ICCJ. Decizia nr. 4050/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4050/2011
Dosar nr.1238/46/2011
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Încheierea penală nr. 168/F din 2 noiembrie 2011 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate C.B.T. (fiul lui I. şi T., născut la data de 27 ianuarie 1979, în Horezu, jud. Vâlcea, cu domiciliul în comuna Alunu, sat. Colţeşti, judeţul Vâlcea, legitimat cu CI. seria x, nr. y) pe o durată de 5 zile, începând cu data de 02 noiembrie 2011 şi până la data de 06 noiembrie 2011, inclusiv.
Totodată s-a fixat termen la data de 4 noiembrie 2011, pentru ca procurorul să depună mandatul european de arestare, tradus în limba română.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
La 2 noiembrie 2011 a fost înregistrată semnalizarea în S.I.S., transmisă prin intermediul I.G.P.R. - C.C.P.I., cu traducerea acesteia în limba română, din care reiese faptul că autoritatea judiciară din Germania a emis un mandate european de arestare pe numele persoanei solicitate C.B.T.
Prin Ordonanţa nr. 5612/11/5/2011 din 2 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, persoana solicitată a fost reţinută pe timp de 24 de ore, începând cu 2 noiembrie 2011, orele 1220 reţinându-se că aceasta este suspectată că, în 8 cazuri, în perioada 20 iunie 2010 - 19 noiembrie 2010, în mai multe oraşe din Germania, a sustras bani pentru sine, împotriva voinţei lor, unor persoane în vârstă, din portmoneul ce îl aveau asupra lor sau din geantă.
Potrivit legii germane, faptele de săvârşirea cărora este bănuită persoana solicitată sunt prevăzute de parag. 242 alin. (1), parag. 243 alin. (1), C. pen. German, pedeapsa maximă estimată prevăzută de legea penală germană fiind de 10 ani închisoare, pentru fiecare faptă.
Potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată, completată şi republicată, dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 101 din aceeaşi lege, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C., arestarea persoanei solicitate sau obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile.
În raport cu situaţia de fapt şi de drept reţinută în cauză, Curtea a constatat că, în speţă, se impune fixarea unui termen pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, tradus în limba română, şi că este necesară arestarea inculpatului, aceasta fiind singura măsură de natură să garanteze prezenţa persoanei solicitate la instanţă, la termenul stabilit, dar şi să răspundă scopului urmărit de art. 5 din Convenţie.
Gravitatea acuzaţiilor ce i se aduc persoanei solicitate este de natură să înlăture oportunitatea luării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, neprezentând garanţiile necesare prezentării ulterioare la instanţă.
Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul nu este fondat.
Art. 103 din Legea nr. 302/2004 prevede că dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 101, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C. (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea pe o durata de 5 zile.
În acest caz, instanţa amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5, parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Analizând actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală şi temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile până la prezentarea mandatului european de arestare.
Opţiunea instanţei de a alege, dintre cele două măsuri preventive, pe aceea a arestării a fost determinată de caracterul urgent al procedurii de asigurare a executării mandatului european de arestare, de natura şi gravitatea acuzaţiei adusă persoanei solicitate.
Astfel fiind, în baza art. 38515 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată C.B.T., urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată C.B.T. împotriva Încheierii nr. 168 F din 2 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1238/46/2011.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4048/2011. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 4051/2011. Penal → |
|---|
