ICCJ. Decizia nr. 4063/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4063/2011
Dosar nr.3599/87/2009
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 125 din 9 noiembrie 2010, Tribunalul Teleorman, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74 - 76 C. pen. au condamnat pe inculpaţii D.D., fiul lui C. şi G., născut la 13 decembrie 1993 în municipiul Alexandria, judeţ Teleorman, cu acelaşi domiciliu, str. x, elev, fără antecedente penale, şi M.A.I., fiul lui I. şi A., născut la 7 noiembrie 1991 în municipiul Alexandria, judeţ Teleorman, cu acelaşi domiciliu, str. B., judeţ Teleorman, fără antecedente penale, la pedeapsa de câte 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru fiecare inculpat.
În baza art. 110 C. pen. coroborat cu art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate inculpaţilor şi fixează termen de încercare pe o perioadă de 3 ani pentru fiecare inculpat.
A atras atenţia inculpaţilor asupra disp. art. 83 C. pen.
A interzis inculpaţilor drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen. în baza art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor aplicate.
În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplic, art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 74 - 76 C. pen. a condamnat pe inculpatul L.S.A., fiul lui G. şi M., născut la 27 noiembrie 1989 în municipiul Alexandria, judeţ Teleorman, cu acelaşi domiciliu, str. y, , studii medii, electrician montator la SC E. SA Alexandria, fără antecedente penale, la pedeapsa de 3(trei) ani închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. e) C. pen. în baza art. 71 C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului şi fixează termen de încercare pe o perioadă de 5 ani, conform art. 82 C. pen.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate inculpatului.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului L.S.A. pedeapsa complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
A admis în parte acţiunea civilă şi i-a obligat pe inculpaţi la plata, în solidar, iar pe inculpaţii minori D.D. în solidar cu părţile responsabile civilmente D.C. şi D.G. şi M.A.I. în solidar cu părţile responsabile civilmente M.I. şi M.A., către partea civilă M.F.S., aflată în plasament la D.G.A.S.P.C. Teleorman a sumei de 50 RON daune materiale şi a sumei de 15.000 RON daune morale.
A obligat pe fiecare inculpat la plata a câte 700 RON, cheltuieli judiciare către stat, inculpaţii minori în solidar cu părţile responsabile civilmente.
Onorariu avocat oficiu în cuantum de 300 RON a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că partea vătămată M.F.S., în vârstă de 14 ani şi 6 luni se afla în grija D.G.A.S.P.C. Teleorman.
Prin Sentinţa civilă nr. 149/2008 a Tribunalului Teleorman s-a dispus instituirea plasamentului la asistentul maternal profesionist Ş.D., a părţii vătămate M.F.S.
În cursul lunii aprilie 2009, partea vătămată M.F.S. a fost sunată pe telefonul mobil de inculpatul D.D., cu care fusese colegă la Şcoala cu clasele I-VIII nr. z din Alexandria, iar în următoarele două săptămâni aceştia au continuat să converseze la telefon.
Aşa s-a întâmplat şi în ziua de 26 aprilie 2009, când cei doi au vorbit la telefon şi au stabilit să se întâlnească în jurul orei 1800 în faţa blocului în locuia partea vătămată.
La întâlnire inculpatul D.D. nu a venit singur, ci însoţit de inculpatul L.S.-A., pe care partea vătămată M.F.S. îl cunoştea din vedere şi ştia că i se spune "G.".
Cei trei s-au plimbat o scurtă perioadă de timp prin cartierul în care locuia partea vătămată M.F.-S., însă, la un moment dat, inculpaţii D.D. şi L.S.-A. i-au propus acesteia să se plimbe spre pădurea V., partea vătămată, fiind de acord.
Ajunşi în pădure, inculpatul D.D. i-a cerut părţii vătămate să întreţină relaţii sexuale cu el şi, întrucât minora nu a fost de acord, a început să tragă de ea, ameninţând-o că nu o lasă să plece acasă şi mai cheamă şi alţi băieţi în acel loc.
Cei doi învinuiţi au continuat să insiste ca partea vătămată să întreţină relaţii sexuale cu ei, fără însă a o agresa, dar întrucât partea vătămată M.F.-S. a refuzat, spunându-le că nu mai întreţinuse relaţii sexuale cu niciun băiat, inculpatul D.D. l-a sunat pe inculpatul M.A.-I., cerându-i să se deplaseze în locul în care se aflau.
