ICCJ. Decizia nr. 4090/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

Prin sentința penală nr. 89 din 24 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj a fost condamnat inculpatul:

- S.B.O.I., în temeiul art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

în temeiul art. 53 pct. 2 lit. a) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) și b), art. 65 alin. (2) și (3) și art. 66 C. pen., i s-a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani, care începe după executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

în baza art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (în redactarea în vigoare la data comiterii faptei infracțiunea era prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990), la pedeapsa de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului de care se bucură societatea.

S-a constatat că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, prin sentința penală nr. 25 din 14 februarie 2008 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin neapelare la data de 18 martie 2008. S-a constatat că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, prin sentința penală nr. 122 din 08 februarie 2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 178/R din 26 martie 2008 a Curții de Apel Cluj.

în temeiul art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate a pedepselor de 3 ani închisoare și 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin sentințele penale nr. 25/2008 a Judecătoriei Sinaia și 122/2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 122/2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca și repune în individualitatea lor pedepsele de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 25 din 14 februarie 2008 a Judecătoriei Sinaia și nr. 122 din 08 februarie 2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca au fost comise în condițiile concursului real de fapte cu infracțiunile ce fac obiectul prezentei judecăți.

în baza art. 34 lit. b) și 35 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a C. pen.

S-a constatat că partea vătămată Banca A. România Sucursala C., succesoarea SC M. SA Sucursala C., nu a formulat pretenții civile în cauză.

în baza art. 189 C. proc. pen. s-a stabilit onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, care s-a avansat din Fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului Cluj - avocat B.l.

în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 2.100 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a fost trimis în judecată inculpatul S.B.O.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și folosirea, cu rea credință, de bunuri sau de creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate prev. și ped. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de inculpare, s-a reținut, în esență, că inculpatului S.B.O.I., pe fondul încheierii și executării contractului de credit nr. AA din 20 februarie 2003 și a actului adițional din 14 aprilie 2003 i-a indus și menținut în eroare pe reprezentanții M. SA prin aceea că, în calitate de reprezentant al SC S. SRL a solicitat și i s-a acordat un credit pe care l-a garantat cu bunuri aparținând SC P.N. SRL - societate aflată în faliment din 4 noiembrie 2002 și cu bilete la ordin care s-au dovedit a nu avea acoperirea financiară necesară.

Același inculpat, după solicitarea creditului și aprobarea acestuia de către M. SA cu destinația "completarea fondurilor proprii necesare achiziționării furnizorilor de mărfuri", s-a folosit de lichiditățile astfel obținute pentru a rambursa anticipat o rată la un credit contractat anterior sau pentru a plăti alte datorii reprezentând contravaloare marfă în cadrul altor societăți în care avea de asemenea interes, și anume SC A.O. SRL Cluj Napoca.

Inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală, dar nu a recunoscut comiterea faptelor, iar în fața instanței de judecată a uzat de dreptul său procesual de a nu se autoincrimina.

Din probele administrate în cauză, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

SC S. SRL Cluj Napoca a fost înființată în anul 1998, și înmatriculată în Registrul Comerțului, avându-l ca asociat unic și administrator pe S.B.S., soția inculpatului din prezenta cauză. Societatea avea ca principal obiect de activitate intermedierile în comerțul cu combustibili.

Prin procura autentificată la notar din 07 februarie 2002, S.B.S. l-a împuternicit pe soțul ei S.B.O.I. să îi reprezinte interesele cu privire la administrarea SC S. SRL.

Prin contractul de credite nr. AA din 20 februarie 2003, M. SA Sucursala C. a acordat, așa cum rezultă din declarațiile martorilor S.I., C.A.M. și S.T. societății SC S. SRL un plafon pentru descoperire de cont în "completarea fondurilor proprii necesare achitării furnizorilor de mărfuri" în sumă de 1.200 milioane ROL, pe termen de 6 luni, cu dobândă de 39% pe an, calculată la soldul zilnic al creditului utilizat.

