ICCJ. Decizia nr. 4164/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4164/2011
Dosar nr. 417/32/2011
Şedinţa publică din 7 decembrie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 61/P din 15 iunie 2011 a Tribunalului Neamţ s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinută în sarcina inculpaţilor V.M.F. şi C.O. din infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a) şi art. 176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. pentru inculpatul C.O., în infracţiunea prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a), art. 176 lit. a) şi d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) pentru inculpatul C.O. şi s-a dispus condamnarea acestora după cum urmează:
1. C.O. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a), art. 176 lit. a), d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa principală de 25 (douăzeci şi cinci) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei principale.
2. V.M.F. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a), art. 176 lit. a), d) C. pen., la pedeapsa principală de 15 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului V.M.F. durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 iulie 2010 până la data pronunţării sentinţei, respectiv 15 iunie 2011 şi din pedeapsa aplicată inculpatului C.O. durata arestării preventive de la 24 septembrie 2010 până la data pronunţării sentinţei, respectiv 15 iunie 2011.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de părţile civile S.I. şi S.A. şi în temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., cu art. 998 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata către părţile civile a sumei de 15.000 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale, actualizate la data executării.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În luna iunie 2010, inculpaţii V.M.F. şi C.O. s-au cunoscut la Mănăstirea Sihăstria, judeţul Suceava şi, fiind în aceeaşi situaţie fără locuinţă şi venituri, s-au împrietenit.
Inculpatul C.O. i-a propus inculpatului V.M.F. să meargă împreună în municipiul Roman, la un prieten de-al său, spunându-i că acesta are bani întrucât a lucrat în Italia. În momentul respectiv inculpatul C.O. i-a propus coinculpatului să tâlhărească victima după care să fugă cu banii şi lucrurile de valoare.
În seara zilei de 30 iunie 2010, inculpaţii au ajuns la locuinţa victimei S.A.D., din municipiul Roman. Inculpatul V.M.F. a declarat că, în timpul cât au discutat toţi trei, coinculpatul C.O. i-a făcut semne, îndemnându-l să lovească victima, însă el a refuzat.
Victima s-a înţeles cu inculpaţii ca aceştia să-l ajute să renoveze locuinţa, în schimbul sumei de 200 RON şi, în ziua de 2 iulie 2010 s-au deplasat la magazinul „D.” pentru a cumpăra materialele necesare. Aceste materiale au fost livrate victimei în aceeaşi zi, inculpaţii ajutând-o să le transporte până la etajul 4.
În jurule orei 2400 victima S.A.D. s-a culcat pe canapea şi a adormit.
Inculpatul C.O., constatând că victima doarme, i-a făcut semne inculpatului V.M.F. să ia ciocanul tip „teslă” de lângă fotoliul unde stătea şi să o lovească. Coinculpatul a refuzat, iar inculpatul C.O. a luat o bâtă de basseball din holul locuinţei, făcându-i semn inculpatului V.M.F. să o preia şi să lovească victima. Întrucât acest inculpat a refuzat, inculpatul C.O. a lovit victima, în zona gâtului cu bâta. Printr-un gest reflex victima s-a ridicat în picioare, lângă pat, după care a căzut pe podea, cu faţa în jos, având mişcări spasmodice şi respiraţie zgomotoasă.
La indicaţia inculpatului C.O., inculpatul V.M.F. a luat o pernă şi a pus-o pe faţa victimei, pentru ca acesta să nu mai facă zgomot, însă nu a reuşit că-i suprime viaţa. A lăsat deoparte perna, a prins victima de bărbie şi de creştetul capului şi a presat puternic, pentru a o imobiliza şi a o determina să nu ţipe. În acest timp, inculpatul C.O. a adus din baie un prosop, din care a tăiat o fâşie lungă pe care i-a trecut-o victimei peste gură, legând-o strâns după cap şi s-a aşezat pe corpul victimei, trăgându-i capul spre pieptul său, pentru a o imobiliza.
La cererea inculpatului C.O., inculpatul V.M.F. a scos cablul de alimentare de la casetofon, i l-a dat celui dintâi, a preluat capul victimei, ţinându-l cu mâinile, iar inculpatul C.O. i-a legat acestuia mâinile la spate. Deoarece victima se zbătea, inculpatul C.O. i-a legat picioarele, în zona gleznelor cu un alt cablu, după care i-a flexat picioarele spre spate, legând cele două cabluri între ele (cablul de la mâini cu cel de la picioare.)