Inculpatul M.A.-I. a întârziat aproximativ o jumătate de oră, timp în care a fost sunat şi de inculpatul L.S.-A., care i-a cerut să se grăbească, întrucât se temeau că partea vătămată M.F.S. va reuşi să plece.
Acelaşi inculpat M.A.-I. a luat-o pe partea vătămată mai într-o parte, unde se aflau nişte boscheţi, şi i-a cerut să întreţină relaţii sexuale cu el.
Speriată de prezenţa inculpatului, care fusese chemat de ceilalţi doi inculpaţi, întocmai cum o ameninţaseră, partea vătămată M.F.-S. a încercat să se opună, însă a fost ameninţată de inculpatul M.A.-I., în sensul că are asupra lui un cuţit, pe care-l va folosi dacă nu face ce-i cere el.
Inculpatul M.A.-I. i-a cerut părţii vătămate să se dezbrace şi a întreţinut raport sexual normal cu aceasta, deşi era virgină.
După consumarea raportului sexual, inculpatul M.A.-I. a mers la ceilalţi doi învinuiţi, spunându-le că pot merge şi ei să întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată.
Primul a mers inculpatul D.D., găsind-o pe partea vătămată M.F.-S. în timp ce-şi ridica pantalonii şi i-a cerut să întreţină cu el raport sexual oral, însă a fost refuzat de aceasta.
În acel moment, inculpatul D.D. a lovit-o cu piciorul pe partea vătămată şi i-a cerut ajutorul inculpatului M.A.-I., acesta din urmă ameninţând-o pe partea vătămată că o vor ţine acolo toată noaptea, dacă nu întreţine relaţii sexuale şi cu ceilalţi doi învinuiţi.
Fiind puternic tulburată de ceea ce i se întâmplase, totodată temându-se că cei trei inculpaţi nu o vor lăsa să se întoarcă acasă, ea oricum întârziind foarte mult, partea vătămată M.F.-S. a întreţinut raport sexual oral cu inculpatul D.D., iar ulterior şi cu inculpatul L.S.-A.
După consumarea acestor relaţii sexuale, partea vătămată M.F.-S. a fost ameninţată de inculpatul M.A.-I. să întreţină şi cu el raport sexual oral, lucru care s-a întâmplat.
Ulterior, cei patru au plecat spre centrul mun. Alexandria, inculpaţii M.A.-I. şi L.S.-A. conducând-o pe partea vătămată până în faţa blocului.
Din certificatul medico-legal din 27 aprilie 2009 al S.M.L Teleorman a rezultat că minora M.F.-S. prezintă deflorare completă recentă ce poate data din 26 aprilie 2009, la fel ca şi leziunea de violenţă constatată la nivelul genunchiului stâng şi care nu necesită îngrijiri medicale.
Minora a fost supusă şi unei expertize psihiatrice, din raportul de constatare medico-legal din 06 mai 2009 al S.M.L Teleorman rezultând că aceasta prezintă tulburare anxioasă de personalitate, cu elemente dizarmonice şi nu are discernământul faptelor sale.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, planşă fotografică întocmită la examinarea ştiinţifică a locului faptei, raportul de constatare medico-legală psihiatrică, raportul de consiliere privind pe partea vătămată, declaraţiile martorilor, declaraţiile părţilor responsabile civilmente, referatul de evaluare a inculpaţilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Fiind audiaţi inculpaţii D.D., L.S.A. şi M.A.I. au recunoscut că au întreţinut relaţii sexuale cu victima, însă au arătat că aceasta a fost de acord cu propunerea lor şi, de asemenea, a arătat că nu au cunoştinţe că este minoră, crezând că este majoră în funcţie de fizic.
Reţinând ca fiind dovedită vinovăţia inculpaţilor, instanţa de fond a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoare într-un cuantum redus, iar ca modalitate de executare suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza art. 81 C. pen.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor, iar pe inculpaţii minori în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 50 RON, cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 15.000 RON, cu titlu de daune morale.
Deşi partea vătămată a solicitat suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, instanţa de fond a apreciat că suma de 15.000 RON este suficientă şi în măsură să acopere prejudiciul moral suferit de partea vătămată.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal prevăzut de lege au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi apărătorul din oficiu C.P.C.
Parchetul a criticat sentinţa penală pentru netemeinicie, considerând că pedepsele aplicate inculpaţilor atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare sunt prea mici faţă de gravitatea faptelor comise şi modalitatea de săvârşire.
