ICCJ. Decizia nr. 4053/2011. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 4053/2011
Dosar nr.3628/1/2011
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 29/A din 21 ianuarie 2008, Tribunalul Bihor a hotărât următoarele :
În baza art. 26 rap. la art. 257 C. pen. cu ref. la art. 258 C. pen. (pct. I) a dispus condamnarea inculpatei T.M., fiica lui A. şi M., ns. la 6 septembrie 1965 în Beiuş, cetăţenie română, studii 12 clase, administrator la SC C.I. SRL Oradea, necăsătorită, 1 copil minor, dom. în Holod, jud. Bh, la 25 pedepse de câte: 4 ani închisoare.
În baza art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (pct. I) a condamnat pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de: 2 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. (pct. 2) a condamnat pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de: 3 ani închisoare.
În baza art. 290 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2), 42 C. pen. (pct. 3) a condamnat pe aceeaşi inculpată la o pedeapsă de: 1 an închisoare.
În baza art. 33, 34 C. pen. a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care a adăugat un spor de 6 luni, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani 6 luni închisoare, cu art. 71, 64 lit. a) teza II, b) C. pen. în regim de detenţie.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1003 C. civ. a dispus obligarea inculpatei T.M. la: 12.943.800 RON, echivalentul a 900 DM în favoarea părţii civile S.R., 14.000.000 RON în favoarea părţii civile P.I., 15.820.200 RON, echivalentul a 1100 DM în favoarea părţii civile M.M., 15.820.200 RON, echivalentul a 1100 DM în favoarea părţii civile C.V., 14.000.000 RON în favoarea părţii civile L.C., 7.000.000 RON în favoarea părţii civile T.E., 7.191.000 RON echivalentul a 500 DM în favoarea părţii civile M.C., 7.000.000 RON în favoarea părţii civile Ş.N., 750 euro sau echivalentul în RON la data plăţii în favoarea părţii civile G.I., 500 euro sau echivalentul în RON la data plăţii în favoarea părţii civile C.O., 150 euro sau echivalentul în RON la data plăţii în favoarea părţii civile F.T., 7.191.000 RON, echivalentul a 500 DM în favoarea părţii civile C.A., 35.955.000 RON, echivalentul a 2.500 DM în favoarea părţii civile T.F.-Ş.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1003 C. civ. a dispus obligarea inculpatului B. la: 7.191.000 RON, echivalentul a 500 DM în favoarea părţii civile M.C., 300 euro sau echivalentul în RON la data plăţii în favoarea părţii civile T.L.
A constatat că părţile vătămate N.Ş., F.A.M., L.M., V.A., C.A., C.V., H.F., L.V., P.l., P.A., P.V., T.C., G.I., M.D. nu au formulat pretenţii civile în cauză.
În baza art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea înscrisurilor sub semnătură privată falsificate, respectiv a adeverinţelor de la dosarul urmărire penală şi confiscarea lor în favoarea statului.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul înregistrat pe rolul instanţei, în urma desfiinţării Sentinţei penale nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor cu trimitere spre rejudecare dispusă prin Decizia penală nr. 139/A/2005 a Curţii de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor R.F., pentru comiterea a 30 de infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 cu ref. la art. 258 C. pen. (I R), tentativă la înşelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (lR), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 26 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) (3R), cu aplic, art. 33 C. pen., constând în aceea că în cursul anului 2000 a primit de la mai multe persoane sume de bani în valută în vederea obţinerii de vize pentru spaţiul Schengen, lăsând să se creadă că are relaţii pe lângă funcţionarii din cadrul Consulatului Austriac din Republica Ungară şi a acceptat eliberarea unui număr de patru adeverinţe prin care s-a atestat în mod nereal calitatea de angajat al SC C.I. SRL Oradea unde este asociat; T.M., sub aspectul săvârşirii a 25 de infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă prev de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 C. pen. cu ref. la art. 258 C. pen., tentativă la înşelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)(lR), înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.(2R), fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)(3R), cu aplic, art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în cursul anului 2000 a primit de la mai multe persoane sume de bani în valută în vederea obţinerii vizelor pentru spaţiul Schengen prin intermediul coinculpatului R.F. (cetăţean austriac) şi a eliberat un număr de cinci adeverinţe, prin care s-a atestat în mod nereal calitatea de angajat la SC C.I. SRL Oradea; B.I. sub aspectul săvârşirii a cinci infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă prev de art. 26 rap. la art. 257 C. pen., cu ref. la art. 258 C. pen.(lR), înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)(lR) cu art. 33 C. pen., constând în aceea că, în primăvara anului 2000 a intermediat obţinerea de vize turistice în spaţiul Schengen, în schimbul unor sume de bani oferite coinculpatului, cetăţean austriac R.F. din partea unui număr de cinci persoane în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de foloase materiale.
Prin Sentinţa penală nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor, inculpatul R.F. a fost condamnat la 5 ani închisoare cu art. 71, 64 C. pen., pentru comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, inculpata T.M. a fost condamnată la 4 ani 6 luni închisoare cu art. 71, 64 C. pen., iar inc. B.I. a fost condamnat la 3 ani 6 luni închisoare cu aplic. art. 71, 64 C. pen., prin Încheierea de şedinţă din 15 decembrie 2003 fiind disjunsă latura civilă a cauzei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii R.F. şi T.M., faţă de inculpatul B. sentinţa rămânând definitivă sub aspectul soluţionării laturii penale.
Prin Decizia penală nr. 139/ A/2005 a Curţii de Apel Oradea, au fost admise apelurile penale declarate de inculpaţi împotriva Sentinţei penale nr. 151/P/2004 a Tribunalului Bihor, faţă de inculpatul R.F. s-a încetat procesul penal ca urmare a intervenirii decesului acestuia pe parcursul judecării apelului, iar faţă de inc. T.M. cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Bihor pe motiv că nu a fost legal citată. Ca urmare a trimiterii cauzei cu rejudecare pe latură penală, dosarul a fost conexat la dosarul unde a rămas să se judece în continuare latura civilă a aceleiaşi cauze disjunse prin Încheierea din 15 decembrie 2003.
Prin Încheierea penală din 24 octombrie 2005 Tribunalul Bihor a dispus citarea inculpatei la adresele cunoscute, inculpata neprezentându-se în instanţă.
Având în vedere decesul inculpatului R.F., s-au făcut demersuri pentru identificarea moştenitorilor, pentru a fi introduşi în proces pe latură civilă. În cauză a fost citat curatorul succesiunii desemnat prin hotărâre judecătorească de autorităţile austriece, iar din răspunsul acestuia, a rezultat că procedura succesorală nu s-a putut realiza datorită lipsei activului succesoral. În acelaşi răspuns s-a învederat că toate persoanele cu vocaţie succesorală au renunţat la moştenire, astfel că nu există nici un moştenitor care să răspundă de datoriile decedatului.
Din coroborarea materialului probator existent la dosarul cauzei, respectiv declaraţiile părţilor vătămate, adresa C.C.I. Bihor, actul adiţional al SC C.I. SRL Oradea, adresa Ambasadei Austriei, înscrisurile falsificate, adresa I.T.M. a Judeţului Bihor, procesele-verbale de confruntare, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor, acte din faza de urmărire penală, instanţa a reţinut în fapt următoarele:
I. Inculpaţii R.F. şi T.M. au fost asociaţi la SC C.I. SRL Oradea din 3 decembrie 1997 şi au locuit împreună în Oradea, str. T., jud. Bihor.
Din anul 1995, inculpatul R.F. a intermediat obţinerea unui număr de aproximativ 100 vize de intrare în spaţiul Schengen pentru cetăţeni români, cărora le-a făcut invitaţie în nume propriu.
În cursul anului 2000, inculpatul a intermediat obţinerea vizei Schengen pentru un număr de aproximativ 50 persoane, împrejurare care coroborată cu declaraţiile inculpaţilor T.M. şi B.I. dovedeşte existenţa unei relaţii privilegiate pe care acesta a avut-o cu consulul austriac de la Consulatul Austriei din Republica Ungară, care a avut atribuţiuni legate de eliberarea vizelor respective.
Conform înscrisurilor existente a rezultat că procedura obişnuită pentru obţinerea vizelor de intrare în spaţiul Schengen prin intermediul autorităţilor austriece, consta în depunerea documentelor de către cetăţenii români la Ambasada Austriei din Bucureşti şi numai în cazuri excepţionale puteau fi acceptate şi de Consulatul Austriei din Republica Ungară-Budapesta, ceea ce confirmă că inculpatul R.F. l-a cunoscut pe consulul austriac.
La începutul anului 2000, cei interesaţi au aflat că inculpatul R.F. obţine vize de intrare în spaţiul Schengen, motiv pentru care persoanele respective au apelat la serviciile acestuia şi nu s-au mai interesat despre existenţa vreunei relaţii dintre acesta şi consulul austriac sau alţi funcţionari de la Consulatul Austriac din Budapesta.
Deşi inculpatul R.F. a negat că ar fi avut asemenea relaţii privilegiate, apare evident că a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă faţă de consulul austriac sau faţă de alţi funcţionari ai consulatului.
Procedura de intermediere de vize a fost următoarea:
Inculpatul R.F. a fost contactat prin intermediul inculpatei T.M., care primea de la cetăţenii români documentele necesare depunerii la Consulatul Austriac împreună cu suma de 500 DM, care reprezenta avansul din suma totală de 1000 DM.
După ce a primit documentele şi banii în avans, inculpata T.M. îl înştiinţa pe inculpatul R.F. care formula cererea de chemare în Austria.