Inculpaţii au pus victima pe pat cu faţa în sus, după care au început să caute prin casă, pentru a găsi bani sau alte valori.
Inculpatul C.O. a pus într-un ghiozdan mai multe bunuri, CD-uri, brichete, ceasuri, carduri.
La un moment dat victima a început să se agite şi să respire zgomotos, moment în care inculpatul C.O. i-a aplicat trei lovituri puternice în zona capului, cu pumnul, iar aceasta nu a mai mişcat.
Inculpatul C.O. s-a încălţat cu o pereche de adidaşi „N.” aparţinând victimei, lăsând pe hol adidaşii săi, de culoare portocaliu cu negru, aceştia fiind găsiţi cu ocazia cercetării la faţa locului.
În jurul orei 500, inculpaţii au plecat din locuinţa victimei, încuind uşa. Pe drumul spre gară, inculpatul C.O. a aruncat ceasurile şi cardurile sustrase. Inculpaţii s-au urcat într-un tren şi, în timpul mersului, inculpatul C.O. a aruncat mai multe obiecte, dintre cele furate, pe care le-a considerat fără valoare. Acesta i-a dat inculpatului V.M.F. o pereche de adidaşi albi, aparţinând victimei, cu care el s-a încălţat, aruncându-şi încălţămintea proprie.
Inculpaţii au ajuns în seara zilei de 3 iulie 2010 în oraşul Fălticeni, judeţul Suceava, unde locuieşte sora inculpatului V.M.F. – V.G., pe care însă nu a găsit-o acasă. Inculpaţii s-au deplasat apoi la Mănăstirea Sihăstria, judeţul Suceava şi inculpatul C.O., care îl cunoştea pe stareţ, a primit de la acesta o sumă de bani. Cei doi au revenit în Suceava, iar inculpatul V.M.F. a vorbit la telefon cu sora sa, spunându-i că pleacă în Germania împreună cu un prieten şi că a făcut rost de bani.
Inculpaţii au plecat în Austria cu maşini de ocazie, după care s-au deplasat cu trenul, inculpatul C.O. intenţionând să ajungă într-o localitate de lângă Sttutgard.
Inculpatul V.M.F. a refuzat să-l mai însoţească pe coinculpat şi s-a prezentat la Poliţie, revenind în România cu ajutorul unei fundaţii de caritate, la data de 8 iulie 2010. Discutând cu sora sa V.G., a aflat că este căutat de organele de poliţie, astfel că s-a predat în aceeaşi zi.
Inculpatul C.O. a fost reţinut de către autorităţile din Germania la data de 5 august 2010, fiind dat în urmărire internaţională, în baza Mandatului european de arestare nr. 1/2010 emis de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Inculpatul V.M.F. a fost arestat preventiv în baza Încheierii nr. 12/U din 9 iulie 2010 a Tribunalului Neamţ, iar împotriva inculpatului C.O. măsura arestării preventivă a fost luată de Curtea de Apel Bacău, prin Încheierea nr. 106 din 24 septembrie 2010.
Din Raportul medico-legal al Cabinetului medico-legal Roman reiese că moartea victimei S.A.D. a fost violentă, cauza fiind insuficienţă respiratorie acută prin comprimarea gâtului.
Părinţii victimei – S.I. şi S.A. – s-au constituit părţi civile în cauză cu sumele de 15.000 RON reprezentând daune materiale, respectiv contravaloarea cheltuielilor de înmormântare şi a praznicelor de pomenire pentru victimă şi 50.000 RON cu titlu de daune morale, actualizate la data executării.
Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul V.M.F. a recunoscut comiterea faptei, descriind amănunţit modalitatea în care, împreună cu inculpatul C.O., au ucis victima, au sustras bunuri şi au plecat din ţară. În instanţă nu a dat declaraţie.
Inculpatul C.O. s-a prevalat de dreptul la tăcere, prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen., în ambele faze procesuale.
Cu prilejul efectuării confruntării între inculpaţi, inculpatul C.O. a susţinut că nu a urmărit suprimarea vieţii victimei, scopul vizitei fiind cel de a-i renova casa, că el a plecat definitiv din locuinţa victimei în data de 2 iulie 2010, ora 1820, după ce aceasta a fost vizitată de fratele ei, s-a deplasat la Mănăstirea Rarăul din Câmpulung Moldovenesc, luând o sumă de bani de la stareţ, după care a plecat în Germania. Acesta a negat comiterea faptei.
Vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii de omor comisă asupra victimei S.A.D. este pe deplin dovedită de materialul probator administrat în cauză.
Astfel, inculpatul V.M.F. a recunoscut săvârşirea faptei, descriind amănunţit împrejurările în care l-a cunoscut pe coinculpatul C.O., cum acesta i-a propus să tâlhărească victima, modalitatea în care inculpatul i-a propus, cu două zile înainte de faptă să lovească victima cu un cuţit, cum au agresat-o pe victimă în noaptea de 2 iulie 2010, provocându-i leziuni ce i-au determinat moartea, drumul parcurs până în Germania şi contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi. De altfel, stabilirea situaţiei de fapt în cauză, precum şi a tuturor circumstanţelor în care a avut loc infracţiunea, cu consecinţe asupra încadrării ei juridice, a fost posibilă numai datorită declaraţiilor complete şi sincere ale inculpatului.
Instanţa nu are nici un motiv pentru a nu reţine toate aspectele menţionate de inculpat în declaraţiile sale, inclusiv cele referitoare la participarea coinculpatului C.O., atât timp cât inculpatul nu a încercat să ascundă anumite elemente, ce au contribuit la încadrarea faptei în omor deosebit de grav (de exemplu modalitatea în care infracţiunea a fost premeditată), iar declaraţiile sale se coroborează cu declaraţiile martorilor şi cu concluziile raportului medico-legal de necropsie.
Din procesul-verbal întocmit de organul de poliţie la data de 8 iulie 2010 rezultă că, la data reţinerii inculpatului V.M.F., acesta avea asupra sa o brichetă şi adidaşii de culoare albă, bunuri aparţinând victimei.
La data de 9 iulie 2010, când s-a efectuat cercetarea la domiciliul victimei au fost găsite obiectele de îmbrăcăminte şi de încălţăminte aparţinând celor doi inculpaţi, abandonate de către aceştia în momentul în care au plecat din locuinţă, o geacă a inculpatului V.M.F., un hanorac şi o pereche de adidaşi a inculpatului C.O.
În aceeaşi locuinţă, pe diferite obiecte au fost descoperite urme papilare aparţinând ambilor inculpaţi, conform raportului criminalistic întocmit de I.P.J. Neamţ, Serviciul Criminalistic.
Prezenţa celor doi inculpaţi în casa victimei, inclusiv în ziua de 2 iulie 2010, până la ora 1520 este confirmată de declaraţiile martorilor S.B.G., fratele victimei şi G.F. şi L.N.
Martorul C.D. a declarat, în cursul urmăririi penale că, la începutul lunii iulie 2010, în data de 3 sau 4, în timp ce se afla în Piaţa din municipiul Suceava, a fost căutat de inculpatul V.M.F., care era împreună cu un tânăr. Martorul l-a recunoscut, din fotografia prezentată de organul de anchetă, pe inculpatul C.O. ca fiind tânărul respectiv. A mai arătat martorul că inculpatul V.M.F. i-a spus că pleacă împreună cu celălalt coinculpat în Germania şi a sunat-o pe martora V.G.
Martora V.G. a declarat că, în ziua de 3 sau 4 iulie 2010 a fost apelată telefonic de fratele ei, care i-a povestit că a intrat într-o „mare belea”, că este împreună cu un tânăr cu care urmează să plece în Germania şi i-a cerut bani. După o zi, inculpatul a sunat-o din nou, de pe telefonul martorului C.D., spunându-i din nou că pleacă în Germania cu prietenul lui.
Cele două declaraţii date în faza de urmărire penală, confirmă susţinerile inculpatului V.M.F., care a arătat că, după comiterea faptei, a plecat în oraşul Fălticeni, i-a telefonat martorei V.G. spunându-i că a făcut „o mare belea”, după care s-a dus, împreună cu inculpatul C.O. în municipiul Suceava, la martorul C.D., de pe telefonul căruia a sunat-o din nou pe sora sa, pentru a o anunţa că pleacă în străinătate.