Creditul în valoare de 1.200 milioane ROL a fost garantat, conform Contractului de garanție reală mobiliară nr. BB din 20 februarie 2003, cu următoarele bunuri: autotractor marca R. proprietatea SC C. SRL, luat în garanție în valoare de 660.000.000 ROL, cisterna lichide petroliere proprietatea SC C. SRL luată în garanție la valoarea de 475.200.000 ROL și conform contractului de garanție reală mobiliară nr. CC din 20 februarie 2003, având ca obiect cisterna lichide petroliere proprietatea SC P.N. SRL luată în garanție la valoarea de 707.850.000 ROL.

Creditul a mai fost garantat și cu contractul de cesiune de creanță nr. DD din 26 februarie 2003 asupra documentelor în curs de încasare, de egală valoare cu suma fiecărei tranșe utilizate din plafonul aprobat, cu biletul la ordin în alb stipulat "fără protest", emis de SC S. SRL avalizat de administratorul societății.

Prin actul adițional din 14 aprilie 2003 la contractul de credite nr. AA din 20 februarie 2003 s-a majorat plafonul pentru descoperirea de cont cu suma de 1.600 milioane ROL, pe termen de 4 luni, cu dobânda de 36% pe an calculată la soldul zilnic al creditului utilizat.

Suplimentarea cu 1.600 milioane a creditului, a fost garantată, conform contractului de garanție reală mobiliară nr. EE din 14 aprilie 2003 asupra autoturismului de teren marca D.M. proprietatea SC P.N. SRL luat în garanție la valoarea de 440.900.000 ROL, conform contractului de garanție reală mobiliară nr. FF din 14 aprilie 2003 asupra unui minibus marca M.V. proprietatea SC P.N. SRL luat în garanție la valoarea de 163.296.000 ROL, conform contractului de ipotecă nr. GG din 14 aprilie 2003 asupra unui imobil evaluat la valoarea de 319.950.000 ROL, și cu două bilete la ordin în valoare de 460 milioane ROL și 1.800 milioane ROL emise de SC A.O. SRL în data de 12 aprilie 2003 și respectiv 14 aprilie 2003 în favoarea lui SC S. SRL cu scadențe în data de 11 august 2003 respectiv în data de 15 august 2003, cu un bilet la ordin în alb stipulat "fără protest" emis de SC S. SRL, avalizat de administratorul societății.

La data semnării contractului de credit nr. AA din 20 februarie 2003 și a actului adițional din 14 aprilie 2003, girantul SC P.N. SRL era în faliment, procedura de faliment a SC P.N. SRL fiind declarată la 4 noiembrie 2002 în baza sentinței civile nr. 5134 din 04 noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Or, potrivit prevederilor Legii nr. 65/1995 în vigoare la acea dată, orice constituire de garanții reale efectuate de către o societate după declararea procedurii de faliment este nulă. Ca atare, contractul de garanție reală mobiliară nr. CC din 20 februarie 2003 asupra cisternei lichide petroliere proprietatea SC P.N. SRL și contractul de garanție mobiliară nr. JJ din 14 aprilie 2003 asupra autoturismului marca D.M. și minibus marca M.V. aparținând SC P.N. SRL sunt lovite de nulitate.

De asemenea, prin semnarea actului adițional din 14 aprilie 2003 la contractul de credite nr. AA din 20 februarie 2003, girantul SC P.N. SRL a declarat pe propria răspundere că bunurile mobile nominalizate în contractul de credit și în contractul de garanție "nu au fost gajate pentru alte debite proprii sau ale terților" (pct. 11 din actul adițional din 14 aprilie 2003) fapt ce nu reflectă realitatea, firma fiind declarată în faliment la data acordării creditelor.

în consecință, contractele de garanție reale mobiliare nr. CC din 20 februarie 2003 și nr. JJ din 14 aprilie 2003 întocmite asupra bunurilor mobile aparținând SC P.N. SRL societate aflată în faliment, fiind lovite de nulitate, creditele în valoare totală de 2.800 milioane ROL sunt acoperite cu garanții în valoare totală de 3.007,2 milioane ROL valoare ce nu depășește "cu 10-20% valoarea creditului acordat, inclusiv dobânda" așa cum prevăd normele M. SA respectiv suma de 3.871,2 milioane ROL.

