ICCJ. Decizia nr. 4233/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4233/2011
Dosar nr. 35007/3/2009
Şedinţa publică din 13 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Sentinţa penală nr. 708 din 14 octombrie 2010 a condamnat pe inculpatul B.F. (fiul lui G. şi A., fără antecedente penale), la 8 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174, art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., precum şi la 7 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării aceloraşi drepturi, pentru infracţiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, 8 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pe latură civilă, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 40025,86 RON, la care se adaugă dobânda legală, cu titlu de despăgubiri civile pentru partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă ";F."; Bucureşti.
Totodată, s-a luat act că partea vătămată V.S. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
În jurul orei 19.00 din ziua de 23 iulie 2006, inculpatul, aflat în compania lui B.D. şi B.A., toţi mergând pe o alee pietonală din Cartierul F. din Bucureşti, profitând de faptul că V.S. era în stare de ebrietate, l-au lovit cu picioarele, intens, la nivelul toracelui, al abdomenului şi în zona cranio-facială.
Astfel, după ce au pus partea vătămată în imposibilitatea de a se apăra, inculpatul, împreună cu ceilalţi doi participanţi, i-au luat un telefon mobil ";M.";.
Raportul medico-legal de expertizare a părţii vătămate a înscris că V.S. a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce la 23 iulie 2006, ele necesitând pentru vindecare circa 100 de zile de îngrijiri medicale, iar prin amploare şi gravitate au pus în pericol viaţa.
Foaia de observaţie clinică eliberată de Spitalul Clinic de Urgenţă ";F."; Bucureşti a reţinut că V.S. a fost internat în perioada 23 iulie 2006 - 8 septembrie 2006 şi s-a constatat că prezenta agresiune veche de 3 ore, politraumatism, traumatism cranio-cerebral mediu, traumatism toracic cu fracturi de arcuri costale, coastele 8 şi 9 dreapta, 3,4,5,6,7,8,9 stânga, emfizem subcutanat, hemopneumotorax stâng, traumatism abdominal cu ruptură de cap de pancreas, contuzie duoden, hemoperitoneu masiv, hematom retroperitoneal, iar la internare s-a mai constatat că victima era în stare generală extrem de gravă, prezenta emfizem subcutanat latero-toracic stâng, excoriaţii frontale, rinoragie oprită, marcă traumatică latero-cervicală stângă.
V.S. a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale, confirmându-se existenţa leziunilor descrise în actul medico-legal.
Privindu-l pe inculpatul B.F., Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus arestarea preventivă în lipsă (mandat de arestare preventivă din 21 septembrie 2006, aceasta şi pentru că el s-a sustras urmăririi penale.
Ulterior, la 31 ianuarie 2007, s-a emis mandatul european de arestare, el fiind depistat în Spania. La 22 mai 2009, inculpatul a fost arestat provizoriu în vederea predării în România.
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Încheierea de la 18 iunie 2009 a constatat că inculpatul B.F. a fost încarcerat începând cu 17 iunie 2009.
La 25 august 2009, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, din tentativă la infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. d) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi, respectiv, de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen., rap. art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. şi de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen.
La cercetarea judecătorească, s-a reţinut că la data menţionată deja, inculpaţii s-au întâlnit la locuinţa fratelui lor B.G., aici aflându-se şi P.C. După ce au consumat alcool, toţi, s-au îndreptat spre cartierul G., pe traseu întâlnindu-se cu V.S., acesta fiind în stare de ebrietate. Pentru că V.S. a încercat să-i salute, instantaneu, B.D. l-a lovit cu piciorul în piept, cel lovit a căzut la pământ, iar ceilalţi, la rândul lor, l-au lovit şi ei.
După agresarea victimei şi deposedarea ei de telefonul mobil, inculpaţii şi P.C. s-au deplasat la un cămin situat în incinta Policlinicii ";P.";, aici inculpatul B.F. vânzându-i lui P.C. telefonul pentru suma de 1.000.000 lei vechi, înainte de acest fapt acelaşi inculpat dându-i fratelui lui, B.D., cartela SIM existentă în aparat.
V.S., bătut astfel cum s-a detaliat, a fost lăsat căzut la pământ, el fiind găsit de V.A. care a alertat şi alte persoane, acestea anunţând poliţia şi Serviciul de Ambulanţă.
Victima i-a recunoscut pe agresori din planşele foto.
Inculpatul, audiat după depistarea sa, a recunoscut parţial implicarea sa în agresarea victimei, dar a negat că i-ar fi sustras telefonul mobil. Ulterior, la 27 august 2009, inculpatul a susţinut că nu l-a lovit pe V.S., de asemenea, că nu i-a luat telefonul, el indicându-l ca agresor pe fratele lui, B.D.
Apelurile telefonice înregistrate în memoria telefoanelor mobile ale inculpatul B.A. au relevat că ele s-au primit de la numărul de telefon aferent cartelei SIM din telefonul sustras de la victimă sau s-au dat de pe acesta, toate acestea confirmând că acea cartelă a fost folosită, fapt confirmat şi de informaţiile furnizate de către Serviciul Român de Informaţii, din acestea rezultând că acea cartelă s-a utilizat, după data săvârşirii faptelor descrise, în două telefoane mobile.
B.D. a fost condamnat pentru faptele reţinute, prin Sentinţa penală nr. 401 din 21 martie 2007 a Tribunalului Bucureşti în Dosarul nr. 41932/3/2006, iar în ce-l priveşte pe inculpatul B.A., la 31 ianuarie 2007 s-a emis mandat european de arestare cauza fiind disjunsă pentru că şi el s-a sustras urmăririi.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul.
Parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicia pedepsei aplicată inculpatului, faptele reţinute în sarcina acestuia fiind de pericol social deosebit de grav, au fost săvârşite cu o violenţă extremă, dovadă fiind numărul de zile de îngrijiri medicale, inculpatul a acţionat împreună cu alţi doi făptuitori, iar comportamentul său procesual a fost nesincer şi necooperant.
Inculpatul şi-a motivat apelul pe greşita încadrare juridică a faptei, în opinia sa el fiind vinovat de infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., pe greşita stabilire a vinovăţiei în ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, motiv pentru care se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe netemeinicia pedepsei aplicată, precum şi pe greşita soluţionare a laturii civile privind pe partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă ";F."; Bucureşti, în sensul obligării lui în solidar cu inculpatul B.D.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 191/A din 25 mai 2011 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi de către inculpat.
Nemulţumit şi de soluţia instanţei de apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 17, pct. 18, pct. 14 şi pct. 172 C. proc. pen., respectiv greşita încadrare juridică a faptei cu referire la tentativa la infracţiunea de omor calificat, inculpatul susţinând că fapta sa întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., eroarea gravă de fapt care a condus la nelegala stabilire a vinovăţiei lui în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în condiţiile în care nu s-a probat dacă victima ar fi avut asupra sa un telefon mobil, iar inculpatul ar fi fost cel care l-a deposedat de bun, netemeinicia pedepselor ce i s-au aplicat, el neavând antecedente penale, avea loc de muncă şi atât el cât şi partea vătămată erau în stare de ebrietate.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., inculpatul a criticat greşita soluţionare a laturii civile pentru că deşi există un singur creditor, sunt mai mulţi debitori şi, ca atare, prin executarea dispoziţiilor civile, creditorul se îmbogăţeşte fără justă cauză.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., pentru a ne afla în textul care incriminează infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., este necesar ca, pe plan subiectiv, în raport cu rezultatul produs, inculpatul să fi acţionat cu praeterintenţie, iar pentru delimitarea de tentativă la infracţiunea de omor, în stabilirea laturii subiective, trebuie să se ţină seama de toate datele situaţiei de fapt, începându-se cu modalitatea în care inculpatul a lovit, intensitatea cu care s-au aplicat loviturile, zonele anatomice spre care au fost îndreptate, urmările ce se puteau produce în lipsa asistenţei medicale.
În cauză, inculpatul împreună cu fraţii său a lovit victima cu picioarele, puternic şi repetat, în zone anatomice vitale (torace, abdomen, cap), după ce a fost prăvălită la sol, astfel lezându-i pancreasul şi determinând sângerarea nazală.
Incriminarea omorului, art. 174 C. pen., nu precizează în mod limitativ modalităţile de realizare a activităţii de ucidere, acţiunea putând fi directă sau indirectă, esenţial fiind ca între acţiune şi rezultat să existe raport de cauzalitate.
Acţionând astfel cum s-a detaliat, inculpatul a fost indiferent faţă de rezultat, indiferenţa manifestându-se şi prin lăsarea victimei la locul agresiunii, dar lovirea ei cu consecinţele reliefate de actele mediale i-au pus în pericol viaţa, rezultatul morţii neproducându-se pentru motive exterioare faptei inculpatului.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., cu referire la greşita stabilire a vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, probatoriul administrat inclusiv în faza judecării apelurilor, a conturat, fără dubiu, că el a fost cel care a smuls de la gâtul victimei telefonul mobil, martorul ocular P.C. descriind detaliat acest aspect, acelaşi martor a văzut telefonul în mâna inculpatului, tot inculpatul a fost cel care i l-a vândut, atunci de faţă fiind şi martorul P.D.
Referitor cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., respectiv pedepsele au fost individualizate greşit în raport cu art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), din verificarea lucrărilor cauzei, se reţine că orientându-se la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, instanţa de fond a avut în vedere pericolul social grav al faptelor, acesta fiind mărit de împrejurările în care ele s-au săvârşit (de către trei persoane împreună, în loc public, asupra unei victime aflată în stare de ebrietate, singură, cu o vârstă înaintată faţă de cele ale inculpaţilor), dar şi individualizată prin considerarea datelor persoanei inculpatului, nesincer, necooperant, care s-a sustras urmăririi penale. Enumerarea, de către inculpat, a unor elemente de natura lipsei antecedentelor penale, a unei ocupaţii lucrative sau a stării de ebrietate în care s-ar fi aflat, nu constituie, prin ele însele, o obligaţie în a fi catalogate ca fiind circumstanţe atenuante care să conducă la o altă individualizare a pedepsei, recunoaşterea lor fiind atributul instanţei şi ele trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptelor, la urmările ei, la ansamblul condiţiilor în care s-au săvârşit.
Privind cazul de casare invocat, art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. cu referire la obligarea inculpatului de a dezdăuna partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă ";F."; Bucureşti, se constată că soluţia este legală şi temeinică, potrivit art. 14 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., obiectul acţiunii civile este repararea pagubei cauzate prin infracţiune, acţiunea civilă avându-şi izvorul în aceeaşi faptă materială ca şi acţiunea penală, adică în infracţiune, şi, ca atare, în cadrul procesului penal inculpatul care prin fapta lui a prejudiciat sănătatea victimei, el suportă cheltuielile necesitate de asistenţa medicală acordată acesteia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respinse.
Potrivit art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din 25 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 mai 2009 la 16 iunie 2009 perioada executată în Penitenciarul din Spania şi de la 17 iunie 2009 la 13 decembrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 13 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4244/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4215/2011. Penal → |
|---|