Inculpatul R.F. s-a întâlnit cu fiecare persoană solicitantă în Oradea fie la domiciliul de pe strada T., fie la localul din localitatea Borş aparţinând societăţii şi promitea obţinerea vizei în termen de 1 - 2 săptămâni.
Inculpatul R.F. s-a deplasat împreună cu persoana solicitantă la Budapesta în vederea depunerii documentelor. După ce a obţinut viza, persoana solicitantă preda inculpatului R.F. diferenţa de bani, respectiv suma de 500 DM.
Începând cu 20 septembrie 2000, un număr de 25 persoane au reclamat că au fost înşelaţi de inculpatul R.F. cu participarea inculpaţilor T.M. şi B.I., solicitând recuperarea sumelor achitate ca avans pentru obţinerea vizei Schengen.
Din declaraţiile părţilor reclamante a rezultat că un număr de 25 persoane (dintre care 5 nu au depus plângeri penale) a predat documentele şi suma de 500 DM ca avans inculpatei T.M., iar un număr de 5 persoane le-au predat inculpatului B.I.
La data indicată de inculpatul R.F., documentele au fost depuse la Consulatul Austriac din Republica Ungară de către persoanele solicitante de vize, iar acestea au fost respinse.
Un număr de cinci persoane au predat documentele şi valuta în avans inculpatului B.I., care a ştiut că inculpatul R.F. are influenţă la Consulatul Austriac din Budapesta şi că poate obţine vize Schengen. În acest scop, inculpatul a solicitat câte 1300 DM de la fiecare, din care şi-a reţinut în scop personal următoarele sume: 300 DM de la G.I., 500 DM de la M.D., 500 DM de la M.C. şi 500 DM de la T.L. (în total 1800 DM), iar suma totală de 4700 DM a predat-o inculpatului R.F. Acesta a restituit sumele primite prin intermediul inculpatului B.I., mai puţin suma de 300 DM faţă de T.L., cu privire la care s-a constituit parte civilă cu 300 euro. Parte civilă s-a constituit şi M.C. cu suma de 500 DM faţă de inculpatul B.I.
Din declaraţiile părţilor vătămate V.A., P.I., P.V. a rezultat că un număr de cinci persoane nu au formulat plângere împotriva inculpaţilor, respectiv B.C., Ş.N.-A., D.R., P.S., G.N. De asemenea, din declaraţiile inculpatului R.F. ce a susţinut că a restituit aproximativ 20 - 30.000 DM persoanelor care i-au solicitat viză, a rezultat că numărul persoanelor ce i-au solicitat serviciile este mai mare de 30, cât a fost reţinută.
Totodată, a rezultat că unele dintre părţile reclamante au achitat ca avans suma de 1000 DM, fie că au plătit ambilor inculpaţi R.F. şi T.M., fie au mai depus încă o dată cererile pentru vize la Consulatul Austriac din Budapesta.
Părţile vătămate nu au mai achitat diferenţa de preţ întrucât nu au obţinut viza pentru spaţiul Schengen.
II. Prin plângerea penală partea civilă T.F.Ş. a reclamat că în octombrie 2000 a achitat suma de 2500 DM reprezentând avans inculpatei T.M. pentru a intermedia obţinerea vizei de intrare în spaţiul Schengen prin Ambasada Spaniei la Bucureşti.
Întrucât viza nu a fost obţinută iar prejudiciul nu a fost recuperat, partea civilă a reclamat că a fost înşelată de către inculpată, în sensul că a fost indusă în eroare cu privire la asigurările şi demersurile acesteia că-i va obţine viza solicitată.
Coroborând datele prezentate de partea civilă cu aspectele descrise s-a desprins concluzia că suma primită de către inculpată a fost folosită la restituirea sumelor plătite ca avans de către celelalte părţi vătămate.
III. În scopul obţinerii vizelor pentru spaţiul Schengen, pentru un număr de patru persoane, inculpata T.M. a completat adeverinţe prin care a atestat nereal că acestea sunt angajate la SC C.I. SRL Oradea şi au fost depuse de inculpaţii S.R.O., C.A., C.V. şi P.I. la Consulatul Austriac din Budapesta, împreună cu celelalte documente necesare obţinerii vizei.
Adeverinţa eliberată pe numele învinuitului L.M.C. poartă semnătura inculpatei T.M., deşi aceasta nu a recunoscut că ar fi scris acest act.
La fila 75, vol. II, eliberată pe numele învinuitei V.A.L., prin care se atesta nereal că este angajata SC "M.V.A." SRL Săldăbagiul Mic, administrată de învinuita F.V.
