile cu sumele pe care le-au plătit ca avans pentru executarea contractelor de leasing şi, respectiv de vânzare-cumpărare încheiate cu SC "M.L." SRL, reprezentată de inculpat.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a restituit părţii civile N.S. suma de 216.182 lei (RON).
B. În termenul prev. de art. 363 alin. (1) C. proc. pen. hotărârea a fost apelată de inculpatul P.G. şi criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul a susţinut că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune întrucât nu a avut intenţia de a induce în eroare părţile vătămate care, de altfel, nu au dorit niciodată încheierea unor contracte de leasing cu SC "M.L." SRL. Inculpatul a mai susţinut că "atât contractele de leasing încheiate cât şi facturile emise au avut în realitate rolul de a garanta restituirea împrumuturilor pe care cele două societăţi le făcuseră către SC "M.L." SRL.
Referindu-se la partea vătămată N.S., inculpatul a invocat o creditare "mascată" prin contracte de leasing, deoarece partea vătămată cunoştea situaţia precară a societăţii şi a hotărât să o crediteze în deplină cunoştinţă de cauză.
În ce priveşte partea vătămată SC "M." SRL şi "M.", inculpatul a susţinut că intenţia acestora nu a fost încheierea contractului de leasing, cât timp acestea nu au depus balanţele şi bilanţurile contabile (pentru a dovedi bonitatea) şi nu au indicat vreun furnizor preferat pentru autoturismele comandate.
Referindu-se la partea vătămată L.C., inculpatul a arătat că fapta a fost incriminată ca înşelăciune în raport de rezultatul tranzacţiei (neachiziţionarea autoturismului şi nerestituirea banilor), fără a se ţine seama de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi în care se prevedea expres că "în cazul în care contractul nu poate fi respectat din motive ce sunt sau nu imputabile societăţii, banii se dau înapoi".
În subsidiar, inculpatul a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante, reducerea pedepsei şi aplicarea art. 81 - 83 C. pen.
La solicitarea inculpatului în apel a fost administrată proba cu înscrisuri şi cu martorul P.M., fost ofiţer de credite la SC "M.L." SRL.
Prin Decizia penală nr. 149 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul P.G. împotriva Sentinţei penale nr. 587 din data de 10 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi şi, rejudecând cauza, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de "înşelăciune" prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 alin. (1) lit. a), b) C. pen. şi 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 6 (şase) ani la 5 (cinci) ani închisoare; s-a constatat că inculpatul a recuperat din prejudiciul cauzat părţii civile L.C. suma de 1.900 RON conform chitanţei din 17 noiembrie 2009, urmând ca inculpatul să achite părţii civile diferenţa de 32.461,93 RON.
S-au menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
C. Prin Decizia penală nr. 2620 din 1 iulie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 149 din 24 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a casat Decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în motivarea soluţiei pronunţate că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului. Astfel, prin apărările formulate în apel, inculpatul a solicitat instanţei să se pronunţe cu privire la aspectele care, în opinia sa, relevau lipsa bunei credinţe a părţii vătămate N.S. şi caracterul simulat al contractelor de leasing încheiate cu SC M.L. SRL cu N.S., cu SC M. SA şi cu SC M. SRL, invocând, între altele, înscrisul aflat la dosarul de fond.
Instanţa de control judiciar a înlăturat global apărările inculpatului, fără a analiza acest înscris, nu a argumentat de ce nu pot fi reţinute apărările inculpatului, cu privire la aspectul achiziţionării chitanţierului ulterior datei încheierii contractului de leasing cu partea vătămată N.S. şi emiterii chitanţei conţinută în acel chitanţier, care sunt probele care contrazic susţinerile inculpatului.
D. Procedând la rejudecarea apelului, Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 82 din 14 aprilie 2011, a admis apelul declarat de inculpatul P.G. împotriva Sentinţei penale nr. 587 din data de 10 octombrie 2008 a Tribunalului Iaşi pe care a desfiinţat-o în parte şi, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de "înşelăciune" prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 alin. (1) lit. a), b) C. pen. şi 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 6 (şase) ani la 3 (trei) ani închisoare. Recontopind pedepsele, a stabilit ca inculpatul P.G. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.
În baza disp. art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante aplicată inculpatului, stabilind un termen de încercare, de 6 (şase) ani.
În temeiul disp. art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate, executarea pedepsei accesorii.
