ICCJ. Decizia nr. 551/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 551/2011

Dosar nr. 1135/1/2011

Şedinţa publică din 14 februarie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, instanţa constată următoarele :

Prin încheierea din 7 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 8100/63/2010, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor R.I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 4 din 26 aprilie 2010 emis de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1241/54/2010 şi G.F.I., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 19 din 20 aprilie 2010 emis de Tribunalul Dolj, în dosar nr. 5411/63/2010.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpaţilor este legală, iar menţinerea acesteia este justificată.

S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpaţii R.I. şi G.F.I., solicitând punerea lor în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.

În cauză, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.

Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de consecinţele produse, de circumstanţele personale ale inculpaţilor, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaţilor prin sentinţa penală nr. 491 din 13 decembrie 2010 a Tribunalului Dolj, secţia penală, la pedepse privative de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, falsificarea instrumentelor de plată, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpaţi, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.

Chiar dacă pentru inculpatul G.F.I. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei, Înalta Curte constată că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive întrucât ceea ce s-a schimbat este doar calitatea în care au fost săvârşite faptele, respectiv complice /instigator.

În ce priveşte respectarea dreptului la libertate al inculpaţilor, este adevărat că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală - nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate".

Prin prisma dispoziţiilor art. 6 şi art. 5 paragraf 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale termenul rezonabil de soluţionare a unei cauze trebuie apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpaţi în arest preventiv şi prin prisma principiului conform căruia, până la pronunţarea unei hotărâri de condamnare cu caracter definitiv, o persoană este prezumată nevinovată, dar şi prin prisma criteriilor cum sunt natura cauzei deduse judecăţii, complexitatea acesteia, numărul părţilor implicate în cauză, natura probelor ce se impun a fi administrate ş.a.

Prin urmare, instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus din modul de săvârşire al faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea inculpaţilor şi din consecinţele acestora.

În condiţiile speţei, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaţilor de a fi puşi în stare de libertate.

În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.

Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.I. şi G.F.I. împotriva încheierii din 7 februarie 2011a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 8100/63/2010.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 325 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei , reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 februarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 551/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs