ICCJ. Decizia nr. 4089/2011. Penal. Arestare provizorie în vederea extradarii(Legea 302/2004). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4089/2011
Dosar nr.9342/1/2011
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2011
Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:
I. Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Încheierea din 16 noiembrie 2011 pronunţată în Dosar nr. 2229/54/2011, în baza art. 43 din Legea nr. 302/2004 a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile I.Ş.S. (fiul lui I. şi A., născut la data de 14 decembrie 1987 în municipiul Craiova, pe o perioadă de 29 zile începând cu data de 16 noiembrie 2011 şi până la data de 14 decembrie 2011 inclusiv.
Dispunând astfel judecătorul cauzei a constat în prealabil că prin Adresa nr. 10182/II/5/2011 înregistrată de instanţă sub nr. 2229/54/2011 la data de 16 noiembrie 2011, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova - având în vedere cererea de extrădare formulată de autorităţile americane în baza mandatului de arestare emis de Tribunalul Districtual al Statelor Unite - Hartford, Connecticut în Dosarul nr. 3:07 Cr.12 JCH privind pe cetăţeanul român I.Ş.S. (fiul lui I. şi A., născut la data de 14 decembrie 1987 în municipiul Craiova, judeţ Dolj, domiciliat în Craiova, strada E.G., judeţ Dolj, CI. seria x nr. y eliberat la 22 noiembrie 2007) - a propus arestarea persoanei extrădabile menţionate.
În propunerea de arestare provizorie s-a arătat că împotriva persoanei extrădabile a fost emis mandatul de arestare de către autorităţile judiciare americane pentru săvârşirea infracţiunilor de: conspiraţie pentru a comite fraude bancare, conspiraţie pentru a comite fraude bancare în legătură cu dispozitive de acces şi furt agravat de identitate, prevăzute de Titlul 18 Secţiunea 1349, Titlul 18 USC Secţiunea 1028 A din codul Statelor Unite, constând în aceea că, între anii 2004 - 2007, persoana extrădabilă I.Ş.S., împreună cu alţi 12 coinculpaţi, au fost implicaţi în scheme de "phishing" în care au trimis prin poşta electronică mesaje frauduloase care păreau să provină de la bănci şi alte companii legitime, pentru a înşela oamenii şi a-i determina să dezvăluie informaţii private, cum ar fi: numele, adresa, data naşterii, numere de cont de asigurare socială, numere de card-uri de credit sau debit şi numere de card-uri bancare. O persoană ce accesa link-urile din mesajele electronice frauduloase era redirecţionată către unul sau mai multe site-uri de internet, care păreau în mod fals să-şi aibă originea în cadrul unei companii legitime, informaţiile obţinute în mod ilegal având ca scop obţinerea de bunuri şi servicii la care inculpatul nu avea dreptul. Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 37 din 16 noiembrie 2011, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a persoanei extrădabile, de la data de 16 noiembrie 2011 - orele 1130 până la data de 17 noiembrie 2011 - orele 1130.
Instanţa examinând propunerea de arestare preventivă provizorie sus-menţionată în raport de temeiul juridic al acesteia constituit de prevederile art. 43 rap. la art. 21 din Legea nr. 302/2004 modificată şi motivele invocate în cerere, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:
Autorităţile judiciare din Statele Unite au solicitat extrădarea persoanei solicitate Ş.S.I., cererea fiind înregistrată la Ministerul Justiţiei sub nr. z din 10 noiembrie 2011, împotriva acesteia fiind emis un mandat de arestare la data de 12 noiembrie 2010.
În baza cererii de extrădare formulată, autorităţile române au procedat la identificarea şi reţinerea persoanei extrădabile, aşa cum am arătat, prin Ordonanţa de reţinere nr. 37/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Cererea de extrădare însoţită de întreg materialul probator, a fost înaintată Curţii de Apel Craiova, în vederea soluţionării.
La primul termen de judecată, s-a pus în discuţie propunerea arestării provizorii a persoanei extrădabile, astfel cum este formulată de către autoritatea competentă a statului solicitat în baza actelor statului solicitant.
Instanţa de judecată a procedat la audierea persoanei extrădabile, după ce, în prealabil, a făcut cunoscut acesteia conţinutul cererii de extrădare.