În instanţă, martorul C.D. a confirmat faptul că, la începutul lunii iulie 2010, în cursul unei după amiezi, s-a întâlnit cu inculpatul V.M.F., care era împreună cu inculpatul C.O., că inculpatul V.M.F. a vorbit la telefon cu sora sa, V.G., spunându-i că pleacă în Germania şi că are nevoie de bani. Deşi martorul a arătat că i-a văzut pe inculpaţi înainte de a se comite fapta şi a presupus că aceştia ar fi plecat în Germania, imediat după săvârşirea omorului, instanţa a reţinut că această susţinere reprezintă o simplă supoziţie a martorului. Acesta a plasat data întâlnirii cu cei doi inculpaţi într-o zi de la începutul lunii iulie 2010 ori fapta a avut loc în ziua de 2 iulie 2010, iar cei doi inculpaţi au stat în locuinţa victimei, neîntrerupt de la 30 iunie 2010 până în noaptea de 2/3 iulie 2010.
Anterior zilei de 30 iunie 2010, cei doi inculpaţi nu au fost împreună în municipiul Suceava, astfel cum rezultă din declaraţia inculpatului V.M.F., iar în cursul urmăririi penale martorul a precizat şi data când i-a văzut, respectiv 3 sau 4 iulie 2010, deci ulterior faptei.
Martora V.G. şi-a menţinut declaraţia în instanţă.
Din declaraţiile celor doi martori, şi mai ales a martorului C.D., care se coroborează cu declaraţia inculpatului V.M.F., rezultă că inculpatul C.O. a fost văzut împreună cu inculpatul V.M.F. ulterior faptei, în zilele în care intenţionau să părăsească ţara, ceea ce infirmă susţinerea sa, că a părăsit locuinţa victimei în data de 2 iulie 2010 şi că a plecat imediat în Germania.
Inculpatul C.O. a solicitat în cursul cercetării judecătoreşti proba cu testul poligraf, cerere admisă de instanţă.
Conform procesului-verbal întocmit de I.P.J. Bacău – Serviciul Criminalistic, Compartimentul Identificări şi Baze de Date, Laboratorul Poligraf inculpatul C.O. a refuzat, la data de 24 mai 2011, în prezenţa apărătorului său, să fie examinat cu tehnica poligraf de detecţie a comportamentului simulat, invocând „o stare emotivă foarte tensionată”.
De altfel, inculpatul a mai procedat în această modalitate, în sensul că a mai cerut să fie supus testului poligraf, după care l-a refuzat, aspect ce reiese din considerentele Sentinţei penale nr. 130 din 14 mai 2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, prin care a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie (faptă pe care iniţial a negat-o, iar cursul rejudecării după extrădare a recunoscut-o).
Instanţa a reţinut că probele administrate în cauză dovedesc pe deplin, fără îndoială, învinuirea adusă ambilor inculpaţi.
Fapta de omor a fost comisă cu premeditare. Inculpatul V.M.F. a declarat că în ziua de 30 iunie 2010, inculpatul C.O. i-a propus să-l viziteze pe S.A.D., să-l bată şi să-i sustragă banii; în zilele cât au stat în locuinţa victimei, inculpatul C.O. i-a făcut, de mai multe ori, semne să lovească victima cu un cuţit, în timp ce aceasta era preocupată de anumite treburi gospodăreşti sau dormea, însă inculpatul V.M.F. i-a dat de înţeles că încă nu este momentul potrivit; în seara de 2 iulie 2010 inculpaţii au aşteptat ca victima să adoarmă, după care şi-au pus în practică planul. Luarea rezoluţiei de a tâlhări şi ucide victima a precedat, cu o perioadă de timp de 3 zile, activitatea materială, pe parcursul căreia a existat preocuparea de a trece la înfăptuirea ei. Inculpaţii au reflectat asupra modului în care se va săvârşi fapta, asupra consecinţelor acesteia. Rezoluţia s-a concretizat în activităţi de pregătire a infracţiunii, inculpaţii aşteptând momentul potrivit.
Infracţiunea de omor a fost comisă şi prin cruzimi, în sensul că acţiunea a fost violentă, săvârşită într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate, de natură să inspire groaza, oroare, atât victimei, cât şi persoanelor care află pe alte căi despre comiterea ei. În speţă, inculpaţii au lovit victima în mod violent, cu o bâtă, în zona gâtului, în timp ce dormea, au încercat să o sufoce cu o pernă, i-au înfăşurat un prosop peste gură pentru a nu ţipa, i-au legat mâinile de picioare cu nişte cabluri, după care i-au aplicat lovituri puternice în zona capului. În tot acest timp victima s-a zbătut, lipsită de orice posibilitate de a se salva şi a fost supusă unor suferinţe fizice deosebite.
Fapta inumană, descrisă mai sus, reflectă ferocitate deosebită din partea inculpaţilor; ea depăşeşte limitele obişnuite ale unor acţiuni proprii laturii obiective a infracţiunilor de omor, constituind un act nemilos, în sensul prevăzut de art. 176 lit. a) C. pen. Împrejurarea că decesul a survenit la scurt timp, datorându-se insuficienţei respiratorii acute prin comprimarea gâtului, conform Raportului medico-legal din 7 iulie 2010 efectuat de Cabinetul Medico-Legal Roman, este lipsită de semnificaţie sub aspectul aplicării art. 176 lit. a) C. pen.
În drept, faptele inculpaţilor V.M.F. şi C.O. de a ucide victima S.A.D., cu premeditare, prin cruzimi şi pentru a săvârşi o tâlhărie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. a), art. 176 lit. a), d) C. pen.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 334 C. proc. pen., instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei în sensul reţinerii şi a dispoziţiilor art. 176 lit. a) C. pen. pentru ambii inculpaţi, dar şi a aplicării dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în loc de art. 37 lit. a) C. pen., faţă de inculpatul C.O., având în vedere următoarele aspecte:
Inculpatul C.O. a fost trimis în judecată în stare de recidivă postcondamnatorie, reţinându-se că a fost condamnat, prin Sentinţa penală nr. 130 din 14 mai 2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 21/2010 a Tribunalului Suceava şi Decizia penală nr. 139 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Suceava, la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 - art. 209 lit. g) şi i) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., revocându-se şi beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1051/2005 a Judecătoriei Botoşani. Inculpatul a început executarea acestei pedepse la data de 28 iulie 2010, ulterior comiterii infracţiunii de faţă.
Sentinţa penală nr. 130/2009 a fost însă anulată prin Sentinţa penală nr. 63 din 2 martie 2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, prin care s-a admis, în temeiul art. 5221 C. proc. pen. cererea de rejudecare formulată de condamnatul C.O. Acesta a fost condamnat la aceeaşi pedeapsă de 7 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen. Hotărârea nr. 63/2011 a fost modificată prin Decizia penală nr. 402 din 19 aprilie 2011 a Curţii de Apel Suceava, în sensul că s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului la 6 ani şi 6 luni închisoare, reţinându-se dispoziţiile art. 3201 alin. (1) şi (7) C. pen. şi s-au înlăturat dispoziţiile art. 83 C. pen. Au fost anulate vechile mandate de executare, inclusiv mandatul care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare şi s-a dispus emiterea unui nou mandat.
Urmare faptului că inculpatul a beneficiat de un nou proces, în urma admiterii cererii sale de rejudecare după extrădare, conform art. 5221 C. proc. pen., beneficiind şi de aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. nu ne mai aflăm în prezenţa cazului de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., întrucât nu mai există o hotărâre definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, Sentinţa penală nr. 130/2009 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc fiind anulată.
Infracţiunea curentă şi infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 63/2011 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc (prin care s-a anulat Sentinţa penală nr. 130/2009 sunt concurente, urmând ca inculpatul să-şi clarifice situaţia juridică pe cale separată.
Instanţa a reţinut, din analiza fişei de cazier judiciar a inculpatului C.O., că acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., prin Sentinţa penală nr. 171 din 26 mai 2008 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin neapelare, fiind liberat condiţionat la data de 14 ianuarie 2010 cu un rest de 120 de zile. La data comiterii infracţiunii de omor deosebit de grav, pedeapsa aplicată prin sentinţa menţionată era executată, inculpatul aflându-se în situaţia prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Tribunalul a motivat că la individualizarea judiciară a pedepselor a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările în care a fost comisă – şi care se reflectă în formele agravante ale infracţiunii, scopul urmărit, consecinţele produse, moartea victimei, atitudinea inculpaţilor după faptă – aceştia au plecat din ţară, pentru a se sustrage pedepsei şi circumstanţele personale ale acestora.
