ICCJ. Decizia nr. 4190/2011. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4190/2011
Dosar nr.1953/110/2011
Şedinţa publică din 8 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 138/D din 9 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău s-a dispus în baza art. 174 alin. (1) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., condamnarea inculpatului S.V., pentru săvârşirea infracţiunii de omor la pedeapsa de 7 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2221 din 02 decembrie 2009 a Judecătoriei Bacău definitivă la 15 decembrie 2009, pedeapsă ce urmează a fi executată alături de pedeapsa aplicată în cauză, astfel inculpatul având de executat 7 ani şi 8 luni închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 27 februarie 2011 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea fragmentelor de lemn - colet 2, o bâtă lemn - colet 10, aşchii de lemn - colet 11 aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău şi păstrarea ca mijloc de probă a bunurilor aflate în plicurile şi coletele aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău.
S-a luat act de declaraţia inculpatului că este de acord cu plata despăgubirilor civile şi în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.500 RON despăgubiri civile faţă de partea civilă P.E. şi s-a luat act că partea civilă P.F. nu are pretenţii civile în cauză.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii şi în baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că inculpatul S.V. şi victima P.C.M., locuiau în satul B.V., com. Săuceşti, judeţul Bacău, în casele moştenite de la părinţi, situate de o parte şi de cealaltă a drumului european E85. Inculpatul şi victima erau cunoscuţi în sat ca fiind prieteni, petrecându-şi timpul împreună, ambii fiind mari consumatori de băuturi alcoolice, deseori victima deplasându-se la locuinţa inculpatului cerând acestuia băuturi alcoolice.
La data de 25 februarie 2011, în jurul orelor 20:30, victima aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a deplasat la locuinţa inculpatului unde l-a găsit pe acesta dormind, victima fiind primită în casă de concubina inculpatului, numita D.I.-C.
Victima a încercat să întreţină relaţii sexuale cu concubina inculpatului, împotriva voinţei acesteia, acoperindu-i gura cu mâna şi rupându-i pantalonii însă nu a reuşit să finalizeze intenţia, deoarece concubina inculpatului s-a împotrivit şi a fugit ieşind din casă, ascunzându-se în grădina din spatele casei.
Întrucât victima nu a reuşit să o găsească pe concubina inculpatului, acesta a plecat la locuinţa sa, situată vis-a-vis de locuinţa inculpatului.
În aceeaşi seară, în momentul în care inculpatul S.V. s-a trezit, concubina acestuia i-a relatat că victima P.C.M., a încercat să întreţină relaţii sexuale cu ea, împotriva voinţei sale.
În dimineaţa zilei de 26 februarie 2011, în jurul orelor 09:00, inculpatul a apelat victima pe telefonul mobil al acesteia şi i-a cerut să vină la domiciliul său, pentru a discuta despre cele petrecute cu o seară înainte. Victima s-a deplasat la locuinţa inculpatului unde cei doi au avut o discuţie despre încercarea victimei de a întreţine relaţii sexuale cu concubina inculpatului împotriva voinţei acesteia. Victima nu a recunoscut că ar fi încercat să întreţină relaţii sexuale cu concubina inculpatului iar cei doi au sfârşit prin a consuma băuturi alcoolice, astfel cum obişnuiau în mod frecvent.
În jurul prânzului, inculpatul a servit masa împreună cu victima după care cei doi au continuat să consume băuturi alcoolice până în jurul orelor 17:00 - 17:30, oră la care şi inculpatul şi victima se aflau în stare avansată de ebrietate.
Inculpatul a cerut victimei să plece acasă însă aceasta a refuzat să părăsească locuinţa inculpatului şi s-a apropiat de concubina acestuia, a pus mâna pe hainele acesteia, dând de înţeles că doreşte să întreţină relaţii sexuale cu ea. Concubina inculpatului a cerut sprijinul acestuia spunând că victima "trage" de ea, motiv pentru care inculpatul a cerut din nou victimei să plece acasă. Victima a refuzat din nou să plece acasă şi a aplicat o lovitură cu pumnul în zona pieptului inculpatului. Acesta a împins victima spre ieşire, victima a ripostat din nou strângând cu mâna pe inculpat de o porţiune din zona toracelui.
În momentul iniţial al conflictului, concubina inculpatului a încercat să îi calmeze pe aceştia, dar inculpatul a solicitat pe un ton imperativ acesteia să nu intervină în conflict, ameninţând-o cu acte de violenţă, motiv pentru care concubina inculpatului s-a retras, rămânând în casă şi după ce conflictul dintre cei doi s-a mutat în curtea locuinţei inculpatului.
