ICCJ. Decizia nr. 4226/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4226/2011
Dosar nr. 162/88/2010
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 330 din 26 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 162/88/2010, în temeiul dispoziţiilor art. 20 raportat la art. 174 C. pen., inculpatul V.D., fiul lui G. şi D., născut în judeţul Tulcea, domiciliat în judeţul Tulcea, fără antecedente penale, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. (1) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
S-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 981,98 RON despăgubiri materiale, 20.000 RON daune morale către partea civilă M.G. şi la 2.417,25 RON cheltuieli de spitalizare către Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpat un obiect tăietor despicător iar în temeiul dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat şi 2.500 RON cheltuieli judiciare (onorariu avocat) către partea civilă M.G.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 159/P/2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.D. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la 174 C. pen.
S-a reţinut că, în seara zilei de 19 ianuarie 2009, inculpatul V.D. a atacat-o pe partea vătămată M.G. cu un obiect tăietor despicător (toporişca) în locuinţa sa, încercând să îi suprime viaţa, pricinuindu-i leziuni traumatice ce au necesitat 62 - 67 zile de îngrijiri medicale.
Examinând probele administrate în cauză (procese-verbale de sesizare, de cercetare la faţa locului, de ridicare obiecte, expertize biocriminalistice, acte medicale legale, declaraţii părţi şi martori), tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Partea vătămată M.G. locuieşte în judeţul Tulcea, singur în locuinţa sa, soţia sa fiind plecată în Italia la copiii celor doi.
Între părţi exista o stare conflictuală, generată de soţia inculpatului care, pe când lucra ca factor poştal în comună nu a restituit părţii vătămate şi altor localnici, sumele datorate de diverse societăţi de abatorizare reprezentând preţul animalelor predate acestor societăţi de proprietari.
În după-amiaza zilei de 19 ianuarie 2009, în jurul orelor 18.00 partea vătămată M.G. se afla în locuinţa sa, şi-a adus lemne pentru încălzire, şi-a pregătit masa şi a vorbit la telefon cu fiica sa din străinătate. După ce a terminat convorbirea, a mers să-şi asigure locuinţa, iar când a deschis uşa pentru a ajunge în antreu l-a văzut pe inculpatul V.D. în cadrul uşii ţinând în mână o toporişcă. Atunci inculpatul V.D. a început să lovească partea vătămată cu toporişca înspre regiunea capului, însă aceasta s-a apărat ridicând antebraţul stâng, fiind lovită.
Inculpatul a încercat să-l lovească a doua oară pe M.G., acesta s-a apărat ridicând mâna dreaptă deasupra capului, însă a reuşit să îl lovească la cap. În continuare inculpatul a repetat loviturile la nivelul capului deviate de partea vătămată cu mâna dreaptă, dovadă fiind şi urmele lăsate pe pereţii antreului, urmate de sfâşierea unei perechi de pantaloni şi îndepărtarea stratului de tencuială.
Partea vătămată l-a prins de gât pe agresor, amândoi au căzut şi a reuşit să-i ia toporişca, dar în încercarea de a-i lua obiectul respectiv, M.G. l-a tăiat pe inculpat la nivelul palmei. Apoi, partea vătămată a luat toporişca mergând la vecini pentru ajutor. A ajuns la locuinţa familiei P. unde a găsit-o pe martora P.M., căreia i-a relatat cele întâmplate.
Audiată fiind, martora P.M. a susţinut că au existat conflicte între părţi legate de neplata unor subvenţii pentru predarea unor animale. Asemenea şi martorii B.N., B.M. şi M.C., au confirmat starea conflictuală existentă între părţi.
Inculpatul a negat acuzaţiile, arătând că în fapt era prieten cu partea vătămată care în seara de 19 ianuarie 2009 l-a invitat să consume împreună un pahar cu vin în locuinţa sa. Discutând despre vânătoare, M.G. considerând că a fost jignit 1-a lovit cu arma de vânătoare în umărul stâng. Inculpatul a susţinut că în urma loviturii a căzut, lovindu-se cu capul de un dulap şi-a pierdut cunoştinţa, iar când şi-a revenit, M.G. i-a pus în mână o toporişca.