Împotriva Sentinţei penale nr. 61/P din 15 iunie 2011 a Tribunalului Neamţ au declarat apel inculpaţii, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 116/2011 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii V.M.F. şi C.O.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută de Tribunal, inculpaţii făcându-se vinovaţi de faptele pentru care au fost condamnaţi.
Inculpatul C.O., în declaraţia dată în faţa instanţei de control judiciar a susţinut că a lovit victima cu acea bâtă de basseball, datorită faptului că victima l-ar fi lovit în urma neînţelegerii avute în acea noapte, determinată de neachitarea unui avans pentru lucrările de renovare a garsonierei.
Susţinerile acestuia nu au nici un suport în realitate şi nu au fost dovedite, acestea fiind făcute din dorinţa de a fi diminuată gravitatea faptei săvârşite.
Pentru a se reţine săvârşirea infracţiunii în stare de provocare, aşa cum a încercat să acrediteze ideea inculpatul C.O., se impune, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, adică într-o stare de surescitare sau încordare nervoasă, de mânie sau indignare, ori de emoţie puternică; starea de puternică tulburare sau emoţie să fi avut drept cauză o provocare din partea părţii vătămate prin infracţiune, adică actul de provocare să constituie cauza infracţiunii săvârşite de cel provocat; provocarea să fi fost săvârşită de victima infracţiunii printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă; riposta infractorului la acţiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului provocator, iar nu împotriva altei persoane.
Or, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, analiza probelor fiind făcută şi de instanţa de fond, nu rezultă a fi îndeplinite aceste condiţii expres prevăzute de lege.
De altfel, chiar inculpatul C.O., în declaraţia dată la instanţa de control judiciar, a recunoscut că victima nu era o persoană violentă.
Din declaraţiile date în mod constant pe tot parcursul procesului penal de inculpatul V.M.F. rezultă că victima i-a primit în locuinţa sa cu multă ospitalitate şi s-a dovedit o gazdă foarte bună.
Cu atât mai mult, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi reţinute dispoziţiile art. 44 C. pen., privind legitima apărare ca şi cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
În conformitate cu acest text, „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă apărare.
Este în stare de legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
Se prezumă că este în legitimă apărare şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semne de marcare.
Este, de asemenea, în legitimă apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.”
Pentru a se reţine că o faptă a fost săvârşită în stare de legitimă apărare trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
a) să se fi săvârşit o faptă revăzută de legea penală;
b) fapta să se fi săvârşit ca urmare unui atac material direct, imediat şi injust;
c) atacul să fie îndreptat contra persoanei sau contra unui interes public;
d) atacul să prezinte un pericol grav;
e) apărarea să fie proporţională cu gravitatea şi împrejurările atacului şi
f) apărarea să rămână în limitele necesare.
Această condiţie rezultă din dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen., care sancţionează depăşirea limitelor apărării. Potrivit acestei condiţii, apărarea trebuie să înceapă în momentul declanşării atacului sau imediat după începerea atacului şi trebuie să se termine odată cu înlăturarea atacului. Sau, cu alte cuvinte, apărarea trebuie să se facă în intervalul de timp de la începerea atacului şi până la înlăturarea atacului.
Apoi, se cere ca apărarea să fie proporţională sau să fie mai uşoară (de exemplu, în caz de atac contra vieţii, se poate răspunde cu apărarea contra vieţii agresorului, iar în caz de atac contra integrităţii corporale să se răspundă cu apărarea contra integrităţii corporale a agresorului).
Apărarea, apoi, este legitimă până în momentul în care atacul este înlăturat, respins. Cu alte cuvinte, apărarea este legitimă până la limita înlăturării atacului şi a pericolului ce-l împiedică, până la respingerea agresorului şi a încetării pericolului (de exemplu, în caz de atac asupra vieţii, limita permisă respingerea celui care ameninţă asupra vieţii). Dincolo de această limită începe depăşirea de legitimă apărare şi eventuala răzbunare.
După cum s-a mai menţionat, dacă se depăşesc limitele legitimei apărări, se comite o aşa numită depăşire a legitimei apărări, care este o conduită neadmisă, infracţională.
