ICCJ. Decizia nr. 4051/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4051/2011
Dosar nr.9139/1/2011
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin Încheierea penală nr. 112/P din 13 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a dispus arestarea persoanei solicitate l.M. (fiul lui Ş. şi B., născut la data de 12 aprilie 1981 în oraşul Comăneşti, judeţul Bacău, cu domiciliul în sat Păuliş, judeţul Arad, posesor al CI. Seria x nr. y, eliberată de Poliţia oraş Lipova la data de 28 mai 2004, cetăţean român, fără antecedente penale) pe o perioadă de 5 zile, începând din data de 13 noiembrie 2011 până la data de 17 noiembrie 2011, inclusiv.
S-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare şi s-a fixat termen pentru soluţionare cauzei.
Pentru a se hotărî astfel s-au reţinut următoarele: La 12 noiembrie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în contextul art. 101 din Legea nr. 302/2004 republicată, a sesizat Curtea de Apel Constanţa, cu propunerea de arestare a persoanei solicitată l.M., în vederea punerii în executare a semnalării privind mandatul european de arestare emis la data de 17 martie 2010 de Procuratura Tribunalului Eisenstadt - Austria faţă de persoana solicitată l.M., fiind acuzată că, la data de 01 august 2009, în jurul orei 230, în oraşul Eisenstadt - Austria, împreună cu numiţii V.M., R.B.C. şi alţi autori necunoscuţi, au forţat o fereastră a firmei Asfinag, şi au pătruns în imobil, de unde au sustras aparatură electrică şi unelte în valoare de 9800 euro; s-a reţinut că autorii au acţionat în cadrul unei asocieri de minim 5 persoane, pe termen îndelungat, asociindu-se pentru comiterea de infracţiuni contra patrimoniului unor terţe persoane.
S-a mai arătat că aceste fapte constituie, potrivit legislaţiei austriece, infracţiunile de furt calificat, în cadrul unei asocieri penale, conform art. 127, 128 alin. 1 Z 4, 129 Z 1, 130 alin. 1,2 C. pen. austriac, pedepsite cu până la 10 ani închisoare, iar în legislaţia română sunt incriminate de dispoziţiile art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen., respective, art. 323 C. pen., infracţiuni pedepsite cu până la 15 ani închisoare.
Curtea a constatat că această sesizare nu echivalează cu mandatul european de arestare, sens în care sunt incidente art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, dar că, până la depunerea mandatului european de arestare faţă de persoana solicitată, trebuie luată o măsură procesuală privativă sau restrictivă de libertate pe o perioadă de 5 zile, în condiţiile art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Instanţa a reţinut că, potrivit art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 101, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C. (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile. În acest caz, instanţa amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română. Ca atare, dispoziţia enunţată impune luarea unei dintre cele 2 măsuri preventive - arestarea sau obligarea de a nu părăsi localitatea.
Curtea a reţinut că circumstanţele cauzei, caracterul urgent al procedurii judiciare, ce impune soluţionarea cu celeritate şi prezenţa persoanei solicitate în faţa instanţei, scopul concret urmărit, respectiv asigurarea executării mandatului european de arestare, natura şi gravitatea acuzaţiei adusă persoanei solicitate, posibilitatea ca persoana solicitată să-şi exprime acordul în vederea predării către autorităţile austriece, astfel cum a precizat în declaraţia dată în faţa procurorului, datele ce caracterizează persoana inculpatului justifică luarea măsurii arestării, în detrimentul solicitării persoanei solicitate de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu este de natură a răspunde exigenţelor impuse de procedura executării de către autorităţile române a unui mandat european de arestare, dat fiind urgenţa acestei proceduri şi necesitatea asigurării prezenţei persoanei solicitate în faţa instanţei, în vederea soluţionării cererii de predare către autorităţile austriece.
S-a mai arătat că persoana solicitată are domiciliul în loc. Păuliş, jud. Arad, localitate situată la o distanţă considerabilă de sediul instanţei, iar luarea măsurii obligării de a nu părăsi această localitate, singura ce are caracterul de locuinţă permanentă a persoanei solicitate, conform susţinerilor acestuia, ar crea dificultăţi în derularea prezentei proceduri judiciare. Totodată, din declaraţia persoanei solicitate reiese că este plecată de la domiciliul său pentru perioade mari de timp, fără o destinaţie precizată, susţinând că lucrează în diferite locaţii din ţară, de aceea mobilitatea sa impune luarea măsurii arestării în vederea predării. Curtea a mai avut în vedere că în prezent persoana solicitată susţine că locuieşte temporar la o pensiune din com. Ostrov, jud. Constanţa, pe care nu a putut-o nominaliza, ceea ce creează dubii suplimentare privind oportunitatea luării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, întrucât nu a săvârşit faptele de care este acuzat. Recursul nu este fondat.
Art. 103 din Legea nr. 302/2004 prevede că dacă persoana a fost reţinută potrivit art. 101, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C. (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea acesteia de a nu părăsi localitatea, pe o durată de 5 zile.
În acest caz, instanţa amână cauza şi fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română.
Analizând actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală şi temeinică, în sensul că în mod corect s-a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile până la prezentarea mandatului european de arestare.
Opţiunea instanţei de a alege, dintre cele două măsuri preventive, pe aceea a arestării a fost determinată de caracterul urgent al procedurii de asigurare a executării mandatului european de arestare, de natura şi gravitatea acuzaţiei adusă persoanei solicitate, care, aşa cum reiese chiar din declaraţia sa este plecată de la domiciliul său pentru perioade mari de timp, fără o destinaţie precizată, susţinând că lucrează în diferite locaţii din ţară.
Apărarea persoanei solicitate, în sensul că nu este autorul faptelor de care este acuzată nu poate fi supusă controlului instanţei de recurs, întrucât, potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 302/2004, instanţa verifică numai îndeplinirea condiţiilor de formă.
Aşa fiind şi neconstatându-se incidenţa vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului să fie respins ca nefondat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată l.M. împotriva Încheierii penale nr. 112/P din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 1267/36/2011.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4050/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4053/2011. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
