ICCJ. Decizia nr. 47/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 47/2011
Dosar nr. 1057/109/2010
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7/MF din 17 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Argeş, inculpatul G.M. a fost condamnat la:
- 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicaţia art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 13 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi d) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicaţia art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP).
- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen., cu aplicaţia art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
In baza art. 33, art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare, sporită cu un an şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi d) C. pen., pedeapsa principală urmând a se executa în condiţii privative de libertate.
S-a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie, în limitele prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi d) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestul preventiv, începând cu data de 21 noiembrie 2009.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile P.A.I. suma de 10.000 lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 16,30, inculpatul s-a deplasat la grajdurile aparţinând SC D.D. SRL Bradu, unde locuia într-o cameră familia P.C.V. şi P.R. – părinţii părţii vătămate P.A.I., născută la data de 30 ianuarie 2001. Negăsind în locuinţă decât pe minoră, inculpatul, fără să anunţe pe părinţii acesteia, a luat-o la domiciliul său situat la o distanţă de aproximativ 2 km, cu intenţia de a întreţine relaţii sexuale cu aceasta.
Astfel, a lăsat minora în grija mamei sale, iar între orele 18-20,00 a consumat băuturi alcoolice pe raza localităţii Bradu, iar când s-a întors a comunicat mamei sale că în noaptea respectivă minora va dormi în aceeaşi cameră cu el, sens în care a încuiat uşa şi a îndepărtat pe mama şi fiul lui, M., (de vârstă aproximativă cu partea vătămată) din aceea cameră.
Auzind plânsetele minorei, mama inculpatului – martora R.F. a revenit la camera inculpatului şi i-a cerut insistent să o lase în pace şi să-i permită să doarmă într-o altă cameră, însă inculpatul a refuzat să-i deschidă prin interior uşa camerei în care se afla.
Pe timpul nopţii, profitând de imposibilitatea minorei de a se apăra, a dezbrăcat-o şi a încercat de mai multe ori să întreţină raporturi sexuale normale şi anale cu aceasta, obligând-o în acelaşi timp să facă gesturi obscene pe care minora la vârsta ei nu avea cum să le cunoască, astfel că refuzând, a fost lovită peste faţă.
Realizând lipsa minorei, părinţii acesteia au căutat-o toată noaptea, iar în dimineaţa zilei următoare s-au deplasat împreună cu martorul D.I. la domiciliul inculpatului care, deşi a recunoscut că aceasta este la el, a întârziat predarea sa către părinţi.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. 563/A.10 din 10 decembrie 2009, emis de Serviciul Medico-legal Argeş, rezultă că, la examinarea ce a avut loc după săvârşirea faptei, minora a prezentat „fisuri anale multiple precum şi alte leziuni traumatice, produse prin lovire cu/sau de corp dur şi ţinând cont de topografia leziunilor traumatice se apreciază că acestea au putut fi produse prin consumarea parţială a unui raport sexual normal şi consumarea unui act sexual anal".
In drept, fapta inculpatului a fost încadrată în infracţiunile pentru care s-a pronunţat condamnarea.
Individualizarea pedepselor a fost făcută în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi ţinându-se seama de toate datele speţei, precum şi de împrejurarea că inculpatul este recidivist (recidivă postexecutorie) au fost aplicate pedepse care să-şi atingă scopul menţionat de art. 52 C. pen., iar în urma contopirii pedepselor conform art. 34 C. pen. s-a aplicat un spor de 1 an şi 6 luni închisoare.
Inculpatul a fost obligat la despăgubiri cu titlu de daune morale în cuantum de 10.000 lei.
Împotriva sentinţei a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele motive de desfiinţare a acesteia:
- prima instanţă nu a administrat toate probele necesare ce puteau conduce la aflarea adevărului, astfel că nu a beneficiat de un proces echitabil;
- s-a făcut o greşită încadrare juridică a faptelor, reţinându-se în mod nelegal şi infracţiunea de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 C. pen., cu toate că din probele administrate în cauză nu rezultă intenţia de a o priva de libertate pe partea vătămată. Atât timp cât în sarcina inculpatului s-a reţinut infracţiunea de viol, aceasta absoarbe în mod natural şi infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal;
- nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen., deoarece infracţiunea de viol cuprinde în conţinutul ei şi actele de perversiune sexuală la care victima ar putea fi supusă până în momentul săvârşirii actului sexual;
- încadrarea juridică în infracţiunea consumată de viol este greşită, deoarece din raportul medico-legal întocmit în cauză rezultă că partea vătămată este virgină, astfel că actul sexual nu a fost consumat;
- în raport de starea în care se afla inculpatul la data săvârşirii faptei – sub influenţa băuturilor alcoolice – trebuiau reţinute în favoarea sa circumstanţe atenuante.
Examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate precum şi din oficiu, în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile art. 371 şi art. 372 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat şi prin Decizia penală nr. 87/A din 19 octombrie 2010 l-a respins, ca atare.
Printr-o amplă motivare, instanţa de control judiciar a analizat fiecare critică şi a reţinut la fel ca şi prima instanţă că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită pe baza declaraţiilor părţii vătămate, a mamei inculpatului, actului medico-legal şi parţial a recunoaşterii inculpatului.
Astfel din raportul medico-legal rezultă că inculpatul nu s-a limitat numai la a încerca să aibă raport sexual normal şi anal cu partea vătămată ci, dimpotrivă, un asemenea raport s-a consumat. Medicul legist a descris leziuni traumatice şi a concluzionat că fisurile anale multiple şi alte leziuni traumatice produse prin lovire cu sau de corp dur au putut fi produse prin consumarea parţială a unui raport sexual normal şi consumarea unui act sexual anal.
Tot astfel, prin lipsirea de libertate a minorei nu numai pe timpul cât inculpatul a avut raport sexual cu aceasta ci pe o perioadă mai îndelungată de câteva ore (pe durata unei nopţi) corect s-a reţinut că actele de lipsire nu fac parte din latura obiectivă a infracţiunii de viol, ele constituind infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în concurs cu infracţiunea de viol.
Referitor la reţinerea ca infracţiune separată de corupţie sexuală a actelor cu caracter obscen, Curtea a motivat că din probe rezultă că inculpatul a determinat-o pe minoră să se manifeste obscen şi chiar el a participat la aceste acte. Aşa fiind, cum actele nu s-au limitat doar la întreţinerea actului sexual s-a reţinut că este corectă reţinerea infracţiunii de corupţie sexuală în concurs cu infracţiunea de viol.
Nemulţumit şi de această hotărâre, inculpatul a atacat-o cu recurs.
Prin motivele de recurs a criticat hotărârile pronunţate de cele două instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazurile de casare prev. de art. 2859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Reiterând criticile din apel, a solicitat în principal, casarea hotărârilor şi schimbarea încadrării din infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (3) C. pen. în infracţiunea de tentativă de viol prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (3) C. pen. în concurs cu infracţiunea de corupţie sexuală prev. de art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei, susţinând că are un copil minor în întreţinere iar mama sa este bolnavă şi bătrână şi nu poate avea grijă de minor.
Verificând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţele au reţinut corect că faptele inculpatului de a încerca să întreţină raport sexual normal şi de a întreţine şi un act sexual anal cu o minoră de 7 ani constituie infracţiunea de viol prev. şi ped. de art. 197 alin. (3) C. pen.
Obligarea minorei să participe la acte obscene, altele decât cele sexuale, cerându-i să-i bage limba în gură, să o pipăie pe abdomen şi în alte părţi, acte pe care la vârsta sa de 8 ani, minora nu avea cum să le cunoască, au fost corect încadrate în dispoziţiile art. 202 C. pen.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Aşa cum a motivat şi instanţa de apel, este total neîntemeiată cererea inculpatului de a fi reţinute circumstanţe atenuante şi de a fi redusă pedeapsa sub minimul special de 10 ani închisoare cât timp s-ar putea susţine că prin consumarea de băuturi alcoolice pe tot parcursul după amiezii (între orele 18.00 - 20.00) inculpatul şi-a făcut curaj pentru a săvârşi infracţiunea.
Astfel, după ce a luat-o pe minoră şi a dus-o la el acasă unde a închis-o într-o cameră, a plecat la bufet şi a consumat cantităţi apreciabile de băuturi alcoolice, apoi revenit acasă în jurul orelor 22.00 a reţinut-o pe minoră pe tot parcursul nopţii şi a violat-o, deşi propria mamă i-a cerut repetat să o lase în pace pe fetiţă.
Aşa fiind, se constată că nu există motive de casare a deciziei şi sentinţei şi reducerea pedepse şi ţinând seama de disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsă arestul preventiv executat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva deciziei penale nr. 87/A din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 noiembrie 2009 la 11 ianuarie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 435/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 520/2011. Penal → |
|---|