Faptele reţinute în sarcina inculpatei T.M. întrunesc elementele constitutive a 25 de infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 C. pen. cu ref. la art. 258 C. pen., a unei infracţiuni de tentativă la înşelăciune în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a unei infracţiuni de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi a unei infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 290 C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) şi 42 C. pen. S-a reţinut săvârşirea de către inculpată, atât a infracţiunilor de trafic de influenţă, cât şi a infracţiunii de înşelăciune în formă continuată pe motivul că, faţă de unele părţi vătămate s-au comis ambele infracţiuni, atâta vreme cât, din declaraţiile acestora a rezultat că iniţial inculpata a solicitat 500 DM în vederea obţinerii vizei Schengen, după care, o dată ce aceasta a fost obţinută, inculpata a solicitat bani, susţinând că sunt necesari tot pentru obţinerea vizei, încadrarea corectă pentru această ultimă faptă fiind înşelăciune pentru că actul ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului faţă de care s-a traficat influenţa a fost îndeplinit, iar inculpata a indus în eroare părţile vătămate. S-a susţinut în apărare că funcţionarul cu privire la care s-a trafic influenţa nu era cunoscut, însă 57 C. pen. nu prevede o asemenea condiţie, este suficient să fie indicată funcţia celui faţă de care se va trafica influenţa, iar acest funcţionar să fie competent să îndeplinească actul solicitat.
În baza art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) instanţa a avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor şi ţinând seama de dispoziţiile din partea generală a C. pen., de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, de faptele comise, numărul mare, împrejurările în care s-au comis acestea, persoana inculpatei, faptul că nu are antecedente penale.
În cauză s-a solicitat restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale, dat fiind faptul că urmărirea penală a fost efectuată de organul de cercetare penală, iar în cauză trebuia efectuată de procuror, în conformitate cu dispoziţiile procedurale aplicabile la momentul respectiv. Solicitarea a fost respinsă de instanţă pe motiv că o astfel de cerere nu poate fi formulată în rejudecare. Art. 332 C. proc. pen. prevede un termen imperativ până la care se poate formula o astfel de cerere, până la începerea dezbaterilor. După acest moment o asemenea solicitare nu se mai poate face, în cauză efectuându-se cercetarea judecătorească cu respectarea garanţiilor prevăzute de lege. Pe de altă parte, instanţa este ţinută de limitele deciziei de rejudecare, referitoare la nelegala citare a inculpatei, nefăcându-se referire în Decizia de trimitere a cauzei la faptul că urmărirea penală este nulă pentru necompetenţă materială.
Pe de altă parte, s-a solicitat de către apărătorul inculpatei T. audierea martorilor cuprinşi în rechizitoriu dat fiind faptul că nu au fost audiaţi în primă instanţă, solicitare respinsă de instanţă care a arătat că audierea lor s-a făcut, declaraţiile acestora fiind consemnate la dosarul cauzei. Instanţa a apreciat că probele au fost legal administrate în cauză, procedura cu inculpata fiind legal îndeplinită pe tot parcursul procesului penal, atâta vreme cât, din procesele-verbale întocmite cu ocazia îndeplinirii mandatului de aducere cu privire la inculpata T.M. a rezultat că se afla în Austria la un domiciliu necunoscut pe toată durata judecării procesului penal, stabilindu-şi domiciliul în străinătate, astfel încât în mod legal citarea acesteia s-a făcut prin afişare la uşa instanţei.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1003 C. civ. s-a dispus obligarea inculpatei T.M. la despăgubiri civile.
La calculul sumelor solicitate în DM, s-a avut în vedere ultimul curs valutar comunicat de B.N.R. pentru marca germană, care la data de 28 februarie 2002 era de 14.382,00 ROL, astfel cum reiese din adresa din 18 ianuarie 2008 a B.N.R. aflată la dosarul cauzei.
Urmare a decesului inculpatului R.F., întrucât în cauză nu au existat moştenitori care să fie introduşi pe latură civilă, la plata despăgubirilor solicitate a fost obligată inculpata T.M., faţă de părţile vătămate cu privire la care a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa la pct. lR, şi inculpatul B.I., faţă de infracţiunile săvârşite la pct. lR, separat de cele săvârşite de inculpată, aceştia nefiind coinculpaţi, fiecare acţionând separat alături de inculpatul R.F.
A constatat că părţile vătămate N.Ş., F.A.M., L.M., V.A., C.A., C.V., H.F., L.V., P.l., P.A., P.V., T.C., G.I., M.D. nu au formulat pretenţii civile în cauză.
În baza art. 445 C. proc. pen. a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv adeverinţele de la dosarul de urmărire penală şi confiscarea lor în favoarea statului.
Împotriva sentinţei Tribunalului Bihor, inculpata T.M., a declarat apel solicitând admiterea, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi, în principal, restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale şi nerespectarea dispoziţiilor privitoare la sesizarea instanţei. S-a susţinut că urmărirea penală a fost efectuată de un organ necompetent şi anume de organele de poliţie şi nu de către procuror căruia competenţa îi aparţinea în exclusivitate potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen. iar actul de sesizare al instanţei este lovit de nulitate absolută conform art. 197 alin. (2) din acelaşi cod.