În temeiul disp. art. 863 C. pen., a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezente la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi (organ desemnat de instanţă cu supravegherea inculpatului), la datele fixate de acesta;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
A atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 864 C. pen.
A constatat recuperat în totalitate prejudiciul cauzat părţii civile L.C.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a reţinut că inculpatul P.G. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea prevăzute de art. 272 pct. 2 Legea nr. 31/1990 şi art. 215 alin. (1), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aplicarea art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., iar urmare administrării unui amplu probator în cursul judecării în fond a cauzei şi al strictei coroborări cu probele administrate în cursul urmăririi penale s-a reţinut în sarcina inculpatului P.G. vinovăţia în săvârşirea acestor infracţiuni.
Reevaluând fiecare dintre probele administrate în cauză prin prisma elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în actul de inculpare, cât şi a apărărilor formulate de inculpat, instanţa de apel a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi instanţa de fond.
Cu privire la aspectele invocate de inculpatul P.G. privind forma deghizată a contractelor de leasing încheiate cu părţile vătămate N.S. şi M.N. şi la chitanţierul cumpărat de la SC S.L., ce evidenţia o chitanţă eliberată fictiv părţii civile N.S., instanţa de apel a constatat că acestea nu au fost confirmate de nicio probă şi nici nu pot contura vreun element fictiv în încheierea contractelor de leasing.
De asemenea, nici apărările inculpatului vizând demersurile efectuate în executarea contractelor încheiate cu părţile civile pentru a dovedi lipsa intenţiei infracţionale, nu au fost dovedite probator de acesta, rămânând simple susţineri.
În mod contrar, actele şi probele administrate au evidenţiat că inculpatul nu a înregistrat în registrul de vânzări, nici în registrul de casă factura/chitanţa emise în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu partea civilă L.C.
Elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o acţiune şi, respectiv, o omisiune, care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea unei obligaţii contractuale, astfel cum solicită inculpatul.
A apreciat instanţa de apel că probatoriul dosarului dovedeşte fără dubiu intenţia inculpatului de a induce în eroare părţile vătămate cu prilejul încheierii contractelor, el cunoscând situaţia juridică şi financiară a societăţii şi urmărind obţinerea unui folos material injust. Astfel, actele materiale desfăşurate de inculpat au conturat clar inducerea în eroare de către acesta a părţilor vătămate N.S., SC "M." SA, SC "M." SRL cu prilejul încheierii a patru contracte de leasing şi pe partea vătămată L.C. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare.
De asemenea, inculpatul a garantat, la data de 25 martie 2004, cu imobilul situat în Iaşi, Aleea M.S., aparţinând SC "M.L." SRL rambursarea unui credit contractat de SC "A.P." SRL, credit din care au fost achitate datorii personale ale inculpatului către SC "G.S." SRL.
Modalităţile şi împrejurările săvârşirii acestor acte materiale conturează cert elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. şi ale infracţiunii prev. de art. 272 pct. 2 Legea nr. 31/1990.
Prin prisma tuturor aspectelor expuse, s-a constatat că motivele de apel invocate de inculpat prin avocat, sub aspectul existenţei şi săvârşirii infracţiunilor, nu sunt fondate şi în mod legal s-a dispus condamnarea acestuia.
Apelul inculpatului a fost apreciat însă ca fiind fondat sub aspectul individualizării pedepselor aplicate (cuantum şi modalitate de executare) reapreciindu-se asupra tuturor elementelor de circumstanţiere faptică şi personală: atitudinea procesuală corespunzătoare adoptată de inculpat, achitarea integrală a prejudiciului, perioada de timp trecută de la săvârşirea infracţiunilor, cât şi asupra aspectelor ce vizează atingerea scopului legii penale în aplicarea pedepselor (constatându-se că nu se mai impune ca inculpatul să execute pedeapsa în regim privativ de libertate).
Astfel, instanţa de apel a constatat că se impune a fi reindividualizat cuantumul pedepsei aplicate pentru infracţiunea de înşelăciune în sensul diminuării prin reţinerea circumstanţelor prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b) C. pen., al aplicării efectelor prev. de art. 76 lit. a) C. pen. - cât şi modalitatea de executare a pedepsei rezultante, dispunând totodată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei în baza disp. art. 861 C. proc. pen.
E. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere circumstanţele în care au fost comise faptele, perioada lungă de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, dar şi valoarea mare a prejudiciului. Procurorul de şedinţă a restrâns în acest fel motivele scrise, precizând că nu susţine cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen. invocate în scris, solicitând pe cale de consecinţă admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Împotriva aceleiaşi decizii a declarat recurs şi inculpatul P.G., criticând Decizia recurată întrucât aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate, de natură a influenţa soluţia procesului, precum şi asupra unor cereri esenţiale formulate prin motivele de apel şi respectiv, pentru gravă eroare de fapt comisă având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de condamnare, deşi în cauză se impune o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru considerentele arătate, sub acest aspect, în faţa instanţei de fond şi a celei de apel.
Examinând recursurile declarate de parchet şi inculpat prin prisma cazurilor de casare invocate, astfel cum au fost precizate cu ocazia susţinerii recursului, respectiv cele prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 14 şi 18 C. proc. pen., dar şi din oficiu, potrivit cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
1. Critica inculpatului referitoare la nemotivarea deciziei instanţei de apel, care nu răspunde tuturor motivelor de apel, precum şi la nepronunţarea asupra unor cereri esenţiale sau probe administrate, este neîntemeiată. Din examinarea considerentelor deciziei instanţei de apel se poate observa că aceasta a răspuns punctual fiecărei critici din motivele de apel ale inculpatului, dând atât o rezolvare în drept a problemelor invocate dar a făcut şi referiri concrete la speţă, respectiv de ce analiza probelor este corectă şi de ce nu s-au reţinut anumite apărări iar, pe baza acestora, a motivat de ce sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune reţinută în sarcina inculpatului. Împrejurarea că instanţa de apel nu a reluat analiza detaliată a faptelor ori că inculpatul nu a fost mulţumit de modul de rezolvare dat criticilor din apelul său, nu înseamnă că hotărârea instanţei de apel este nemotivată sau că nu s-a pronunţat pe toate aspectele invocate.
Ca atare, critica este nefondată şi urmează a fi respinsă cu această motivare.
2. Sub aspectul criticii vizând grava eroare de fapt comisă de instanţe prin condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., deşi în realitate a fost vorba de o neexecutare a unor obligaţii contractuale, Înalta Curte constată că este neîntemeiată. De altfel, chiar apărarea inculpatului este inconsecventă, întrucât deşi în acord cu această apărare ar fi trebuit să ceară achitarea pe temeiul prev. de art. 10 lit. b) C. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală -, a solicitat achitarea pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, în special a laturii subiective - temeiul prev. de art. 10 lit. d) C. pen.
Concret, în propriul examen al cauzei, Înalta Curte constată că instanţa de fond şi cea de apel au făcut o corectă examinare a probelor administrate în cauză, stabilind vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, întrucât acesta nu a avut, încă de la început, intenţia de o onora contractele asumate, dovadă fiind faptul că nici măcar nu a solicitat înscrisurile necesare întocmirii contractului de leasing (parte vătămată N.S.), ci a acceptat retragerea imediată a banilor încasaţi pentru a restitui un împrumut de care beneficiase societatea din partea asociatului său M.G.
Referitor la înscrisul din dosarul instanţei de fond, ce atestă faptul că inculpatul a cumpărat abia la 11 martie 2004 chitanţierul ce cuprinde chitanţa emisă de SC "M.L." SRL la data de 25 februarie 2004, Înalta Curte constată că acest înscris nu face dovada nevinovăţiei inculpatului în comiterea infracţiunii de înşelăciune, necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Astfel, data înscrisă pe contract şi chitanţă - 25 februarie 2004 - se coroborează cu declaraţia părţii vătămate N.S. care arată că factura şi chitanţa a primit-o în ziua în care s-a încheiat contractul de leasing -, precum şi cu data înscrisă pe biletele la ordin emise de inculpat la 3 martie 2004 pentru garantarea restituirii avansului în cazul neexecutării contractului de leasing; or, în ipoteza în care am admite că chitanţa a fost antedatată, nu rezultă care este raţiunea pentru care inculpatul ar fi antedatat inclusiv biletele la ordin emise ulterior încheierii contractului de leasing, pentru garantarea restituirii avansului. De asemenea, susţinerile inculpatului în sensul că era asociat la o societate de leasing cu partea vătămată N.S., sau împrejurarea că la momentul încheierii contractului cu SC "M.L." SRL partea vătămată nu a nominalizat furnizorul autoturismului, nu sunt în măsură să confirme apărările inculpatului cum că acest contract era fictiv.