Apărătorul C.P.C. a criticat sentinţa pentru neacordarea onorariului complet de 900 RON, stabilit prin Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţi, care acordă asistenţă juridică în materie penală, încheiat între M.J. şi U.N.B.R.
Prin Decizia penală nr. 125/A din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în majoritate a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva Sentinţei penale nr. 125 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Teleorman.
A desfiinţat, în parte, Sentinţa penală nr. 125 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Teleorman şi rejudecând în fond:
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 110 C. pen., rap. la art. 81 C. pen. în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D.D. şi M.A.I.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen., iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.D. după împlinirea vârstei de 18 ani.
A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., în ceea ce îl priveşte pe inculpatul L.S.A.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
A respins ca nefondat apelul declarat de C.P.C. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a decide în acest mod, instanţa de apel a reţinut că pedepsele aplicate de instanţa de fond sunt just individualizate însă, modalitatea de executare nu este aptă să constituie la reeducarea inculpaţilor, astfel că a înlăturat disp. art. 81 şi art. 110 C. pen. şi a dispus ca inculpaţii să execute pedepsele în regim de detenţie.
În opinia minoritară s-a susţinut că se impune şi majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor faţă de gravitatea deosebită a faptelor, consecinţele deosebite asupra victimei, aceasta fiind în vârstă de 13 ani şi fără discernământ, aflându-se în grija D.A.S.P.C.
Împotriva acestei decizii, în termenul legal prev. de art. 3853 C. proc. pen., au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii D.D., L.S.A. şi M.A.I..
Parchetul critică Decizia penală atacată cât şi sentinţa sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului M.A.I., prin omisiunea instanţei de a face aplicarea disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), faţă de împrejurarea că acesta a săvârşit două acte materiale - caz de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
De asemenea, este criticată Decizia penală şi sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate, arătând că faţă de gravitatea faptelor, modalitatea de comitere ca şi poziţia manifestată de inculpaţi se impune majorarea pedepselor - caz de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recurenţii inculpaţi au formulat critici de netemeinicie a pedepselor aplicate solicitând a se dispune, faţă de circumstanţele personale pozitive, menţinerea pedepselor aplicate de instanţa de fond, atât cu privire la cuantum cât şi cu privire la modalitatea de executare.
Inculpaţii invocă cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., potrivit căruia instanţa de recurs, examinează cauza doar în baza motivelor de recurs prev. de art. 3859 C. proc. pen., cât şi în raport de disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că doar recursul parchetului este fondat pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare.
Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost bine stabilită de instanţa de fond, în urma unei analize coroborate şi obiective a întregului material probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptelor este justă şi corespunde situaţiei de fapt stabilită cu excepţia inculpatului M.A.I., în mod corect, reţinând instanţa de fond că sunt întrunite în cauză condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Probele administrate în cauză dovedesc mai presus de orice dubiu, vinovăţia inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, rezultând că aceştia, prin constrângere fizică şi verbală au întreţinut raporturi sexuale normale şi orale cu partea vătămată M.F.S., minoră, cu vârsta sub 15 ani la data comiterii faptei şi care prezintă anumite afecţiuni psihice şi nu are discernământ.
Apărările formulate de inculpaţi, în sensul că partea vătămată a fost de acord să întreţină raporturi sexuale cu ei sau că nu cunoşteau că aceasta este minoră, sunt contrazise de probele administrate în cauză, fiind făcute doar cu scopul diminuării răspunderii penale.
Cu privire la fapta reţinută în sarcina inculpatului M.A.I., Înalta Curte consideră că încadrarea juridică dată faptei este greşită prin omiterea reţinerii disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Astfel, din probele dosarului rezultă că inculpatul M.A.I. a întreţinut cu partea vătămată un raport sexual normal, prin constrângere şi ameninţare, împrejurare ce a fost de natură să le dea încredere celorlalţi doi inculpaţi care au întreţinut, pe rând, un raport sexual oral cu partea vătămată.
Ulterior, inculpatul M.A.I. a mai întreţinut un raport sexual oral cu partea vătămată, prin constrângere şi ameninţare, reţinând Înalta Curte că, în acest mod activitatea infracţională a inculpatului a constat în două acte materiale de agresiune sexuală ce fac parte din aceeaşi unitate infracţională, astfel încât în cauză sunt incidente disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), referitoare la infracţiunea continuată.