Între inculpat şi victimă a avut loc un conflict în care cei doi s-au agresat reciproc, inculpatul reuşind să aplice victimei o lovitură care a făcut ca aceasta să rămână la sol. În acel moment, inculpatul a luat un obiect contondent, parul folosit la tasarea rumeguşului în sobă, cu care a aplicat mai multe lovituri victimei în zona feţei şi capului, cauzând acesteia o hemoragie puternică.
Victima a rămas la sol, iar inculpatul a cerut imperativ concubinei sale să îl ajute să transporte victima până la locuinţa acesteia.
Inculpatul şi concubina sa au târât victima de picioare, traversând drumul european E85, până în curtea locuinţei acesteia unde au abandonat victima, uşa de la intrare fiind încuiată, inculpatul intenţionând să ducă victima în casă dar neavând cheie a renunţat. În momentul abandonării victimei în curtea locuinţei sale, aceasta era în viaţă, inculpatul şi concubina sa declarând că victima gemea iar cu prilejul cercetării la faţa locului, s-a constatat că zăpada şi gheaţa de sub corpul victimei fuseseră topite de căldura corpului acesteia.
După transportarea victimei la locuinţa sa, inculpatul a încercat să şteargă urmele de sânge din curtea locuinţei sale, cerând concubinei sale să îl ajute. Aceasta, la solicitarea imperativă a inculpatului, a strâns o parte din zăpada pătată de sânge, cu o lopată şi a aruncat-o în grădina victimei. Victima a rămas în curtea locuinţei sale, aşezată cu faţa în jos, pe solul acoperit cu gheaţă, având zona abdomenului şi toracelui descoperite ca urmare a ridicării hainelor acesteia prin efectul târârii pe sol şi asfalt şi a fost descoperită în cursul dimineţii de 27 februarie 2011, în jurul orelor 07:40, de martorul P.V.-R., care venise la locuinţa victimei pentru a o împrumuta pe aceasta cu o sumă de bani, conform unei discuţii telefonice avute în ziua anterioară.
Instanţa de fond a reţinut că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat cu forma de vinovăţie prevăzută de lege şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută art. 174 alin. (1) C. pen. şi nu de lovituri cauzatoare de moarte, aşa cum a solicitat inculpatul, deoarece acesta a aplicat mai multe lovituri, cu un corp contondent victimei P.C.M. până când acesta a rămas în stare de inconştienţă, după care a transportat victima la locuinţa acesteia aflată vis-a-vis de locuinţa inculpatului, peste Drumul European E85, unde a abandonat-o, pe zăpadă şi unde aceasta a rămas până în dimineaţă.
Din punct de vedere al laturii subiective instanţa de fond a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, întrucât din probele administrate a reieşit că inculpatul nu a urmărit să provoace moartea victimei intenţionând iniţial să-i aplice numai o corecţie, ca urmare a unui conflict spontan, motivat de faptul că victima intenţiona să întreţină relaţii sexuale cu concubina inculpatului, însă cu ocazia derulării evenimentelor, acţiunile inculpatului au depăşit cu mult limitele unei corecţii, acesta acceptând posibilitatea încetării din viaţă a victimei.
A avut în vedere şi elementele evidenţiate de analiza laturii obiective numărul loviturilor, intensitatea acestora, zona vizată, obiectul folosit, disproporţia de forţă fizică dintre agresor şi victimă, precum şi atitudinea inculpatului după lovirea acesteia. Astfel, după ce i-a aplicat victimei lovituri de mare intensitate, inculpatul nu a încercat să-i dea acestei un prim ajutor, a târât victima pe un drum cu pietriş şi a abandonat-o în zăpadă.
La individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, a fost de acord să despăgubească părţile vătămate, şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. inculpatului a aplicat inculpatului o pedeapsă de 7 ani închisoare, sub minimul special cu executare.
Împotriva Sentinţei penale nr. 138/D din 9 iunie 2011 a Tribunalului Bacău, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe Lângă Tribunalul Bacău, inculpatul S.V. şi partea vătămată P.F., Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău în motivarea apelului a arătat că soluţia instanţei de fond este netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei, care este redus şi faţă de faptul că nu s-a ţinut cont de gradul ridicat de pericol al infracţiunii, a solicitat aplicarea unei pedepse mai mari.
Partea vătămată P.F. a criticat sentinţa atacată cu privire la individualizarea pedepsei, arătând că pedeapsa este prea mică raportat la fapta săvârşită de inculpat.
Inculpatul S.V. a criticat soluţia instanţei de fond susţinând că deşi s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. se impunea schimbarea încadrării juridice din art. 174 alin. (1) C. pen. în art. 183 C. pen., precum şi reţinerea stării de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., arătând totodată că instanţa a respins prima cerere, iar pe cea de a doua nici nu a consemnat-o.
Prin Decizia penală nr. 107 din 18 august 2011 Curtea de Apel Bacău în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, partea vătămată P.F. şi inculpatul S.V., împotriva Sentinţei penale nr. 138/D din 9 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Bacău doar cu privire la omisiunea reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi a cuantumului pedepsei principale.
A desfiinţat sub aceste aspecte sentinţa penală atacată, şi în baza art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 73 lit. b) C. pen., în referire la art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 80 C. pen. a condamnat pe inculpatul S.V., pentru săvârşirea infracţiunii de omor la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2221 din 02 decembrie 2009 a Judecătoriei Bacău definitivă la 15 decembrie 2009, pedeapsă care va fi executată alături de pedeapsa aplicată în cauză. Astfel, inculpatul va avea de executat pedeapsa de 9 ani şi 8 luni închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate în baza art. 383 alin. (11) cu referire la art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului S.V. şi în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus durata arestului de la 9 iunie 2011 la zi.
A constatat instanţa de apel că pedeapsa principală de 7 ani închisoare aplicată inculpatului de instanţa de fond nu este aptă şi suficientă pentru atingerea scopului preventiv şi educativ reglementat de art. 52 C. pen. şi se impune majorarea acesteia având în vedere comportament extrem de violent al inculpatului, modul în care acesta a acţionat cât şi starea de recidivă postcondamnatorie.
În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul S.V. instanţa de apel a constatat că este întemeiat doar cu privire la omisiunea instanţei de fond de a reţine în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. întrucât deşi inculpatul i-a solicitat victimei de mai multe ori să părăsească imobilul, acţiunea victimei de a refuza să părăsească locuinţa inculpatului şi de a pune mâna pe concubina acestuia dând de înţeles că doreşte să întreţină relaţii sexuale cu ea, raportat la cererea de sprijin a femeii, are semnificaţia unei provocări.
Referitor la cererea de a fi schimbată încadrarea juridică în infracţiunea prevăzută art. 183 C. pen., instanţa de apel a constatat că nu se impune schimbarea încadrării juridice, întrucât încadrarea reţinută de Tribunalul Bacău este corectă în infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., deoarece inculpatul a aplicat mai multe lovituri, cu un corp contondent victimei P.C.M. până când acesta a rămas în stare de inconştienţă, după care a transportat victima la locuinţa acesteia aflată vis-a-vis de locuinţa inculpatului, unde a abandonat-o, pe zăpadă şi unde aceasta a rămas până dimineaţa. Esenţial la stabilirea intenţiei de a suprima viaţa victimei este aspectul că în momentul abandonării victimei în curtea locuinţei sale, aceasta era în viaţă, inculpatul şi concubina sa chiar au declarat că victima gemea iar cu prilejul cercetării la faţa locului, s-a constatat că zăpada şi gheaţa de sub corpul victimei fuseseră topite de căldura corpului acesteia.
Astfel, instanţa de apel deşi a reţinut prevederile art. 73 lit. b) C. pen. raportat la starea de recidivă şi prevederile art. 80 C. pen. a apreciat că nu se impune scăderea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, ci din contră se impune majorarea pedepsei şi a aplicat inculpatului o pedeapsă de 9 ani şi 8 luni închisoare prin revocarea beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 2221 din 02 decembrie 2009 a Judecătoriei Bacău definitivă la 15 decembrie 2009.
Împotriva Deciziei penale nr. 107 din 18 august 2011 a Curţii de Apel Bacău la data de 25 august 2011 a formulat recurs inculpatul S.V. şi în temeiul cazului de casare prevăzut de 3859 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea pedepsei, având în vedere ca a recunoscut şi regretat fapta, şi în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Examinând Decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul S.V. este ne fondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. invocat de inculpatul S.V. prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut că, din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul a acţionat cel puţin cu intenţie indirectă, deoarece după aplicarea loviturii şi doborârii victimei acţiunile inculpatului au depăşit cu mult limitele unei corecţii, acesta acceptând posibilitatea încetării din viaţă a victimei.
Esenţial în încadrarea juridică a faptei inculpatului este forma şi modalitatea de vinovăţie cu care s-a acţionat. Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective al infracţiunii rezultă din materialitate actului, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, precum şi comportamentul ulterior al inculpatului.