Potrivit raportului medico-legal din 04 februarie 2009, cu completările ulterioare, partea vătămată M.G. (în vârstă de 68 ani) a prezentat multiple plăgi profunde şi superficiale cu aspect incizat (tăiat) ale scalpului frontal, parietal temporal stâng, pavilionul urechii stângi şi a feţei laterale stângi a gâtului (două) în proces de vindecare prin cicatrizare cvasicompletă în asociere cu fractura diafizară deschisă a osului radius stâng însoţită de fractura parcelară a capului osului radial stâng, în proces de consolidare (fără complicaţii), pentru care a beneficiat de asistenţă medicală de specialitate cu reducerea sângerândă şi osteosinteză cu placă şi şuruburi a os radius stâng, cu evoluţie relativ favorabilă.
Leziunile traumatice au putut fi cauzate la data de 19 ianuarie 2009, considerate a fi consecinţa unor lovituri repetate aplicate în forţă cu un obiect ascuţit posibil asemănător unei toporişti, probabil similar sau identic ale bardei, agresorul acţionând atât din faţă cât şi/sau lateral - dreapta precum şi/sau din spate, cu menţiunea că fractura diafizară deschisă a osului radius de la mâna stângă poate fi calificată drept „leziune de apărare"; în tentativa de evitare a loviturilor directe în cap. Leziunile traumatice au pus viaţa victimei în pericol, necesitând pentru vindecare aproximativ 42 - 45 zile de îngrijiri medicale. La data de 24 martie 2009 prezenta semne subiective şi obiective de pareză a nervului cubital stâng cu hipoestezie superficială la deget V şi VI mâna stângă şi eminenta hipotenară, cu deficit de flexie, extensie şi abducţie a degetului V de la mâna stângă - neuropatie periferică posttraumatică, sechele ale fracturii diafizare deschise a osului radius stâng însoţită de fractura parcelară a capului osului radial stâng, operate cu reducerea sângerândă şi osteosinteză cu placă şi şuruburi a os radius stâng, în curs de consolidare, pentru care necesita tratament de recuperare. Astfel, perioada de îngrijiri medicale, a fost prelungită cu încă 20 - 25 zile, însumând în total 62 - 67 zile. Actele medico-legale au fost avizate de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici"; Bucureşti, prin avizul din 12 august 2009.
Suplimentul de expertiză medico-legală efectuat în cursul judecăţii a stabilit că perioada de îngrijiri medicale însumează 62 - 70 de zile.
S-a apreciat că în drept, fapta inculpatului V.D. întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor prev. de art. 20 -174 C. pen., din probe rezultând că în seara zilei de 19 ianuarie 2009, a atacat cu o toporişca pe partea vătămată M.G., în locuinţa acesteia, încercând să îi suprime viaţa, provocându-i leziuni ce au necesitat 62 - 70 zile de îngrijiri medicale.
Chiar dacă inculpatul nu a acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa părţii vătămate, infracţiunea de omor se poate comite şi cu intenţie indirectă, esenţial fiind, ca poziţia psihică a făptuitorului să se stabilească în raport cu instrumentul folosit, regiunea corpului lovită, numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre părţi anterior săvârşirii faptei. Împrejurările concrete rezultate din ansamblul probator, starea conflictuală preexistentă, folosirea unui obiect tăietor despicător cu dublu tăiş, apt să provoace decesul, vizând zona vitală a capului, a gâtului cu o intensitate mare, de mai multe ori, au relevat că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate.
Leziunile descrise de raportul medico-legal în zona capului, a gâtului, leziunile calificate „de apărare la mâna stângă, susţin aceleaşi concluzii. În aceste condiţii, încadrarea juridică a faptei comise de inculpat s-a reţinut a fi tentativă la infracţiunea de omor iar nu vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) C. pen., astfel că cererea inculpatului V.D. de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă ca nefondată.
La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi anume dispoziţiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru acest tip de infracţiuni rămase în fază de tentativă, gradul de pericol social ridicat la faptei comise, persoana inculpatului care nu are antecedente penale, dispunându-se aplicarea unei pedepse de 5 ani închisoare. Faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. S-a dispus şi aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei, fiind avute în vedere aceleaşi criterii, natura şi gravitatea faptei comise, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului care nu s-a folosit de vreo profesie la săvârşirea infracţiunii.
Cu privire la acţiunea civilă s-a reţinut că partea civilă M.G. a solicitat 5.000 RON daune materiale şi 100.000 RON daune morale, iar Spitalul judeţean de urgenţă Tulcea s-a constituit parte civilă cu suma de 2.417,25 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare.
Despăgubirile materiale au fost probate prin înscrisuri, (chitanţe fiscale) şi declaraţiile martorilor G.P. şi C.N., până la concurenţa sumei de 981,98 RON şi drept urmare, s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. obligarea inculpatului V.D. la 981,98 RON către partea civilă M.G., cu titlu de daune materiale. De asemenea, s-a constatat că prin fapta sa culpabilă inculpatul a pricinuit părţii civile un prejudiciu moral dată fiind perioada îndelungată de spitalizare şi apoi convalescenţă şi din acest motiv a obligat inculpatul şi la 20.000 RON daune morale.
Împotriva sentinţei Tribunalului Tulcea a declarat apel inculpatul V.D. solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în vătămare corporală gravă, reducerea pedepsei, fiind necunoscut cu antecedente penale. Partea civilă M.G. a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că se impune majorarea pedepsei inculpatului în raport de circumstanţele faptei şi majorarea cuantumului daunelor morale.
Prin Decizia penală nr. 40/P din 5 aprilie 2011, Curtea de Apel Constanţa a respins ca nefondate apelurile declarate.
S-a reţinut în esenţă că situaţia de fapt a fost corect stabilită de prima instanţă, din coroborarea probelor administrate ce au constat în procesul-verbal de cercetare la faţa locului, fotografiile judiciare, actele medio-legale, declaraţiile inculpatului şi ale martorilor audiaţi în cauză. În raport de criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), s-a constatat că prima instanţă a aplicat inculpatului V.D. o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de textul incriminator, modificarea acesteia, în sensul majorării ori reducerii cuantumului pedepsei neimpunându-se, avându-se în vedere circumstanţele reale de comitere a faptei, persoana inculpatului, necunoscut cu antecedente penale şi atitudinea avută de acesta pe parcursul procesului penal.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei s-a apreciat că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale tentativei la omor întrucât inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri în forţă, repetate cu un obiect ascuţit, tăietor despicător, asemănător unei toporişti, similar sau identic cu o bardă, acţionând atât din faţă cât şi/sau lateral dreapta, precum/sau din spate, cauzând o fractură diafizară deschisă a osului radius de la mâna stângă care poate fi calificată drept „leziune de apărare"; în tentativa de evitare a loviturilor directe la cap. Agresiunea a pus în pericol viaţa victimei aşa cum s-a constatat prin actul medico-legal şi trebuie considerată datorită intensităţii sale repetate, a regiunii vitale vizate, (capul şi gâtul) şi a instrumentului folosit de inculpat (corp tăietor despicător) ca fiind săvârşită cu intenţie (indirectă) de a suprima viaţa părţii vătămate.
Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că despăgubirile acordate de prima instanţă au fost suficiente şi rezonabil stabilite pe baza probelor administrate, ce au constat în depoziţiile martorilor G.P. şi C.N.
Împotriva Deciziei penale nr. 40/P din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa au declarat recurs inculpatul V.D. şi partea civilă M.G.
Inculpatul V.D. a invocat cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. *3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen. în motivare, a susţinut în esenţă că fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (1) C. pen., raportul medico-legal concluzionând că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa victimei. De asemenea, a precizat că a mers la locuinţa părţii vătămate la invitaţia acesteia, conflictul fiind iniţiat de partea vătămată.
Totodată, a solicitat reducerea pedepsei de 5 ani închisoare, urmând a se avea în vedere circumstanţele personale favorabile, fiind necunoscut cu antecedente penale, cu o atitudine sinceră în cursul procesului.
