ICCJ. Decizia nr. 4047/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4047/2011
Dosar nr.9084/1/2011
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Încheierea din 28 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii D.N., R.R.E., R.D. şi l.V. împotriva Sentinţei penale nr. 689/ F din 2 septembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, conform art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor D.N., R.R.E., R.D. şi I.V.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că faţă de inculpaţii D.N., R.R.E., R.D. şi I.V. măsura arestului preventiv s-a luat cu stricta respectare a drepturilor şi garanţiilor lor procesuale, de către instanţa competentă material şi teritorial să hotărască în astfel de cazuri.
S-a constatat că la acest moment procesual se impune menţinerea inculpaţilor în stare de arest preventiv, ca urmare a faptului că faţă de aceştia continuă să fie incidente prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar lăsarea în libertate a acestora constituie şi acum un pericol social concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri, inculpaţii D.N., R.R.E., R.D. şi I.V. au declarat, în termen legal, prezentele recursuri, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive. În conformitate cu dispoziţiile art. 5, parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele legale de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
În cauză, verificându-se actele şi lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor subzistă şi că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret şi actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracţiunilor de care sunt acuzaţi - trafic de droguri de mare risc.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpaţilor şi că lăsarea acestora în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i s-a adus atingere prin faptele comise şi din modalităţile concrete de săvârşire a acestora.
Recursurile declarate de inculpaţii D.N., R.R.E., R.D. şi I.V. învederându-se, aşadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.N., R.R.E., R.D. şi I.V. împotriva Încheierii din 28 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 59695/3/2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4046/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4048/2011. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
