ICCJ. Decizia nr. 4205/2011. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4205/2011
Dosar nr. 9791/2/2011
Şedinţa publică din 9 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 24 noiembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 9791/2/2011 (3758/2011), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.L., fiul lui B. şi V.
A obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 9791/2/2011, inculpatul A.L. a solicitat liberarea sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza încheierii de şedinţă din data de 31 octombrie 2011.
Prin Încheierea din 31 octombrie 2011 s-a dispus arestarea preventivă a mai multor inculpaţi, printre care şi inculpatul A.L. pe o perioadă de 29 zile, de la 1 noiembrie 2011 la 29 noiembrie 2011, inclusiv.
Inculpatul A.L. zis ";C."; este cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de şantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a unei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen.
În fapt s-a reţinut că în luna octombrie 2009, inculpatul A.L. s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate R.E. din municipiul Urziceni şi i-a adresat acesteia şi părţii vătămate R.D. injurii şi cuvinte jignitoare cu scopul de a-i determina să achite o pretinsă datorie către coinculpatul A.V.
Tot cu această ocazie a pulverizat un spray paralizat în direcţia părţilor vătămate, provocându-le acestora leziuni oculare.
Tot în luna octombrie 2009, inculpatul A.L. s-a deplasat la un bufet din municipiul Urziceni, bufet situat în zona gării, unde îşi desfăşoară activitatea R.E., adresându-i acesteia ameninţări şi injurii în sensul că îi ucide pe unii membrii ai familiei dacă nu îi dă o pretinsă datorie.
Cu această ocazie a imobilizat-o pe partea vătămată, ducând-o cu forţa în spatele tejghelei unde i-a aplicat o lovitură cu palma.
În luna martie 2009, coinculpatul A.V. (urmare a unui împrumut de 6500 euro acordat părţii vătămate R.D. în cursul anului 2008 şi care în urma dobânzii de camătă, s-a ridicat în anul 2009 la suma de 20.000 euro şi ulterior la suma de 50.000 euro. Împreună cu inculpatul A.L. şi în complicitate cu coinculpatul A.G., a chemat-o pe partea vătămată R.D. la adresa numitului A.G. situată în municipiul Urziceni şi sub pretextul unei discuţii cu privire la pretinsele sume datorate de către partea vătămată numitului A.V., au sechestrat-o, nepermiţându-i să iasă din locuinţa respectivă şi să vorbească la telefon şi obligând-o să semneze trei chitanţe fictive prin care recunoştea pretinse datorii şi prin care le ceda acestora bunuri mobile şi imobile, făptuitorii utilizând violenţe fizice şi psihice.
În motivarea cererii de liberare sub control judiciar, s-a arătat că inculpatul în mod greşit a fost arestat pentru fapte care nu există, probaţiunea în cauză este neclară şi ambiguă, astfel că sunt motive care justifică liberarea provizorie sub control judiciar.
Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul A.L., Curtea a constatat că în ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate în principiu, acestea sunt îndeplinite.
Potrivit art. 1602 C. proc. pen., se poate solicita liberarea provizorie sub control judiciar atunci când infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt pedepsite cu închisoarea care nu depăşeşte 18 ani.
În ceea ce priveşte fondul cererii, Curtea a apreciat că nu sunt motive care să justifice liberarea sub control judiciar a inculpatului, astfel că în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins ca întemeiată cererea.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.L.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în mod corect apreciind această instanţă că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate în principiu însă în ceea ce priveşte fondul cererii s-a apreciat că nu sunt motive care să justifice liberarea sub control judiciar a inculpatului.
Se constată că prin Încheierea din 31 octombrie 2011 s-a dispus arestarea preventivă a mai multor inculpaţi printre care şi inculpatul A.L. pe o perioadă de 29 zile, de la 1 noiembrie 2011 la 29 noiembrie 2011, inclusiv, acest inculpat fiind cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de şantaj în formă continuată, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a unei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen.
La luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat s-a avut în vedere că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen. apreciind că există indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele reţinute în sarcina acestuia.
Potrivit art. 1602 C. proc. pen. se poate solicita liberarea provizorie sub control judiciar atunci când infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt pedepsite cu închisoarea care nu depăşeşte 18 ani.
Totodată, liberarea provizorie sub control judiciar nu este obligatorie neacordându-se în cazul în care există date din care rezultă că este posibilă zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă şi de asemenea dacă există indicii că inculpatul ar putea săvârşi alte infracţiuni.
Faţă de gravitatea deosebită a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, pericolul concret pentru ordinea publică, faţă de necesitatea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal, se impune menţinerea stării de arest a inculpatului.
Inculpatul este cunoscut cu antecedente penale fiind condamnat anterior pentru fapte comise atât pe teritoriul României cât şi pe teritoriul Franţei.
Faptele reţinute în sarcina inculpatului denotă posibilitatea ca acesta să influenţeze martorii şi părţile vătămate, aspect ce rezultă din acuzaţiile aduse inculpatului, din declaraţiile părţilor vătămate dar şi din natura infracţiunilor comise.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că la acest moment procesual nu este oportună liberarea sub control judiciar a inculpatului, motivele care au determinat arestarea preventivă a acestuia menţinându-se în continuare.
Eventualele obligaţii ce ar putea fi impuse inculpatului în cazul liberării sub control judiciar nu sunt suficiente pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal existând indicii că martorii şi părţile vătămate ar putea fi influenţate.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.L. împotriva Încheierii din 24 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 9791/2/2011 (3758/2011) .
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 4206/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare... | ICCJ. Decizia nr. 4195/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
---|