Cât priveşte partea civilă M.G., ce a invocat cazurile de casare prevăzute de art. *3859 pct. 14 şi *172 C. proc. pen., a susţinut în motivarea recursului că pedeapsa aplicată inculpatului este redusă raportat la împrejurările comiterii faptei şi urmările produse, iar daunele morale sunt nesemnificative faţă de suferinţele fizice şi psihice îndurate, urmarea faptei inculpatului.
Prin urmare, se impune majorarea pedepsei inculpatului şi a daunelor morale în cuantumul cerut, a susţinut partea civilă M.G.
Examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. *3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile inculpatului V.D. şi al părţii civile M.G. sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Cu privire la recursul inculpatului V.D.
Cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. *3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. este incident dacă faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
Încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către instanţa de judecată a unei concordanţe între conţinutul legal al infracţiunii şi conţinutul concret al acesteia.
Prin încadrare juridică a faptei se stabileşte textul din legea penală care prevede şi sancţionează fapta care formează obiectul cauzei penale.
Încadrarea juridică a faptei este greşită dacă, în raport cu situaţia de fapt reţinută prin hotărârea atacată, instanţa a aplicat greşit dispoziţiile din Partea specială a codului penal sau din legile speciale în care faptele sunt prevăzute sub sancţiunea pedepsei (normele de incriminare), condamnându-l pe inculpat pentru o altă infracţiune decât cea ale cărei elemente constitutive sunt întrunite; dacă instanţa a aplicat greşit dispoziţiile privitoare la tentativă, deşi infracţiunea s-a consumat, sau a omis să aplice dispoziţiile privitoare la tentativă, dacă instanţa a aplicat greşit dispoziţiile referitoare la o anumită formă de participaţie, deşi contribuţia inculpatului la săvârşirea faptei constituie o altă formă de participaţie, sau dacă instanţa a aplicat greşit dispoziţiile privitoare la infracţiunea continuată deşi infracţiunea nu a fost săvârşită în formă continuată ori a omis să aplice dispoziţiile privitoare la infracţiunea continuată, astfel cum doctrina dar şi practica judiciară au statuat.
În cauză, nu este incident cazul de casare prev. de dispoziţiile art. *3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat de apărare, întrucât nu ne aflăm în situaţia în care inculpatul V.D. a fost condamnat pentru o altă infracţiune decât cea ale cărei elemente constitutive sunt întrunite.
Se constată că, instanţele de fond şi apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, în acord cu probele administrate, o justă încadrare a faptei inculpatului V.D., vinovăţia acestuia a fost dovedită, fiind întrunite condiţiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru infracţiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., constând în aceea că la data de 19 ianuarie 2009, în jurul orelor 18.00, aflându-se în locuinţa părţii vătămate, inculpatul V.D. a lovit partea vătămată M.G. (în vârstă de 68 de ani), repetat cu o toporişca la nivelul capului, pricinuindu-i multiple plăgi profunde şi superficiale ale scalpului frontal, fractură diafizară deschisă a osului radius stâng însoţită de fractura parcelară a capului osului radial stâng - leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat 62 - 67 zile îngrijiri medicale.
Distincţia dintre tentativa la omor şi vătămarea corporală gravă o realizează latura subiectivă, în sensul că în timp ce la tentativa de omor starea de pericol pentru viaţa victimei este imputabilă făptuitorului pe temeiul intenţiei, la vătămarea corporală gravă îi este imputabilă pe baza praeterintenţiei. Pentru delimitarea celor două infracţiuni se impun a fi avute în vedere toate împrejurările în care fapta a fost săvârşită: obiectul vulnerant folosit (în sensul că are sau nu are aptitudinea de a ucide), intensitatea şi efectele loviturilor, zona corporală vizată ca şi urmările produse; astfel că în raport de toate aceste elemente ce se impun a fi analizate în cauza dedusă judecăţii transpare intenţia făptuitorului, care acţionează în cazul omorului cu intenţia de a ucide, iar în cazul vătămării corporale grave cu intenţia de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind în culpă faţă de consecinţa mai gravă produsă.