Din raportul de constatare medico-legală rezultă că victima ar fi fost lovită şi cu un corp tăietor-despicător uşor foarte probabil lopată, însă din cercetări nu s-a putut stabili care este obiectul folosit, inculpatul declarând că era în stare de ebrietate şi nu îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat.
De altfel, inculpatul în declaraţia sa aflată la dosar urmărire penală a declarat "atunci şi eu l-am lovit cu pumnul în zona feţei, moment în care a căzut .. moment în care eu am luat o bâtă cu care l-am lovit de mai multe ori în zona capului.." . Inculpatul în declaraţiile sale aflate la dosar urmărire penală a precizat că în momentul abandonării victimei în curtea locuinţei în zăpadă, aceasta era în viaţă, deoarece victima respira, gemea şi se văita de durere.
De asemenea, Înalta Curte constată că există legătură de cauzalitate directă între moartea victimei şi faptele săvârşite de inculpat faţă de probele administrate - procesului-verbal de cercetare la faţa locului; proces-verbal de folosire a câinelui de serviciu; declaraţia părţii vătămate P.E.; declaraţia părţii vătămate P.F.; raportul de constatare medico-legală din 11 aprilie 2011 al S.M.L. Bacău; proces-verbal de examinare corporală a inculpatului; declaraţiile martorilor N.R., D.I.-C., P.V.-R. şi nu în ultimul rând declaraţiile inculpatului S.V.
Astfel, probele administrate, confirmă că moartea victimei P.M. a fost violenta şi s-a datorat şocului mixt traumatic şi hemoragie în urma unui traumatism cranio-facial şi toracic, leziunile suferite de victimă fiind sigur şi direct mortale, în lipsa îngrijirilor medicale prompte şi calificate, în momentul decesului victima având o îmbibaţie de 2,35 ‰ alcool pur în sânge.
Totodată, chiar declaraţiile inculpatului confirmă situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută şi faptul că încadrarea juridică a fost stabilită corect de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel, acesta precizând în declaraţiile sale că după ce a aplicat mai multe lovituri victimei, a transportat-o prin zăpadă şi a abandonat victima în şanţ, pe timp de iarnă.
Ceea ce ar putea determina reţinerea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., ar fi numai culpa inculpatului faţă de producerea consecinţei mai grave, respectiv moartea victimei, însă inculpatul a prevăzut rezultatul grav al faptei şi, deşi nu l-a urmărit, l-a acceptat, astfel încât nu a acţionat cu praeterintenţie.
Înalta Curte constată că fapta există, a fost săvârşită de inculpat şi constituie infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte, cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. invocat de inculpatul S.V. constată că la individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului de către instanţa de apel au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pentru realizarea atât a funcţiilor de constrângere şi reeducare cât şi a scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării, când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauză - omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen. este pedepsită cu închisoarea de la 10 ani la 20 ani, inculpatului fiindu-i o pedeapsă de 9 ani închisoare de către instanţa de prim control judiciar.
Pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care stabilesc criteriile generale de individualizare ţinându-se seama de dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Având în vedere circumstanţele săvârşirii faptei, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel dispoziţiile art. 73 lit. b) C. proc. pen. şi a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru omor în condiţiile aplicării prevederilor art. 3201 C. proc. pen., avându-se în vedere că fapta a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, aşa cum rezultă din fişa de cazier aflată la dosarul de urmărire penală, din care rezultă că prin Sentinţa penală nr. 2221 din 02 decembrie 2009 a Judecătoriei Bacău, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendare cu aplicarea art. 81 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002.
Având în vedere limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen., gradul de pericol social al faptei, faptul că inculpatul a comis o infracţiune de o gravitate deosebită, prin care se aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la dreptul la viaţă al persoanei, răpindu-i-se victimei, bunul cel mai de preţ care este viaţa, împrejurările concrete în care a fost comisă fapta respectiv prin aplicarea mai multor lovituri de mare intensitate, târârea pe zăpadă şi abandonarea victimei în zăpadă, care era în viaţă la momentul abandonării, Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator, şi pedeapsa astfel cum a fost individualizată de instanţa de apel, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), este necesară realizării funcţiilor sale de constrângere, de reeducare şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, fiind just individualizată faţă de dispoziţiile mai sus-menţionate, astfel încât nu se impune o reducere a acesteia, care răspunde atât principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei şi datele personale ale inculpatului cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de către instanţa de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, va respinge recursul inculpatului S.V. potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 27 februarie 2011 la 8 decembrie 2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva Deciziei penale nr. 107 din 18 august 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 27 februarie 2011 la 8 decembrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
← ICCJ. Decizia nr. 4187/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4193/2011. Penal → |
---|