în ceea ce privește modalitatea de utilizare a creditelor conform destinației pentru care au fost acordate, din probe rezultă că SC S. SRL Cluj Napoca a virat suma de 1.109.451.790 ROL cu titlu de contravaloare marfă în contul curent al SC O.C.I. SRL deschis la Banca C. SA Sucursala Cluj, astfel: cu ordinul de plată nr. XX din 20 februarie 2003 în valoare de 451.241.790 ROL; cu ordinul de plată nr. YY din 20 februarie 2003 în valoare de 300.000.000 ROL și cu ordinul de plată nr. ZZ din 20 februarie 2003 în valoare de 358.210.000 ROL.

în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că efectuarea acestor plăți către SC O.C.I. SRL nu este justificată cu documente contabile primare, respectiv factură, comandă, contract, etc.

Prin aceasta s-au încălcat prevederile Capitolului II, pct. 4.2 lit. c) din contractul de credite nr. AA din 20 februarie 2003 potrivit cărora "utilizările din credit trebuie să respecte obiectul de creditare autorizat și să fie făcute pe bază de documente justificative".

Din suma încasată, SC O.C.I. SRL a virat suma de 1.108 milioane ROL cu ordinul de plată nr. NN din 20 februarie 2003 reprezentând contravaloare marfă în contul curent al SC S. SRL deschis la Banca C. SA Sucursala C.

Totodată, din suma încasată în contul său deschis la Banca C. SA Sucursala C., SC S. SRL rambursează anticipat o rată în valoare de 1.100 milioane ROL la creditul acordat de Banca C. Sucursala C. prin contractul de credit din 24 ianuarie 2003 în valoare de 3.000 milioane ROL.

Prin actul adițional din 14 aprilie 2003 la contractul de credit nr. AA din 20 februarie 2003 M. SA Sucursala C. a majorat plafonul pentru descoperire de cont al SC S. SRL cu suma de 1.600 milioane ROL.

Din creditul pus la dispoziție de bancă, SC S. SRL a virat în aceeași zi, în contul curent al SC A.O. SRL deschis la Banca R. SA Sucursala C. suma de 1.497 milioane ROL cu "titlu contravaloare marfă", astfel: cu ordinul de plată nr. KK din 14 aprilie 2003 în valoare de 499 milioane ROL, cu ordinul de plată nr. PP din 14 aprilie 2003 în valoare de 499 milioane ROL, cu ordinul de plată nr. RR din 14 aprilie 2003 în valoare de 499 milioane ROL.

Din nou, la dosarul de creditare nu există documente justificative - factură, comandă, contract, etc. - care să justifice efectuarea plăților către SC A.O. SRL și existența unor relații comerciale între acestea.

Din contul său deschis la Banca R. SA Sucursala C., SC A.O. SRL a virat întreaga sumă de 1.497 milioane ROL în contul curent al SC S. SRL deschis tot la Banca R. SA Sucursala C., cu ordinul de plată nr. SS din 15 aprilie 2003, reprezentând "contravaloare marfă".

Mai mult, din suma încasată în contul său, SC S. SRL a rambursat parțial din creditele overdraft acordate de Banca R. SA Sucursala C. și plătește dobânzi la credite.

Din informațiile furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin adresa din 10 iunie 2004, SC S. SRL avea ca asociat unic și administrator pe S.B.S. iar SC A.O. SRL avea ca asociați pe S.B.S. și S.B.I.O. fiind administrată de S.B.S.

Tot din informațiile furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului precum și din analiza formularelor cu specimene de semnături ale persoanelor autorizate să dispună de conturile celor două societăți la Banca R. SA Sucursala C. rezultă că, atât SC S. SRL cât și SC A.O. SRL au ca acționar comun pe S.B.S. care are și calitatea de administrator la aceste firme. De asemenea, S.B.O.I. fusese împuternicit de S.B.S. prin procura autentificată din data de 7 februarie 2002 să-i reprezinte interesele cu privire la SC S. SRL.

