ICCJ. Decizia nr. 4194/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4194/2011
Dosar nr.3068/2/2011
Şedinţa publică din 8 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 308 din 31 august 2011 Curtea de Apel Bucureşti a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a recunoscut efectele Sentinţei penale nr. 6.Be.2717/2009/2 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Szeged şi ale Sentinţei penale nr. 4.Bf. 161/2010/9 din 08 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Judeţului Csongrad - Republica Ungaria.
A dispus transferarea condamnatului I.P. în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare, într-un penitenciar din România, cu respectarea felului şi a duratei pedepsei aplicate de statul de condamnare. A dedus din pedeapsă perioada considerată executată, de la 24 octombrie 2009 şi până la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 04 aprilie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004, pentru recunoaşterea efectelor Sentinţei penale nr. 6.Be.2717/2 din 20 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Szeged şi ale Sentinţei penale nr. 4.Bf. 161/2010/9 din 08 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Csongrad - Republica Ungaria şi a punerii în executare a acestora în procedura soluţionării cererii de transferare într-un penitenciar din România, a persoanei condamnate I.P., în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare.
A constatat instanţa că sunt îndeplinite condiţiile transferării prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, şi în temeiul art. 162 alin. (4) din aceeaşi lege, a dispus admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, şi recunoaşterea efectelor sentinţelor de condamnare şi transferarea persoanei condamnate I.P. în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare, într-un penitenciar din România. A constatat de asemenea că persoana condamnată şi-a exprimat la data de 19 noiembrie 2010 consimţământul de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România şi totodată că prin sentinţa de condamnare s-a dispus faţă de persoana condamnată măsura interdicţiei de a se afla pe teritoriul Ungariei timp de 8 ani.
Împotriva Sentinţei penale nr. 308 din 31 august 2011 persoana tranferabilă I.P. a declarat recurs în termen legal şi a solicitat admiterea recursului şi continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din Ungaria.
Înalta Curte, analizând recursul declarat în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 3866 C. proc. pen. a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, precum şi prevederile Convenţiei asupra transferării persoanelor condamnate ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 şi Protocolului adiţional la această convenţie ratificat de România prin OG nr. 92/1999, aprobată prin Legea nr. 511/2001:
a) condamnatul este resortisant al statului de executare;
b) hotărârea este definitivă;
c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei.
d) transferul este consimţit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei.
e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare;
f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări;.
Persoana condamnata I.P. este cetăţean român, hotărârea de condamnare este definitivă şi condamnatul mai are de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei.
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 6Be.2717/2/2009/2 din 20 noiembrie 2009 Judecătoria Szeged l-a condamnat pe numitul I.P. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de violarea domiciliului forţată, prevăzută de art. 176 alin. (1), (2) pct. a), alin. (4) C. pen. ungar; violare forţată prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. Ungar şi jaf, prevăzută de art. 322 alin. (1) pct. b) C. pen. Ungar. Totodată, s-a dispus şi măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Ungare pe o perioadă de 8 ani. Apelul declarat de către persoana condamnată împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Sentinţa penală nr. 4.Bf. 161/2010/9 din data de 08 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Csongrad. S-a reţinut că la data de 23 octombrie 2009, după ce a consumat băuturi alcoolice, numitul I.P. a pătruns fără drept în imobilul numitei S.J., şi-a înfăşurat faţa cu o cârpă pentru ca aceasta să nu îl recunoască şi, după ce a lovit-o, a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta prin constrângere fizică, apoi i-a sustras suma de 2000 Ft.
De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 faptele comise de persoana condamnată au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen.; violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) C. pen. şi tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. c) C. pen., toate infracţiunile cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Se constată că persoana condamnată şi-a exprimat consimţământul de a continua executarea pedepsei într-un penitenciar din România la data de 19 noiembrie 2010 şi la data de 19 iulie 2010. Chiar dacă ulterior persoana transferabilă a solicitat executarea pedepsei într-un penitenciar din Ungaria, prin sentinţa de condamnare s-a dispus faţă de persoana condamnată măsura interdicţiei de a se afla pe teritoriul Republicii Ungare timp de 8 (opt) ani, ceea ca fac să devină incidente dispoziţiile art. 3 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 18 decembrie 1997, ratificat de România prin OG nr. 92/1999, care prevăd că statul de condamnare poate să îşi dea consimţământul pentru transferarea unei persoane condamnate, chiar în lipsa consimţământului acesteia, atunci când condamnarea împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conţine o măsură de expulzare, condiţie regăsită în prezenta cauză.
Din actele dosarului, rezultă că persoana tranferabilă a fost arestată preventiv la data de 24 octombrie 2009 şi a început executarea pedepsei la data de 9 aprilie 2010.
Înalta Curte, faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de persoana solicitată I.P.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsă perioada executată de la 24 octombrie 2009 la 8 decembrie 2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană tranferabilă va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă I.P. împotriva Sentinţei penale nr. 308 din 31 august 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată persoanei transferabile I.P., perioada executată de la 24 octombrie 2009 la 8 decembrie 2011.
Obligă recurentul la plata sumei de 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4193/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4196/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