În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, arătând că Tribunalul Bihor a judecat cauza fără îndeplinirea procedurii de citare cu inculpata, neconformându-se Deciziei nr. 139 din 28 iunie 2005 a Curţii de Apel Oradea.
Inculpata a mai solicitat rejudecarea pe fond a cauzei cu refacerea cercetării judecătoreşti, precum şi schimbarea încadrării juridice din complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 26 raportat la art. 257 C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. precum şi din tentativă la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. în tentativă la infracţiunea de înşelăciune forma simplă prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. şi din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen. Pentru aceste infracţiuni a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor sub aspectul laturii obiective şi subiective, neexistând vreun contract încheiat cu pretinsele părţi civile şi nici intenţia de a le prejudicia. Subsidiar, a solicitat şi achitarea în baza art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., iar în cazul în care i se va reţine vinovăţia pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, aplicarea prevederilor art. 74 lit. a) şi b C. pen. referitoare la circumstanţele atenuante şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei prin aplicarea prevederilor art. 81 sau 861 C. pen.
Împotriva aceleiaşi hotărâri, a declarat apel în ce priveşte latura civilă a cauzei şi inculpatul B.I., fără a-l motiva.
Prin Decizia penală nr. 26/A/2010 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a C. proc. pen., a admis apelul inculpatei T.M. a desfiinţat hotărârea în sensul că: a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani 6 luni închisoare în pedepse componente: 25 pedepse de câte 4 ani închisoare aplicate pentru infracţiunea prev .de art. 26 rap. la art. 257 C. pen. cu referire la art. 258 din acelaşi cod; 2 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) din acelaşi cod; 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., 1 an închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) şi art. 42 din acelaşi cod şi sporul de 6 luni închisoare. A înlăturat dispoziţia de condamnare a inculpatei la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 290 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) şi art. 42 din acelaşi cod.
În temeiul dispoziţiilor art. II pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) şi art. 42 din acelaşi cod, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale aplicate în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b C. pen., în regim de detenţie.
În temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. l lit. a) rap. la art. 363 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a fost respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul B.I. împotriva aceleiaşi hotărâri, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În motivare, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cu privire la critica inculpatei apelante în sensul că s-au încălcat dispoziţiile legale referitoare la competenţa procurorului în faza urmăririi penale, în sensul că majoritatea actelor de urmărire penală au fost efectuate de organele de cercetare ale poliţiei, deşi potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., în cazul infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, încălcarea acestei competenţe fiind sancţionată cu nulitatea absolută conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care s-a solicitat restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, instanţa de apel a apreciat că este nefondată.
Într-adevăr, actele de urmărire penală s-au efectuat în mare majoritate de organele de cercetare ale poliţiei şi numai în parte de procuror, contrar dispoziţiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen. conform cărora pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. urmărirea penală se efectuează, obligatoriu, de către procuror.
Potrivit art. 332 alin. (1) C. proc. pen., când se constată înainte de terminarea cercetării judecătoreşti că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetarea penală de un alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului, care procedează conform art. 268 alin. (1) din acelaşi cod.
Procurorul, potrivit art. 268 alin. (1) C. proc. pen., când constată că pentru vreuna din infracţiunile sau infractorii arătaţi în art. 207, 208 şi 209 alin. (3) şi (4) urmărirea penală s-a făcut de un alt organ decât cel prevăzut în textele menţionate, ia măsuri ca urmărirea penală să fie făcută de organul competent.
Conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen., cauza nu se restituie procurorului, când constatarea prevăzută în alin. (1) al aceluiaşi articol are loc după începerea dezbaterilor.
În speţă, acest aspect în legătură cu necompetenţa organului care a efectuat urmărirea penală nu a fost sesizat înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, astfel prima instanţă a trecut la dezbaterea şi soluţionarea cauzei.
Prin urmare, dosarul nu mai putea fi restituit procurorului şi, în consecinţă, nu se poate invoca încălcarea dispoziţiilor referitoare la urmărirea penală obligatorie de către procuror, conform art. 332 alin. (2) C. proc. pen.
Pe de altă parte, Tribunalul Bihor soluţionând cauza, după desfiinţare cu trimitere, trebuia să tină seama de limitele deciziei instanţei de apel şi să se mărginească la acestea, în cazul dat o astfel de cerere neputând fi examinată.
Referitor la critica vizând nerespectarea dispoziţiilor deciziei instanţei de apel cu privire la citarea inculpatei la prima instanţă, s-a reţinut a fi neîntemeiată.
Astfel, din procesul-verbal întocmit de organele de poliţie a rezultat că inculpata T.M. locuieşte pe raza municipiului Oradea, dar din discuţiile purtate de lucrătorul de poliţie a rezultat că este plecată în străinătate.