Prin urmare este evident că, atâta vreme cât soția și fiul său sunt acționari și respectiv administratori într-o societate cu care SC S. SRL desfășoară activități comerciale inculpatul S.B.O.I. avea un interes pentru ca sumele solicitate, obținute și virate în contul SC S. SRL, unde avea împuternicire de reprezentare a intereselor, să profite și SC A.O. SRL.

împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul S.B.O.I., care a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., atât pentru infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cât și pentru infracțiunea de înșelăciune. Cu privire la prima infracțiune a arătat că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv intenția pentru că inculpatul nu avea cunoștință că societatea pentru care a angajat creditul era în stare de insolvență.

Referitor la infracțiunea de înșelăciune a susținut că nu rezultă din probele administrate că se face vinovat de săvârșirea acesteia pentru că nu reiese pe cine a înșelat și cu ce consecințe.

Instanța de apel a înlăturat apărările inculpatului ca nefondate, arătând că rezultă din probele administrate, respectiv declarațiile martorilor M.M. și P.N. că acesta avea cunoștință că SC P.N. SRL cu ale cărei bunuri a girat descoperirea de cont, se afla în faliment.

S-a reținut, însă, că pedeapsa a fost în mod greșit individualizată, în favoarea acestuia putând fi reținută circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul nu a utilizat sumele obținute prin înșelăciune și prin nerespectarea destinației creditului în interes personal, ci le-a folosit pentru a acoperi alte credite ale societății sale.

în consecință, prin decizia penală nr. 90/A din 2 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a admis apelul declarat de inculpat și a desființat în parte sentința primei instanțe, doar sub aspectul pedepselor aplicate.

Rejudecând, a condamnat pe inculpatul apelant la pedepsele de:

- 7 (șapte) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și la pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și b) C. pen.

- 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului de care se bucură societatea, prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (în redactarea în vigoare la data comiterii faptei infracțiunea era prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 122/2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca și repune în individualitatea lor pedepsele de:

- 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

în baza art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea de:

- 7 (șapte) ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și b) C. pen.

în baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

în baza art. 189 C. proc. pen. s-a stabilit onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, care s-a avansat din Fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.B.O.I., indicând, formal, cazurile de casare prev. de art. 385⁹pct. 9, 10, 14, 17², 18 și 21 C. proc. pen.

Cazurile prev. de art. 385⁹pct. 9 și 10 C. proc. pen., nu sunt decât enunțate, fără a preciza, în mod concret la ce se referă, arătându-se doar că în temeiul acestora se solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Aceeași solicitare se face și pentru cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 21 C. proc. pen., pentru care se arată că procedura de citare la adresa indicată nu a fost îndeplinită, deoarece citația s-a întors cu mențiunea "destinatar mutat", constatare ce nu este adevărată.

în cadrul cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen., se solicită achitarea pentru ambele infracțiuni în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

în subsidiar, se solicită reducerea pedepsei aplicate (caz de casare prev. de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen.), iar cu referire la cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen. se invocă nelegalitatea hotărârilor care fac referire la condamnarea anterioară a inculpatului prin sentința penală nr. 25/2008 a Judecătoriei Sinaia, hotărâre care, însă, nu este definitivă.

înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât și conform art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., apreciază că recursul este întemeiat în parte, în sensul celor ce urmează:

Motivele de recurs ce vizează cazurile de casare prev. de art. 385⁹pct. 9, 10 și 21 C. proc. pen., prin care se solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare nu sunt fondate.

Inculpatul doar a enunțat dispozițiile art. 385⁹pct. 9 și 10 C. proc. pen., fără a preciza, concret, ce anume vizează criticile sale.

înalta Curte, examinând decizia apreciază că aceste motive de recurs nu sunt justificate.

Decizia conține mențiunile prev. în art. 355 C. proc. pen., iar în expunere sunt arătate temeiurile de fapt și de drept care au condus la admiterea în parte a apelului inculpatului, numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, astfel încât cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 9 C. proc. pen., nu este incident.

De asemenea, nici critica referitoare la cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 10 C. proc. pen., nu este întemeiată, având în vedere că nu se constată existența vreunei probe sau cerere esențială pentru părți asupra cărora instanța să nu se fi pronunțat.

