ICCJ. Decizia nr. 4206/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4206/2011
Dosar nr. 936/88/2010
Şedinţa publică din 9 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 94 din 2 mai 2006, Dosarul nr. 2098/2005 al Tribunalului Tulcea, inculpatul C.M. a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 - 175 C. pen. şi a fost condamnat în temeiul art. 217 alin. (4) C. pen. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi a fost obligat la plata sumei de 55.347.000 lei (ROL) către partea civilă SC A. SA Tulcea cu titlu de despăgubiri, la plata sumei de 50.000.000 lei despăgubiri civile către părţile civile R.M. şi R.N., respectiv la plata sumei de 1.200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Sentinţa penală nr. 94 din 2 mai 2006 a Tribunalului Tulcea a fost desfiinţată prin Decizia penală nr. 35/P din 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Constanţa care, admiţând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, inculpat şi părţile civile, a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Tulcea.
În rejudecare, prin Sentinţa penală nr. 223 din 27 noiembrie 2007, inculpatul C.M. a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 - 175 C. pen. şi a fost condamnat în temeiul art. 217 alin. (4) C. pen. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi a fost obligat la plata sumei de 5534,7 RON către partea civilă SC A. SA Tulcea cu titlu de despăgubiri, la plata sumei de 5.000 RON despăgubiri civile daune morale către părţile civile R.M. şi R.N. în nume propriu şi că reprezentanţii legali ai minorului R.M.T., la 300 RON cheltuieli de spitalizare Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, respectiv la plata sumei de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin Decizia penală nr. 42/P din 8 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul penal nr. 556/88/2007, Curtea de Apel Constanţa a respins apelurile declarate împotriva Sentinţei penale nr. 223 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Tulcea de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, inculpatul C.M. şi de părţile civile R.M. şi N.
Prin Decizia penală nr. 2949 din 23 septembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, a casat Decizia penală nr. 42/P din 8 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa şi Sentinţa penală nr. 223 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Tulcea şi, rejudecând, l-a condamnat pe inculpatul C.M. la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. e) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în baza art. 33 lit. b) şi 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., respingând recursul declarat de inculpat.
Prin Încheierea din data de 19 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 936/88/2010, Tribunalul Tulcea a admis în principiu conform art. 5221 C. proc. pen., cererea inculpatului de rejudecare după extrădare a cauzei deoarece a fost judecat şi condamnat în lipsă, fiind extrădat din Spania; s-a dispus citarea tuturor părţilor, inclusiv a inculpatului, în vederea rejudecării, potrivit art. 405 alin. (2) C. proc. pen.
Readministrând probele, instanţa a constatat că niciuna dintre acestea nu are nicio influenţă asupra situaţiei de fapt reţinute, nefiind contradicţii între soluţia pronunţată prin Sentinţa penală nr. 223 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Tulcea, aşa cum a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2949 din 23 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, prin Sentinţa penală nr. 182 din data de 14 iulie 2011, pronunţată în Dosarul penal nr. 936/88/2010, Tribunalul Tulcea a respins, în temeiul art. 5221 C. proc. pen. raportat la art. 406 alin. (4) C. proc. pen., cererea formulată de inculpatul C.M., domiciliat în Tulcea, jud. Tulcea, în prezent deţinut în Penitenciarul Tulcea, vizând rejudecarea cauzei ce face obiectul Dosarului penal nr. 556/2007, ca nefondată.
În condiţiile respectării garanţiilor procesuale ale inculpatului, readministrarea probatoriului nu a condus la aflarea altor elemente de fapt noi, care să nu fi fost cunoscute de instanţă la momentul soluţionării, martorii audiaţi nu au relatat o situaţie de fapt contrară care să determine modificarea sentinţei penale a cărei rejudecare s-a solicitat; în ceea ce priveşte martora P.L. (naşa de cununie a inculpatului), sunt dubii asupra sincerităţii acesteia, care nu şi-a adus aminte faptele, dar consideră că finul său care este „unul dintre cei mai buni fini ai săi” nu poate să săvârşească faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Împotriva hotărârii, în termenul legal, condamnatul C.M. a declarat apel motivând că nu a săvârşit fapta.