Întrucât nu se cunoştea adresa inculpatei în străinătate, iar inculpata nu s-a conformat dispoziţiilor art. 177 alin. (3) C. proc. pen., în cursul soluţionării cauzei după desfiinţare cu trimitere, a fost citată la adresele cunoscute respectiv în Oradea, str. T., prin afişare la Consiliul Local Oradea şi prin afişare la uşa instanţei.
Prin urmare, judecarea cauzei în primă instanţă a avut loc cu citarea legală a inculpatei apelante care nu s-a prezentat în instanţă.
La judecarea cauzei în apel, inculpata prin apărătorul său a indicat adresa din străinătate, respectiv din Austria, Graz (GKZ 60101) str. B., cod poştal 8020 unde a fost citată cu scrisoare recomandată însă, deşi procedura a fost îndeplinită, a refuzat să se prezinte în faţa instanţei de apel.
La soluţionarea cauzei în apel, pentru termenul din 12 ianuarie 2010, citaţia inculpatei a fost restituită cu menţiunea că este mutată de la domiciliul indicat în Austria. În aceste împrejurări, avocatul ales al inculpatei a învederat instanţei "că va încerca să indice noua adresă a inculpatei" ceea ce nu a mai făcut, inculpata fiind citată în continuare la adresele cunoscute şi prin afişare la consiliul local Oradea şi afişare la uşa instanţei.
Referitor la solicitarea inculpatei de rejudecare pe fond a cauzei cu refacerea cercetării judecătoreşti, s-a apreciat că efectul devolutiv al apelului nu presupune o reluare a judecăţii care a avut loc în primă instanţă, ci determină repunerea în discuţia cauzei printr-o nouă judecată cu trăsături proprii, în scopul verificării legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate fără o desfiinţare prealabilă a acesteia.
În acest sens, raportat la motivele invocate prin cererea de apel şi la interesele pe care le afirmă apelanta, s-a încuviinţat în apel cererea de probaţiune formulată de apărătorul ales al inculpatei de audiere a părţilor civile şi a martorilor propuşi în apărare.
În ceea ce priveşte critica legată de vinovăţia inculpatei sub forma infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare, s-a constatat că este neîntemeiată, vinovăţia inculpatei fiind reţinută corect de prima instanţă.
Din analiza probelor dosarului (declaraţiile părţilor vătămate, martorilor, inculpaţilor din faza de urmărire penală, procesul-verbal de confruntare dintre inculpaţi) a rezultat fără dubiu că inculpata T.M. se face vinovată de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, de tentativă la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, de infracţiunea de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în aceea că, în cursul anului 2000, a primit de la mai multe persoane sume de bani în valută în vederea obţinerii vizei pentru spaţiul Schengen prin intermediul coinculpatului R.F. (cetăţean austriac) lăsând să se înţeleagă că are relaţii pe lângă funcţionarii din cadrul consulatului austriac din Republica Ungară. Inculpata a solicitat sumele de bani în vederea obţinerii vizei Schengen, apoi, o dată ce a fost obţinută, a mai solicitat bani, susţinând că sunt necesari pentru obţinerea vizei. În scopul obţinerii vizelor pentru spaţiul Schengen, pentru un număr de patru persoane, inculpata T.M. a completat adeverinţe prin care a atestat nereal că sunt angajaţi la SC C.I. SRL Oradea, adeverinţe care au fost depuse împreună cu celelalte documente necesare obţinerii vizei la consulatul austriac.
În speţă, s-a reţinut existenţa elementelor constitutive ale laturii obiective a complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă câtă vreme inculpata a susţinut ca persoană intermediară că inculpatul R.F. ar avea influenţă faţă de funcţionarii de la consulatul austriac. Referirea la calitatea persoanei pe lângă care a promis influenţa pentru a determina părţile vătămate să îi înmâneze sumele de bani convenite, este suficientă pentru reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă, din moment ce calitatea indicată dădea posibilitatea, prin atribuţiile de serviciu, să fie adus la îndeplinire actul solicitat.
Sub aspect subiectiv, inculpata a ştiut că foloasele, respectiv banii primiţi reprezintă preţul influenţei asupra funcţionarului, neexistând nici un dubiu asupra atitudinii sale de conştiinţă şi voinţă.
Referitor la încadrarea juridică a infracţiunii de înşelăciune, s-a apreciat că, în speţă, corect s-a reţinut forma agravantă a acesteia, inculpata, în baza unei convenţii, a unui acord de voinţă dintre ea şi părţile vătămate, a solicitat şi obţinut bani sub pretextul că sunt necesari pentru obţinerea vizei, deşi aceasta fusese obţinută, inducând în eroare părţile vătămate, prejudiciindu-le.