Infracţiunea de viol, astfel cum este reglementată de disp. art. 197 alin. (1) C. pen. se referă la actul sexual de orice natură, incluzând aici, atât actul sexual normal cât şi actul sexual nefiresc de exemplu actul sexual oral.
Cât timp, inculpatul M.A.I. a întreţinut cu partea vătămată un raport sexual normal şi, ulterior la un interval mic de timp, dat în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a mai întreţinut un act sexual oral cu partea vătămată, apreciază Înalta Curte că se impune reţinerea a două acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al aceleiaşi infracţiuni, încadrarea juridică corectă a faptei fiind cea prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), sens în care va dispune în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs al parchetului, Înalta Curte reţine că este întemeiat, doar în parte, în sensul că va fi aplicată o pedeapsă în cuantum majorat în cazul inculpatului M.A.I., în raport de noua încadrare juridică.
Din probele dosarului rezultă că inculpatul M.A.I. a fost cel care a ameninţat-o pe partea vătămată să întreţină un raport sexual, el fiind de fapt chemat de ceilalţi doi inculpaţi "în ajutor", întrucât nu reuşiseră să o determine pe partea vătămată să le satisfacă instinctele sexuale.
Faptul că inculpatul M.A.I. a întreţinut cu victima un raport sexual a avut un ascendent moral asupra celorlalţi inculpaţi care au întreţinut câte un raport sexual oral cu partea vătămată.
Ulterior şi inculpatul M.A.I. a întreţinut un raport sexual oral cu partea vătămată, activitatea infracţională desfăşurată de acesta, modul în care a determinat-o pe partea vătămată să se comporte în maniera dorită de el sunt împrejurări ce impun un regim sancţionator mai sever în cazul acestui inculpat, sens în care va fi admis recursul parchetului, sub acest aspect.
Criticile formulate de parchet cu privire la pedepsele netemeinice aplicate inculpaţilor D.D. şi L.S.A., ca şi recursurile declarate de cei doi inculpaţi cu privire la modalitatea de executare a pedepselor nu sunt întemeiate.
Înalta Curte reţine în urma propriei analize că pedepsele aplicate inculpaţilor D.D. şi L.S.A. au fost bine individualizate neexistând elemente care să determine aplicarea unor pedepse într-un cuantum majorat şi nici elemente care să determine aplicarea unor pedepse mai mici şi ca modalitate de executare suspendarea condiţionată, aşa cum solicită inculpaţii în propriile recursuri.
Pedepsele aplicate inculpaţilor D.D. şi L.S.A. ca şi pedeapsa ce urmează a fi aplicată inculpatului M.A.I., corespund exigenţelor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi reflectă proporţia între gradul de pericol social al faptelor comise şi pedeapsa aplicată.
Împrejurarea că inculpaţii L.S.A. a comis faptele împreună cu inculpaţii minori a fost avută în vedere de instanţele inferioare care i-au aplicat acestuia o pedeapsă în cuantum majorat faţă de reţinerea agravantei prev. de art. 75 lit. c) C. pen.
Şi modalitatea de executare a pedepselor a fost bine individualizată de instanţa de apel care a apreciat că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei poate fi atins doar prin privare de libertate.
Lipsa antecedentelor penale ca şi poziţia relativ sinceră manifestată de inculpaţi sunt împrejurări ce au fost evaluate corect de instanţele inferioare şi se reflectă în cuantumul pedepselor aplicate, însă nu pot determina stabilirea unei alte modalităţi de executare neprivativă de libertate.
Natura şi gravitatea faptelor comise, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor sunt aspecte ce impun executarea pedepselor în regim penitenciar, fiind îndeplinite în acest mod atât funcţia educativă cât şi cea coercitivă a pedepsei reglementate de disp. art. 52 C. pen.
De asemenea, apreciază Înalta Curte că prin aplicarea acestor pedepse este îndeplinită şi funcţia de exemplaritate a pedepsei pentru a descuraja comiterea acestui gen de infracţiuni.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza disp. art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să admită recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va casa în parte, Decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 125 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Teleorman şi rejudecând, în fond:
În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului M.A.I. din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74 - 76 C. pen., în art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74 - 76 C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Va face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) şi e) C. pen.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 125/A din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează, în parte, Decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 125 din 9 noiembrie 2010 a Tribunalului Teleorman şi rejudecând, în fond:
În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului M.A.I. din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74 - 76 C. pen., în art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 74 - 76 C. pen., text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) şi e) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.D., L.S.A. şi M.A.I.
Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumelor de câte 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4062/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4065/2011. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