Prin Decizia penală nr. 129/P din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de condamnatul C.M., deţinut în Penitenciarul Poarta Albă, judeţul Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 182 din data de 4 iulie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea, ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 189 C. proc. pen. s-a dispus ca onorariul în cuantum de 50 RON pentru apărătorul care a asigurat asistenţa juridică din oficiu până la prezentarea apărătorului ales să se plătească din fondurile Ministerului Justiţiei.
A scutit av. C.C. de plata amenzii.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că apelantul-condamnat nu a reuşit să răstoarne temeinicia acuzaţiilor şi aşa fiind nu se impune anularea hotărârii de condamnare sau modificarea sub aspectul individualizării pedepsei.
Împotriva deciziei penale pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs în termen legal condamnatul C.M. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 în principal şi în subsidiar pct. 14 C. proc. pen., susţinerile apărătorului condamnatului, reprezentantului parchetului, precum şi ultimul cuvânt al condamnatului fiind consemnate detaliat în practicaua prezentei decizii.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate (pct. 18 şi 14 ale art. 3859 C. proc. pen.), Înalta Curte reţine că recursul declarat în cauză este nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează.
Se apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită, prin Decizia penală nr. 2949 din 23 septembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie însuşindu-şi situaţia de fapt stabilită în primă instanţă în sensul că în noaptea de 26/27 decembrie 2003 în jurul orelor 03,00, condamnatul C.M. a incendiat apartamentul părţilor vătămate R.M. şi N., faptă prevăzută de art. 217 alin. (4) C. pen., prin aceeaşi acţiune urmărind moartea părţilor vătămate şi a copilului acestora, toţi aflându-se în locuinţă în acel moment, aşa încât sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat în forma tentativă, prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. e) C. pen., faptă pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare.
Prin Decizia penală nr. 2949 din 23 septembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 556/88/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 42P din 8 aprilie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
A casat decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 223 din 27 noiembrie 2007 a Tribunalului Tulcea, secţia penală, şi rejudecând a condamnat inculpatul C.M. la 8 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. e) C. pen. şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 33 lit. b), art. 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârilor pronunţate.
A respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva aceleiaşi decizii penale.
A obligat recurentul intimat inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În motivarea deciziei penale mai sus-menţionate, cu privire la recursul declarat de Parchet s-au reţinut următoarele:
Din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă împrejurările în care inculpatul a acţionat şi intenţia acestuia indirectă de a suprima viaţa părţilor vătămate punând în pericol şi viaţa copilului acestora, care la momentul incendierii se afla în apartament.
Acţiunea inculpatului de incendiere a fost oprită de părţile vătămate, trezite din somn de o bubuitură şi de fumul gros care a umplut apartamentul, iar ulterior prin intervenţia vecinilor şi rudelor s-a reuşit stingerea focului care se propagase dinspre intrarea în apartament spre interiorul locuinţei.
S-a reţinut că ora aleasă de inculpat pentru incendiere (ora 3,00 în noaptea de 26/27 decembrie 2003), la finele unor zile de sărbătoare a Crăciunului când locatarii imobilului se odihneau, demonstrează că acesta a dorit să se asigure că persoanele vizate se aflau în casă, urmărind, prin acţiunea sa, pe lângă distrugerea bunurilor, indirect şi suprimarea vieţii părţii vătămate R.M., punând în pericol viaţa întregii familii a acestuia.
Expertizele medico-legale efectuate în cauză au concluzionat că părţile vătămate au suferit intoxicaţii acute prin inhalare de produşi toxici rezultaţi din arderea unor obiecte, iar acţiunea inculpatului, consumată în împrejurările reţinute, era aptă să producă moartea membrilor familiei părţilor vătămate, în situaţia în care aceştia nu s-ar fi trezit şi nu ar fi acţionat pentru limitarea incendiului.
S-a mai reţinut că relevant sub aspectul intenţiei pe care a avut-o inculpatul este şi faptul că, aşa cum a rezultat din constatările făcute la faţa locului, declaraţiile martorilor şi probelor ştiinţifice, inculpatul a turnat benzină prin spaţiul dintre uşa apartamentului şi prag, cu ajutorul unei pâlnii improvizată dintr-o sticlă de plastic, identificându-se ulterior atât pe sticlă cât şi pe pâlnia găsite la faţa locului amprentele inculpatului.