Totodată, susţinerea inculpatului în sensul că a predat serviciului contabilitate chitanţa emisă de SC "M.L." SRL către L.C., dovadă fiind adresa lichidatorului judiciar din dosarul instanţei de fond, nu este întemeiată, înscrisul respectiv nefăcând vorbire decât despre existenţa chitanţei respective la cotorul chitanţierului, nicidecum despre înregistrarea ei în contabilitate, aspect care într-adevăr ar fi prezentat relevanţă în aprecierea intenţiei cu care a acţionat inculpatul.
Sub un alt aspect, referirile la eventuala rea-credinţă cu care ar fi acţionat partea vătămată N.S., inclusiv în calitate de intermediar pentru SC "M." SA şi SC "M." SRL, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse, analizate detaliat de instanţa de fond şi cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen.
Aşadar, fiind dovedită intenţia inculpatului de a induce în eroare părţile civile la momentul încheierii convenţiilor, ce rezultă din împrejurările de fapt ale comiterii faptei, solicitarea de achitare a inculpatului, întrucât fapta ar reprezenta o tranzacţie comercială sau că nu este comisă cu intenţia de a înşela părţile cocontractante, nu este întemeiată.
3. Din oficiu, examinând Decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursului inculpatului P.G. este întemeiat întrucât, pe parcursul judecării recursului, la data de 25 septembrie 2011, s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale pentru infracţiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, recunoscută de inculpat.
Astfel, în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (de la 1 la 3 ani) şi data săvârşirii faptei - 25 martie 2004 -, Înalta Curte constată că, 25 septembrie 2011, s-a împlinit termenul prescripţiei speciale a răspunderii penale, de 7 ani şi 6 luni, calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi 124 C. pen.
Ca urmare, pentru această infracţiune, Înalta Curte, va dispune încetarea procesului penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 122 şi 124 C. pen., constatând intervenită prescripţia specială a răspunderii penale.
4. În ceea ce priveşte recursul parchetului, ce vizează individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., Înalta Curte apreciază că este întemeiat, întrucât pedeapsa stabilită de instanţa de apel este nelegală.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, este închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, iar ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art .74 C. pen., minimul poate fi redus cel mult până la o treime, deci până la 3 ani şi 4 luni închisoare, în acest sens fiind dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen.
Reducând pedeapsa la 3 ani închisoare, ca efect a aplicării în mod greşit a dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, astfel că, văzând şi prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv în raport de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, astfel cum au fost descrise mai sus, precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului - nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a prezentat în mod constant în faţa organelor judiciare pe timpul urmăririi penale şi al judecăţii, s-a preocupat de recuperarea prejudiciului, a avut o conduită corespunzătoare în societate, existând şanse de reintegrare socială a acestuia -, ÎNALTA CURTE va proceda la o reindividualizare a pedepsei, pe care o va doza în cuantumul minim prevăzut de dispoziţiile legale invocate mai sus, constatând totodată că circumstanţele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. au fost justificat reţinute în favoarea inculpatului, astfel că nu se impune înlăturarea acestora.
Totodată, în raport de dispoziţiile art. 52 C. pen., având în vedere inclusiv durata mare de timp scursă de la data săvârşirii faptei şi până la pronunţarea unei hotărâri definitive, care nu este imputabilă inculpatului, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate, astfel că, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen., va menţine suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de încercare stabilit conform art. 862 C. pen., perioadă în care inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu mai există şi alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din acelaşi cod, va admite recursurile formulate de parchet şi de inculpat, va casa în parte Decizia recurată şi sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Iaşi în sensul dispozitivului prezentei decizii şi a considerentelor de mai sus, respectiv a stabilirii unei pedepse în limite legale, de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 alin. (1) lit. a), b) Cod şi a constatării prescripţiei speciale a răspunderii penale pentru cea prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de inculpatul P.G. împotriva Deciziei penale nr. 82 din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, Decizia penală atacată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 587 din 10 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 4535/99/2006 şi, rejudecând în fond:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată inculpatului P.G., în pedepsele componente de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. şi, respectiv, 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., pedepse pe care le repune în individualitatea lor.
Condamnă pe inculpatul P.G., fiul lui P. şi M., născut la 29 august 1967 în Iaşi, cu domiciliul în laşi, str. T.V., jud. laşi, la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale a inculpatului.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor, care nu contravin prezentei decizii.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat, în sumă se 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4053/2011. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 4056/2011. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