Persoana extrădabilă nu şi-a dat consimţământul la extrădare, optând pentru continuarea procedurii, arătând că pe rolul instanţelor româneşti se află în cursa de soluţionare un dosar cu fapte similare.
În ceea ce priveşte propunerea de arestare provizorie în vederea extrădării, instanţa a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 43 din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 2 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii adoptat prin Legea nr. 111/2008. Astfel, faptele ce fac obiectul dosarului de urmărire penală al autorităţilor judiciare americane, sunt pedepsite de C. pen. american cu pedeapsa de până la 30 de ani închisoare, iar pe de altă parte, aceleaşi fapte constituie infracţiuni care dau loc la extrădare, conform Legii nr. 111/2008.
S-a apreciat totodată că, în cauză, sunt îndeplinite şi condiţiile impuse de legea statului solicitat în ceea ce priveşte luarea măsurii arestării provizorii, garantate de art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, alături de condiţiile impuse de art. 38 alin. (2), art. 43 alin. (3), art. 46 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.
S-a constatat de asemenea că propunerea de arestare provizorie în vederea extrădării, formulată în cauză, are la bază mandatul de arestare emis de către autorităţile judiciare americane, respectiv Tribunalul Districtual al Statelor Unite Hartford, Connecticut în Dosarul nr. 3:07 Cr.12 JCH, în sarcina persoanei extrădabile fiind reţinută săvârşirea faptelor penale amendate de legea penală americană astfel: conspiraţie pentru a comite fraude bancare, conspiraţie pentru a comite fraude bancare în legătură cu dispozitive de acces şi furt agravat de identitate, prevăzute de Titlul 18 Secţiunea 1349, Titlul 18 USC Secţiunea 1028 A din codul Statelor Unite.
În final s-a reţinut că în cauză, nu poate fi invocată existenţa vreunui motiv obligatoriu de refuz al extrădării, astfel cum este prevăzut de art. 21 din Legea nr. 302/2004.
În consecinţă avându-se în vedere că privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă, după săvârşirea acesteia, instanţa a constatat că, în cauză, privarea de libertate a persoanei extrădabile este justificată în condiţiile impuse şi rezultate din cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare americane - circumstanţele reale ale faptelor ce formează obiectul cercetării penale de către autorităţile judiciare americane, prin amploare, complexitate şi prejudiciu, relevând gradul de pericol social deosebit al faptelor penale. Necesitatea privării de libertate rezultând din cerinţa legii de a apăra toate persoanele ce sunt prejudiciate prin fapte penale, indiferent de teritoriul unde aceştia locuiesc, libertatea şi siguranţa raporturilor comerciale, ce caracterizează relaţiile sociale din fiecare stat, şi aceasta pe fondul globalizării ce a făcut şi din prejudiciu tot un factor global, suportat în mod egal de părţi, indiferent unde acesta este conceput şi înfăptuit, este un alt element care justifică luarea măsurii arestării provizorii a persoanei extrădabile în cauza de faţă.
Ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 din Legea nr. 302/2004, s-a admis propunerea de arestare provizorie şi s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate I.Ş.S., în vederea extrădării, pe o perioadă de 29 zile, începând cu 16 noiembrie 2011 până la 14 decembrie 2011, acordându-se termen în vederea soluţionării opoziţiei la extrădare, conform art. 49 din Legea nr. 302/2004, în condiţiile în care persoana extrădabilă solicită termen pentru a depune acte şi a administra alte probe în susţinerea opoziţiei (termen la care persoana extrădabilă s-a dispus a fi citată la locul de deţinere).
II. Împotriva încheierii amintite s-a declarat în termen recurs de către persoana extrădabilă I.Ş.S., cale de atac retrasă ulterior de titularul acesteia potrivit cererii scrise în acest sens înaintate cu adresa din 18 noiembrie 2011 a I.G.P.R., I.PJ. Dolj, respectiv adresa din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova.
În consecinţă în baza art. 3854 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. se va lua act de retragerea recursului persoanei extrădabile I.Ş.S. împotriva Încheierii din 16 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2229/54/2011.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurenta persoană extrădabilă la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de persoana extrădabilă I.Ş.S. împotriva Încheierii din 16 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2229/54/2011.
Obligă recurenta persoană extrădabilă la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
← ICCJ. Decizia nr. 4085/2011. Penal. Extrădare pasivă (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4100/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|