Pentru aceste considerente s-a apreciat că hotărârile instanţelor de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat în forma tentativei, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 175 lit. e) C. pen. apar ca fiind greşite.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Înalta Curte orientându-se spre o pedeapsă care să satisfacă cerinţele impuse de art. 52 C. pen.
Cu privire la recursul declarat de inculpat, s-au reţinut următoarele:
Apărarea inculpatului în sensul că nu el este autorul incendierii apartamentului părţilor vătămate este contrazisă de probele administrate în cauză.
Cele două obiecte găsite la faţa locului, respectiv sticle de plastic în care s-a aflat benzina şi o pâlnie improvizată folosită la turnarea benzinei, au relevat, în urma examinări, urmele papilare ale inculpatului.
Aşa fiind, s-a apreciat că cererea de achitare formulată de inculpat nu poate fi primită, hotărârile instanţelor de condamnare a acestuia pentru infracţiunea de distrugere fiind corecte sub acest aspect.
Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorilor T.S., G.L. şi P.N., expertizele efectuate asupra obiectelor folosite pentru incendiere (o sticlă de plastic cu o pâlnie improvizată dintr-o altă sticlă de plastic) pe aceste obiecte găsindu-se urmele papilare ale inculpatului, expertizele medico-legale care au concluzionat că părţile vătămate au suferit intoxicaţii acute prin inhalare de produşi toxici rezultaţi din arderea unor obiecte.
Conform art. 5221 C. proc. pen. în cazul unei persoane condamnate în lipsă, după extrădare, cauza poate fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă.
Aşa fiind se constată că, în mod corect, Tribunalul Tulcea prin Încheierea din data de 19 octombrie 2010 a admis în principiu, conform art. 5221 C. proc. pen., cererea inculpatului de rejudecare după extrădare, a cauzei deoarece a fost judecat şi condamnat în lipsă, fiind extrădat din Spania.
În temeiul art. 5221 C. proc. pen. raportat la art. 406 alin. (1) C. proc. pen., dacă constată întemeiate criticile apărării, instanţa anulează hotărârea atacată şi pronunţă o nouă hotărâre în temeiul art. 345 - 353 C. proc. pen.
Înalta Curte constată că în urma administrării probatoriului în cadrul procedurii prevăzută de art. 5221 C. proc. pen. nu au apărut elemente noi care să stabilească o altă situaţie de fapt decât cea reţinută cu ocazia soluţionării cauzei prin Decizia penală nr. 2949 din 23 septembrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Cu ocazia rejudecării cauzei au fost reaudiaţi inculpatul, partea vătămată R.M., martorii T.S., G.L., C.T. şi P.L., care au confirmat situaţia de fapt stabilită la judecarea cauzei în fond.
Încadrarea juridică dată faptelor săvârşite de inculpat corespunde situaţie de fapt reţinute pe baza probelor administrate respectiv: expertize medico-legale, constatări efectuate la faţa locului, declaraţiile martorilor, probele ştiinţifice care au identificat prezenţa amprentelor inculpatului pe sticla de plastic şi pe pâlnie, în mod corect stabilindu-se că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului.
Se constată că în speţă, recurentul condamnat nu a reuşit să răstoarne temeinicia acuzaţiilor şi nu au apărut noi date care să atenueze periculozitatea faptelor sau făptuitorului astfel încât nu se impune anularea hotărârii de condamnare.
Pedeapsa aplicată condamnatului a fost corect individualizată atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare avându-se în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social concret al faptelor comise, limitele speciale ale pedepselor, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, dar şi conduitei procesuale a inculpatului care în faza de urmărire penală nu a recunoscut săvârşirea faptelor, iar ulterior s-a sustras cercetărilor.
Înalta Curte apreciază că nu există alte împrejurări care fac posibilă reducerea pedepsei aplicate, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ şi preventiv al pedepsei.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.M.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 129/P din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4215/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4205/2011. Penal → |
|---|