Pe de altă parte, există tentativă la infracţiunea de omor atunci când făptuitorul a început executarea acţiunii de ucidere, dar a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul, deci activitatea infracţională a fost curmată din cauze exterioare voinţei inculpatului, indiferent de ce natură ar fi acestea.
Raportând cele enunţate la cauza dedusă judecăţii se constată că inculpatul V.D. a aplicat victimei lovituri repetate, în forţă cu obiect ascuţit, tăietor-despicător, asemănător unei toporişti, similar sau identic cu o bardă, la nivelul capului acţionând atât din faţă cât şi/sau lateral dreapta, precum şi/sau din spate.
Astfel, examinarea medico-legală a părţii vătămate a dovedit că aceasta a prezentat multiple (patru) plăgi profunde şi superficiale cu aspect incizat (tăiat) ale scalpului frontal, parietal, temporal stâng, pavilionului urechii stângi şi a feţei laterale stângi a gâtului (două). În asociere cu fractura diafizară deschisă a osului radius stâng însoţită de fractura parcelară a capului osului radial stâng. S-a concluzionat că leziunile traumatice au fost consecinţa unor lovituri aplicate în forţă cu un obiect ascuţit, asemănător unei toporişti, similar sau identic ale bardei, agresorul acţionând atât din faţă cât şi/sau lateral - dreapta precum şi/sau din spate, fractura diafizară deschisă a osului radius de la mâna stângă fiind calificată ca leziune de apărare, în tentativa de evitare a loviturilor directe la cap.
Leziunile traumatice suferite de partea vătămată au necesitat iniţial 42 - 45 zile îngrijiri medicale, prelungite ulterior la 62 - 70 zile, dar nu au pus în primejdie viaţa victimei.
Deşi în rechizitoriu se menţionează că leziunile traumatice au pus viaţa victimei în primejdie, iar instanţa de fond dar şi cea de apel au reţinut aceeaşi împrejurare, anume că leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei, actele medico-legale au stabilit contrariul, iar în acest sens se au în vedere raportul medico-legal de constatare medico-legală preliminară din 22 ianuarie 2009, raportul medico-legal din 4 februarie 2009 al Serviciului medico-legal Judeţean Tulcea, completarea raportului medico-legal din 24 martie 2009, suplimentul raportului medico-legal din 7 septembrie 2010 - faptul că leziunile traumatice nu au pus în primejdie viaţa victimei.
Chiar şi în această situaţie fapta inculpatului realizează conţinutul tentativei la omor, pentru că a aplicat victimei lovituri repetate la nivelul capului cu obiect ascuţit, tăietor despicător - toporişca - (apt de a produce moartea) pricinuindu-i patru plăgi profunde la nivelul scalpului frontal parietal temporal stâng, dar şi o fractură a osului radius de la mâna stângă în încercarea de evitare a loviturilor directe la cap.
Prin urmare, în raport de natura instrumentului folosit - (toporişca - apt de a ucide), intensitatea şi numărul loviturilor aplicate, zona corpului vizată (nivelul capului) ca şi urmările produse, este evidentă intenţia inculpatului cu care a acţionat, aceea de a suprima viaţa părţii vătămate, iar nu de a o vătăma corporal, acesta prevăzând rezultatul faptei sale şi deşi nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.
Punerea în primejdie a vieţii persoanei este susceptibilă de două accepţiuni: juridică şi medico-legală. Juridic, înseamnă crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, prin punerea în executare a unei acţiuni apte de a produce suprimarea vieţii acesteia şi caracterizată de intenţia specifică de omor. Medico-legal constă în crearea unui pericol iminent pentru viaţa persoanei, generat de natura şi gravitatea vătămărilor produse prin fapta comisă, important fiind ca leziunea să poată determina moartea persoanei indiferent de modul de îndepărtare a pericolului.
Infracţiunea de vătămare corporală gravă în modalitatea punerii în primejdie a vieţii persoanei se referă doar la accepţiunea medico-legală a expresiei enunţate, pe când tentativa la omor la cea juridică.
