ICCJ. Decizia nr. 4179/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4179/2011

Dosar nr.1043/64/2010

Şedinţa publică din 7 decembrie 2011

Asupra recursului de faţă în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

La 27 iulie 2009 a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov plângerea penală formulată de petenta M.A. împotriva intimatei-făptuitoare M.D.l., judecător la Judecătoria Braşov.

Din conţinutul plângerii, petenta a solicitat a se efectua cercetări penale sau disciplinare faţă de intimata-făptuitoare, apreciindu-se că a fost încuviinţată abuziv executarea silită asupra unui apartament pe care petenta l-a avut în proprietate şi i-a fost respinsă contestaţia la executare pe care a formulat-o.

Prin Rezoluţia nr. 1732/P/2009 din 27 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de D.I.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Prin Rezoluţia nr. 799/11/2/2010 din 6 decembrie 2010 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta, menţinând rezoluţia atacată.

Nemulţumită, petenta s-a adresat cu plângere instanţei de judecată.

Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Sentinţa penală nr. 5F din 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta, menţinând rezoluţia atacată.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că:

Prin Sentinţa civilă nr. 1613 din 22 februarie 2005 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul civil nr. 15213/2004, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamanta A.P.A. din Braşov, pârâta M.A. fiind obligată la plata sumei de 26.811.545 ROL cu titlu de cheltuieli comune restante pe perioada noiembrie 2001 - octombrie 2004 şi a sumei de 21.737.531 ROL cu titlu de penalităţi de întârziere. Sentinţa a rămas irevocabilă prin respingerea recursului promovat de petenta M.A., recurentă-pârâtă în Dosarul nr. 673/2005 al Tribunalului Braşov.

Prin Încheierea Camerei de Consiliu din data de 10 aprilie 2006, Judecătoria Braşov a admis cererea formulată de creditoarea A.P.A. din Braşov, încuviinţând executarea silită imobiliară. Prin Sentinţa civilă nr. 8498 din 27 octombrie 2006, Judecătoria Braşov a respins contestaţia la executare formulată de contestatoarea M.A.. Judecătoria Braşov, prin completul de judecată din compunerea căruia a făcut parte intimata-făptuitoare, a reţinut în considerente că instanţa nu poate impune creditorului o anumită formă de executare silită prin care acesta să îşi realizeze creanţa, în materia executării silite guvernând principiul disponibilităţii, creditorul fiind singurul în măsură să aleagă forma de executare pentru realizarea obligaţiei la care debitorul a fost condamnat.

Procurorul de caz a reţinut în rezoluţia ce face obiectul prezentei verificări de legalitate şi temeinicie, că rolul instanţei de judecată în această materie se limitează doar la verificarea legalităţii actelor de executare efectuate de organul de executare pe calea contestaţiei la executare, fără să poată cenzura în vreun fel drepturile pe care le are creditorul în procedura execuţională cu privire la categoria bunurilor pe care acesta să le execute.

Petenta M.A. nu a exercitat împotriva Sentinţei civile nr. 8498 din 27 octombrie 2006, calea de atac a recursului, astfel că aceasta a devenit irevocabilă. Prin control judiciar se înţelege dreptul şi obligaţia pe care le au, în cadrul unui sistem judiciar, instanţele judecătoreşti superioare de a verifica, în condiţiile şi cu procedura stabilite de lege, legalitatea şi temeinicia hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti inferioare şi de a desfiinţa, respectiv modifica sau casa acele hotărâri ce sunt greşite sau de a le confirma pe cele ce sunt legale şi temeinice.

Singura cale prin care petenta ar fi putut aduce critici legate de contestaţia la executare ar fi fost promovarea recursului în respectiva cauză, prima instanţă soluţionând acţiunile promovate conform procedurilor.

Împotriva acestei din urmă sentinţe, petiţionara a formulat recursul de faţă.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanţă căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Potrivit art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluţionând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentinţă, ca în speţă, iar potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunţate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentinţa pronunţată în aceste condiţii este definitivă de la data pronunţării.

Aşa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionara M.A..

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara M.A. împotriva Sentinţei penale nr. 5F din 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2011.

Procesat de GGC - AA

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4179/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs