ICCJ. Decizia nr. 4182/2011. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4182/2011
Dosar nr.9669/1/2011
Şedinţa publică din 7 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, se află înregistrat Dosarul nr. 6852/2/2011 având ca obiect plângerea formulată de petentul B.M. împotriva Rezoluţiei nr. 1118/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
La termenul din 7 noiembrie 2011, prin cererea scrisă depusă la dosarul cauzei, petentul B.M. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, arătând că, prin îngrădirea căii de atac care cenzurează actele unei instanţe de fond, pentru a respecta principiile de drept statuate şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de Constituţie, sunt încălcate atât dreptul de acces liber la justiţie, consacrat prin art. 21 din Constituţie, cât şi prevederile art. 148 pct. 2 şi 3 din Constituţie care prevăd caracterul obligatoriu al prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi al celorlalte reglementări comunitare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Încheierea din 7 noiembrie 2011, a respins ca inadmisibilă cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea execuţiei de neconstituţionalitate invocată.
Pentru a hotărî astfel instanţa reţinut următoarele:
Dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 instituie, pentru admisibilitatea excepţiei, pe lângă condiţia îndeplinită în speţă, de a fi invocată în faţa unei instanţe judecătoreşti şi pe aceea potrivit căreia excepţia de trebuie să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Curtea a apreciat că, fiind învestită cu soluţionarea în fond a unei plângeri împotriva soluţiei de netrimitere în judecată adoptată de procuror, dispoziţiile privind calea de atac împotriva hotărârii judecătoreşti pe care urmează să o pronunţe nu au o legătură strânsă, determinantă, pentru pronunţarea unei soluţii asupra fondului plângerii şi a conchis că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., invocată de petentul B.M. în acest cadru procesual (judecată în primă - şi ultimă - instanţă a plângerii), este contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ceea ce determină constatarea inadmisibilităţii acesteia şi respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei încheieri petentul B.M. a declarat recursul de faţă, solicitând admiterea acestuia casarea încheierii şi, pe fond, admiterea cererii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Recursul este nefondat.
Art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, care reia stipulaţia din art. 146 lit. c) din Constituţie stabileşte, în alin. (1), (2) şi (3), situaţiile în care o excepţie de neconstituţionalitate este admisibilă.
Totodată, din examinarea dispoziţiilor alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că excepţiile contrare prevederilor alin. (1), (2) şi (3) ale aceluiaşi articol sunt inadmisibile, astfel că trebuie să fie respinse, ca atare, chiar de instanţa învestită, printr-o încheiere motivată, fără a se mai sesiza Curtea Constituţională.
Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel a apreciat că excepţia invocată nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate cuprinsă în alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, text ce trebuie corelat şi cu prevederile art. 2 alin. (3) din aceeaşi lege, potrivit cu care: "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."
Or, din analiza excepţiei invocate de petent rezultă că ceea ce se urmăreşte este, de fapt, modificarea dispoziţiilor legale, în sensul reinstituirii căii de atac a recursului împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., solicitare vădit inadmisibilă în raport cu normele legale evocate mai sus.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de petentul B.M., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.M. împotriva Încheierii din 7 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 6852/2/2011 (2727/2011).
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4179/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4183/2011. Penal → |
|---|