Reţinând corect activitatea infracţională şi vinovăţia inculpatei, în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză şi atribuind faptelor o încadrare juridică legală, instanţa de fond a individualizat just pedeapsa aplicată inculpatei, atât ca şi cuantum cât şi ca modalitate de executare, ce corespunde atât gravităţii faptelor, cât şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real, persoana inculpatei, cât şi aptitudinii acesteia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
Având în vedere ansamblul datelor, stărilor şi situaţiilor referitoare la faptele săvârşite de inculpată, evidenţiate de probe şi care demonstrează un grad ridicat de pericol social, s-a apreciat că scopul pedepsei nu se poate realiza decât prin privarea de libertate a inculpatei.
Astfel, faţă de natura infracţiunilor săvârşite, de relaţiile sociale afectate, de circumstanţele reale în care inculpata a săvârşit faptele, de persoana şi conduita acesteia, de pluralitatea de infracţiuni sub forma concursului, s-a apreciat că pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare cu privare de libertate este corespunzătoare faptelor comise şi periculozităţii sociale ale inculpatei şi în măsură să atingă scopul preventiv, educativ atribuit de lege, neimpunându-se a fi redusă şi schimbată modalitatea de executare a acesteia, aşa cum în apărare a solicitat inculpata.
În cauză nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante, întrucât inculpata pe parcursul soluţionării cauzei nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a depus stăruinţă pentru repararea prejudiciului, conduita bună a inculpatei înainte de săvârşirea faptei neîndreptăţind instanţa să coboare pedeapsa aplicată sub minimum special prevăzut de lege.
De fapt, împrejurările invocate de inculpată şi-au produs efectul în mecanismul individualizării pedepsei aplicate.
Nu s-a putut reţine nici că există argumente ce ar atrage aplicarea prevederilor art. 181 C. pen., aşa cum în apărare s-a solicitat, ci dimpotrivă că există suficiente temeiuri, pentru a se menţine în totalitate hotărârea instanţei de fond în ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată acesteia.
Hotărârea primei instanţe s-a reţinut că este nelegală sub următorul aspect:
Potrivit art. 121 alin. (1) şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală, iar termenul este de 5 ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an dar care nu depăşeşte 5 ani.
De asemenea, potrivit art. 124 C. pen., prescripţia înlătură răspunderea penală ori câte întreruperi ar interveni, dacă termenul prevăzut în art. 122 este depăşit cu încă jumătate.
Ca atare, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu depăşeşte 5 ani, termenul de prescripţie specială este de 7 ani şi 6 luni.
Întrucât infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. a fost săvârşită de inculpată în cursul anului 2000, termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în anul 2008.
Prin urmare, existând o cauză care înlătură răspunderea penală, în cauză s-a impus încetarea procesului penal.
În ce priveşte apelul declarat de inculpatul B.l., s-au reţinute următoarele:
Instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor tardivitatea declarării apelului de către inculpat.
Prezent în instanţă, apărătorul ales al inculpatului a solicitat respingerea apelului ca tardiv.
Din lucrările dosarului s-a constatat că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de 10 decembrie 2007, apelantul fiind prezent. Prima instanţă a amânat pronunţarea pentru data de 17 decembrie 2007, 31 decembrie 2007, 7 ianuarie 2008, 14 ianuarie 2008 şi 21 ianuarie 2008, când, în lipsa părţilor, a pronunţat hotărârea atacată.
Potrivit art. 363 alin. (1) C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, termen care, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, pentru partea prezentă la dezbateri, cum este cazul în speţă, curge de la pronunţarea hotărârii, indiferent dacă părţile au fost sau nu prezente la pronunţare, excepţie făcând doar inculpatul deţinut sau militar în termen, pentru care termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.
În cauză, faţă de data pronunţării hotărârii - 21 ianuarie 2008 - şi faţă de data declarării apelului - 4 februarie 2008 - termenul de introducere a apelului a fost depăşit.
Împotriva Deciziei penale nr. 26/A/2010 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, inculpata T.M. a declarat recurs, respins ca nefondat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 3041 din 7 septembrie 2010.
În continuare, împotriva Deciziei penale nr. 3041/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, T.M. a formulat contestaţie în anulare, admisă prin Decizia nr. 1580 din 19 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. S-a desfiinţat Decizia atacată, fixându-se termen pentru judecarea recursului. S-a reţinut în esenţă că deşi instanţa de recurs a dispus citarea recurentei la adresele din localităţile Holod şi Oradea, la Consiliul Local al Primăriei Oradea, precum şi la adresa din Graz, Bayernhaf Weg Austria, a omis să dispună citarea acesteia la adresa indicată în timpul judecării apelului şi adusă la cunoştinţă instanţei prin cererea din 20 aprilie 2010 şi anume în Austria, Graz 8020, Laudongasse 3/24.