Aprecierea medico-legală de punere în primejdie a vieţii nu poate constitui un criteriu obligatoriu de încadrare a faptei în tentativă de omor, ci constituie un element de fapt ce urmează a fi coroborat cu alte circumstanţe reale şi personale, respectiv intenţia, regiunea corporală lezată, numărul loviturilor, instrumentul utilizat.
Cu alte cuvinte, dacă medical nu se concluzionează că viata victimei a fost pusă în primejdie urmare a leziunilor traumatice suferite şi în această situaţie fapta urmează a primi încadrarea juridică de tentativă la omor o dată întrunite celelalte elemente enunţate, ce vădesc intenţia autorului de a suprima viaţa victimei.
Cât priveşte apărarea inculpatului, în sensul că a mers la locuinţa părţii vătămate la invitaţia acesteia, o asemenea chestiune nu are nicio relevantă pentru încadrarea juridică a faptei, iar varianta susţinută de recurent, anume că victima a fost cea care a generat conflictul, nu este susţinută probator, inculpatul fiind cel care a pătruns în locuinţa părţii vătămate şi a început să o lovească.
În recurs, inculpatul a invocat şi cazul de casare prev. de dispoziţiile art. *3859 pct. 14 C. proc. pen., pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului V.D. pentru fapta săvârşită, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, natura şi gravitatea faptei comise, infracţiune contra vieţii, împrejurările comiterii faptei, circumstanţele reale în care a fost săvârşită, urmările produse precum şi circumstanţele personale ale inculpatului. Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanţiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale) cât şi pericolul social concret al faptei, pus în evidenţă de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat, tentativa de omor fiind comisă asupra unei persoane în vârstă de 68 de ani.
Este adevărat că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale însă această împrejurare este insuficientă a conduce la reţinerea circumstanţelor atenuante şi implicit la reducerea pedepsei sub minimul special, în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei. De altfel, lipsa antecedentelor penale a fost reţinută şi avută în vedere la individualizarea pedepsei în sensul aplicării unei pedepse spre minimul special.
Avându-se în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită cât şi în ce priveşte comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului V.D. spre minimul special al pedepsei închisorii cu executare în regim de detenţie.
Referitor la recursul părţii civile M.G.:
În raport de criteriile generale de individualizare a pedepsei definite în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), o majorare a cuantumului pedepsei de 5 ani închisoare nu se impune iar în acest sens se au în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, în vârstă de 55 de ani, necunoscut cu antecedente penale.
Sub aspectul laturii civile, partea civilă M.G. a solicitat în recurs, invocând cazul de casare prev. de pct. *172 C. proc. pen., (hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii) - majorarea daunelor morale la suma de 100.000 RON ca urmare a suferinţelor fizice şi psihice îndurate urmarea faptei inculpatului.
Referitor la daunele morale, prejudiciile nepatrimoniale, constituie acele consecinţe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conţinut neeconomic şi care rezultă din atingerile şi încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecinţe pot fi durerile fizice, psihice, afective, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnităţii, etc.
Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc. în speţă, partea civilă M.G. a suferit un prejudiciu moral generat de suferinţele fizice, psihice urmare a agresiunii inculpatului, necesitând internare medicală în perioada 19 ianuarie 2009 - 30 ianuarie 2009 şi o intervenţie chirurgicală şi în consecinţă, constatând îndeplinite condiţiile legale, corect s-a dispus obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea civilă M.G., în temeiul dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 14 C. proc. pen. în referire la art. 998 şi urm. C. civ.
În ceea ce priveşte stabilirea cuantumului acestora, s-a avut în vedere ca acestea să nu constituie nici venituri nejustificate pentru partea civilă şi nici să nu aibă consecinţe pecuniare excesive asupra inculpatului (care nu are un loc de muncă) şi familiei acestuia, astfel că prin obligarea sa la 20.000 RON cu titlu de daune morale, este în măsură să ofere o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă şi prin urmare majorarea cuantumului acestora nu se justifică.
Constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. *38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul V.D. şi de partea civilă M.G. împotriva Deciziei penale nr. 40/P din 5 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, iar în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpatul V.D. şi de partea civilă M.G. împotriva Deciziei penale nr. 40/P din 5 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4227/2011. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 4222/2011. Penal → |
|---|