Cât privește lipsa de procedură invocată de inculpat (caz de casare prev. de pct. 21 al art. 385⁹C. proc. pen.), nici această apărare nu este fondată.

Pentru data de 2 mai 2011, când cauza a fost soluționată în apel, inculpatul a fost citat la trei adrese în Cluj Napoca și prin afișare la sediul Consiliului local, procedura fiind îndeplinită atât la adresa din Cluj Napoca, strada M.I., cât și prin afișare la sediul Consiliului Local al Municipiului Cluj Napoca.

Nici criticile formulate în cadrul cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen. nu sunt fondate.

Ca observație preliminară, înalta Curte constată că apărările inculpatului nu se referă la o gravă eroare de fapt, pentru a fi incident cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen., ci se invocă lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care inculpatul a fost condamnat, critică ce intră sub incidența cazului de casare prev. de art. 385⁹pct. 12 C. proc. pen.

Din această perspectivă, înalta Curte apreciază criticile ca nefiind fondate.

Inculpatului i s-a reținut în sarcină săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., constând în aceea că, pe fondul încheierii și executării contractului de credit nr. AA din 20 februarie 2003 și a actului adițional din 14 aprilie 2003, a indus și menținut în eroare pe reprezentanții M. SA prin aceea că, în calitate de reprezentant al SC S. SRL, a solicitat și i s-a acordat un credit pe care l-a garantat cu bunuri aparținând SC P.N. SRL - societate aflată în faliment din 4 noiembrie 2002 și cu bilete la ordin care s-au dovedit a nu avea acoperirea financiară necesară.

Inculpatul susține că în mod greșit instanțele au motivat soluția de condamnare prin trimitere la art. 40 din Legea nr. 64/1995, preluând raționamentul fără a fi cenzurat din rechizitoriul Parchetului, deși textul de lege invocat are un cu totul alt conținut.

Mai mult, în cadrul Legii nr. 64/1995, nu există niciun articol care să prevadă că "orice constituire de garanții reale efectuate de către o societate după declanșarea procedurii de faliment este nulă.

Apărarea este nefondată.

înalta Curte constată că, în mod corect, atât în rechizitoriu, cât și în hotărârile recurate (exceptând eroarea materială prin care se indică Legea nr. 65/1995 în loc de Legea nr. 64/1995, privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului) este indicat art. 40 al legii, astfel cum aceasta era în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii.

Ulterior, Legea nr. 64/1995 a suferit mai multe modificări și republicări, conținutul art. 40 regăsindu-se apoi în dispozițiile art. 49, indicat de altfel, chiar de recurentul inculpat.

Indiferent de acest argument de ordin formal, important de reținut este conținutul dispozițiile legale, și acesta este următorul: "în afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate de judecătorul sindic, toate actele operațiunile și plățile efectuate de debitor, ulterior deschiderii procedurii, sunt nule".

Inculpatul consideră că aceste prevederi care limitează drepturile societății în faliment, trebuie corelate cu alte prevederi din lege, din care rezultă că acesta avea în continuare dreptul de administrare, care i-a fost ridicat expres abia prin sentința civilă nr. 1808/c/2004, astfel că putea să gajeze bunurile societății intrate în faliment.

Nici această apărare nu poate fi primită.

înalta Curte reține, în primul rând, că dreptul de a gaja nu poate fi calificat ca un act de administrare a bunurilor ci ca un act de dispoziție.

Gajul este o garanție reală ce echivalează cu o înstrăinare și reprezintă un titlu executoriu pentru creditorul acestuia.

Pe de altă parte, chiar dacă inculpatul face referire la o altă sentință civilă din 2004, conform art. 40¹din Legea nr. 64/1995 (în reglementare de la momentul comiterii faptei), "deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare".

O altă apărare vizează lipsa laturii subiective a infracțiunii, inculpatul motivând că nu i se poate reține intenția de a înșela câtă vreme nu a cunoscut deschiderea procedurii falimentului.

Și această apărare este contrazisă de probele administrate în cauză.