În rejudecarea recursului, se reţine că împotriva Deciziei penale nr. 26/A/2010 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat apel inculpata T.M., invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 1, 2, 10, 12, 14, 21, 17, 171 C. proc. pen. în motivare, a susţinut în esenţă că judecata în apel a avut loc fără citarea sa legală la adresa indicată din Austria Laudongasse 3/24, Graz 8020, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivelor de apel invocate, urmărirea penală a fost realizată cu încălcarea competenţei materiale, ceea ce impune restituirea cauzei la procuror, faptelor reţinute li s-a dat o greşită încadrare juridică, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată iar pedepsele au fost greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Înalta Curte, va analiza prioritar cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi, întrucât atrage rejudecarea cauzei astfel că analiza celorlalte cazuri de casare nu se mai impune.
Examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Pentru incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen. se cer a fi întrunite următoarele condiţii: partea să fi fost lipsă la şedinţa de dezbateri a cauzei, în primă instanţă sau în apel, căci pentru partea lipsa la un termen anterior avea obligaţia să invoce nulitatea la termenul următor de judecată; partea lipsă să nu fi fost legal citată fie deloc, fie printr-un mod de încălcare a procedurii legale de citare; cazul de casare să fie invocat în instanţa de recurs de partea lipsă nelegal citată.
În conformitate cu prevederile art. 177 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează. Dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.
În caz de schimbare a adresei arătată în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoştinţat organul de urmărire penală ori instanţa de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obţinute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă.
În cauză, judecarea apelului inculpatei T.M. a avut loc în lipsa sa şi fără citarea sa legală, în conformitate cu prevederile art. 177 alin. (2) C. proc. pen., fiind incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.
Astfel, la termenul din data de 20 aprilie 2010, când au avut loc dezbaterile în apel, inculpata apelantă T.M., prin apărător a adresat instanţei o cerere solicitând suspendarea procesului penal, în temeiul dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. pen., indicând totodată un alt loc pentru a fi citată: Austria, Laudongasse 3/24, Graz 8020.
Deşi la termenele anterioare, se dispusese de fiecare dată citarea inculpatei la adresele cunoscute în Holod judeţul Bihor, Oradea str. T. judeţul Bihor, Austria, Graz, Baierhofweg, la termenul din data de 20 aprilie 2010, cu toate că indicase un alt loc pentru a fi citată - Austria, Laudongasse 3/24, Graz 8020 - instanţa de apel a procedat la judecarea cauzei cu nesocotirea dispoziţiilor art. 177 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 375 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, judecarea apelului se face cu citarea părţilor.
S-a apreciat de instanţa de apel că procedura de citare a inculpatei T.M. a fost legal îndeplinită, motivând că inculpatei îi incumbă obligaţia de a încunoştinţa instanţa despre schimbarea adresei de domiciliu.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 177 alin. (3) C. proc. pen. impun ca în caz de schimbare a adresei arătată în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta să fie citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoştinţat instanţa de judecată de schimbarea intervenită.
Instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile legale enunţate, de vreme ce, anterior dezbaterilor, inculpata indicase un alt loc pentru a fi citată la termenul fixat pentru judecata apelului, însă nu a fost citată la adresa indicată.
Curtea europeană a statuat că, deşi nemenţionată în mod expres la alin. (1) din art. 6 din Convenţie, posibilitatea pentru acuzat de a lua parte la şedinţă decurge din obiectul şi scopul întregului articol. De altfel, lit. c), d) şi e) de alin. (3) recunosc oricărui acuzat dreptul de a se apăra el însuşi, de a adresa întrebări sau de a solicita audierea martorilor şi de a fi asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere, ceea ce nu se poate imagina în absenţa sa (cauzele Colozza c. Italiei din 12 februarie 1985, Sejdovic c. Italiei).
În acest context, Curtea europeană a arătat că informarea unei persoane asupra desfăşurării cercetărilor efectuate împotriva sa constituie un act juridic de o astfel de importanţă încât trebuie să îndeplinească condiţii de formă şi de fond specifice de natură să garanteze exercitarea efectivă a drepturilor acuzatului (Cauza T c. Italiei din 12 octombrie 1992). O cunoaştere vagă şi neoficială nu ar putea fi, aşadar suficientă.
De aceea, soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, în apel, fără ca procedura de citare a inculpatei să fie realizată în conformitate cu dispoziţiile legale, atrage casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmând ca o dată cu rejudecarea apelului, să fie analizate şi celelalte critici formulate în recurs de inculpata T.M.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de inculpata T.M. împotriva Deciziei penale nr. 26/A/2010 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori. Va casa Decizia penală atacată şi va dispune trimiterea cauzei, spre rejudecare numai a apelului declarat de inculpata T.M., la Curtea de Apel Oradea.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata T.M. împotriva Deciziei penale nr. 26/A/2010 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpata T.M., la Curtea de Apel Oradea.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4051/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4055/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