Depăşirea de legitimă apărare există în următoarele cazuri:
a) când s-a pornit la o acţiune „de apărare” înainte de a se fi declanşat un atac material, direct, imediat şi injust (cel ce bănuieşte un atac şi ripostează, cel ce nu are în faţă un atac obiectiv şi material şi loveşte);
b) când apărarea a depăşit intervalul de timp dintre atac şi respingerea atacului (după ce agresorul a fost imobilizat „apărarea” continuă, aplicându-se lovituri care nu mai erau necesare, situaţie când nu mai este apărare, ci răzbunare);
c) când există disproporţie dintre atac şi apărare (când în mod vădit la un atac de o anumită intensitate se răspunde cu o apărare de o intensitate mai mare, disproporţionat de mare şi de o natură mult mai gravă; astfel este cazul celui lovit – atac contra al integrităţii corporale, se răspunde cu apărarea contra vieţii).
În toate aceste cazuri există depăşire de legitimă apărare, iar depăşirea comisă constituie infracţiune, care se pedepseşte. Este adevărat că trebuie să se ţină seama de condiţiile în care s-a săvârşit fapta şi trebuie să se aplice o pedeapsă mai uşoară, atât ca durată, cât şi în raport de celelalte circumstanţe, şi ca modalitatea de individualizare.
Analizând probele administrate în cauză, în raport de aspecte prezentate mai sus, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 C. pen.
Curtea a mai reţinut că pedepsele au fost individualizate corespunzător, iar potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. procedura simplificată a judecării cauzei în cazul recunoaşterii vinovăţiei nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă.
Împotriva Deciziei penale nr. 116 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, în termen legal au declarat recurs inculpaţii, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor pe care le consideră prea aspre.
Inculpaţii au solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepselor.
Examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Ambele instanţe au reţinut corect în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi, cu aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) pentru inculpatul C.O.
La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al infracţiunii săvârşite, contribuţia fiecărui inculpat la comiterea acesteia, modalitatea concretă în care cei doi inculpaţi au comis fapta.
Astfel, inculpaţii au premeditat fapta, pe care au comis-o prin cruzimi, inculpatul C.O. a lovit victima în mod repetat, cu mare intensitate, inculpatul V.M.F. a pus o pernă pe faţa acesteia pentru a o împiedica să respire, au legat-o de mâini şi de picioare, precum şi în zona gurii cu o fâşie de prosop, au anihilat orice posibilitate a victimei de a se apăra şi au supus-o pe aceasta unor suferinţe fizice deosebite.
După comiterea faptei, inculpaţii au plecat din ţară, intenţionând să se sustragă de la urmărirea penală.
Ulterior, inculpatul V.M.F. a refuzat să-l mai însoţească pe inculpatul C.O., s-a întors în ţară cu ajutorul unei fundaţii de caritate, s-a predat organelor de poliţie, a recunoscut fapta în cursul urmăririi penale şi a descris în amănunt modalitatea în care a comis-o împreună cu inculpatul C.O.
Acesta a fost reţinut de către autorităţile din Germania, fiind dat în urmărire internaţională, nu a recunoscut comiterea faptei, iar cu ocazia soluţionării apelului a declarat că a lovit victima deoarece a fost provocat de către aceasta, aspect infirmat de către inculpatul V.M.F., care a relatat că inculpatul C.O. a aplicat prima lovitură victimei în timp ce aceasta dormea.
Inculpatul V.M.F. nu are antecedente penale, este tânăr, a avut o poziţie procesuală sinceră, contribuind la aflarea adevărului în cauză.
În favoarea inculpatului nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, în raport cu împrejurarea că, deşi a cunoscut intenţiile coinculpatului C.O., nu a avertizat victima despre acestea.
Pe de altă parte, în raport cu gradul de pericol social ridicat şi modalitatea concretă de comitere a faptei în favoarea inculpaţilor nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante.
Inculpatul C.O. este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), ceea ce denotă perseverenţa infracţională a acestuia, faptul că pedepsele anterioare nu şi-au atins scopul educativ şi preventiv.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţi.
Conform dispoziţiilor art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor perioada executată astfel: de la 8 iulie 2010 la zi pentru inculpatul V.M.F. şi de la 24 septembrie la zi pentru inculpatul C.O.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.M.F. şi C.O. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.M.F., durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 iulie 2010 la 7 decembrie 2011, iar pentru inculpatul C.O. durata arestării preventive de la 24 septembrie 2010 la 7 decembrie 2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4170/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4157/2011. Penal → |
|---|