Relevantă în acest sens este depoziția martorei M.M., practician în insolvență care a precizat că în cursul lunii noiembrie 2002 l-a somat pe S.B.O.I. să-i predea documentele prevăzute de lege în cazul declanșării procedurii de lichidare judiciară, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în două rânduri consecutiv, dar acesta nu s-a prezentat și nici nu a dat curs solicitării. Martora opinează că este evident că a știut spre declanșarea procedurii de faliment, chiar dacă neagă acest lucru.

în consecință, înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin contractarea de către acesta a unui credit pe care îl garantează cu bunuri aparținând unei societăți față de care a fost declanșată procedura falimentului.

Prin urmare, era previzibil că acele garanții, nu au suport real și nu pot asigura recuperarea creditului, împrejurare de natură a conduce la cauzarea unui prejudiciu unității bancare care a aprobat acordarea sumei. Mai mult garantarea s-a făcut și cu bilete la ordin ce s-a dovedit, ulterior, că nu au acoperire, toate acestea fiind împrejurări determinante pe care, dacă le-ar fi cunoscut, reprezentanții băncii nu ar fi aprobat și acordat creditul.

în sarcina inculpatului a mai fost reținută și infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (art. 266 pct. 2 în redactarea în vigoare la data comiterii faptei), constând în aceea că, după solicitarea și aprobarea fondurilor de către M. SA cu destinația" completarea fondurilor proprii, necesare achiziționării furnizorilor de mărfuri" s-a folosit de lichiditățile astfel obținute pentru a rambursa anticipat o rată la un credit contractat anterior sau pentru a plăti alte datorii.

înalta Curte constată că și această infracțiune a fost corect reținută în sarcina inculpatului, fiind dovedită cu probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și declarația martorului P.N.

Acest martor, administratorul primei firme prin care s-a făcut viramentul la Banca C. SA, a specificat că în realitate operațiunea a avut drept scop doar redirecționarea sumelor tot către societatea inculpatului, fără a exista în fapt contravaloarea vreunei mărfuri.

Nici critica privind individualizarea pedepsei (caz de casare prev. de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen.) nu poate fi primită.

Instanța de apel a procedat deja la o coborâre sub minimul prevăzut de textul incriminator, prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., iar o reducere mai semnificativă a acesteia nu se justifică, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor, dar și antecedentele penale ale inculpatului.

înalta Curte reține ca fiind întemeiată critica ce vizează cazul de casare prev. de art. 385⁹pct. 17² C. proc. pen., constatând nelegalitatea hotărârilor prin referire la aplicarea art. 85 C. pen., față de condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare condiționată prin sentința penală nr. 25 din 14 februarie 2008, întrucât din actele depuse la dosar rezultă că această hotărâre nu este definitivă

Sentința penală nr. 25 din 14 februarie 2008 a Judecătoriei Sinaia, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., a fost desființată în apel cu trimitere spre rejudecare prin decizia penală nr. 86 din 25 martie 2009 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia penală nr. 736 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești.

în rejudecare, Judecătoria Sinaia a pronunțat sentința penală nr. 163 din 30 septembrie 2011, care, de asemenea, la momentul soluționării prezentei cauzei în recurs nu este definitivă, dosarul fiind înaintat în recurs, la Curtea de Apel Ploiești.

în aceste condiții, înalta Curte, în baza art. 385¹⁵pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat și va casa ambele hotărâri în parte.

Rejudecând, va descontopi și repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului.

Se vor înlătura dispozițiile privind constatarea condamnării inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pe durata termenului de încercare de 5 ani prin sentința penală nr. 25 din 14 februarie 2008 a Judecătoriei Sinaia, precum și aplicarea art. 85 C. pen. față de această condamnare.

în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. se va contopi pedeapsa principală de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară aplicate în prezenta cauză cu pedepsele de 2 luni închisoare, 10 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 122/2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

Se va face aplicarea art. 71 - 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei.

în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul parțial acordat apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, a fost plătit din fondul Ministerului Justiției.

← ICCJ. Decizia nr. 4010/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3981/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 4090/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4090/2011. Penal